Negative competence conflict resolved: Timișoara Court vested with enforcement challenge jurisdiction.

Asupra conflictului negativ de competenţă, a constatat următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, sub nr. x/2016, contestatoarea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN, în contradictoriu cu intimatul A. S.R.L., a solicitat instanţei anularea tuturor formelor de executare din dosarul execuţional nr. x/2016 al B.E.J. B.. În subsidiar, s-a solicitat instanţei anularea parţială a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, în sensul reducerii onorariului de avocat stabilit pentru faza de executare silită, astfel ca acesta să se încadreze în cuantumul prevăzut de lege, şi a cheltuielilor iniţiale de executare silită, stabilite în cuantum de 620 RON, anularea în parte a actelor de executare referitoare la poprirea conturilor până la concurenţa sumei de 3.440 RON.

2. Prin sentinţa civilă nr. 305/2017 din 12 ianuarie 2017, Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă că executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea nr. 9792 din 6 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2016, iar în conformitate cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., care consacră principiul unicităţii instanţei de executare, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, respectiv Judecătoriei Timişoara.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3389 din 14 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, judecata cauzei a fost suspendată, iar dosarul înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în principal că, în cauză, competenţa teritorială a instanţei de executare se stabileşte având în vedere sediul debitorului, persoană juridică, iar nu sediul vreunui dezmembrământ fără personalitate juridică al acestuia.

Astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi faptul că, la data de 22 iunie 2016, data sesizării executorului judecătoresc B. cu cererea de executare silită de către creditor, când s-a format dosarul de executare nr. 231/2016, sediul debitorului se afla în municipiul Bucureşti, bd. x, aflat în circumscripţia Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, nu în circumscripţia Judecătoriei Timişoara.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Determinarea instanţei de executare în soluţionarea prezentei contestaţii la executare se face prin raportare la dispoziţiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 din acelaşi cod, norme legale prin care se stabileşte că aceasta se introduce la instanţa de executare, instanţa fiind judecătoria în a cărei circumscripţii se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. La alin. (3) se stabileşte că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Instanţa de executare, în competenţa căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) din art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispoziţiile art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod.

Astfel, conform art. 666 şi art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare încuviinţează executarea silită şi îşi validează implicit, în această procedură, calitatea de instanţă competentă să soluţioneze litigiile privind contestaţia la executare.

De altfel, art. 714 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte regula potrivit căreia instanţa de executare soluţionează contestaţia la executare propriu-zisă.

În cauza de faţă, se constată că Biroul Executorului Judecătoresc B. s-a adresat Judecătoriei Timişoara, la data de 31 august 2016, cu o cerere de încuviinţare a executării silite imobiliare pornită în dosarul execuţional nr. x/2016, cu privire la titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 125 din 21 ianuarie 2016 a Tribunalului Timiş, încuviinţare ce a fost admisă prin încheierea nr. 9792 din 6 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia I civilă.

În raport cu dispoziţiile legale evocate şi înscrisurile de la dosar, rezultă că în cauză instanţa de executare este Judecătoria Timişoara, competenţă ce a fost dobândită prin încheierea nr. 9792 din 6 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara, instanţă căreia îi revine competenţa să soluţioneze prezenta contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2017.