Conflict of jurisdiction over duty-to-act claims: ex officio exclusion of relative territorial incompetence prohibited without defendant challenge

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 30.05.2016, sub număr de dosar x/2016, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A. Bucureşti - prin Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţionala de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti, Sucursala Regionala CF Cluj, a solicitat instanţei, în principal obligarea pârâtei la avizarea documentaţiei de dezlipire din Cartea Funciară Centrală a parcelei de teren în suprafaţă de 670 mp. aferentă dormitorului de personal din Satu Mare, pentru care există "Certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor" seria x, nr. 1213, emis de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului la data de 25.10.2005, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 3143/2016 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Satu-Mare, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea hotărârii, Judecătoria Satu-Mare a reţinut, în esenţă, că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă "obligaţie de a face", reclamanta solicitând instanţei "obligarea pârâtei la avizarea documentaţiei de dezlipire din Cartea Funduară Centrală a parcelei de teren în suprafaţă de 670 m.p., aferentă dormitorului de personal din Satu Mare".

Câtă vreme pentru obligaţiile de a face, reglementarea legală stabileşte competenţa materială în favoarea judecătoriei, pentru competenţa teritorială neexistând nicio prevedere expresă derogatorie, s-a apreciat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 107 raportat la art. 94 lit. h).) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii formulate revine Judecătoriei Cluj-Napoca, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul pârâtei, raportat la împrejurarea că obligarea la emiterea avizului pentru documentaţia de dezlipire este solicitată Sucursalei Regionala CF Cluj care, potrivit H.G. nr. 581/1998, constituie o sucursală a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A., cu sediul în Cluj-Napoca.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut, în esenţă, că în speţă, competenţa teritorială a instanţei nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată, iar în condiţiile în care pârâtul nu a invocat excepţia de necompetenţa teritorială a Judecătoriei Satu-Mare, în raport cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora:

"necompentenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", Judecătoria Satu-Mare nu putea să invoce excepţia necompetenţei teritoriale din oficiu şi să o admită.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 1959/2017 din 17.03.2017 pronunţată de Judecătoria Cluj- Napoca, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu-Mare. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Satu-Mare competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligaţia de a face, în concret, obligarea pârâtei la avizarea documentaţiei de dezlipire din Cartea Funciară Centrală a parcelei de teren în suprafaţă de 670 m.p., aferentă dormitorului de personal din Satu-Mare.

În cazul cererilor având ca obiect obligaţi de a face competenţa teritorială a instanţei nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată.

Este de reţinut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în speţă, aşa cum corect şi legal a reţinut şi Judecătoria Cluj-Napoca, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Satu-Mare, fără a fi invocată de către pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti, Sucursala Regionala CF Cluj printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepţia de necompetenţă teritorială fiind una de ordine privată şi cum o atare excepţie nu a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, ci chiar de către instanţă din oficiu se constată că Judecătoria Satu-Mare în mod nelegal a invocat şi s-a considerat necompetentă.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârât în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Satu-Mare a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Distict de cele reţinute, chiar dacă s-ar aprecia că obiectul cererii este un drept real imobiliar, prin raportare la susţinerile reclamantei de la termenul de judecată din data de 21.09.2016 şi la împrejurarea că pârâta contestă certificatul de atestare a dreptului de proprietate, atunci ar deveni incidente dispoziţiile art. 117 C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află imobilul - în speţă Judecătoria Satu-Mare.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Satu-Mare şi, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2017.