Labor dispute over work-history certificates assigned to Maramureș Tribunal; negative conflict resolved for plaintiffs.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar x/2015, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAŢIONALA A CĂRBUNELUI PLOIEŞTI (fosta Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu - Sucursala Miniera Ploieşti, fosta Regia Autonomă a Cărbunelui Ploieşti), constatarea că pe perioadele menţionate în Anexa 1 la cerere de chemare în judecată, au fost angajaţi în funcţii şi au lucrat efectiv 100% sau mai puţin din programul de lucru, în locuri de muncă cuprinse în grupa I şi respectiv grupa II de muncă, condiţii speciale, respectiv condiţii deosebite de muncă, urmând ca la stabilirea celor de mai sus a se avea în vedere concluziile raportului de expertiză ce se va efectua în cauză, iar, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea de adeverinţe către reclamanţi, din care să rezulte perioada, grupa de muncă şi condiţiile de muncă, precum şi procentul în care şi-au desfăşurat activitatea în grupa superioară de muncă şi la care sunt îndreptăţiţi efectiv.

Prin sentinţa civilă nr. 2745 din 04.10.2016 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Primind dosarul, la termenul din 05.12.2016, Tribunalul Bihor, având în vedere că doi dintre reclamanţi nu au domiciliul în raza teritorială a acestei instanţe, prin încheierea de la acea dată, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii B., şi C. şi formarea prezentului dosar, invocând, totodată, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor, faţă de dispoziţiile art. 269 Codul muncii.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 865/LM/2016 a Tribunalului Bihor, în temeiul art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 269 Codul muncii s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale secţia I civilă a Tribunalului Bihor, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Maramureş, pentru reclamanţii B. şi C. care au domiciliul în raza Tribunalului Maramureş.

Învestit prin declinare, în şedinţa publică din 04.04.2017, Tribunalul Maramureş a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale raportat la dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, respectiv: "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Tribunalul Maramureş a arătat că acest text instituie o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiune, sau la domiciliul lor sau la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

Văzând că societatea angajatoare se află în raza Tribunalului Bihor, s-a apreciat că în speţă competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bihor, aşa cum de altfel a reţinut şi Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 2745/4.10.2016-fila x.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 307 din 04 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Maramureş, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Maramureş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii din prezenta cauză au solicitat, în contradictoriu cu Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti (fosta Regia autonomă a lignitului TîrguJiu-Sucursala Minieră Ploieşti, fosta Regia Autonomă a Cărbunelui Ploieşti), constatarea că pe perioadele menţionate în Anexa 1 la prezenta cerere de chemare în judecată, au fost angajaţi în funcţii şi au lucrat efectiv 100% sau mai puţin din programul de lucru, în locuri de muncă cuprinse în grupa I şi respectiv grupa II de muncă, condiţii speciale, respectiv condiţii deosebite de muncă, urmând ca la stabilirea celor de mai sus a se avea în vedere concluziile 1 raportului de expertiză ce se va efectua în cauză, iar pe cale de consecinţă să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea de adeverinţe către aceştia, din care să rezulte perioada, grupa de muncă şi condiţiile de muncă, precum şi procentul în care şi-au desfăşurat activitatea în grupa superioară de muncă şi la care sunt îndreptăţiţi efectiv.

Conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Acest text legal instituie o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiune, sau la domiciliul lor sau la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

În mod greşit, instanţa care nu se află în conflict negativ de competenţă, respectiv Tribunalul Prahova, a apreciat că domiciliul reclamanţilor se află în Bihor.

Este de menţionat că identificarea competenţei rationae loci şi rationae materiae se face prin raportare la domiciliul reclamantului, în înţelegerea acestuia ca element de identificare a persoanei fizice şi nu ca denumire dată adresei x domiciliu ales - pentru comunicarea actelor de procedură.

Chiar dacă reclamanţii B., C. şi-au indicat un domiciliu procedural ales pe raza judeţului Bihor, respectiv în Oradea, la Cabinet avocat F., acest sediu nu poate atrage competenţa Tribunalului Bihor.

Aceasta întrucât, legea are în vedere domiciliul stabil şi efectiv al reclamanţilor, iar nu domiciliul mandatarului/avocatului sau sediul cabinetului apărătorului ales. Dacă s-ar admite determinarea competenţei în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamantului s-ar ajunge la situaţia în care reclamantului i s-ar permite să aleagă instanţa la care să se judece în funcţie de baroul avocaţial din cadrul căruia îşi alege apărătorul sau în funcţie de domiciliul mandatarului.

Singura dovadă în stabilirea competenţei, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social o reprezintă copiile actelor de identitate anexate în dosarul Tribunalului Bihor, din care rezultă că reclamanţii B., C. îşi au domiciliul în jud. Maramureş, aşa încât, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Maramureş.

În altă ordine de idei, nici sub aspectul stabilirii competenţei în favoarea instanţei în a cărui circumscripţie îşi au locul de muncă reclamanţii nu s-ar putea reţine că Tribunalul Bihor este competent să soluţioneze litigiul, întrucât locul de muncă al reclamanţilor, respectiv sediul fostei angajatoare (Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti - fosta Regia autonomă a lignitului Tîrgu Jiu-Sucursala Minieră Ploieşti, fosta Regia Autonomă a Cărbunelui Ploieşti), nici nu se afla în Bihor, ci în Prahova - Ploieşti, str. x.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, având în vedere că domiciliul reclamanţilor se află în raza teritorială a Tribunalului Maramureş, văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2017.