Cassation for non-compliance with mandatory grounds in contract interpretation disputes

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2733/17.11.2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea prin care reclamanta S.C. A. BUCUREŞTI Filiala Costineşti S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 96.030,82 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs ca urmare a depozitării deşeurilor generate de pârâtă la Depozitul Ecologic Port Constanţa, inclusiv profitul nerealizat, a sumei de 156.546,28 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea profitului nerealizat din activitatea de colectare deşeuri şi a sumei de 269.576,39 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând calculul veniturilor nerealizate din diferenţa de preţ pentru serviciile de colectare şi transport deşeuri, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., în calitate de achizitor şi S.C. A. S.R.L., în calitate de prestator, s-a încheiat la data de 06.09.2004 contractul de prestări servicii nr. x/2004, având ca obiect "salubrizarea căilor publice rutiere şi pietonale din porturile Constanţa, Midia, Mangalia şi Tomis şi exploatarea noului depozit ecologic de deşeuri din Portul Constanţa" ulterior, la data de 06.07.2009, în temeiul convenţiei dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. A. BUCUREŞTI Filiala Costineşti S.R.L. şi a acordului nr. 15212, emis de pârâtă, S.C. A. S.R.L. a cesionat toate drepturile către reclamantă; iniţial, contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.02.2005, fiind ulterior prelungit cu 3 ani, prin actul adiţional nr. x/26.11.2009.

De asemenea, a reţinut că prin actul adiţional nr. x la contract, părţile au stabilit că pentru perioada 01.08.2007 şi până la punerea în funcţiune a rampei ecologice din portul Constanţa, deşeurile provenite din activitatea de salubrizare şi cele menajere vor fi depozitate la rampa ecologică a reclamantei din localitatea Costineşti; potrivit art. 2.3.2 din actul adiţional, la punerea în funcţiune a rampei ecologice din Portul Constanţa, S.C. A. S.R.L. urma să depoziteze cantitatea de 43.216 m.c. deşeuri, aferente altor agenţi economici din port, fără plata vreunui tarif, deoarece această cantitate de deşeuri a provenit de la pârâtă şi a fost depozitată în perioada 06.09.2004 - 31.07.2007 la rampa din localitatea Costineşti, fără ca achizitorul să plătească furnizorului vreun tarif.

Prima instanţă a evocat dispoziţiile art. 969 C. civ. şi a notat că reclamanta a susţinut că în baza contractului încheiat cu pârâta şi a prevederilor caietului de sarcini, deţine exclusivitatea ca unic operator de salubrizare în zona portuară, prejudiciul său fiind cauzat de faptul că în aceeaşi zonă portuară îşi desfăşoară activitatea şi alţi operatori, care au obţinut licenţa de operare de la pârâtă.

În continuare, luând act că potrivit art. 11.10. din convenţia părţilor "prestatorul are obligaţia de a încheia contracte pentru evacuarea deşeurilor menajere, industriale şi stradale cu toţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe platforma portuară şi care au obligaţia de a-şi asigura aceste servicii", iar conform art. 12.2 achizitorul are obligaţia de a comunica tuturor agenţilor economici din port, obligativitatea contractării serviciului de salubrizare şi transport deşeuri către groapa ecologică cu S.C. A. S.R.L., a reţinut că examinarea contractului relevă că pârâta şi-a asumat doar obligaţia de a comunica tuturor agenţilor economici din port obligativitatea contractării serviciului de salubrizare şi transport deşeuri către groapa ecologică cu S.C. A. S.R.L., iar nu asigurarea exclusivităţii desfăşurării activităţii.

