Jurisdictional conflict: Competence for disputes arising from administrative management contracts in public health

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 21 noiembrie 2018 sub numărul x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata sumei de 38.092 RON, reprezentând contravaloarea sporului aferent titlului ştiinţific de doctor, de care reclamantul a fost lipsit pe perioada executării contractelor de management nr. x/13 iunie 2014 şi nr. x/28 iunie 2017, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Prin Sentinţa nr. 9497 din 14 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, la data sesizării instanţei, reclamantul avea atât domiciliul, cât şi locul de muncă, în judeţul Cluj, acesta fiind managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie are domiciliul sau reşedinţa reclamantul; din înscrisurile depuse la dosar rezultă că domiciliul reclamantului se află în oraşul Cluj-Napoca, judeţul Cluj.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 (în vigoare la data introducerii acţiunii), cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, competenţa reglementată de art. 210 fiind una teritorială exclusivă, prin urmare o competenţă absolută, iar nu de drept comun sau alternativă.

Prin acest articol, legiuitorul a stabilit, sub aspect teritorial, o competenţă derogatorie de la dreptul comun, fixând regula potrivit căreia competenta aparţine instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

A reţinut această instanţă că, întrucât reclamantul are domiciliul în oraşul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Cluj.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data 22 februarie 2019, sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa nr. 871 din 10 aprilie 2019, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, prin demersul judiciar dedus judecăţii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata sumei de 38.092 RON, reprezentând contravaloarea sporului aferent titlului ştiinţific de doctor de care a fost lipsit pe perioada executării contractelor de management nr. x/13 iunie 2014 şi x/28 iunie 2017, perioade în care a deţinut calitatea de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

În privinţa instanţei competente a soluţiona prezentul litigiu, tribunalul a reţinut că în perioada pentru care a solicitat acordarea contravalorii sporului aferent titlului ştiinţific de doctor, reclamantul a ocupat funcţia de manager de spital, relaţiile dintre acesta şi pârât fiind reglementate prin contractele de administrare încheiate în temeiul art. 181 din Legea nr. 95/2006.

Potrivit art. 181 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul financiar-contabil, iar pentru spitalele cu peste 400 de paturi un director de îngrijiri. Membrii comitetului director care au ocupat postul prin concurs, potrivit alin. (2), vor încheia cu managerul spitalului public un contract de administrare pe o perioadă de maximum 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi.

Conform alin. (6) al aceluiaşi articol, contractul individual de muncă sau al persoanelor angajate în unităţile sanitare publice care ocupă funcţii de conducere specifice comitetului director se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.

Prin urmare, câtă vreme, potrivit prevederilor menţionate, raporturile de muncă sunt suspendate pe durata exercitării mandatului de administrare, litigiul nu este guvernat de prevederile C. muncii.

Natura contractului de administrare încheiat în temeiul art. 181 din Legea nr. 95/2006 este aceea de contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c1) din Legea nr. 554/2004, obiectul acestuia fiind reprezentat de prestarea unui serviciu public, respectiv organizarea, conducerea şi administrarea activităţii unui spital public, în scopul asigurării serviciilor medicale.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, iar litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

În raport de dispoziţiile menţionate, această instanţă a reţinut că pretenţia reclamantului de a i se acorda suma de 38.092 RON reprezentând contravaloarea sporului aferent titlului ştiinţific de doctor reprezintă o acţiune evaluabilă în bani, fiind incidente prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., conform cărora judecătoria este competentă să soluţioneze orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, precum şi prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau are sediul pârâtul, dacă lege nu dispune altfel.

Având în vedere considerentele expuse şi împrejurarea că reclamantul nu a indicat o altă instanţă căreia i-ar reveni competenţa alternativă, tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, instanţă în a cărei circumscripţie se află sediul pârâtului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 14 mai 2019, sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 3969 din data de 27 iunie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, în favoarea Tribunalului Cluj. Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat soluţionarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Cu referire la competenţa materială de soluţionare a cauzei, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum şi precizările depuse de reclamant în faţa acestei instanţe, rezultă că reclamantul tinde la constatarea existenţei unui conflict de muncă, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, ale Legii nr. 284/2010 şi ale Legii nr. 153/2017. Din prezentarea situaţiei de fapt şi din motivele de drept avute în vedere de reclamant, rezultă obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, acestea fiind elementele în raport de care trebuie stabilită competenţa de soluţionare a cauzei, în condiţiile în care reclamantul nu a solicitat valorificarea drepturilor pretinse ca urmare a modalităţii de executare a raporturilor contractuale existente între el şi pârât, ci ca urmare a incidenţei unor dispoziţii legale din materia drepturilor salariale. Dacă dispoziţiile legale invocate sunt incidente în cauză ori dacă acţiunea este întemeiată sau nu, constituie aspecte ce nu pot fi stabilite decât prin soluţionarea fondului cauzei.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că nu pot fi invocate dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 95/2006, în sensul arătat în cuprinsul Sentinţei nr. 871/2019, fără ca acest lucru să determine schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată.

