Unjust enrichment claim for property improvements: appeal admitted, decision quashed, and case remanded for retrial

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la 14 aprilie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., prin curator C. şi D., obligarea pârâţilor la achitarea sumei de 133.412,51 RON cu titlu de investiţii/cheltuieli aferente imobilelor aflate în proprietatea acestora, precum şi suma de 205.000 EURO, cu titlu de beneficiu nerealizat, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 194 şi urm., art. 453 C. proc. civ., principiul îmbogăţirii fără justă cauză (actualmente reglementat de dispoziţiile art. 1345 - 1348 din noul C. civ.), art. 484, art. 993, art. 1092 C. civ. de la 1864.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Tribunalul Braşov, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 34/S din 19 februarie 2018, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ulterior precizată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel

Prin Decizia nr. 1506/Ap din 16 octombrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată, în contradictoriu cu B. şi D., prin curator C. şi, în consecinţă, i-a obligat pe pârâţi să plătească reclamantului A. suma de 45.474 RON, cu titlu de cheltuieli aferente terenurilor şi suma de 2.953 RON, cu titlu cheltuieli de judecată, la fond şi în apel; a păstrat neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantul A. şi pârâţii E., prin tutore F., şi D., prin curator C. au declarat recurs.

a) Recursul declarat de reclamant a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi prin acesta s-a solicitat, în principal, admiterea recursului şi casarea, în parte, a deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel iar, în subsidiar, casarea în parte a deciziei atacate şi admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată.

Prealabil expunerii criticilor de recurs, reclamantul a precizat că în perioada 2005 - 2016 - de la achiziţia terenurilor ce au constituit corpul funciar din CF xN Baciu şi până la data pronunţări deciziei Curţii de Apel nr. 352 R din 4 octombrie 2016 prin care s-a definitivat judecata ce a anulat contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x din 10 decembrie 2005, a efectuat mai multe investiţii în terenul ce a făcut obiectul acestuia, inclusiv prin dezmembrare în mai multe topografice, că a suportat în mod exclusiv toate investiţiile ce erau impuse unui bun gospodar, respectiv cele date de clarificarea şi reglementarea situaţiei juridice a fiecărui topografic în parte, toate având menirea constituirii şi valorificării ca ansamblu imobiliar pentru edificarea de construcţii. În esenţă, investiţiile în terenuri au fost în cuantum de 133.762,51 RON, sumă care este compusă din valoarea de 114.112,51 RON reprezentând investiţii dovedite cu înscrisuri şi valoarea de 19.650 RON, contravaloarea lucrărilor realizate în regie proprie.

Nici investiţiile şi nici valoarea acestora nu au fost contestate de pârâţi, toate lucrările fiind necesare pentru a transforma terenurile cu destinaţia iniţială de la momentul achiziţiei acestora, respectiv aceea de teren agricol, în terenuri cu destinaţia construcţii intravilan, aferente unor dezvoltări rezidenţiale. În anul 2006, terenurile nu beneficiau de drumuri amenajate, case construite, utilităţi şi nici nu era emis un PUZ aferent acestei zone.

Toate costurile pentru schimbarea categoriei acestor terenuri din arabil (care nu avea PUZ şi nici PUG) în teren construcţii intravilan au fost suportate de reclamant, fără niciun aport al pârâţilor G., fiind necesare şi esenţiale în vederea aducerii terenului în starea în care se afla în prezent.

Prin raportul de expertiza întocmit de exp. H. nr. x/2015 în dosarul nr. x/2012, valoarea terenului litigiu în anul 2005 era de 10 euro/mp, adică o valoarea totala de 82.000 EURO, în timp ce, urmare a lucrărilor şi demersurilor sale, valoarea lor actuală a crescut, ajungând în prezent la 35 EURO/mp. adică 287 o diferenţa de 205.000 EURO.

