Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1060/2017 AI generated

Negative conflict of jurisdiction in payment order; competence assigned to creditor's preferred venue

Case Number Decizia nr. 1060/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning the case to the Brașov Court, effectively allowing the plaintiff's initial filing to stand and rejecting the defendant's subsequent declination attempts. The dispute involved a payment order (ordonanță de plată) for unpaid goods under a supply contract, where the Brașov Court initially declined jurisdiction in favor of the Bașcu Court based on the defendant's domicile and the contract's performance location, but the Bașcu Court subsequently declined jurisdiction back to Brașov because the contract specified payment into the plaintiff's Brașov bank accounts, creating a reciprocal declination. Applying Articles 107, 113(1)(3), and 116 of the New Code of Civil Procedure, the Court held that the plaintiff lawfully exercised its right to choose between the alternative competent venues—defendant's domicile or the place of partial contract execution specified in the contract—and that once selected, the chosen court could not be forced to decline jurisdiction in favor of another competent court, as territorial competence in such matters is of private order and non-exclusively determined by the plaintiff's election.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 din C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 12 C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction in payment order; competence assigned to creditor's preferred venue: În consecinţă, pentru aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) N. C. proc. civ., reţinând că debitoarea are sediul în municipiul Bacău, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Bacău.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction payment order alternative territorial jurisdiction Civil Procedure Code assigned competence jurisdiction over consumer contracts

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, la data de 24 octombrie 2016, sub nr. x/2016, creditoarea A. S.R.L. Braşov a chemat în judecată debitoarea S.C. B. S.R.L. Bacău, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să emită o ordonanţă de plată obligând debitoarea la plata următoarelor sume: 13.921,21 RON debit restant; 1.154,92 RON daune moratorii de 0,1% pe zi de întârziere calculate până la data de 14.10.2016; obligarea la plata daunelor moratorii în cuantum de 0,1% în continuare de la 15.10.2016 până la data plăţii efective a debitului, şi, 200 RON cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 826, pronunţată la data de 07 februarie 2017, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Braşov invocată de debitoarea S.C. B. S.R.L. şi în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a ordonanţei de plată formulate de creditoarea S.C. A. S.R.L. Braşov, împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L. Bacău, în favoarea Judecătoriei Bacău; a lăsat nesoluţionată excepţia de necompetenţă materială invocată de debitoare.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut următoarele aspecte:

Prezenta cauză are ca obiect pretenţiile izvorâte din Contractul de furnizare x/17.02.2016 încheiat la data de 29.01.2008, între creditoarea S.C. A. S.R.L., în calitate de vânzător şi debitoarea S.C. B. S.R.L., în calitate de cumpărătoare.

La art. 20 din contract este prevăzut că orice litigiu patrimonial decurgând din sau în legătură cu prezentul contract, va fi soluţionat pe cât posibil pe cale amiabilă sau prin Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, hotărârea arbitrală fiind definitivă şi obligatorie.

Potrivit art. 1015 N. C. proc. civ.: dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.014 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Art. 107 N. C. proc. civ. cuprinde regula generală în materie de competenţă teritorială de ordine privată: Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Art. 113 N. C. proc. civ. cuprinde alte instanţe care ar fi deopotrivă competentă pe lângă cea de la art. 107 N. C. proc. civ., fiind o competenţă teritorială alternativă, la pct. 3 fiind prevăzută competenţa instanţei instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei .

Art. 126 N. C. proc. civ. reglementează alegerea de competenţă: Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Instanţa a constatat că debitoarea are sediul în municipiul Bacău, iar din contract nu reiese că s-a prevăzut ca şi loc al executării contractului în municipiul Braşov. Din cuprinsul art. 1 din contract reiese fără dubiu că achiziţionarea bunurilor obiect al contractului se va face din magazinul A. situat în Bacău, str. x, iar plata urma să se facă cu OP, în termen de 7 zile calendaristice de la data emiterii facturii . Din cuprinsul facturilor emise în baza contractului reiese că plăţile trebuiau efectuate în contul creditoarei deschis la C. Bacău. Ca atare, instanţa a reţinut că locul executării trebuie să fie indicat explicit în contract pentru a putea fi incidente dispoziţiile art. 113 pct. 3, altfel aplicându-se art. 107 din C. proc. civ., or în contractul dedus judecăţii se prevede expres locul executării parţiale a contractului, însă acela este municipiul Bacău şi nu municipiul Braşov.

