Nullity of cassation appeal due to failure to distinguish illegality from unreasonableness and reiteration of factual disputes

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 233, pronunţată la data de 20 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2015, a respins, ca nefondate apelurile - litigii cu profesionişti promovate de apelanta- chemată în garanţie A. Constanţa, prin administrator special şi acţionar majoritar ing. B., în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, şi de către apelanta- intervenientă C.- în nume propriu şi ca reprezentant legal al pârâtei S.C. D. S.R.L. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2020/30.09.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a în dosar nr. x/2010, în contradictoriu cu intimata- reclamantă S.C. Vila S.A. - prin lichidator judiciar E. Constanţa; intimata pârâtă S.C. D. S.R.L. Bucureşti; intimaţii- chemaţi în garanţie: F., B., G., H., I., J., K., L., M., N., O., Cabinet Avocat O., P., Q., R., S., Ministerul Justiţiei Bucureşti, T. Constanţa, U., Camera de Comerţ şi Industrie Constanţa, V., W. Bucureşti, X., Procuror Y. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Z., AA., Curtea de Apel Constanţa, BB., Tribunalul Constanţa, CC., Uniunea Notarilor Publici din România Bucureşti, S.C. DD. Constanţa S.R.L. Constanţa, Lichidator Judiciar E. Constanţa, EE., UM 05075 Constanţa, UM 05060 Bucureşti, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, şi intimata- intervenientă în nume propriu FF..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, chemaţii în garanţie A. Constanţa şi B., solicitând admiterea recursului formulat, urmând a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. (1865), modificarea hotărârii atacate, admiterea recursului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii apelului.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865):

"Când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", recurenţii- chemaţi în garanţie au relevat situaţia de fapt în cauză şi, în dezvoltarea criticilor aduse deciziei instanţei, au susţinut următoarele:

Instanţele Curţii de Apel Constanţa au tolerat în mod nejustificat toate cererile, intervenţiile, chemările în garanţie şi recuzările formulate de numita C. în dosarul nr. x/2007 reformat în nr. 2281/118/2010 şi reformat din nou în nr. 7718/118/2010.

Menţionează, încă o dată recurenţii, că toate cererile formulate de C. au ca scop eludarea legii prin neplata taxelor judiciare de timbru, împiedicarea înfăptuirii actului de justiţie, tergiversarea soluţionării cauzei şi sustragerea de la răspundere pentru faptele de înşelăciune, înstrăinarea ilegală a patrimoniului S.C. Vila S.A. Constanta în condiţiile când există restricţii consemnate de Oficiul de Cadastru Constanţa şi litigiul aflat pe rolul Tribunalului Constanţa încă din luna septembrie 2007, ce constituie obiectul dosarului nr. x/2010

Instanţele nu au ţinut seama de precizările lor privind lipsa calităţii persoanelor chemate în garanţie şi a permis astfel ca, din calitatea de reclamant S.C. Vila S.A. Constanţa, în acţiunea de bază ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007, a devenit prin tot felul de excepţii şi înscrisuri, cereri, etc. invocate atât de către C., cât şi ulterior de avocat GG., au schimbat radical calitatea iniţială şi finalizând cu acceptarea unei strategii de jefuire a ultimelor bunuri imobiliare ale S.C. Vila S.A. Constanţa aflată în faliment.

Au mai susţinut recurenţii- chemaţi în garanţie că, instanţele au admis neîntemeiat şi de această dată cererea lichidatorului judiciar S.C. P..I. E. Constanţa, care invocă aşa- zisa hotărâre a Adunării Creditorilor din 20.11.2014, de a renunţa definitiv după 8 ani de procese la litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2010

Recurenţii- chemaţi în garanţie A. Constanţa şi B. au criticat vehement motivarea instanţei, pe care au prezentat-o în extras mai jos:

"Prin concluziile scrise, A. Constanţa a solicitat ca instanţa să nu ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, însă s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 246 alin. (3) deoarece instanţa nu a intrat în dezbaterea fondului şi astfel nu este necesar acordul A. Constanţa".

Aşadar, susţin recurenţii-chemaţi în garanţie, printr-o strategie pusă la cale de administrator judiciar- lichidator judiciar avocat GG. şi, respectiv, numita C., de-a lungul celor 8 ani de amânare şi abuzând în mod nejustificat de prevederile art. 246 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de fond a admis cererea de renunţare depusă de lichidator.

Recurenţii mai arată că, nu pot accepta, sub nici o formă, o astfel de abordare şi consideră că prin această hotărâre, atât părţile care au urmărit trecerea timpului, cât şi instanţa, sunt deopotrivă vinovate, iar temeiul invocat foarte uşor şi adoptat constituie lipsirea debitoarei şi a A. Constanţa de dreptul la un proces echitabil, după ce a fost purtat prin instanţe la peste 60 de amânări nejustificate.