Prin soluţia pronunţata în dosarul nr. x/2012, reclamantul nu mai poate fi beneficiarul sumei de 287.000 EURO, deşi toate investiţiile asupra terenurilor îi aparţin, în cauza fiind incidente prevederile art. 1345 C. civ..

În motivarea recursului declarat, au fost invocate următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:

- Instanţa de apel, deşi a apreciat în mod legal faptul ca în cauză sunt incidente dispoziţiile cu privire la îmbogăţirea fără just temei, nu a ţinut cont de faptul că mărirea patrimoniului pârâţilor, realizată pe seama micşorării patrimoniului său, s-a realizat cu valoarea de 133.412,51 RON şi a sumei în cuantum de 205.000 EURO, nu doar la valoarea de 45.474 RON. Soluţia este nelegală întrucât rezultă că instanţa nu face aplicarea acestui principiu în totalitate, respectiv faţă de valoarea reală cu care a fost micşorat patrimoniul său. De asemenea, susţine că micşorarea patrimoniului său a intervenit doar în momentul în care, după 11 ani de la data la care i-au vândut imobilele, pârâţii au redevenit proprietari, la acest moment putând fi considerat că a intervenit faptul însărăcirii patrimoniului reclamantului şi mărirea patrimoniului pârâţilor, astfel că, în cauză, sunt incidente prevederile noului C. civ.

Dar, indiferent dacă în cauză sunt incidente prevederile vechiul C. civ. sau cele ale noului C. civ., susţine că se impune admiterea acţiunii în integralitate întrucât, urmare a investiţilor realizate şi ca efect al transferului dreptului de proprietate înapoi către pârâţi (intervenit în anul 2016), a avut loc mărirea patrimoniului acestora, realizată pe seama micşorării patrimoniului propriu cu valoarea de 133.412,51 RON plus 205.000 EURO.

De altfel, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel nu indică motivele pentru care a admis acţiunea doar pentru valoarea de 45.474 RON, rezumându-se doar la indicarea sumei totale, a faptului că doar aceste cheltuieli ar avea legătura cu imobilele, după care enumeră o componenţă a sumei care este greu de urmărit/stabilit.

Soluţia este nelegală întrucât măsura pierderii patrimoniale pe care a încercat-o este dată de întreg prejudiciul cauzat, format atât din suma în cuantum de 133.412,51 RON cu titlu de investiţii/cheltuieli aferentelor terenurilor aflate în proprietatea acestora, dar şi din suma de 205.000 EURO.

Toate cheltuielile efectuate şi solicitate au fost realizate în interesul bunului şi se circumscriu categoriei cheltuielilor necesare şi utile, fiind cheltuieli care au dus la amenajarea, dotarea şi transformarea imobilelor, care erau în circuitul agricol, în imobile apte pentru desfăşurarea de activităţi de dezvoltare imobiliară.

Urmare a tuturor lucrărilor şi demersurilor realizate de recurent, valoarea acestor terenuri a crescut, ajungând în prezent la cea de 35 EURO/mp, adică 287.000 EURO, cu o diferenţă de 205.000 EURO, iar potrivit soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2012, nu mai poate fi beneficiarul sumei de 287.000 EURO, deşi toate investiţiile la terenurile menţionate au fost suportate de el, în cauză fiind incidente prevederile art. 1345 - 1348 C. civ.

b) Prin recursul declarat de pârâţi, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea recursului declarat, aceşti recurenţi au susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

