Revision of final decision inadmissible for lack of triple identity; earlier ruling on heating assets stands

Asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia civilă nr. 649 din 21 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în opinie majoritară, a admis recursul declarat de pârâta S.C. CET S.A. Iaşi, prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 759 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

A modificat, în parte, decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de pârâta S.C. CET S.A. Iaşi, prin lichidator judiciar A. S.P.R.L, împotriva sentinţei civile nr. 726 din 11 aprilie 2017 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă.

A schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantul Municipiul Iaşi, prin Primar, ca neîntemeiată.

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. CET S.A. Iaşi, prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., ca rămasă fără obiect.

A înlăturat din sentinţă obligarea pârâtei reclamante S.C. CET S.A. Iaşi, prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 946.854 RON către reclamantul pârât Municipiul Iaşi.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Iaşi, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 759 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

2. Revizuirea

2.1. Motive

Reclamantul Municipiul Iaşi, prin Primar, a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea Deciziei civile nr. 649/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; respingerea recursului formulat de CET Iaşi împotriva deciziei nr. 759/2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă; obligarea intimatei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea cauzei.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, promovată de CET Iaşi în contradictoriu cu Municipiul Iaşi, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 42.448.576,98 RON, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate de subscrisa asupra bunurilor predate către pârât prin Protocolul de predare - primire nr. 16491 din 23 februarie 2012, încheiat intre S.C. CET Iaşi S.A. şi Municipiului Iaşi, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, care urmează a fi calculată de la data încheierii Protocolului din 23 februarie 2012 şi până la data achitării efective a debitului.

Prin Sentinţa nr. 1056/2016/CIV, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de CET Iaşi, iar Curtea de Apel Iaşi a respins apelul formulat de CET Iaşi împotriva soluţiei primei instanţe, reţinându-se, în esenţă, următoarele:

- temeiul juridic al însuşirii inventarului bunurilor este reprezentat, în primul rând, de H.C.L. nr. 72/2011, care a fost adoptată în baza Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor;

- în ceea ce priveşte temeiul legitim al însuşirii inventarului bunurilor aflate în domeniul public al Municipiului Iaşi, acesta are la bază, printre altele, şi prevederile Legii nr. 51/2006;

- atât dispoziţiile Legii nr. 51/2006 cât şi clauzele Contractului de concesiune -asumate pe deplin de către CET Iaşi - au fost tocmai în sensul că aceasta era obligată, la încetarea Contractului de concesiune, la restituirea bunurilor folosite, în mod gratuit şi libere de orice sarcini şi pe de altă parte, din moment ce atât legea cât şi Contractul de concesiune reglementează obligaţia restituirii bunurilor în modalitatea prezentată, în mod evident nu poate fi vorba de stabilirea vreunor despăgubiri pentru operator;

- având în vedere că prin H.C.L. nr. 72/2011 s-a dispus însuşirea inventarului bunurilor imobile şi mobile care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Iaşi, în conformitate cu Anexele nr. 1 - 13 din această hotărâre; că prin H.C.L. nr. 274/2011, s-a dispus aprobarea încetării Contractului de concesiune, rezultă că, faţă de prevederile art. 26 alin. (5) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 51/2006, respectiv art. 13 pct. 20 din Contractul de concesiune, atât bunurile al căror inventar a făcut obiectul însuşirii, cât şi pretinsele investiţii realizate cu privire la acestea urmau să revină, odată cu încetarea contractului, gratuit şi libere de orice sarcini Municipiului Iaşi, fiind integrate în domeniul public al acestora;

- contractul de concesiune reprezintă, eminamente, un contract administrativ, respectiv un contract încheiat de autoritatea publică, ce are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public sau prestarea serviciilor publice. Încheierea Protocolului de predare-primire a avut loc ca urmare a încetării Contractului de concesiune;

- dat fiind că bunurile preluate în baza Protocolului de predare-primire sunt specifice administrării şi exploatării, prin gestiune delegată, a serviciului public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în Municipiul Iaşi, predarea şi, respectiv preluarea acestora au operat în mod legal, având în vedere şi principiul priorităţii interesului public;

- toate bunurile folosite de CET Iaşi în legătură cu serviciul de producere, transport şi distribuţie a energiei termice erau utilizate de aceasta în calitate de operator de serviciu de utilităţi publice;

