BAAR’s Passive Procedural Standing Under Green Card Agreements and Victim’s Fault in Alcohol-Related Traffic Accidents Under Directive 2009/103/CE

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi valoarea litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă la data de 8 mai 2018, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, obligarea acestuia la plata: în favoarea reclamantului A. (tatăl victimei decedate G.), a sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului fiului său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariţiei riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) şi până la plata efectivă a despăgubirilor;

în favoarea reclamantei B. (mama victimei decedate G.), a sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului fiului său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate calculată de la data apariţiei riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) şi până la plata efectivă a despăgubirilor; în favoarea reclamantei C. (mama victimei decedate H. şi concubina victimei decedate G.), a sumei de 10.0000 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea şi ritualurile creştineşti ca urmare a decesului fiului ei, H.; 300.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului fiului său, 150.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului concubinului său, dobânzile legale aferente daunelor materiale şi morale solicitate, calculate de la data apariţiei riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) şi până la plata efectivă a despăgubirilor;

în favoarea reclamantului D. (fratele victimei decedate H.), 250.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului fratelui său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariţiei riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) şi până la plata efectivă a despăgubirilor; în favoarea reclamantei E. (bunica victimei decedate H.) 150.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului nepotului său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariţiei riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) şi până la plata efectivă a despăgubirilor;

în favoarea reclamantului F. (bunicul victimei decedate H.) 150.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma decesului nepotului său, dobânda legală aferentă daunelor morale solicitate, calculată de la data apariţiei riscului asigurat (data producerii accidentului rutier - 17 aprilie 2017) şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

La data de 5 iulie 2018 reclamanţii şi-au modificat acţiunea sub aspectul părţilor, extinzând cadrul procesual şi cu privire la pârâţii Biroul Naţional "Carte Verde" din Italia, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) prin Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Ca temei de drept au fost invocate prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., decizia nr. 2007/482/CE, decizia nr. 2003/564/CE, Directiva nr. 2009/103/CE, decizia nr. 91/323/CEE, Addendumul nr. 3 din 8 martie 2007 la Acordul între birourile naţionale de asigurări ale statelor membre ale Spaţiului Economic European şi ale altor state asociate.

2. Sentinţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud

Prin Sentinţa civilă nr. 840/F din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B. (părinţii victimei decedate G.), C. (mama victimei decedate H. şi concubina victimei decedate G.), D. (fratele victimei decedate H.), E. şi F. (bunicii materni ai victimei H.), împotriva pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în calitate de garant al Biroului Naţional "Carte Verde" din Italia, şi în consecinţă: pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor A., B. suma de câte 60.000 RON pentru fiecare cu titlu de daune morale, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenţei, 17 aprilie 2017 şi până la data efectivă a plăţii; pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei C. suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenţei, 17 aprilie 2017 şi până la data efectivă a plăţii; pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului D. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenţei, 17 aprilie 2017 şi până la data efectivă a plăţii; pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor E. şi F. suma de 15.000 RON pentru fiecare cu titlu de daune morale, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenţei, 17 aprilie 2017 şi până la data efectivă a plăţii; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei C., de plată a sumei de 10.000 RON cu titlul de daune materiale, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume; s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor împotriva pârâţilor Biroul Naţional Carte Verde din Italia şi Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Fără cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin Decizia nr. 57/A din 13 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii A., B., C., D., E., F., formulând următoarele critici:

- Soluţia cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului chemat iniţial în judecată - Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material, având în vedere elementele de extraneitate din cauză, respectiv locul obişnuit de staţionare a autovehiculului implicat în producerea accidentului care este Italia, element ce face ca, pe lângă dispoziţiile naţionale, să fie incidente cauzei şi norme ale dreptului Uniunii Europene care se aplică prioritar, cu referire la art. 2 din Preambulul Deciziei nr. 2003/564/CE.

Făcând trimitere la conţinutul normativ al dispoziţiei din decizia invocată, recurenţii au susţinut că se înţelege că Biroul Naţional de Carte Verde din Italia este debitorul final al obligaţiei de plată şi acesta trebuie să figureze în calitate de pârât, fiind parte în raportul dedus judecăţii, care îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin mandatarul său legal Biroul Asigurătorilor de autovehicule din România. Instanţa de apel a aplicat greşit aceste dispoziţii normative din al căror conţinut se înţelege că între birouri se aplică regulile mandatului, acesta fiind sensul prevederii potrivit căreia "Birourile subsemnate îşi conferă reciproc, în numele lor şi al membrilor lor, competenţa de a soluţiona pe cale amiabilă orice solicitări de despăgubire şi de a primi notificările oricăror acte judiciare sau extrajudiciare care ar putea antrena despăgubiri în urma unor accidente care fac obiectul regulamentului general menţionat anterior."

Or, mandatul de reprezentare nu poate schimba calitatea părţilor raportului juridic dedus judecăţii, debitorul final al obligaţiei de plată rămânând biroul naţional - cel pe teritoriul căruia staţiona în mod obişnuit autoturismul, respectiv Biroul Naţional de Carte Verde din Italia.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au constatat faptul că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România are calitate de garant al Biroului naţional al statului în care autovehiculul a fost înmatriculat, recunoscându-i astfel celui din urmă calitatea de organism responsabil de plata despăgubirilor. Există o distincţie între biroul naţional (din statul unde staţionează în mod obişnuit autovehiculul/este înmatriculat), obligat la plata despăgubirilor şi biroul gestionar (din statul unde s-a produs accidentul), care garantează practic plata aceleiaşi obligaţii, însă care acţionează nu în nume propriu, ci în calitatea de mandatar al primului birou, debitor al obligaţiei de plată, parte în raportul juridic dedus judecăţii.

- Greşit a fost menţinută soluţia primei instanţe cu privire la respingerea capătului de cerere privind plata daunelor morale solicitate de reclamanta C. ca urmare a prejudiciului provocat prin decesul concubinului său G., prin omiterea coroborării întregului probatoriu administrat în cauză şi prin lipsirea de eficienţă a declaraţiilor martorilor.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a motivat că din depoziţiile martorilor nu rezultă suferinţa reclamantei C. generată de moartea concubinului său G., aspect care este în neconcordanţă cu adevărul, potrivit recurenţilor care arată că o atare concluzie este rezultat al omisiunii coroborării întregului probatoriu administrat în cauză şi a lipsirii de eficienţă a declaraţiilor martorilor audiaţi - I. şi J., care au relatat că cei patru - G., C. şi copiii D. şi H., se înţelegeau bine, G. aducându-le "de toate la copii".

De aceea, recurenţii susţin că, în mod contrar concluziei instanţei de apel, a fost probat prejudiciul moral încercat de reclamanta C. prin pierderea concubinului său G., cu care avea o strânsă relaţie de afecţiune.

- Soluţia prin care s-a reţinut contribuţia victimelor la producerea prejudiciului a fost pronunţată ca urmare a interpretării greşite a dispoziţiilor paragrafului 23 din Directiva nr. 2009/103/CE.

Evocând conţinutul normei invocate, recurenţii au susţinut că este de esenţa Directivei nr. 2009/103/CE faptul că pasagerul nu este obişnuit să evalueze gradul de intoxicare a şoferului, prezumţia stabilită fiind aceea a lipsei răspunderii victimelor, urmând ca în măsura în care aceasta este răsturnată prin probe certe, să poată fi stabilită o contribuţie la producerea prejudiciului. Din probatoriul administrat în cauză însă, nu rezultă că victimele G. şi H. cunoşteau care este nivelul de intoxicare al conducătorului auto, acceptând totuşi să se urce în autovehiculul condus de acesta, fiind de notorietate faptul că există o distincţie între starea de ebrietate şi nivelul de alcool - gradul de intoxicare al conducătorului auto. Mai mult, în cazul victimei H., raportat la starea de minoritate a acestuia, nu se poate prezuma că acesta este obişnuit să aprecieze corect starea unui conducător auto.

S-a apreciat greşit de către instanţa de apel că prezumţia instituită de dispoziţiile paragrafului 23 din Directiva nr. 2009/103/CE a fost răsturnată, în condiţiile în care nu există probe certe care să indice faptul că victimele cunoşteau nivelul de intoxicare a şoferului vinovat de producerea accidentului rutier, impunându-se astfel casarea hotărârii şi prin prisma acestui motiv.

5. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 4 septembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin punctul de vedere la raport formulat la data de 23 septembrie 2019, recurenţii-reclamanţi au arătat că sunt de acord cu concluziile actului procedural.

6. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a solicitat respingerea recursului, arătând că primul motiv de recurs este lipsit de interes în condiţiile în care plata sumelor stabilite de prima instanţă în favoarea reclamanţilor a fost realizată chiar de acest organism, în calitatea sa de garant al biroului naţional (cel din statul unde staţionează în mod obişnuit autovehiculul/este înmatriculat), şi care dispune de un cadru legal pentru recuperarea integrală de la Biroul Naţional de Carte Verde din Italia a sumelor plătite.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanţii tind la reanalizarea probelor administrate şi a fondului cauzei în în faza procesuală a recursului, fapt nepermis în reglementarea actuală a acestei căi de atac.

Caracterul nefondat al celui de-al treilea motiv de recurs invocat, privitor la reţinerea de către instanţa de apel a culpei comune în sarcina victimei, decurge din însăşi dispoziţia directivei ce a fost invocată şi din al cărei înţeles se deduce, într-o interpretare per a contrario, că atunci când se dovedeşte că pasagerii au consumat împreună cu şoferul alcool, este evident că aceştia ori rudele lor nu mai pot beneficia integral de despăgubiri plătite de asigurător, fără a se reţine şi culpa victimelor.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea, ca nefondate, a apărărilor formulate în cadrul acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora.

- În ceea ce priveşte cea dintâi critică a recursului relativă la soluţia adoptată de instanţele de fond în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului B.A.A.R., se reţine că a fost formulată de reclamanţi în considerarea calităţii lor de titulari ai unui titlu executoriu - Sentinţa civilă nr. 840 din 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud - în asigurarea executării cu succes a căruia aceştia trebuie acceptat că sunt deplin interesaţi, neputând fi primită apărarea intimatului-pârât relativă la lipsa de interes a reclamanţilor în susţinerea criticii justificată prin aceea că lor le aparţine iniţiativa conturării unui atare cadru procesual, prin introducerea cererii de chemare în judecată împotriva pârâtului B.A.A.R.

Critica este însă nefondată, instanţa de apel argumentând suficient de lămuritor - întemeindu-se pe dispoziţiile art. 1 şi 2 din Anexa la Decizia nr. 2003/564/CE şi pe cele ale art. 3 alin. (1) şi (3) din Regulamentul general al Consiliului Birourilor (Apendice 1 la Decizia nr. 2003/564/CE) - că obligaţia de plată a despăgubirilor, stabilite în favoarea rudelor pasagerilor victime ale accidentului auto în care a fost implicat un autovehicul înmatriculat în Italia (fără poliţă de asigurare de răspundere civilă obligatorie valabilă), revine B.A.A.R., în calitate de garant al Biroului Naţional "Carte Verde" din Italia, câtă vreme prin acordul anexă la Decizia nr. 2003/564/CE birourile naţionale şi-au conferit reciproc competenţa de a soluţiona solicitările de despăgubire întemeiate pe prevederile din acord.

De vreme ce, odată ce a fost informat cu privire la producerea unui accident pe teritoriul ţării în care este competent, în care este implicat un vehicul care provine dintr-o altă ţară, biroul în cauză trebuie să efectueze, chiar fără a aştepta o cerere formală de despăgubire, o anchetă asupra împrejurărilor accidentului, acesta fiind totodată autorizat să soluţioneze amiabil orice cerere de despăgubire ori să primească notificări relative la orice act judiciar sau extrajudiciar care ar putea antrena despăgubiri, se înţelege că rezolvarea dată de instanţele de fond excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.A.A.R. este corectă şi în acord cu reglementările de nivel european a căror incidenţă acestea au reţinut-o.

Stabilind că, potrivit dispoziţiilor normative de nivel european invocate, obligaţia de plată a despăgubirilor revine biroului pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul asigurat şi căruia îi este solicitată despăgubirea, birou căruia îi este recunoscut prin acelaşi acord dreptul de a solicita rambursarea sumelor a căror plată o face în aceste circumstanţe, instanţele de fond nu au făcut decât să pună în practică mecanismul acordului de nivel european, în acelaşi sens în care acesta a fost evocat şi în critica recurenţilor.

Prin reţinerea calităţii procesuale pasive a B.A.A.R. în cauza dedusă judecăţii nu se contravine în niciun fel acestui mecanism, de vreme ce potrivit acordului, biroului din ţara producerii evenimentului asigurat i se conferă competenţa soluţionării amiabile a cererilor de despăgubire şi i se recunoaşte calitatea de a participa la soluţionarea procedurilor judiciare de acordare a despăgubirilor.

Împrejurarea că la baza reglementării acestui mecanism se află construcţia juridică a mandatului (ce operează între biroul naţional şi biroul gestionar) nu justifică şi nu conferă fundament legal criticii recurenţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la cadrul procesual în care a fost realizată judecata în cauza dedusă spre soluţionare, cu atât mai mult cu cât, prin apărările formulate în cauză, B.A.A.R. a expus acelaşi mod de înţelegere şi aplicare a reglementărilor Directivei nr. 2003/564/CE.

- Cea de-a doua critică a recursului a vizat soluţia de neacordare a daunelor morale reclamantei C., în esenţă invocându-se faptul că soluţia relevă o omisiune a coroborării întregului probatoriu administrat în cauză şi lipsirea de eficienţă a depoziţiilor a doi martori care ar fi confirmat relaţia de concubinaj cu victima decedată G. şi, implicit suferinţa morală dată de pierderea acestuia.

Înalta Curte observă că rezolvarea acestei solicitări din proces a intervenit pe tărâmul aplicării dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu". În concret, faţă de situaţia personală a acestei reclamante, care a pretins daune morale pentru pierderea determinată de decesul victimei G., în legătură cu care a invocat existenţa unei relaţii apropiate, de concubinaj, s-a reţinut incidenţa tezei finale a art. 1391 alin. (2) C. civ., care condiţionează repararea prejudiciului nepatrimonial de dovedirea existenţei unei asemenea prejudiciu.

Respingerea cererii acestei reclamante a fost antrenată tocmai de concluzia ambelor instanţe de fond în sensul nedovedirii unui prejudiciu de ordin nepatrimonial dată fiind nedovedirea unei relaţii afective solide şi apropiate faţă de victima G.. Concluzia instanţelor de fond dedusă din interpretarea probelor administrate este necenzurabilă în calea de atac a recursului, rezervată exclusiv unui control în legalitate a hotărârilor instanţelor de apel, astfel că nu vor putea fi primite şi analizate criticile de necoroborare a întregului probatoriu ori de ignorare/lipsire de efecte a depoziţiilor unor martori audiaţi în proces, critici care combat în mod direct analiza de interpretare a probelor de către instanţa de apel, iar nu activitatea de interpretare şi aplicare a legii de către aceasta la cazul concret dedus judecăţii.

- În sfârşit, cea de-a treia critică a recursului a invocat o greşită interpretare şi aplicare a legii de drept material în privinţa reţinerii de către instanţa de apel a contribuţiei victimelor la producerea prejudiciului, cu trimitere la par. 23 al Directivei nr. 2009/103/CE.

Aşa cum susţin şi recurenţii, norma evocată din cuprinsul Directivei 2009/103/CE afirmă necesitatea cuprinderii în asigurarea de răspundere civilă delictuală pentru accidente şi a pasagerilor din vehicul, pornind de la ideea că pasagerul nu este în mod obişnuit în măsură să evalueze corect gradul de intoxicare (cu alcool sau cu un drog) a şoferului. În acelaşi timp însă, norma din directivă nu aduce atingere răspunderii care le-ar putea fi imputată acestor persoane în temeiul dreptului naţional aplicabil ori nivelului despăgubirii pentru daunele suferite în urma unui accident.

Reţinând că înseşi victimele au contribuit la producerea prejudiciului prin faptul că anterior deplasării cu autoturismul, toţi pasagerii au consumat împreună cu şoferul, timp de câteva ore, o cantitate considerabilă de alcool, după care au s-au deplasat cu maşina la o oră înaintată, instanţele de fond au apreciat că victimele au avut o contribuţie egală la producerea prejudiciului, aspect care a fost avut în vedere cu ocazia soluţionării cererii reclamanţilor de acordare a daunelor morale. Procedând astfel, instanţele au făcut aplicare dispoziţiilor art. 1371 din C. civ. şi celor ale O.G. nr. 54/2016, fără ca prin aceasta să se contravină în vreun fel par. 23 al Directivei nr. 2009/103/CE care, precum s-a reţinut, nu limitează dreptul statelor de a reglementa condiţiile răspunderii ce ar putea fi imputată victimelor accidentelor.

Din nou scapă cenzurii instanţei de recurs, ca element al situaţiei de fapt a cauzei dedus din aprecierea probelor de către instanţa de apel, concluzia asupra cunoaşterii de către unii din pasagerii autoturismului implicat în accident (G. şi H.) a nivelului de intoxicare cu alcool a conducătorului auto, recurenţii invocând starea de minoritate a pasagerului H. şi diferenţele existente între starea de ebrietate şi alt nivel al alcoolului în sânge.

De altfel, când a reţinut culpa egală a victimelor accidentului în producerea consecinţelor vătămătoare, prima instanţă nu s-a referit la elemente tehnice precum starea de ebrietate a conducătorului auto sau gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, ci la starea de fapt stabilită pe baza probelor, a consumului unei cantităţi considerabile de alcool de către toţi cei implicaţi, majori şi minor, şofer şi pasageri, urmată de deplasarea acestora cu maşina în aceste condiţii, la o oră înaintată din noapte, circumstanţe periculoase a căror percepere nu implica deţinerea unor anume cunoştinţe sau informaţii tehnice ori a unei maturităţi specifice cât să poată fi percepută ca atare.

Pentru toate aceste considerente, neputându-se reţine niciuna din criticile de recurs formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 453 C. proc. civ. îi va obliga pe recurenţi să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 RON constând în onorariu de avocat a cărui plată a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., toţi cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat K., Iaşi, judeţul Iaşi, împotriva Deciziei nr. 57/A din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar al Biroului Naţional de Carte Verde din Italia, cu sediul în Bucureşti, str. x bis.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. să plătească intimatului-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar al Biroului Naţional de Carte Verde din Italia, suma de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2019.

GGC - MM