- Prin hotărârea dată, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de primă instanţă (488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.). Aceasta întrucât, respingând acţiunea reclamantului, Tribunalul Braşov a reţinut mai multe considerente decizorii care, fiecare separat, are aptitudinea de a considera acţiunea de neprimit. Aceste considerente decizorii au vizat, în esenţă, faptul că investiţiile realizate de reclamant pentru transformarea imobilului într-un teren apt construirii unui cartier rezidenţial au fost realizate exclusiv în interesul şi pe riscul său, că sumele pretinse au fost cheltuite pentru edificarea de construcţii, iar loturile pe care se află acestea nu au fost restituite pârâţilor (rămânând în proprietatea dobânditorilor de bună credinţă cărora le-a vândut reclamantul), cheltuielile invocate de reclamant sunt voluptorii, nefiind necesare şi utile. În plus, reclamantul este culpabil de încheierea contractului declarat nul (deoarece împreună cu tatăl său a pus la cale fraudarea drepturilor pârâţilor), iar partea în culpă nu poate pretinde restituirea prestaţiilor executate în temeiul contractului nul.

Deşi în apelul formulat reclamantul s-a mărginit să critice calificarea dată lucrărilor realizate de el ca fiind voluptorii, rămânând necontestate toate celelalte judecăţi de valoare reţinute de prima instanţă, care au şi intrat astfel în puterea lucrului judecat, şi deşi instanţa de apel face în analiza sa aplicare dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ., totuşi îi obligă pe pârâţi la plata unei sume de bani ce ar reprezenta contravaloarea unor cheltuieli utile şi necesare.

Pârâţii susţin că, şi în situaţia existenţei unor cheltuieli necesare şi utile făcute de cel însărăcit, acesta nu le poate recupera pe calea acţiunii de in rem verso pentru că ele au fost făcute în exclusivitate în interesul şi pe riscul său. Acest considerent, precum şi acela că ele se referă la loturi altele decât cele restituite pârâţilor, nu au fost contestate şi ele face imposibilă admiterea acţiunii în modalitatea determinată de instanţa de apel.

- hotărârea dată în apel nesocoteşte legea (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) întrucât cheltuielile a căror restituire a dispus-o către reclamant atrag incidenţa dispoziţiilor art. 494 C. civ., lăsând impresia depăşirii limitelor învestirii de către instanţa de apel, prin aplicarea în cauză, întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, a dispoziţiilor legale referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

Pârâţii au criticat confuzia instanţei de apel între accesiunea imobiliară artificială şi îmbogăţirea fără justă cauză, fără a pune în discuţia părţilor cauza acţiunii, la această confuzie adăugându-se şi cea privind noţiunea de lucrare, în accepţiunea art. 494 C. civ.

Din punctul de vedere al recurenţilor-pârâţi, lucrările reclamantului sunt de fapt cheltuieli ce nu au de-a face nici cu îmbunătăţirile care ar face corp comun cu o lucrare preexistentă şi nici cu o nouă lucrare, cu caracter autonom, astfel că ies din sfera de reglementare a art. 494 C. civ., ele trebuind apreciate potrivit regulilor îmbogăţirii fără justă cauză.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 2 octombrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul reclamantului şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 4 decembrie 2019.

6. Apărările formulate în cauză

Urmare a comunicării motivelor recursurilor, recurenţii-pârâţi E. şi D. au depus întâmpinare, înregistrată la 4 februarie 2019, în termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului promovat de reclamant.

Au arătat că distincţia între cheltuielile necesare şi utile şi cele voluptorii este o chestiune de fapt, de probaţiune, lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a instanţelor de fond şi nu a instanţei de recurs, care nu are menirea de a da o altă apreciere faptelor, ci doar pe aceea de a corecta greşelile cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Au mai susţinut că, întrucât aspectul litigios al naturii cheltuielilor suportate de reclamant, de a fi necesare sau voluptorii, a fost tranşată de Tribunalul Braşov, iar soluţia nu fost atacată cu apel, determină inadmisibilitatea recursului prin care se invocă motive nediscutate în apel, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare\ înregistrată la 4 martie 2019, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâţi.

Urmare a comunicării întâmpinării formulată de recurentul-reclamant, la 19 martie 2019, în termen legal, s-a înregistrat răspunsul la întâmpinare al recurenţilor-pârâţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

a) Cu referire la recursul reclamantului, criticile de nelegalitate invocate de acesta în privinţa deciziei de apel atacate sunt, parţial, justificate.