Din perspectiva instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a arătat că dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. nu pot fi invocate din oficiu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Odată ce reclamantul a ales o anumită instanţă, din punct de vedere teritorial, iar pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, de ordine privată, instanţa aleasă de reclamant devine competentă exclusiv să soluţioneze pricina.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată a cărei soluţionare a ocazionat prezentul conflict de competenţă ca urmare a declinărilor succesive dispuse în cauză, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata sumei de 38.092 RON, reprezentând contravaloarea sporului aferent titlului ştiinţific de doctor de care a fost lipsit pe perioada executării contractelor de management nr. x/13 iunie 2014 şi x/28 iunie 2017, perioade în care a deţinut calitatea de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

În vreme ce Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au pornit în determinarea instanţei competente de la calificarea litigiului ca având natura unui conflict de muncă, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a apreciat că litigiul decurge din executarea unui contract administrativ care se află în competenţa instanţei civile de drept comun, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei de 38.092 RON, reprezentând contravaloarea sporului aferent titlului ştiinţific de doctor de care reclamantul a fost lipsit pe perioada executării contractelor de management nr. x/13 iunie 2014 şi x/28 iunie 2017, în temeiul cărora a deţinut calitatea de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, şi de dispoziţiile art. 181 alin. (1), (5) alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care prevăd că în spitalele publice se constituie un comitet director format din managerul spitalului, directorul medical, directorul financiar-contabil, iar pentru spitalele cu peste 400 de paturi un director de îngrijiri, că membrii comitetului director care au ocupat postul prin concurs (...), vor încheia cu managerul spitalului public un contract de administrare pe o perioadă de maximum 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi, respectiv că, pe perioada exercitării mandatului, contractul individual de muncă sau al persoanelor angajate în unităţile sanitare publice care ocupă funcţii de conducere specifice comitetului director se suspendă de drept, litigiul nu se subsumează unui litigiu de muncă.

Astfel, în calificarea cererii de chemare în judecată nu se poate face abstracţie de faptul că suma de bani solicitată de reclamant a fost reclamată pentru perioada cât acesta a exercitat, în temeiul contractelor de management nr. x/13 iunie 2014 şi x/28 iunie 2017, încheiate cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, funcţia de manager de spital.

Având în vedere că pe perioada exercitării mandatului, contractul individual de muncă sau al persoanelor angajate în unităţile sanitare publice care ocupă funcţii de conducere specifice comitetului director se suspendă de drept, contractul de management nu este un contract de muncă, ci are, aşa cum a reţinut şi Tribunalul Cluj, natura unui contract de administrare încheiat în temeiul art. 181 din Legea nr. 95/2006, care reprezintă un contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c1) din Legea nr. 554/2004, întrucât are ca obiect prestarea unui serviciu public, constând în organizarea, conducerea şi administrarea activităţii unui spital public, în scopul asigurării serviciilor medicale.

Din perspectiva instanţei competente să soluţioneze litigiul, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (21 septembrie 2018) instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, iar litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

În speţă, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sporului de doctorat aferent intervalului de timp în care s-a aflat în executarea unui contract administrativ se subsumează unui litigiu în legătură cu executarea contractului, ceea ce atrage competenţa instanţei civile.

Din perspectiva competenţei materiale, având în vedere valoarea pretenţiilor - 38.092 RON, devin incidente dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., care dispun în sensul că cererile evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, sunt în competenţa de primă instanţă a judecătoriei.

Sub aspectul competenţei teritoriale, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., astfel că stabilirea competenţei se va face în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie are sediul pârâtul, respectiv în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Înalta Curte constată, de asemenea, că Tribunalul Cluj s-a dezînvestit prin admiterea excepţiei necompetenţei materiale, invocată în condiţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi 130 alin. (2) C. proc. civ., expunerea considerentelor referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. fiind determinată de argumentarea competenţei teritoriale a instanţei în favoarea căreia a declinat competenţa materială de soluţionare.

Prin urmare, Tribunalul Cluj a invocat din oficiu, la primul termen de judecată, excepţia de necompetenţă materială, care este de ordine publică, iar nu de ordine privată.

Faptul că subsecvent admiterii acestei excepţii, tribunalul a expus propriul raţionament cu privire la instanţa competentă teritorial nu are semnificaţia încălcării dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 107 din acelaşi act normativ, respectiv a invocării din oficiu a unei excepţii de necompetenţă teritorială de ordine privată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1), art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, având ca obiect "pretenţii", în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - CL