- având în vedere că prin HCL nr. 72/2011, s-a dispus însuşirea inventarului bunurilor imobile şi mobile care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Iaşi, în conformitate cu anexele nr. 1 - 13 din această hotărâre, în timp ce, prin HCL s-a dispus aprobarea încetării Contractului de concesiune, şi ţinând cont de prevederile art. 26 alin. (5) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 51/2006, respectiv art. 13 pct. 20 din Contractul de concesiune, rezultă că atât bunurile al căror inventar a făcut obiectul însuşirii, cât şi pretinsele investiţii realizate cu privire la acestea urmau să revin, odată cu încetarea contractului, gratuit şi libere de orice sarcini Municipiului Iaşi, fiind integrate în domeniul public al acestora;

- câtă vreme bunurile preluate în baza protocolului de predare-primire sunt specifice administrării şi exploatării, prin gestiune delegată, a serviciului public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în Municipiul Iaşi, predarea şi, respectiv, preluarea acestora au operat în mod legal, având în vedere şi principiul priorităţii interesului public.

Recursul promovat de CET Iaşi împotriva deciziei nr. 229/2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi a fost respins prin Decizia nr. 4987/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin acţiunea în revendicare, Municipiul Iaşi a solicitat instanţei să oblige CET Iaşi să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie a Municipiului Iaşi imobilele reprezentate de centralele de termoficare CET I şi CET II - Holboca, precum şi toate instalaţiile aferente acestora, identificate în Protocolul de Predare - primire a Sucursalei Electrocentrale Iaşi, şi, totodată, înscrierea în cărţile funciare ale imobilelor revendicate a dreptului de proprietate în favoarea Municipiului Iaşi.

Cererea de chemare în judecată a fost promovată, printre altele, în baza art. 563 C. civ., coroborat cu art. 865 C. civ. Concret, titlul invocat de Municipiul Iaşi este reprezentat de H.G. nr. 104/2002, fiind susţinut de faptul că imobilele revendicate nu au ieşit niciodată din patrimoniul statului, fiind doar date în folosinţa societăţilor de stat care au prestat, printre altele, activitatea de producere de energie electrică şi termică. Astfel, Statul Român avea calitatea de proprietar la data transmiterii imobilelor revendicate în domeniul public al Municipiului Iaşi, iar Municipiul Iaşi a dobândit imobilele revendicate de la adevăratul proprietar, printr-un act normativ valabil, ce nu a fost niciodată invalidat, astfel că titlul Municipiului Iaşi este mai bine caracterizat decât "titlul" pârâtei - reclamante.

CET IAŞI a formulat întâmpinare recunoscând că, "la momentul constituirii S.C. CET S.A. Iaşi, Mun. Iaşi a adus prin aportare la capitalul social al societăţii nou înfiinţate centralele de termoficare CET I şi CET II - Holboca, precum şi toate instalaţiile aferente acestora - respectiv bunurile care fac obiectul acţiunii pendinte", arătând faptul că în Actul constitutiv al acesteia s-a menţionat că "în capitalul social nu sunt incluse bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie."

De asemenea, printre apărările sale, CET Iaşi a susţinut că "prin H.C.L. nr. 272 din 22 iulie 2002 s-a aprobat trecerea reţelelor de termoficare din domeniul public local în domeniul privat al Mun. Iaşi şi, implicit, în patrimoniul S.C. CET S.A.".

Totodată, CET Iaşi a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea Municipiului Iaşi la plata contravalorii Imobilelor revendicate, respectiv 129.950.700 RON, actualizată cu indicele de inflaţie; daune-interese, estimate de către aceasta la valoarea de 210.000.000 RON; contravaloarea reparaţiilor şi investiţiilor făcute asupra bunurilor revendicate, în cuantum de 164.922.573,22 RON, susţinând că acestea ar fi cheltuieli necesare şi utile efectuate de CET Iaşi.

Prin sentinţa pronunţată, Tribunalul Iaşi a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării C.E.T. Iaşi să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei bunurile imobile centrale de termoficare CET I şi CET II - Holboca, precum şi toate instalaţiile şi echipamentele aferente acestora cuprinse în Protocolul de Predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iaşi încheiat la data de 29 aprilie 2002 şi identificate în rapoartele de expertiză, inclusiv în suplimentele la aceste rapoarte. Instanţa a respins cererea reclamantului-pârât privind înscrierea în cărţile funciare a bunurilor revendicate, precum şi cererea reconvenţională promovată de CET Iaşi.