O primă critică susţinută de reclamant a invocat incidenţa în cauză a instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, drept temei juridic al pretenţiilor deduse judecăţii - ceea ce ambele instanţe de fond au reţinut şi aplicat în soluţionarea cauzei -, însă cu referire la regimul juridic conturat sub vechiul C. civ., iar nu al dispoziţiilor relevante din Noul C. civ.. Potrivit reclamantului, întrucât micşorarea patrimoniului său a intervenit doar la 11 ani de la momentul când a cumpărat terenul, respectiv la data constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil, acesta trebuie apreciat ca fiind momentul când poate fi considerat că a intervenit faptul însărăcirii patrimoniului său corelativ măririi patrimoniului pârâţilor, moment care este plasat, prin raportare la data pronunţării hotărârilor judecătoreşti de constatare a nulităţii contractului (anii 2015, 2016), după intrarea în vigoare a Noului C. civ.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a stabilit, în raport cu norma tranzitorie a art. 103 din Legea nr. 71/2011, că, sub aspectul dreptului material, este aplicabil C. civ. de la 1864, ca act normativ ce contura cadrul juridic al faptelor extracontractuale la data producerii împrejurării care a condus la îmbogăţirea (neimputabilă) a pârâţilor.

Legea aplicabilă cauzei, ca drept material, nu a făcut obiectul contestării pe calea apelului de către reclamant, reţinându-se în mod specific de către Curtea de Apel Braşov că această dezlegare a hotărârii de primă instanţă, necriticată fiind, a dobândit caracter definitiv.

Prin urmare, criticarea direct în recurs de către reclamant a dreptului material reţinut ca fiind aplicabil litigiului, din punct de vedere temporal, este realizată omisso medio, critica de recurs fiind, din acest motiv, inadmisibilă.

Printr-o altă critică, reclamantul a susţinut că, deşi a reţinut corect că temeiul pretenţiilor deduse judecăţii este îmbogăţirea fără justă cauză, instanţa de apel nu a făcut aplicare acestui principiu în totalitate (respectiv, în privinţa sumelor de 133.412,51 RON ce reprezintă investiţii/cheltuieli cu terenurile şi de 205.000 EURO ce reprezintă beneficiul nerealizat), cu privire la valoarea reală cu care a fost micşorat patrimoniul său, ci doar limitat la valoarea acordată, de 45.474 RON.

Susţinerea în acest sens a reclamantului, înţeleasă ca o criticare a neacordării integrale a sumelor pretinse prin acţiunea dedusă judecăţii, nu poate fi primită.

Stabilind că incidente raportului juridic litigios dintre părţi sunt dispoziţiile C. civ. de la 1864, care, deşi nu reglementează ca atare instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză, conţine o serie de reglementări care dau expresie acestui principiu de drept prin aceea că instituie o obligaţie de restituire atunci când are loc mărirea patrimoniului unei persoane, pe seama patrimoniului altei persoane (cum ar fi cele ale art. 484, 493, 494 sau 997 din C. civ.), curtea de apel a arătat că nu poate face obiectul restituiri către reclamant, pe acest temei de drept, sporul de valoare cunoscut de terenul cumpărat (205.000 EURO, potrivit pretenţiilor afirmate prin cerere) între data dobândirii sale şi cea a pronunţării hotărârii definitive de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Înalta Curte apreciază ca fiind legală soluţia instanţei de apel relativă pretenţiilor de restituire a sporului de valoare, observându-se în mod corect de către aceasta că, spre deosebire de reglementarea Noului C. civ. (care permite, prin dispoziţiile art. 584 restituirea în anumite condiţii a sporului de valoare sau, după caz, a jumătate din sporul de valoare dobândit de fond în cazul lucrărilor adăugate utile), vechiul C. civ. nu cuprindea nicio astfel de soluţie în acele cazuri ce constituie aplicaţii ale principiului restituirii pentru motivul îmbogăţirii fără justă cauză, cele mai apropiate ca figură juridică raporturilor dintre părţile litigante fiind cele ale art. 494 şi 997 din vechiul C. civ.