Concluzionând, recurenţii- chemaţi în garanţie consideră că decizia instanţei nu este dreaptă, lipsindu-i de drepturile legitime ale apărătoarei S.C. Vila S.A. Constanţa de a avea parte de un proces real cu fondul cauzei, şi nu închiderea dosarului printr-o soluţie convenabilă părţilor care au beneficiat după urma acestui dosar care nu s-a dorit a fi judecat de fond, oprindu-se doar la stadiul, de îndeplinirea procedurilor şi excepţiilor invocate de părţilor interesate.

Legal citată, intimata- reclamantă S.C. Vila S.A. - prin lichidator judiciar E. Constanţa a formulat întâmpinare în recurs, la data de 29 septembrie 2016, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea deciziei civile nr. 233/20.04.2016 a Curţii de Apel Constanţa, ca fiind legală şi temeinică, solicitând, totodată, obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs, fără, însă, a anexa dovezi în acest sens.

La termenul de judecată din 26 ianuarie 2017, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.

Faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.

De aceea, atunci când se constată de către instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancţiunea nulităţii recursului, întrucât nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În materia nulităţii recursului, astfel cum este reglementată această sancţiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepţia care priveşte motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părţilor ex officio, în ipoteza de principiu, instanţa de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părţile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304.

Dispoziţiile legale stipulează în art. 303 C. proc. civ. că, recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi arătat şi dezvoltat separat, în sensul formulării unor critici de nelegalitate precum cele evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în privinţa modului de judecată al instanţei finalizat prin hotărârea atacată.

Totodată, instanţa este obligată să verifice dacă dezvoltarea motivelor de recurs realizează exigenţele dispoziţiilor înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care dispune că:

"indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înţelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speţă, însă, recurenţii- chemaţi în garanţie A. Constanţa şi B., în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs. Recurenţii nu s-au conformat nici exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar, mai mult, reiterează motivele prezentate în cererea de apel, reluându-le în integralitate.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs de faţă, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondate, a apelurilor.

Din observarea criticilor formulate, se constată că motivele invocate de către recurenţi în susţinerea recursului lor nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situaţiei de fapt în cauză şi de interpretare a probatoriilor, şi, în dezvoltare, fac trimitere tot la împrejurări de fapt- ceea ce nu poate fi supus analizei în recurs.

Simpla indicare a unui text de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Înalta Curte reţine, deci, că, recurenţii- chemaţi în garanţie nu au arătat în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, şi nici nu s-au raportat la considerentele acesteia, ci au reluat, ad litteram, apărările formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat, iar prin reluarea acestora, recurenţii tind să obţină o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţii cu privire la situaţia de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv- cum este cazul în speţă.

În cauză, susţinerile recurenţilor- chemaţi în garanţie prezentate de aceştia drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceloraşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care deja şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, fără a face referiri la soluţia apelului şi fără a arăta în concret motivele de nelegalitate a deciziei recurate.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestora, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenţii- chemaţi în garanţie au nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Or, în speţă, recurenţii- chemaţi în garanţie A. Constanţa şi B., în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs şi, ca atare, nu pot fi analizate.

Astfel, deşi recurenţii- chemaţi în garanţie au exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceştia îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt şi de statuare asupra probatoriilor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aşa încât, modul de formulare a cererii de recurs de faţă nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Astfel, deşi recurenţii- chemaţi în garanţie au indicat, drept motive de recurs, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la, hotărârea lipsită de temei legal sau pronunţată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii, din observarea criticilor formulate de către recurenţi se constată că, acestea nu reprezintă critici efective de nelegalitate aduse hotărârii, în sensul motivului de recurs evocat, ci doar critici de netemeinicie.

Înalta Curte reţine că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât, reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Mai mult, critica privind exclusiv modul în care instanţa a stabilit situaţia de fapt în funcţie de probele administrate, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor de fapt, consecutive greşitei aprecieri a probelor, fiind abrogat.

În acest circumstanţe, se constată că, recurenţii- chemaţi în garanţie, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, au indicat ca temei de drept motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Aspectele învederate de recurenţi se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 304 C. proc. civ.

Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., şi cum recurentul nu s-a conformat acestei dispoziţii legale imperative;

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea cererii de recurs.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va constata nul recursul, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (1) din acelaşi Cod.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de chemaţii în garanţie A. CONSTANŢA şi B. împotriva deciziei civile nr. 233 din 20 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2017.