În ce priveşte îndeplinirea obligaţiei asumate de pârâtă, tribunalul a reţinut că prin adresa nr. x/06.01.2005, aceasta a adus la cunoştinţă societăţilor care îşi desfăşurau activitatea în zona portuară că începând cu data de 01.02.2005 singura societate care poate încheia contracte de salubritate, colectare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere şi industriale în incintele portuare este S.C. A. S.R.L., dar şi că aceeaşi stare de fapt este arătată de pârâtă şi în cadrul interogatoriului formulat de reclamantă, precizându-se că aceasta din urmă a fost selectată drept câştigătoare în urma licitaţiei organizate, însă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., în calitate de achizitor, nu putea să acorde o exclusivitate în desfăşurarea activităţii care să îi depăşească competenţa legală.

Aşa fiind, subliniind că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în materie contractuală constă în neîndeplinirea ori în îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale, tribunalul a apreciat că pârâta a făcut dovada că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate.

A mai reţinut prima instanţă că prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a statuat că profitul nerealizat de către reclamantă din activitatea de colectare şi transport de deşeuri, ca urmare a colectării acestora de alte firme autorizate în zona portuară în perioada august 2009 - decembrie 2010, nu a putut fi cuantificat, din lipsa datelor privind cantităţile colectate de alte firme autorizate în zona portuară.

În acest context, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, pentru a se angaja răspunderea pârâtei şi pentru a putea fi obligată aceasta la repararea prejudiciului pricinuit reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. BUCUREŞTI Filiala Costineşti S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 482 din 03 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a evocat prevederile contractului nr. x/06.09.2004 şi ale caietului de sarcini în baza căruia a fost încheiat şi a reţinut că din cuprinsul acestora nu rezultă că apelanta are exclusivitate cu privire la încheierea contractelor de salubritate cu toţi operatorii din porturile arătate, ci doar că are exclusivitate în ceea ce priveşte salubrizarea căilor publice, rutiere şi pietonale din porturile respective şi asupra exploatării noului depozit de deşeuri din portul Constanţa.

De asemenea, a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că intimata şi-a respectat obligaţiile contractuale, comunicând agenţilor economici din porturi că urmează să încheie contracte de salubritate cu apelanta şi a permis folosirea depozitului ecologic din port şi depozitarea gunoiului după ce acesta a fost dat în folosinţă.

Aşa fiind, a apreciat că tribunalul a interpretat corect clauzele contractuale şi a reţinut în mod judicios că pârâta şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile contractuale.

În legătură cu susţinerea apelantei conform căreia structura tarifului de depozitare a deşeurilor provenite de la agenţii economici portuari trebuia să cuprindă şi costurile cu gestionarea deşeurilor provenite de la pârâtă a reţinut că din tarifele încasate de la agenţii economici portuari pentru serviciile de colectare transport şi depozitare deşeuri, apelanta urmează să plătească intimatei pentru depozitarea acestor deşeuri - 23,58 tone, conform art. 15.2 din contract.

Totodată, conform actelor adiţionale la contract, pentru perioada cuprinsă între data de 01 august 2007 şi punerea în funcţiune a depozitului ecologic al pârâtei, pentru serviciile de salubritate prestate în folosul pârâtei, beneficiarul achită un tarif suplimentar de depozitare de 15 RON/m.c. şi tariful de transport până la Costineşti, în cuantum de 3,5 RON/m.c. deşeuri, respectiv 332.000 RON cu T.V.A./an.

În acest context, a reţinut că după punerea în funcţiune a depozitului ecologic al pârâtei, reclamanta a depozitat 43.216 m.c. deşeuri colectate de la agenţii economii din port gratuit, deci fără plata sumei de 23,58 E/to.

În raport cu cele arătate mai sus, curtea de apel a reţinut că, pentru serviciile de salubritate prestate în favoarea intimatei, i s-au plătit apelantei nu numai depozitarea la rampa Costineşti, ci şi transportul pentru cantitatea de 43.216 m.c. colectată de la operatorii portuari şi i s-a permis depozitarea gratuită în propriul depozit, fără taxă.