Reţinând şi prevederile art. 107 C. proc. civ. alin. (1), instanţa a constatat că, în cauza dedusă judecăţii necompetenţa teritorială este de ordine privată şi nu putea fi invocată de instanţă din oficiu, ci doar de pârât prin întâmpinare (cum s-a şi întâmplat) sau cel mai târziu la primul termen dacă întâmpinarea nu este obligatorie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 alin. (3) din noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) N. C. proc. civ., reţinând că debitoarea are sediul în municipiul Bacău, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Bacău.

Instanţa a lăsat nesoluţionată excepţia de necompetenţă materială invocată de debitoare, întrucât aceasta are caracter subsidiar excepţiei necompetenţei teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 29 martie 2017, sub nr. x/2016.

Judecătoria Bacău, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 2606/2017, pronunţată la data de 20 aprilie 2017, în dosarul nr. x/2016, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bacău; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "ordonanţă de plată", formulată de creditoarea S.C. A. S.R.L. Braşov, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L. Bacău, în favoarea Judecătoriei Braşov; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Bacău şi Judecătoria Braşov, şi a dispus suspendarea judecaţii şi înaintarea dosarului cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele motive:

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

În cauză, a reţinut instanţa, în cuprinsul contractului de furnizare x/17.02.2016 încheiat la data de 29.01.2008, între creditoarea S.C. A. S.R.L., în calitate de vânzător, şi debitoarea S.C. B. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a fost indicat contul creditoarei deschis la C. Braşov şi cel deschis la Trezoreria Braşov, tocmai pentru efectuarea plăţii produselor achiziţionate, prin virament bancar în aceste conturi, aspect care rezultă inclusiv din faptul că, potrivit Ordinului de plată nr. x/20.07.2016 aflat la dosar, plata parţială a facturii fiscale nr. x/05.07.2016 enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată ca temei al pretenţiilor solicitate, a fost efectuată în contul creditoarei deschis la Trezoreria municipiului Braşov, acesta fiind locul stabilit de părţi pentru executarea obligaţiei de plată.

În acest context, instanţa a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care atrag competenţa de soluţionare a prezentei ordonanţe de plată în favoarea Judecătoriei Braşov, motiv pentru care, văzând şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bacău şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Braşov şi Judecătoria Bacău- s-au declarat, deopotrivă, necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, în considerarea argumentelor ce succed:

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv, ordonanţă de plată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 Noul C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 Noul C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 3 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107- 112, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Se observă, deci, că, în speţă, pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată nu a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă, ci, în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., o competenţă alternativă.

Se pot reţine, de asemenea, şi prevederile cuprinse în art. 116 Noul C. proc. civ., potrivit cărora, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Braşov, creditoarea A. S.R.L. Braşov a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, şi, prin urmare, această instanţă nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părţi, declinarea competenţei, declarându-se necompetentă prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenţei, care nu este de ordine publică.

Norma de procedură trebuie interpretată în sensul că, odată alegerea făcută de către reclamant, instanţa competentă nu poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului, cum, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente, aceste dispoziţii regăsindu-se, de altfel, şi în redactarea art. 12 C. proc. civ. de la 1865.

Regula înscrisă în art. 107 Noul C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial- ceea ce nu este cazul în speţă.

Din aceasta perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107, raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care creditoarea a avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtei sau instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Braşov, şi, în considerarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., coroborate cu art. 116 Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2017.