Apelul formulat de CET Iaşi a fost respins de instanţa de apel, prin Decizia nr. 759 din 24 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău. În principal, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut că:

- raportat la dreptul de administrare pe care îl avea Consiliul local Iaşi, acesta a adoptat HCL Iaşi nr. 133/2002 cu depăşirea dreptului său de administrare, dispunând aportarea lor la societatea nou înfiinţată S.C. CET Iaşi, deşi acestea constituiau proprietatea publică şi nu putea face obiectul înstrăinării;

- bunurile ce fac obiectul revendicării sunt proprietatea publică a Municipiului Iaşi în raport de dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 104/2002, art. 136 alin. (2) din Constituţia României şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi nu au ieşit din proprietatea acestuia, fiind inalienabile, astfel că HCL Iaşi nr. 133/2002 nu a avut ca efect ieşirea bunurilor din proprietatea publică a Municipiului Iaşi şi intrarea prin aportare la patrimoniul CET Iaşi, astfel că aceasta nu a fost niciun moment titulara dreptului de proprietate asupra lor;

- la data adoptării HCL nr. 272/2002, bunurile erau în continuare destinate uzului public şi prezentau interes public, nefiind modificată destinaţia lor;

- titlul de proprietate invocat de Municipiul Iaşi şi-a menţinut valabilitatea şi prevalenta în contextul în care regimul juridic a bunurilor transmise prin H.G. nr. 104/2002 nu a fost modificat prin HCL nr. 272/2002, neputând transfera dreptul de proprietate din domeniul public în domeniul privat al unei societăţi comerciale, atâta timp cât, potrivit titlului emanat de la Statul Român nu are decât un drept de administrare.

Recursul formulat de CET Iaşi a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 694 din 21 martie 2019.

Se impune admiterea cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, în speţă, există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, după cum am arătat mai sus.

Caracterul potrivnic al celor două hotărâri pronunţate în recurs este evident, în sensul că, pe de o parte, se stabileşte în mod definitiv apartenenţa la domeniul public al bunurilor CET I şi CET II (prin Decizia nr. 4987 din 20 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă), iar pe de altă parte, prin respingerea acţiunii în revendicare promovată de Municipiul Iaşi cu privire la aceleaşi bunuri (prin Decizia nr. 694 din 21 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă), se infirmă o asemenea ipoteză.

2.2. Cererea de suspendare a judecăţii

Revizuentul a solicitat suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea cererii s-a arătat că, la 10 octombrie 2019, Municipiul Iaşi, prin Primar, a formulat cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, prin care a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu CET IAŞI constatarea nulităţii absolute a actelor juridice civile reprezentate de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 133 din 1 aprilie 2002; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 136 din 29 aprilie 2002; Actul Constitutiv al S.C. CET Iaşi nr. x din 5 iunie 2002 precum şi a actului juridic subsecvent reprezentat de încheierea Judecătorului delegat nr. 606 din 26 iunie 2002 emisă de O.N.R.C; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 211 din 24 iunie 2002; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 272 din 22 iulie 2002.

În opinia revizuentului, se impune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019, întrucât cererea de revizuire vizează anularea deciziei nr. 649 din 21 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, având ca obiect revendicare. Acţiunea în revendicare presupune compararea titlurilor exhibate de ambele părţi. Or, de vreme ce titlul CET Iaşi face obiectul acţiunii în constatarea nulităţii absolute, soluţia care se va pronunţa în dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, are o reală înrâurire asupra soluţiei care va fi pronunţată în prezenta cauză.

Analizând cererea de suspendare a judecăţii, Înalta Curte a apreciat că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În condiţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Pentru a se putea dispune suspendarea judecăţii unui proces în temeiul acestui text se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiţii:

- dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

- procesul în care urmează să se stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept să fie în curs de judecată.

În prezenta cauză, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii.

Astfel, cât priveşte prima condiţie, Înalta Curte arată că "dezlegarea" ce se urmăreşte prin formularea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri constă în anularea hotărârii date cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare şi, pe cale de consecinţă, menţinerea acesteia din urmă.

Cum doar la o asemenea consecinţă se reduce finalitatea procedurii urmate în soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în speţă, păstrarea Deciziei nr. 4987/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă ar fi urmarea anulării Deciziei nr. 694/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, iar nu urmare a soluţiei date cererii de anulare a unor acte juridice reprezentând titlul de proprietate al CET Iaşi.

