Moral damages quantification in traffic accident death: Recurs declared null for failing to frame evidence re-valuation within substantive illegality grounds.

Asupra cererii de recurs de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 11 iulie 2014, pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2014, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A.: obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 Euro sau echivalent în RON către reclamantul A., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 Euro sau echivalent în RON către reclamanta B., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 euro sau echivalent în RON către reclamanta C., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 Euro sau echivalent în RON către reclamanta D., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 Euro sau echivalent în RON către reclamantul E., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 3.089,6 RON către reclamantul A., cu titlu de despăgubiri materiale.

Prin încheierea civilă nr. 2596/PI din 29 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile a Tribunalului Timiş şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A, în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Timiş, fiind format dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 3 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia conexităţii invocată în acea cauză şi s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 917/pi din 7 decembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis, în parte, acţiunile conexate ale reclamanţilor A., B., C., D. şi E., obligând pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantului A. daune materiale în sumă de 2.360,20 RON şi daune morale în sumă de 100.000 Euro, reclamantei B. daune morale în sumă de 100.000 Euro, reclamantei C. daune morale în sumă de 50.000 Euro, reclamantei D. daune morale în sumă de 50.000 Euro şi reclamantului E. daune morale în sumă de 50.000 Euro; totodată, a obligat pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantei B. daune materiale în sumă de 2.094,98 RON şi daune morale în sumă de 10.000 Euro; a respins în rest acţiunile conexate; de asemenea, a obligat pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantului A. cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, reclamantului E. cheltuieli de judecată în sumă de 3.500 RON, reprezentând onorariu de avocat şi reclamantei C. cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanţii A., B., C., D. şi E., cât şi pârâta S.C. F. S.A.

Reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat schimbarea, în parte, a sentinţei apelate, în sensul admiterii, în tot, a acţiunii principale.

Pârâta S.C. F. S.A. a solicitat schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamanţilor.

Prin decizia civilă nr. 306 din 7 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, au fost admise atât apelul declarat de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., cât şi apelul declarat de pârâta S.C. F. S.A., în contradictoriu cu reclamanţii B., A., C., D. şi E., împotriva sentinţei civile nr. 917/pi din 7 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă. A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că: a fost diminuat la câte 50.000 Euro pentru fiecare - în echivalent în RON la data plăţii, cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor B. şi A., pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului minorei G.; a fost diminuat la câte 20.000 Euro pentru fiecare - în echivalent în RON la data plăţii, cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor C., D. şi E., pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului minorei G.;

a fost majorat la 20.000 Euro - în echivalent în RON la data plăţii, cuantumul daunelor morale acordate reclamantei B., pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a vătămărilor ce i-au fost provocate în accidentul de circulaţiei din 01 aprilie 2014; au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate; a fost respinsă cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D. şi E., prin care s-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării, în parte, a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29.11.2011, având în vedere că instanţa de apel nu s-a raportat în mod corect la jurisprudenţa din România.

Astfel, s-a susţinut că dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29.11.2011 prevăd că în caz de deces: daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

S-a învederat că, deşi jurisprudenţa nu este de principiu un izvor de drept, normele de punere în aplicare a legii asigurărilor din România fac referire la jurisprudenţă care, în cazul de faţă, reprezintă un criteriu de individualizare a cuantumului despăgubirii pentru fiecare caz în parte.

Totodată, s-a arătat că instanţa de apel s-a raportat în mod greşit la probatoriul administrat în cauză în stabilirea întinderii prejudiciului suferit de reclamanţi.

De asemenea, s-a învederat că în momentul în care instanţa de apel a admis apelul declarat de reclamanta B., intimata a căzut în pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă S.C. F. S.A., s-a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii cererii de recurs şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 05 aprilie 2017, pronunţată în completul de filtru, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, fiind fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la 7 iunie 2017.

Recurenţii-reclamanţi au depus un punct de vedere cu privire la excepţia nulităţii cererii de recurs prin care au solicitat respingerea acestei excepţii, întrucât criticile formulate în recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată în prezenta cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) prin raportare la cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor din recurs în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport de aceste consideraţii, se constată că, deşi cererea de recurs a fost întemeiată formal pe motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Cu privire la critica recurenţilor în sensul că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29.11.2011, cu motivarea că instanţa de apel nu s-a raportat în mod corect la jurisprudenţa naţională la care se face referire în cuprinsul acestor dispoziţii, se constată că această critică nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, întrucât jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, neexistând o dispoziţie legală care să-i confere un asemenea caracter.

În condiţiile în care dispoziţiile anterior evocate au caracter general şi, totodată, nu prevăd în mod expres un criteriu concret de individualizare a cuantumului despăgubirilor, nu poate fi reţinută încălcarea acestor dispoziţii de către instanţa de apel.

Mai mult decât atât, cuantificarea despăgubirilor materiale şi morale implică evaluarea probelor administrate în cauză şi, implicit, a situaţiei de fapt, aspecte care rămân în atributul exclusiv al instanţelor de fond, neputând fi cenzurate în etapa recursului, în care se analizează numai aspecte de nelegalitate.

Astfel, se constată că critica recurenţilor referitoare la cuantumul despăgubirilor materiale şi morale stabilite de către instanţa de apel reprezintă, în realitate, o critică de netemeinicie, nesusceptibilă de a fi analizată în calea extraordinară de atac a recursului.

Critica din cererea de recurs prin care s-a arătat că, în momentul în care instanţa de apel a admis apelul declarat de reclamanta B., intimata a căzut în pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât acest motiv vizează numai încălcarea unor dispoziţii de drept material.

Totodată, se constată că verificarea şi justificarea cuantumului onorariului de avocat solicitat prin cererea de apel implică reevaluarea probelor de la dosarul cauzei, aspect care nu poate fi analizat în prezentul cadrul procesual, întrucât excede controlului de nelegalitate pe care îl poate realiza instanţa de recurs.

Pentru considerentele evocate anterior, constatând, pe de o parte, că criticile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, pe de altă parte, că nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va constata nul recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., C., B., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 306 din 7 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2017.