De altfel, restituirea sporului de valoare cunoscut de bun între data dobândirii sale de reclamant şi data restituirii către vânzător, alături de cheltuielile ce reprezintă investiţii asupra bunului, nu se înscrie în raţiunea instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, care generează o obligaţie de restituire limitată la valoarea îmbunătăţirilor aduse lucrului. Întrucât în cazul îmbogăţirii fără justă cauză, mărirea patrimoniului nu presupune vina celui care o primeşte, obligaţia de restituire are loc în limita în care s-a produs mărirea patrimoniului pârâţilor şi, respectiv, micşorarea celui al reclamantului, acţionând în mod diferit cazului de răspundere civilă delictuală care are la bază vinovăţia şi care presupune o obligaţie de reparare în întregime a prejudiciului cauzat.

Astfel fiind, este corectă statuarea instanţei de apel în sensul că nu se cuvine reclamantului restituirea, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, a sporului de valoare dobândit de teren în intervalul de timp anterior menţionat.

Sunt însă, întemeiate, acele critici prin care reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei din apel, de obligare a pârâţilor să-i restituie suma de 45.474 RON reprezentând cheltuieli aferente terenurilor, fără ca soluţia astfel pronunţată să fie justificată în considerentele deciziei atacate.

Este îndreptăţită critica recurentului care arată că instanţa de apel nu indică motivele pentru care a admis acţiunea doar în limita valorii de 45.474 RON, rezumându-se la precizarea sumei totale solicitate şi la menţionarea faptului că doar aceste cheltuieli ar avea legătură cu terenurile.

Înalta Curte constată că singura justificare oferită prin decizia atacată soluţiei adoptate este aceea că doar suma de 45.474 RON ar fi dovedită şi aflată în legătură cu bunul imobil, apreciere care, prin caracterul său general, necesita din partea instanţei argumentări şi explicaţii suplimentare oferite măcar pe categorii de lucrări, dintre cele indicate în acţiunea reclamantului.

În plus, se observă că lipseşte cu totul motivarea relativă la restul lucrărilor solicitate, a cărora neincludere în soluţia instanţei de apel este incert dacă a fost atribuită aprecierii acestora ca nedovedite, neaflate în legătură cu terenul sau unui al motiv, aceasta în condiţiile în care, potrivit reclamantului, cheltuielile efectuate şi solicitate au fost realizate în interesul bunului şi se circumscriu toate categoriei cheltuielilor necesare şi utile.

Or, în absenţa considerentelor care să justifice deopotrivă, acceptarea restituirii către reclamant a unora din cheltuielile pretinse de acesta şi refuzul restituirii celorlalte, exercitarea unui control al legalităţii soluţiei instanţei de apel adoptată în privinţa acestor pretenţii nici nu este posibilă.

Întrucât motivarea hotărârii judecătoreşti constituie, potrivit art. 425 C. proc. civ., o cerinţă de legalitate a acestui act procedural şi, în acelaşi timp, o garanţie împotriva arbitrariului, componentă a procesului echitabil, găsind întemeiate aceste critici ale reclamantului care, deşi subsumate de parte dispoziţiilor art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., se circumscriu dispoziţiilor art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat şi va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în limitele cererii vizând restituirea cheltuielilor efectuate asupra bunului imobil în sumă de 133.412,51 RON şi cu luarea în considerare a dezlegărilor date prin prezenta decizie de recurs.

B) Cu referire la recursul pârâţilor, se apreciază că acesta deduce judecăţii critici care sunt nefondate.