În ceea ce priveşte licenţa de lucru acordată S.C. B. S.A. pentru colectarea deşeurilor, a constatat că aceasta nu contravine obligaţiilor contractuale ale intimatei, întrucât această societate nu a beneficiat de depozitarea deşeurilor la depozitul ecologic al intimatei şi, pe de altă parte, nu a efectuat lucrări de salubrizare care au făcut obiectul contractului încheiat între părţile litigante.

În legătură cu cantitatea estimată de deşeuri ce trebuia colectată, instanţa de apel a notat că aceasta a fost stabilită estimativ în caietul de sarcini, iar veniturile apelantei nu au fost determinate prin contractul de salubrizare, acestea urmând a fi stabilite din încasarea serviciilor prestate operatorilor portuari şi plata corespunzătoare contractului pentru depozitarea la rampă ecologică, precum şi din prestarea serviciilor de salubrizare în favoarea intimatei contra cost.

În continuare, a apreciat că este neîntemeiată susţinerea apelantei, în sensul că a fost prejudiciată cu 37966,4 euro prin nerealizarea veniturilor de depozitare a deşeurilor generate în perimetrul portuar de către toţi agenţii economici, reţinând că prin contractul încheiat nu i s-a recunoscut exclusivitatea încheierii contractului de salubritate cu operatorii portuari, ci doar în ceea ce priveşte serviciile de salubrizare în interesul intimatei şi dreptul de depozitare contra cost pentru deşeurile terţilor în depozitul acesteia.

Prin urmare, constatând că nu sunt întemeiate criticile apelantei, instanţa de prim control judiciar a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtei la plata sumelor de bani, astfel cum rezultă acestea din raportul de expertiză întocmit în cauză.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt, subliniind că, deşi depozitarea deşeurilor generate de pârâtă s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 15.2. din contract, fără perceperea unui tarif, peste 70% din deşeurile de la agenţii economici din port au fost depozitate în afara perimetrului portuar, contrar dispoziţiilor cap. 3 din caietul de sarcini, conform căruia "toate deşeurile din Portul Constanţa vor fi dirijate exclusiv către acest depozit" prin urmare, costurile aferente depozitării deşeurilor generate de pârâtă, fără perceperea unui tarif, nu au putut fi recuperate, reprezentând prejudiciu pentru ea.

În continuare, a arătat că prin cererea de renunţare la judecată formulată în faţa instanţei de apel, la data de 03.10.2016, şi-a micşorat pretenţiile la suma de 37.966,4 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând prejudiciul rezultat din costurile aferente depozitării deşeurilor generate de pârâtă, fără perceperea unui tarif, nerecuperate din activitatea de depozitare la Depozitul Ecologic Port Constanţa a deşeurilor generate de toţi agenţii portuari.

A susţinut recurenta că în mod greşit i-au fost respinse aceste pretenţii, instanţa apreciind în mod eronat că nu i s-a recunoscut prin contract exclusivitatea încheierii contractului de salubritate cu operatorii portuari, ci doar în ceea ce priveşte serviciile de salubrizare în interesul pârâtei şi dreptul de depozitare contra cost pentru deşeurile terţilor în depozitul pârâtei.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 6 din contractul nr. x/06.09.20014, încheiat de părţi, caietul de sarcini face parte din documentele contractului.

Or, potrivit caietului de sarcini, prestatorul avea obligaţia de a folosi pentru depozitarea, nivelarea, neutralizarea deşeurilor numai depozitul ecologic de deşeuri al pârâtei, iar toate deşeurile din Portul Constanţa urmau a fi dirijate exclusiv către acest depozit; s-a estimat depozitarea la noul depozit ecologic de deşeuri a unei cantităţi de 33.500 tone de deşeuri pe an.

Totodată, a susţinut că, potrivit caietului de sarcini şi contractului, deşeurile colectate de reclamantă, aparţinând pârâtei, urmau a fi gestionate în interiorul depozitului acesteia, exploatat, conform contractului, fără plata vreunui tarif.

