Revision request against 2016 appellate decision held time-barred and void.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as time-barred the revision request filed by the union against Civil Decision No. 637/A of 22 November 2016 of the Târgu-Mureş Court of Appeal (which had rejected the appeal and thereby upheld the first-instance judgment); the revision request, based on grounds of res judicata (Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code), had been referred to the High Court after the lower court declined jurisdiction over that ground, while it rejected the ground under Article 509(1)(1). The dispute concerned an employment-related action by the trade union against the county council, and the revision alleged that the appealed decision violated the authority of a 2007 decision. The High Court found the request late, since the one-month deadline under Article 511(1)(8) ran from the date the challenged decision was pronounced (22 November 2016), not from when the party learned of the grounds, and the request filed on 25 January 2017 exceeded that mandatory period; under Articles 185(1) and 248(1) the late procedural act is void, and the peremptory procedural exception made further examination unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 511 pct. 8 C. proc. civ, art. 181 alin. (3) C. proc. civ; Revision request against 2016 appellate decision held time-barred and void: Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, sub număr de dosar x/2017, SINDICATUL ACORD TÂRGU MUREŞ a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 637/A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, invocând în drept dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 637/A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respins apelul declarat de reclamantul Sindicatul Acord Târgu-Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 501 din 14 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. x/2015.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, sub număr de dosar x/2017, SINDICATUL ACORD TÂRGU MUREŞ a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 637/A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, invocând în drept dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte incidenţa pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., revizuentul a susţinut, în esenţă, că decizia civilă nr. 637/A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, a cărei anulare se solicită, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1290/R/2007 din 29 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, în dosarul nr. x/2006.
Intimatul CONSILIUL JUDETEAN MURES a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei în anulare.
Prin decizia nr. 129/A din 22 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Acord Târgu Mureş împotriva deciziei civile nr. 637/A/22 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosar nr. x/2015, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
A fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş în ceea ce priveşte cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Acord Târgu Mureş împotriva deciziei civile nr. 637/A/22.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa soluţionării cererii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.
La termenul de judecată din 14 iunie 2017, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii declarării cererii de revizuire.
Examinând, cu prioritate, excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) raportat la prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 511 pct. 8 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Coroborând dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu prevederile art. 634 din acelaşi cod, termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive este socotit de la data pronunţării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părţii.
În cauză, hotărârea a cărei revizuire se solicită este decizia civilă nr. 637/A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.
În raport cu data pronunţării acestei hotărâri - 22 noiembrie 2016, termenul legal de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculat potrivit regulii stipulate de art. 181 alin. (3) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit anterior datei la care a fost promovată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv 25 ianuarie 2017 .
Potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.
Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Obligaţia de exercitare a drepturilor procesuale în cadrul termenelor legale este expresia aplicării principiului privind dreptul persoanelor la judecarea procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, aşa cum este prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În speţă, revizuentul a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece, astfel cum s-a arătat, acesta a formulat cererea cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de textul legal menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia tardivităţii cererii de revizuire fiind o excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, ce face de prisos examinarea acestora.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL ACORD TÂRGU MUREŞ împotriva deciziei civile nr. 637/A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv declarată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL ACORD TÂRGU MUREŞ împotriva deciziei civile nr. 637/A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv declarată.
Cu recurs la Completul de 5 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2017.