Prin urmare, soluţionarea cererii de revizuire prin care se urmăreşte anularea pentru contrarietate de hotărâri a Deciziei nr. 694/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu depinde de existenţa sau inexistenţa dreptului ce s-ar stabili în cadrul procesului declanşat de revizuent prin formularea cererii de constatare a nulităţii absolute a unor acte juridice reprezentând titlul de proprietate al CET Iaşi.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie, Înalta Curte observă că din certificatul de grefă eliberat de Tribunalul Iaşi la 11 octombrie 2019 - şi depus de revizuent în prezentul dosar atât la 16 octombrie 2019, cât şi la termenul din 5 decembrie 2019 - nu rezultă că dosarului nr. x/2019 având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor juridice civile reprezentate de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 133 din 1 aprilie 2002; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 136 din 29 aprilie 2002; Actul Constitutiv al S.C. CET Iaşi nr. 2114 din 5 iunie 2002 precum şi a actului juridic subsecvent reprezentat de încheierea Judecătorului delegat nr. 606 din 26 iunie 2002 emisă de O.N.R.C; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 211 din 24 iunie 2002; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 272 din 22 iulie 2002 i s-ar fi fixat termen de judecată şi că ar fi pe rol. Întrucât dosarul nu este în curs de judecată nu este îndeplinită condiţia anterior menţionată.

Faţă de cele ce preced, cererea de suspendare a judecăţii, în condiţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost respinsă ca nefondată.

2.3. Analiza admisibilităţii revizuirii

În prealabil, în respectarea prevederilor art. 24 C. proc. civ. şi art. 3 din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte arată că, întrucât prin cererea de revizuire s-a invocat faptul că cea care ar fi nesocotit cele statuate în mod definitiv prin Decizia nr. 4987 din 20 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, este Decizia nr. 649 din 21 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel încât se impune anularea acesteia din urmă, cererea de revizuire va fi analizată în lumina prevederilor vechiul C. proc. civ., de vreme ce procesul în care a fost pronunţată Decizia nr. 649/2019 a început la 23 ianuarie 2012, înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.

În aplicarea acestui text, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a sublinia că una dintre condiţiile necesare pentru a se putea invoca motivul de revizuire arătat, este ca hotărârile pretins contradictorii să fie pronunţate în acelaşi litigiu, adică în cele două procese să fie existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză.

Verificând hotărârile deduse analizei prin prezenta revizuire, Înalta Curte apreciază că obiectul celor două litigii, respectiv pretenţia concretă dedusă judecăţii, nu a fost acelaşi.

Astfel, în procesul finalizat prin decizia nr. 4987/2018, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit dreptul de creanţă invocat de S.C. C.E.T. S.A. Iaşi, în contradictoriu cu Municipiul Iaşi, prin Primar, cu privire la o sumă de bani reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate asupra bunurilor predate de pârât prin Protocolul de predare-primire nr. x/23 februarie 2012, precum şi dobânda aferentă.

Bunurile predate şi cu privire la care au fost făcute investiţiile ce au generat litigiul sunt bunurile de retur în sensul art. 3 din contractul de concesiune nr. x din 20 iulie 2007.

În procesul finalizat prin decizia nr. 649/2019, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit dreptul de proprietate asupra centralelor de termoficare CET I şi CET II - Holboca, precum şi asupra tuturor instalaţiilor aferente acestora, identificate în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iaşi (CET I şi CET II) încheiat la 29 aprilie 2002, precum şi intabularea, în favoarea reclamantului, a dreptului de proprietate privind imobilele respective şi/sau rectificarea corespunzătoare a CF.

Faţă de cele ce preced, rezultă că în cele două litigii nu a existat identitate de obiect, nici în privinţa dreptului subiectiv dedus judecăţii - în primul proces, dreptul de creanţă, în cel de-al doilea, dreptul de proprietate -, nici în privinţa bunurilor în legătură cu care s-a invocat acest drept subiectiv - în primul proces, bunurile de retur menţionate în anexele 1 - 3 la Contractul de concesiune nr. x din 20 iulie 2007, în cel de-al doilea, centralele de termoficare CET I şi CET II - Holboca, precum şi toate instalaţiile aferente acestora.

Cum lipsa de identitate raportată la un singur element dintre cele trei în raport cu care se apreciază autoritatea lucrului judecat este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii, Înalta Curte a respins în consecinţă cererea de revizuire formulată de Municipiul Iaşi, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 649 din 21 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Municipiul Iaşi, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 649 din 21 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM