Pension appeal annulment motion denied; prior inadmissibility ruling for lack of hearing stands

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1807/A/2015 din 22 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 8 decembrie 2016, sub număr de dosar x/2016, A. a formulat contestaţie în anulare a deciziei nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ.

În argumentarea cererii, contestatorul susţine, în esenţă, că Înalta Curte a soluţionat recursul fără citarea părţilor, invocând în mod greşit dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Critică decizia a cărei anulare o solicită motivat şi de împrejurarea că în dispozitivul hotărârii nu este trecută menţiunea definitivă, chiar dacă instanţa a reţinut că este fără nicio cale de atac.

În ultimul paragraf al primei pagini, Înalta Curte s-a referit la completul de filtru constatând că recursul întrueşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ.

Una dintre erorile menţionate în raportul întocmit de magistratul-asistent este aceea că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., deşi, apreciază recurentul, nici nu este necesar să fie incidente toate dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Contestatorul arată că la fond nu a avut prea multe probe, că pârâta şi instanţa au ignorat faptul că este în posesia carnetului de muncă AH nr. 94777 eliberat de Exploatarea Minieră Lupeni la data de 27.07.1970.

Mai susţine recurentul că în decizia contestată se menţionează expres că nu avea dreptul la calea de atac a recursului, însă Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (4) C. proc. civ., în virtutea rolului său activ, ar fi putut să recalifice calea de atac a recursului ca fiind o cale extraordinară de atac, a contestaţiei ăn anulare, dar instanţa nu a procedat în acest mod.

Intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII SĂLAJ nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:

Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.

Conform art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Contrar susţinerilor contestatorului, se constată că decizia nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care s-a respins recursul ca inadmisibil, a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora:

"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Aşa fiind, motivul de anulare reglementat de alin. (1) al art. 503 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prin eroare materială, în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara etc.

În speţă, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârşită de instanţa de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respingerea recursului, ca inadmisibil, nefiind rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa de recurs a înţeles să aplice dispoziţiile legale privitoare la căile de atac prevăzute de lege ca şi la legalitatea căilor de atac.

Aşa fiind, în cauză, nu se poate reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori al unei omisiuni în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât soluţia nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac a recursului.

De altfel, din analiza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanţa respinge sau admite în parte pe fond recursul, omiţând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia şi nu atunci când soluţionează recursul pe o excepţie, deoarece ar presupune reanalizarea şi rejudecarea excepţiei, ceea ce excede contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Aşa fiind, nu se poate reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori al unei omisiuni, întrucât soluţia nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac a recursului.

Câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3, nu-şi găseşte justificarea legală.

Or, excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară oricăror motive de casare, întrucât pentru a da eficienta principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Este de amintit că legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil, ştiut fiindcă recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

De altfel, invocând motivele de contestaţie în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ., contestatorul tinde, în realitate, la o reexaminare a recursului, solicitând, cu alte cuvinte, să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac extraordinare a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere raţiunile anterior expuse.

În consecinţă, argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2017.