Inadmissibility of appeal against final decision in annulment challenge under Civil Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 163 de la 21 martie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins recursul civil promovat de revizuenta A. împotriva încheierii din 11.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul B., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurenta- revizuentă A., la data de 10 mai 2016.

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 454/2016, pronunţată la data de 17 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca fiind tardiv formulată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 163 din 21 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul B., având ca obiect contestaţie la executare; a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Revizuenta A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului, declarând recurs împotriva acestei decizii, în drept, recursul fiind întemeiat pe prevederile art. 508 alin. (4) şi art. 486 Noul C. proc. civ.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 508 alin. (4) din acelaşi Cod, excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată", aceasta, deoarece, are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu- zisă, în fond sau în recurs.

În speţă, recurenta A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare, hotărâre care este definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., prin respectiva decizie fiind respinsă, ca tardiv formulată, contestaţia în anulare împotriva unei decizii pronunţate în recurs, decizie care are caracter definitiv de la pronunţarea sa, prin raportare la art. 634 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ.

În atari condiţii, în speţă, decizia dată în contestaţia în anulare nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 454/2016 din 17 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2017.