Special jurisdiction for medical malpractice under Law 95/2006 overrides general civil liability venue rules.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 7 ianuarie 2019, A., B. şi C. (moştenitori ai defunctului D.) au solicitat, în contradictoriu cu Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni şi Spitalul Municipal Câmpulung şi în temeiul art. 1349 şi art. 1357 C. civ. şi Legii nr. 95/2006, obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 RON reprezentând daune materiale şi a sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale ce li se cuvin reclamanţilor pentru suferinţa cauzată de decesul autorului lor.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă:

2.1. Prin Sentinţa nr. 206 din 20 mai 2019, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţi, pârâţi şi chemata în garanţie E. S.A. în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

S-a constatat, în esenţă, că se impune a se da eficienţă normei speciale instituite prin art. 687 din Legea nr. 95/2006, în condiţiile în care demersul judiciar iniţiat de reclamanţi intră sub incidenţa respectivelor norme speciale şi nu sub incidenţa celor ale dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Cum textul art. 687 din Legea nr. 95/2006 instituie o competenţă materială şi teritorială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul medical de malpraxis s-a declinat competenţa soluţionării în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

2.2. Prin Sentinţa nr. 10740 din 20 august 2019, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială, invocate de reclamanţi. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. A constatat intervenirea conflictului negativ de competenţă. A suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea acestuia.

S-a reţinut, prin prisma temeiurilor de drept ale cererii de chemare în judecată, respectiv art. 655 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 1357 C. civ., că acţiunea are ca obiect răspunderea civilă delictuală potrivit dreptului comun.

Cum acţiunea cuprinde două capete de cerere evaluabile în bani, unul inferior şi altul superior valorii de 200.000 RON, făcând aplicarea art. 99 alin. (2) coroborat cu art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., s-a apreciat că instanţa competentă material să soluţioneze cererea în ansamblul său este tribunalul.

S-a mai constatat că art. 687 din Legea nr. 95/2006, reţinut de Tribunalul Argeş în considerentele hotărârii de declinare a competenţei, face referire expresă la instanţa competentă să soluţioneze litigiile născute din cazurile de malpraxis şi că, fiind o normă specială de competenţă, este de strictă interpretare şi aplicare.

Însă potrivit art. 684 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în opinia judecătoriei, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică accesul liber la justiţie potrivit dreptului comun.

Aşadar, în cazul în care reclamantul optează direct pentru sesizarea instanţei de judecată, acţiunea sa nu are caracterul special prevăzut de art. 687 din Legea nr. 95/2006, fiind o acţiune în pretenţii de drept comun.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, în temeiul art. 112 coroborat cu art. 107 C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din cod, s-a constatat că ar fi deopotrivă competente să soluţioneze cauza atât Tribunalul Bucureşti cât şi Tribunalul Argeş.

Ţinând însă seama de art. 116 C. proc. civ. şi cum reclamanţii au optat pentru învestirea Tribunalului Argeş, s-a constatat că acestuia îi aparţine competenţa soluţionării cererii.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii deduse judecăţii, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanţelor, îl constituie acţiunea prin care, în baza Legii nr. 95/2006 şi art. 1349 şi art. 1357 C. civ., s-a solicitat acordarea daunelor materiale şi morale, urmare a decesului autorului reclamanţilor prin dobândirea unei infecţii intraspitaliceşti, în timpul spitalizării acestuia la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa de soluţionare a cauzei în raport de prevederile speciale ale Legii nr. 95/2006, respectiv de cele ale dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale.

Se constată că, prin cererea formulată, reclamanţii au arătat că solicită obligarea spitalelor pârâte la plata daunelor, în temeiul art. 166 alin. (1) şi art. 655 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cerând, în raport de dispoziţiile art. 667 şi art. 668 din aceeaşi lege, şi obligarea pârâtelor să depună asigurarea de malpraxis în vederea introducerii în cauză a asigurătorului, susţinând, totodată, că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, aşa cum sunt prevăzute de art. 1357 C. civ.

Reclamanţii au arătat că autorul lor a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni (prin transfer de la Spitalul Municipal Câmpulung) şi că, deşi intervenţiile medicale pentru traumatismul suferit au decurs normal, a fost infectat pe parcursul internării. Au mai precizat, că potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală întocmit de INML Mina Minovici, în lipsa infecţiei contractate pe perioada spitalizării, autorul lor nu ar fi decedat, aceasta fiind singura cauză care a condus la deces.

Art. 166 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că "Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor", iar art. 653 alin. (1) lit. b) din lege conţine definiţia noţiunii juridice de malpraxis în sensul că este "eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice".

Conform art. 687 din Legea nr. 95/2006, "instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute de prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat".

Prin raportare la textele menţionate şi la pretenţiile concret formulate de reclamanţi, se constată că litigiul de faţă tinde la angajarea răspunderii civile a spitalelor pârâte pentru prestarea unor servicii medicale defectuoase pretins contrare obligaţiilor stabilite prin legea specială (Legea nr. 95/2006), iar acest act normativ conţine reglementări derogatorii de la dreptul comun în ce priveşte instanţa competentă să judece pricinile de această natură.

Art. 687 din Legea nr. 95/2006 reprezintă o normă procedurală care stabileşte o competenţă materială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competenţa de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Se observă, totodată, că norma reglementată prin art. 687 din Legea nr. 95/2006 este cuprinsă la Capitolul VII - Dispoziţii finale din actul normativ menţionat, astfel încât este o prevedere de sine stătătoare a cărei aplicare nu este condiţionată de raportarea la un alt text de lege, vizând deci soluţionarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006.

Faptul că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea şi pe prevederile comune din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală nu poate atrage o altă competenţă de soluţionare, respectiv cea a dreptului comun, trimiterea la normele dreptului comun fiind în completarea celor speciale.

Cum în cauză, competentă material şi teritorial, potrivit prevederilor legii speciale, este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, iar potrivit cererii de chemare în judecată, decesul, ca urmare a unei complicaţii infecţioase, a intervenit la spitalul pârât al cărui sediu se află în sectorul 4 Bucureşti, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2019.

GGC - NN