Prescription of succession option and retransmission: start of 30-day restoration deadline upon successor's death

Asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., repunerea sa în termenul de opţiune succesorală neexercitat de tatăl său C. cu privire la succesiunea bunicii D. şi constatarea faptului că reclamantul a acceptat această succesiune, precum şi recunoaşterea calităţii sale de moştenitor după defuncta D., decedată la data de 21 februarie 2015, invocând incidenţa art. 1130 şi urm. C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa nr. 2227 din 12 septembrie 2017, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis excepţia tardivităţii cererii de repunere în termenul de opţiune succesorală şi a respins cererea de repunere în termen ca fiind tardiv formulată, precum şi cererea de chemare în judecată, având ca obiect petiţie de ereditate, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin Decizia civilă nr. 638 A din 29 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii, reclamantul a susţinut că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut eronat tardivitatea cererii de repunere în termenul de opţiune succesorală după defuncta D., raportat la dispoziţiile art. 2522 C. civ.

Reclamantul a învederat faptul că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 2522 alin. (2) C. civ., a fixat două momente ale începutului curgerii termenului de 30 de zile în care se poate formula cererea de repunere în termen, anume un moment subiectiv, data la care persoana îndreptăţită a luat cunoştinţă efectiv de încetarea motivelor care justificau repunerea în termen, şi un moment obiectiv, data la care persoana îndreptăţită trebuia să cunoască încetarea motivelor temeinice care justificau repunerea în termen.

Reclamantul a susţinut că a devenit titular al dreptului de opţiune succesorală cu privire la moştenirea bunicii sale în urma dezbaterii moştenirii defunctului său tată, a cărui procedură succesorală a fost finalizată prin emiterea certificatului de moştenitor nr. 27/25 mai 2016.

Reclamantul a precizat că a luat cunoştinţă de împrejurarea că succesiunea bunicii sale nu a fost dezbătută abia la data de 30 iunie 2016, când, în calitate de moştenitor al tatălui său, a formulat o cerere de dezbatere a succesiunii bunicii, după ce anterior a făcut demersuri să obţină o copie a certificatului de deces al acesteia, care i-a fost eliberat la 21 iunie 2016, şi o cerere de completare a masei succesorale înscrise în certificatul de moştenitor emis după tatăl său şi a cotei de 1/2 părţi indivize din moştenirea bunicii, la data de 22 iunie 2016, cu menţiunea că a întocmit o declaraţie de acceptare a moştenirii acesteia la aceeaşi dată, 22 iunie 2016.

Aşa fiind, reclamantul a pretins că în mod eronat instanţele de fond s-au raportat la data de 25 aprilie 2016, data decesului autorului său, în fundamentarea soluţiei de admitere a excepţiei tardivităţii cererii de repunere în termen.

Reclamantul a criticat decizia atacată şi sub aspectul greşitei aplicări a normelor care reglementează instituţia retransmiterii dreptului de opţiune succesorală.

Sub acest aspect, a arătat că în cazul succesibilului decedat înainte de stingerea dreptului de opţiune prin prescripţie, acest drept se transmite prin succesiune moştenitorului care va avea de exercitat două drepturi de opţiune, anume: propriul drept de opţiune născut în persoana sa la deschiderea moştenirii succesibilului decedat şi, dacă acceptă această moştenire, dreptul de opţiune retransmis în cadrul patrimoniului succesoral şi care vizează moştenirea anterior deschisă.

Ca atare, în măsura admiterii cererii de repunere în termen, reclamantul a susţinut că efectul prescripţiei este anihilat, ca şi când nu s-ar fi produs şi, pe cale de consecinţă, termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală nu s-a împlinit mai înainte de decesul defunctului său tată, caz în care devin incidente prevederile art. 1105 C. civ.

Reclamantul a criticat decizia atacată şi sub aspectul greşitei aplicări a normelor care reglementează instituţia actului juridic unilateral, în special a celor care reglementează viciile de consimţământ.

În dezvoltarea criticii, reclamantul a susţinut că nu a învestit instanţa cu o cerere privind anularea unui act de renunţare sau a unui act de acceptare a moştenirii pentru vicii de consimţământ, ci a solicitat repunerea în termenul de opţiune succesorală prin raportare la conduita pârâtei (care a ascuns situaţia juridică reală a imobilului din Buftea), conduită care a pricinuit starea de eroare în care s-au aflat atât defunctul său tată, cât şi el, cu privire la emolumentul moştenirii defunctei D., eroare care se constituie într-un motiv temeinic ce justifică admiterea cererii de repunere în termen şi nu într-un motiv de anulare pentru vicii de consimţământ, pentru simplul motiv că nu există un act care sa fie susceptibil de anulare.

Reclamantul a criticat, totodată, ca fiind eronate considerentele instanţei de apel relative la irelevanţa emolumentului moştenirii din perspectiva actelor de opţiune succesorală.

Anume, reclamantul a susţinut că exercitarea dreptului de opţiune succesorală nu este, spre deosebire de acceptarea donaţiei, o manifestare de voinţă aflate sub consideraţii de ordin personal ci, dimpotrivă, o manifestare de voinţă care impune din partea succesibilului raţional şi prudent evaluarea emolumentului moştenirii.

Reclamantul a susţinut că în acest sens a pretins că starea de eroare în care s-a aflat tatăl său cu privire la emolumentul masei succesorale a autoarei sale a fost factorul determinant în neexercitarea dreptului de opţiune succesorală, deoarece numai în cazul cunoaşterii compunerii reale a masei succesorale, acest drept ar fi putut fi exercitat în cunoştinţă de cauză.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 27 februarie 2019, pârâta B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

Pârâta a susţinut că reclamantul prezintă, sub aparenţa unor critici de nelegalitate, o altă situaţie de fapt (pe care o detaliază) care însă, oricum, prin aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material incidente, impune aceeaşi soluţie.

6. Procedura de filtru

Raportul a fost întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, constatându-se că, în principiu, criticile se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 septembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 638 A din 29 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi, la data de 16 octombrie 2019.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În drept, repunerea în termenul de prescripţie este o favoare recunoscută de lege titularilor drepturilor subiective care, din motive temeinice nu şi-au exercitat drepturile subiective în termenele legale, întrucât, în astfel de cazuri, aplicarea efectului prescripţiei extinctive ar fi inechitabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 2522 alin. (1) C. civ., cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie.

În consecinţă, pentru a înfrânge efectul prescripţiei, titularul dreptului subiectiv faţă de care termenul de prescripţie s-a împlinit are a exercita dreptul său la acţiune mai înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie, solicitând, totodată, repunerea în termen.

În materie succesorală, dreptul de opţiune succesorală se prescrie în termen de un an, termen care curge de la data deschiderii succesiuni, adică de la data decesului, conform dispoziţiilor art. 954 alin. (1) coroborate cu ale art. 1103 alin. (1) C. civ., excepţiile privind începutul cursului prescripţiei fiind reglementate distinct de lege şi de strictă interpretare.

Cât priveşte situaţia moştenitorului succesibilului decedat care nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în termenul legal, caz în care dreptul nu i-a fost transmis prin succesiune întrucât nu se mai afla în patrimoniul defunctului ca urmare a stingerii sale prin prescripţie anterior decesului, dispoziţiile legale nu prevăd norme de drept derogatorii de la regula prevăzută de art. 1103 C. civ.

Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală este reglementată prin dispoziţiile art. 1105 C. civ., potrivit cărora: Moştenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.

Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală presupune, prin ipoteză, ca succesibilul decedat să nu fi exercitat dreptul său de opţiune succesorală din această cauză, a decesului, mai înainte ca termenul de opţiune succesorală să se fi împlinit.

În speţă, se constată că numita D. a decedat la data de 21 februarie 2015, termenul de un an de acceptare a succesiunii, care a început să curgă la data decesului, împlinindu-se la data de 21 februarie 2016, fără ca succesibilul său, C., să fi făcut acte de acceptare sau de renunţare la succesiune.

Ulterior, la data de 25 aprilie 2016 a decedat numitul C., dată la care s-a deschis dreptul de opţiune succesorală în favoarea reclamantului A., acestuia fiindu-i emis Certificatul de moştenitor nr. 27/25 mai 2016, ca urmare a acceptării moştenirii.

În raport de cele arătate, rezultă că reclamantul A. nu este titularul dreptului de opţiune succesorală după numita D., ci moştenitorul succesibilului acesteia, C. care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală după autoarea sa în termenul de un an prevăzut de dispoziţiile art. 1103 C. civ.

Rezultă, totodată, că reclamantul a formulat cererea de repunere în termen în considerarea calităţii sale de moştenitor al titularului dreptului de opţiune succesorală (născut în persoana succesibilului C.), drept cu privire la care prescripţia s-a împlinit în data de 21 februarie 2016.

Fiind vorba de exerciţiul dreptului de opţiune succesorală după defuncta D., Înalta Curte constată că ziua în care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenul de prescripţie de către succesibilul defunctei este ziua deschiderii succesiunii succesibilului, defunctul C., 25 aprilie 2016, astfel cum corect s-a reţinut prin decizia recurată.

Aceasta, întrucât această zi, 25 aprilie 2016, semnifică data la care au încetat pentru succesibilul C. motivele temeinice care l-ar fi împiedicat să-şi exercite dreptul propriu de opţiune succesorală după defuncta D., eventualele întârzieri în exerciţiul dreptului după această dată fiind imputabile moştenitorului succesibilului, respectiv, reclamantului A.

În consecinţă, de la data de 25 aprilie 2016 curge şi termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 2522 alin. (2) C. civ., termen în care moştenitorul A. avea a-şi exercita dreptul de opţiune succesorală după defuncta D., corelativ cu formularea cererii de repunere în termen.

Concluzia se impune în aplicarea dispoziţiilor art. 1103 C. civ. şi art. 2522 alin. (2) C. civ. şi în lipsa unor dispoziţii legale speciale, derogatorii, prin care să se statueze cu privire la un alt moment de la care ar începe să curgă un termen nou de opţiune succesorală în persoana moştenitorului succesibilului decedat ori la care s-ar proroga împlinirea vechiului termen de opţiune născut în persoana succesibilului decedat care nu l-a exercitat în termenul de prescripţie.

Aşa fiind, cererea înregistrată la data de 27 iulie 2016, prin care reclamantul a pretins repunerea în termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală după defuncta D., în considerarea faptului că titularul acestuia, succesibilul C., nu l-ar fi exercitat din motive temeinice şi, corelativ, recunoaşterea calităţii sale de moştenitor al defunctei menţionate, a fost formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 2522 alin. (2) C. civ., care s-a împlinit în 26 mai 2016, motiv pentru care, astfel cum au reţinut şi instanţele de fond, este tardivă.

În consecinţă, Înalta Curte nu poate primi criticile prin care reclamantul învederează instanţei că termenul de 30 de zile ar curge de la data de 30 iunie 2016, data la care a înregistrat o cerere de dezbatere a succesiunii defunctei D., sub motiv că la această dată a fost informat despre faptul inexistenţei înregistrării unei alte astfel de cereri, în urma interogării în acest sens a Camerei Notarilor Publici, întrucât astfel de informaţii erau la îndemâna sa şi, anterior decesului, şi a autorului său, începând cu data de 21 februarie 2015 când a decedat numita D.

Lipsa unor minime diligenţe pentru a afla informaţii cu privire la stadiul procedurii succesorale a bunicii sale, inclusiv cu privire la emolumentul succesiunii, care să fi fost efectuate după momentul decesului acesteia, 21 februarie 2015, separat sau în comun cu autorul său, nu justifică, astfel cum eronat pretinde reclamantul A., prorogarea datei de început a termenului prevăzut de dispoziţiile art. 2522 alin. (2) C. civ., la data de 30 iunie 2016, în considerarea demersurilor efectuate ulterior decesului tatălui său, adică ulterior datei de 25 aprilie 2016, anume, solicitarea de eliberare a certificatului de moştenitor după tatăl său şi a unei copii a certificatului de deces al bunicii sale, formularea unei cereri pentru eliberarea unui supliment la certificatul de moştenitor emis după tatăl său, înregistrarea unei cereri de deschidere a succesiunii bunicii sale şi formularea unei declaraţii de acceptare a succesiunii acesteia, deoarece, astfel cum s-a arătat, întârzierea în efectuarea demersurilor îi este imputabilă, parte dintre acestea nefiind condiţionate, astfel cum eronat se invocă, de eliberarea certificatului de moştenitor după autorul său.

Înalta Curte nu poate primi nici critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale relative la retransmisiunea succesorală (art. 1105 C. civ.), întrucât retransmisiunea presupune existenţa valabilă a dreptului de opţiune succesorală în patrimoniul succesibilului la data decesului, caz în care poate opera transmiterea acestui drept, prin succesiune, către moştenitorii săi.

În speţă, dreptul de opţiune succesorală după defuncta D. (decedată la data de 21 februarie 2015) nu se mai afla în patrimoniul succesibilului C. la data decesului (25 aprilie 2016), acesta fiind stins prin prescripţie, ca urmare a împlinirii termenului de opţiune succesorală în data de 21 februarie 2016, nemaifiind posibilă transmiterea sa, prin succesiune, către moştenitorul A.

De altminteri, dezvoltând această critică, reclamantul pleacă de la premisa că retransmiterea în favoarea sa a dreptului de opţiune succesorală după defuncta D., stins prin efectul prescripţiei, ar opera în considerarea înlăturării efectelor prescripţiei rezultat al încuviinţării cererii sale de repunere în termen.

Cererea de repunere în termen dedusă judecăţii de către reclamant a fost însă respinsă ca fiind tardivă, caz în care reclamantul nu mai poate susţine cu temei concluzia privind înlăturarea efectelor prescripţiei şi nici faptul retransmiterii, pe cale succesorală, a acestui drept în favoarea sa.

Cât priveşte celelalte critici formulate de reclamant prin recurs, prin care invocă eroarea în care s-ar fi aflat atât el, cât şi defunctul său tată, C. cu privire la emolumentul moştenirii defunctei D., rezultat al conduitei culpabile a pârâtei, şi, respectiv, prin care critică considerentele instanţei de apel relative la irelevanţa emolumentului unei moşteniri din perspectiva exercitării dreptului de opţiune succesorală, Înalta Curte constată că nu se mai justifică a fi analizate în raport de soluţia de respingere, ca tardivă, a cererii de repunere în termen.

Aceasta, întrucât, aceste aspecte puteau prezenta relevanţă numai în măsura în care instanţa avea a examina temeinicia cererii de repunere în termenul de opţiune succesorală după defuncta D., chestiune care însă nu mai poate face obiectul analizei instanţelor ca urmare a reţinerii excepţiei tardivităţii respectivei cereri.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 638 A din 29 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2019.

GGC - NN