Negative conflict of jurisdiction in divorce: last common marital residence versus defendant’s residence under Art. 915 C. proc. civ.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti la 4 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând să se dispună, în baza art. 373 lit. b) C. civ., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului.

Prin sentinţa civilă nr. 531 din 24 martie 2016, Judecătoria Găeşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

În motivarea acestei hotărâri, Judecătoria Găeşti a reţinut următoarele:

Potrivit art. 915 din C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, în cazul în care cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în această circumscripţie. Dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul.

S-a reţinut că niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia Judecătoriei Găeşti, în care se află cea din urmă locuinţă comună. Reclamanta nu mai locuieşte în ţară, având întocmit un contract individual de muncă care se desfăşoară la domiciliul angajatorului din Italia, iar pârâtul are locuinţa la părinţii săi, în comuna Suraia, sat Suraia, judeţ Vrancea.

Astfel, s-a constatat că instanţa competentă să soluţioneze cererea este Judecătoria Focşani, instanţă în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, potrivit dispoziţiilor art. 915 C. proc. civ.

Având în vedere că normele care reglementează competenţa teritorială exclusivă sunt imperative, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Judecătoria Găeşti a reţinut că excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe este întemeiată şi, în baza art. 132 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

Prin sentinţa civilă nr. 1604 din 28 februarie 2017, Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de reclamantă; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Focşani şi Judecătoria Găeşti şi a înaintat cauza în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea acestei hotărâri, Judecătoria Focşani a reţinut următoarele:

Potrivit cărţii de identitate a reclamantei, aceasta îşi are domiciliul în jud. Dâmboviţa.

Totodată, certificatul de căsătorie este încheiat la Primăria Găeşti, locul unde au domiciliat părţile cât timp au fost căsătorite.

Din chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru, rezultă că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru la Primăria Găeşti, la 23 octombrie 2015, ceea ce înseamnă că se află în acea localitate.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta a lucrat în străinătate în perioada cuprinsă între anii 2011 - 2012, deci cu 3 ani înainte de data introducerii acţiunii - 4 decembrie 2015.

Totodată, s-a constatat că nu este depus la dosarul cauzei un alt înscris din care să rezulte că, în prezent, reclamanta desfăşoară o activitate şi locuieşte, temporar, pe teritoriul altui stat.

De asemenea, s-a reţinut că la dosar se află o procură judiciară prin care reclamanta a împuternicit un avocat să-i reprezinte interesele, motivând că este plecată din ţară pe perioada desfăşurării procesului.

Cu privire la menţiunea respectivă din cuprinsul procurii, instanţa a apreciat că aceasta este o simplă probabilitate, din moment ce nu există vreo dovadă certă că reclamanta nu se afla în ţară la momentul introducerii cererii de chemare în judecată sau că se afla în exercitarea unei alte activităţi conform vreunui contract de muncă aflat în derulare.

Ca atare, Judecătoria Focşani a reţinut că instanţa competentă teritorial este Judecătoria Găeşti, acolo aflându-se locuinţa comună a soţilor, precum şi oraşul în care reclamanta locuieşte în prezent.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Găeşti şi Judecătoria Focşani - s-au declarat, deopotrivă, necompetente să judece aceeaşi cauză, prin hotărâri date fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

Textul procedural anterior evocat stabileşte competenţa materială în soluţionarea acţiunii de divorţ în favoarea judecătoriei.

În privinţa competenţei teritoriale, se constată că dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. au caracter imperativ.

Astfel, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, cu condiţia însă, ca la data sesizării, cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în acea circumscripţie.

Textul de lege impune ca unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia instanţei în care s-a aflat ultima locuinţă comună, iar nu, în mod obligatoriu, să locuiască în ultima locuinţă comună.

Totodată, ceea ce interesează este locuinţa de la momentul introducerii acţiunii, astfel încât instanţa legal sesizată devine competentă să soluţioneze cauza şi dacă, ulterior sesizării, intervin schimbări ale acesteia.

Noţiunea de "locuinţă" din cuprinsul acestui text de lege trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând aşadar, locuinţa statornică şi principală a persoanei sau adresa unde locuieşte efectiv, ceea ce înseamnă că, în cazul efectuării unor deplasări în afara ţării pe teritoriul căreia persoana îşi are domiciliul, realizate chiar şi pentru o durată mai lungă de timp, cum este situaţia activităţilor de muncă sezoniere, nu se poate reţine că persoana respectivă şi-a schimbat locuinţa, cu excepţia situaţiei în care există o manifestare expresă a acesteia în acest sens.

Prin raportare la aceste consideraţii, se constată că ultima locuinţă comună a soţilor a fost în Găeşti, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosarul cauzei în care este menţionată această localitate.

Cu privire la condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia instanţei în care se află ultima locuinţă comună a soţilor, se constată că această condiţie este îndeplinită, având în vedere că locuinţa statornică şi principală a reclamantei este în Găeşti, potrivit cărţii de identitate a acesteia depuse la dosarul cauzei.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din menţiunea făcută de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că aceasta locuieşte în Găeşti.

Împrejurarea că reclamanta efectuează deplasări în afara ţării pentru a munci, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu poate conduce la concluzia că aceasta şi-a stabilit locuinţa statornică şi principală în străinătate, în absenţa unei manifestări exprese în acest sens.

În condiţiile în care, pe de o parte, ultima locuinţă comună a soţilor a fost în Găeşti şi, pe de altă parte, locuinţa statornică şi principală a reclamantei era în aceeaşi localitate la momentul introducerii acţiunii de divorţ, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., fiind competentă judecătoria de la ultima locuinţă comună a soţilor.

Pentru considerentele evocate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2017.