A subliniat recurenta că, din această formulare rezultă că toate costurile de gestionare a deşeurilor aparţinând pârâtei ar fi urmat să fie acoperite din tariful de depozitare a deşeurilor perceput tuturor agenţilor economici din zona portuară, tarif care include cheltuielile de exploatare şi monitorizare a depozitului ecologic şi suma solicitată de pârâtă, respectiv 23,58 euro/tonă de deşeu.

În acest context, a susţinut că, întrucât pârâta nu a respectat condiţiile descrise în caietul de sarcini şi în contract, în depozit nu a fost depozitată cantitatea de deşeuri estimată a fi generată în perimetrul portuar, ci doar deşeuri provenite de la pârâtă, care nu au adus niciun venit, nefiind astfel acoperite cheltuielile activităţilor de exploatare şi monitorizare a depozitului ecologic; mai mult, deşeurilor provenite de la agenţii economici portuari, care ar fi trebuit să acopere sus-menţionatele cheltuieli, li s-a permis să părăsească incinta portuară.

În opinia recurentei,intimata a prejudiciat-o cu bună ştiinţă cu suma de 37.966,4 euro, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în cauză.

La data de 10 aprilie 2017, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, asupra căreia Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind prevăzute în mod limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 din acelaşi Cod.

În speţă, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În realitate, toate criticile recurentei relevă nemulţumirea sa faţă de modul de interpretare a unei clauze contractuale şi a dispoziţiilor caietului de sarcini, fundamentate pe o eventuală apreciere greşită a probelor administrate.

În opinia recurentei-reclamante, prevederile art. 15.2 din contract ar fi trebuit interpretate, într-o manieră coroborată cu prevederile caietului de sarcini, în sensul că i s-a recunoscut exclusivitatea încheierii contractului de salubritate cu toţi operatorii portuari.

În acest context, trebuie precizat că, deşi prin memoriul de recurs nu a fost indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astăzi, în şedinţă publică, combătând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată pe calea întâmpinării, recurenta, prin apărător, a arătat că susţinerile sale ar putea fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă că recursul analizat nu aduce în discuţie nicio schimbare a naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al convenţiei deduse judecăţii, realizată ca urmare a unei interpretări greşite a acesteia, care să permită încadrarea motivării căii extraordinare de atac în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu permite o invocare doar a interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii, pentru că textul legal mai sus evocat sancţionează nu interpretarea greşită, în sine, ci numai schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, realizată ca urmare a unei interpretări greşite a acestuia, concluzie care rezultă cu claritate din interpretarea gramaticală a art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În speţă, conţinutul convenţiei părţilor nu permite concluzia că înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al obligaţiei asumate de intimata-pârâtă ar fi ca aceasta să asigure recurentei-reclamante exclusivitatea încheierii contractului de salubritate cu toţi operatorii portuari.

În aceste condiţii, calea de atac examinată nu pune în discuţie schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului dedus judecăţii, realizată ca urmare a unei eventuale greşite interpretări a acestuia.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, întrucât intimata-pârâtă nu a respectat condiţiile descrise în caietul de sarcini şi în contract, în depozit nu a fost depozitată cantitatea de deşeuri estimată a fi generată în perimetrul portuar, ci doar deşeuri provenite de la pârâtă, care nu au adus niciun venit, nefiind astfel acoperite cheltuielile activităţilor de exploatare şi monitorizare a depozitului ecologic; mai mult, deşeurilor provenite de la agenţii economici portuari, care ar fi trebuit să acopere sus-menţionatele cheltuieli, li s-a permis să părăsească incinta portuară.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În realitate, criticile recurentei relevă nemulţumirea ei faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor ori faţă de modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt, însă ele nu răspund exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din acelaşi Cod.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu dezvoltă critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se limitează la simpla afirmare a netemeiniciei şi nelegalităţii deciziei atacate.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., să admită excepţia nulităţii recursului şi, în consecinţă, să constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 482 din 03 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2017.