Astfel, nu va fi reţinută cea dintâi critică a acestui recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a invocat încălcarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a hotărârii de primă instanţă, în privinţa acelor considerente decizorii care nu ar fi fost contestate de reclamant pe calea apelului.

Împrejurarea invocată de pârâţi pe calea recursului - anume că reclamantul s-ar fi mărginit să critice în apel calificarea dată lucrărilor realizate de el ca fiind voluptorii, rămânând necontestate toate celelalte judecăţi de valoare reţinute de prima instanţă - nu se regăseşte în cauză, cu referire la hotărârea de primă instanţă şi la conţinutul declaraţiei de apel formulate de reclamant. Examinarea acestor acte procedurale relevă că, dimpotrivă, prin apelul declarat, reclamantul a contestat nu doar calificarea de lucrări voluptorii date investiţiilor pretins a fi fost realizate asupra terenului, ci chiar toate argumentele în considerarea cărora prima instanţă a apreciat că acţiunea sa ar fi neîntemeiată, respectiv că investiţiile ar fi fost realizate exclusiv în interesul şi pe riscul său, că acestea ar avea regimul cheltuielilor voluptorii şi, deci, nu i se cuvin restituite, nefiind cheltuieli necesare şi utile ori că nu e permisă restituirea prestaţiilor celui vinovat de contaminarea contractului cu o cauză de nulitate . În continuare, la filele x ale memoriului de apel, reclamantul a prezentat toate argumentele sale de fapt şi de drept cu care a combătut dezlegările din hotărârea tribunalului, dovedindu-se că a făcut obiectul judecăţii în apel, chiar dacă dedus pe cale de apărare, inclusiv argumentul că restituirea proprietăţii asupra terenurilor către pârâţi a vizat doar loturile ce nu au fost înstrăinate de către reclamant, de vreme ce se regăseşte în decizia recurată statuarea instanţei de apel asupra acestuia (în sensul înlăturării sale ca nefondat).

Astfel fiind, atunci când invocă motivul de nelegalitate întemeiat pe norma art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. în raport cu decizia atacată, recurenţii-pârâţi se referă la o situaţie care este străină judecăţii înfăptuite în apel.

Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este justificată atunci când se susţine o depăşire de către instanţa de apel a limitelor de învestire, prin reţinerea, ca temei juridic al pretenţiilor admise, a dispoziţiilor art. 494 din C. civ.. Nu întrucât se află în confuzie asupra temeiului juridic al acţiunii deduse judecăţii a făcut instanţa de apel trimitere la dispoziţiile art. 494 din C. civ. de la 1864, ci întrucât a arătat că acest caz, consacrat legal, alături de altele, constituie aplicaţii ale principiului restituirii pentru îmbogăţirea fără justă cauză, instituţie juridică ce nu-şi avea o reglementare generală sub reglementarea anterioară.

De asemenea, aşa cum s-a reţinut şi cu prilejul analizei recursului declarat de reclamant, trimiterea la norma art. 494 C. civ. a fost realizată de instanţa de apel - de această dată în favoarea poziţiei pârâţilor - spre a reţine corect, după cum s-a apreciat şi de către instanţa de recurs, că sporul de valoare nu poate face obiectul restituirii pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, o atare soluţie nefiind consacrată prin niciunul din cazurile particulare ce constituie aplicaţii de principiului sub reglementarea vechiul C. civ. (art. 494 C. civ. fiind un exemplu în acest sens).

Pentru aceste motive, recursul declarat de pârâţi, apreciat fiind ca nefondat, va fi respins în consecinţă, soluţie ce o impune şi pe aceea a respingerii cererii acestor părţi de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate pentru judecarea recursului, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A., cu domiciliul în Braşov, judeţul Braşov împotriva Deciziei nr. 1506/Ap din 16 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii D., prin curator C., cu domiciliul în Săcele, judeţul Braşov, I., cu domiciliul în Săcele, judeţul Braşov împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2019.

GGC - MM