Exclusive jurisdiction for succession partition when heirs remain in indivision despite issued certificate of heirship

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 17 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care:

- să constate deschisă succesiunea de pe urma autorului C. - tatăl părţilor, decedat la data de 20 iulie 2014;

- să constate calitatea părţilor de moştenitori legali, descendenţi de gradul I, conform art. 963 alin. (2) C. civ.

- să dispună partajul masei succesorale rămase de pe urma defunctului C., cu o valoare de 37.000 RON, care se compune din bunurile indicate în cerere;

- să dispună partajarea masei succesorale rămase de pe urma autoarei D. - mama părţilor, decedată la data de 17 decembrie 2004, potrivit certificatului de moştenitor nr. x/26 mai 2009;

- să oblige pârâtul la plata cheltuielilor ocazionate de administrarea şi conservarea bunului imobil rămas de pe urma defunctului C., ce au adus un real spor de valoare în sumă de 11.790 RON, iar în temeiul art. 451 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 8140 din 06 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Marghita.

În motivarea hotărârii s-a reţinut, în esenţă, că succesiunea defunctei D. a fost dezbătută, fiind finalizată prin emiterea certificatului de moştenitor nr. x/2009, iar instanţa este chemată să dispună doar partajarea terenurilor care au fost lăsate moştenire de defunctă, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 117 alin. (3) C. proc. civ., cererile privitoare la drepturile reale imobiliare, inclusiv cererile de împărţeală judiciară a unui imobil, se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.

S-a apreciat că, raportat la locul situării imobilelor supuse partajării, respectiv judeţul Bihor, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de partaj este Judecătoria Marghita.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 807 din 2 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Marghita, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea cererii, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că, potrivit H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, actualizată, localitatea Ciuhoi se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Oradea şi nu în cea a Judecătoriei Marghita.

2.3. Prin Sentinţa civilă nr. 4761 din 17 septembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Oradea, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui incident procedural.

În motivarea hotărârii s-a reţinut faptul că, în ceea ce priveşte regulile de competenţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cererea fiind de competenţa exclusivă a instanţei de la ultimul domiciliu al defunctei, în speţă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, din moment ce subzistă starea de indiviziune derivată din deschiderea unei succesiuni.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 954 alin. (2) C. civ. "Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă."

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 118 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi".

Competenţa teritorială în materie este absolută, reglementată de norme imperative, de la care părţile nu pot deroga.

Raţiunea textului constă în aceea că, la locul ultimului domiciliu al defunctului, se găsesc în mod obişnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moştenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiţii optime.

Stabilirea instanţei competente teritorial presupune, în cauză, a se stabili dacă starea de indiviziune a cărei sistare se solicită rezultă sau nu din succesiune, pentru că în funcţie de această constatare sunt incidente în cauză fie dispoziţiile art. 118 din C. proc. civ. ("cererile privitoare la moştenire"), fie cele ale art. 117 alin. (3) raportate la art. 117 alin. (1) din C. proc. civ. care se aplică cererilor de împărţeală judiciară când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

Prezentul conflict de competenţă a fost determinat de interpretarea diferită pe care cele două instanţe o dau noţiunii de indiviziune rezultată din succesiune.

Se reţine faptul că emiterea certificatului de moştenitor nu este echivalentă cu ieşirea din indiviziune, prin acesta stabilindu-se doar calitatea de moştenitori şi cotele deţinute de fiecare, părţile rămânând în continuare în indiviziune asupra imobilelor, în calitate de coproprietari.

Prin urmare, în cauză este incidentă norma de competenţă specială prevăzută la art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cererea fiind de competenţa exclusivă a instanţei de la ultimul domiciliu al defunctei, din moment ce subzistă starea de indiviziune derivată din deschiderea unei succesiuni.

În speţă, aşa cum rezultă din cuprinsul certificatului de moştenitor şi a certificatului de deces, defuncta D. a decedat la data de 17 decembrie 2004 şi a avut ultimul domiciliu în Bucureşti, str. x.

Aşa fiind, în considerarea argumentelor expuse, în raport de dispoziţiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 954 C. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la ultimul domiciliu al defunctei, respectiv în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2019.

GGC - CL