Motion to annul prior appeal ruling rejected for legal-error challenge beyond Article 503(2)(2) scope.

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1056 din 2 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B. împotriva deciziei civile nr. 653 din 30 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea formulată la data de 24 aprilie 2017, A. prin mandatar B. a formulat contestaţie în anulare a deciziei nr. 1056 din 2 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În argumentarea cererii, contestatorul susţine, în esenţă, că instanţa de recurs a considerat în mod eronat faptul că cererea sa are mai multe capete de cerere, fără să realizeze că de fapt cererea de chemare în judecată avea ca obiect suma de 1.306.544 ron.

În opinia contestatorului, instanţa face o eroare gravă când redă în dispozitivul deciziei atacate dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., aceasta arătând că plafonul prevăzut de lege este de 1.000.000 RON inclusiv, în condiţiile în care, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului...şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv".

De altfel, aceeaşi instanţă când a judecat cererea de ajutor public judiciar a reţinut că cererea de chemare în judecată a petentului A. a avut valoarea de 1.306.544 RON, iar în judecarea recursului aceeaşi instanţă a considerat în mod eronat faptul că cererea sa a avut ca principal capăt de cerere doar suma de 283.272 RON, celelalte sume reprezentând accesorii ale acestei sume.

Sintagma folosită de alin. (2) pct. 2 al art. 503 C. proc. civ., susţine contestatorul, vizează acele greşeli care sunt săvârşite de către judecători în legătură cu dezlegările date recursului, astfel cum este cazul în speţă, respectiv s-a reţinut în mod greşit de către instanţă că acesta are un capăt principal de cerere reprezentând doar suma de 283.272 RON, celelalte sume fiind accesorii, iar cea de-a doua eroare a fost cea în care instanţa de recurs a invocat că plafonul prevăzut de lege ar fi de 1.000.000 RON pentru a ataca o hotărâre cu recurs şi că obiectul acţiunii nu s-ar fi încadrat în acest plafon.

Intimata-pârâtă C. S.A. PRIN SUCURSALA C. CRAIOVA nu a formulat întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării declarării contestaţiei în anulare invocată de intimata C. S.A. PRIN SUCURSALA C. CRAIOVA, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 506, cu referire la art. 181 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că excepţia nu este întemeiată, motiv pentru care aceasta va fi respinsă.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:

Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestator hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prin eroare materială, în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara etc.

În speţă, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârşită de instanţa de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respingerea recursului, ca inadmisibil, nefiind rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa de recurs a înţeles să aplice dispoziţiile legale vizând legalitatea căilor de atac.

Instanţa de recurs a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerinţelor legale de promovare şi de susţinere a căii de atac a recursului, faţă de prevederile art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, cu refeire la prevederile art. 98 C. proc. civ. potrivit cărora competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Aşa fiind, câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 nu-şi găseşte justificarea legală.

Este de reţinut că excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară oricăror motive de casare, întrucât pentru a da eficienta principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că textul legal invocat vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare sau de aplicare a unor dispoziţii legale, astfel cum pretinde contestatorul.

În consecinţă, argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. prin mandatar B. împotriva deciziei nr. 1056 din 2 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii declarării contestaţiei în anulare.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. prin mandatar B. împotriva deciziei nr. 1056 din 2 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2017.