Municipal land ownership dispute; appeal barred by statutory deadline despite erroneous mention of finality in lower court decision

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 2 aprilie 2013, Oraşul Sinaia prin Primar şi Consiliul local al oraşului Sinaia au solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. S.A., obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi posesie terenul situat în Sinaia punctul "Valea Zgarburei", judeţul Prahova în suprafaţă de 22.356 mp aflat în detenţia societăţii, precum şi obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere de la data la care hotărârea judecătorească a devenit definitivă până la data executării sale efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 563, art. 1516 şi ale art. 1526 C. civ., precum şi pe Hotărârea Guvernului nr. 834/1991.

Prin cererea reconvenţională formulată împreună cu întâmpinarea la 30 iulie 2013, S.C. A. S.A. a solicitat obligarea reclamanţilor la predarea documentaţiilor semnate privind obţinerea titlului de proprietate, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, pentru terenul în suprafaţă de 23371,83 mp situat în Valea Zgarburei, depuse de societate la sediul Primăriei oraşului Sinaia la 6 noiembrie 2003 prin Adresa nr. x şi recunoscute de către primărie ca fiind semnate, prin Adresele nr. x/2004, 13972, 3158 şi 9245, depuse ca Anexa 4 la data de 10 aprilie 2007 la întâmpinarea din Dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Prahova, precum şi obligarea reclamanţilor la plata sumei de 5.000 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă.

2. Hotărârea tribunalului

Prin Sentinţa nr. 2568 din 20 iunie 2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, ca neîntemeiată. A admis acţiunea formulată de Oraşul Sinaia prin Primar şi Consiliul local al oraşului Sinaia, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., pe care a obligat-o să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi paşnică posesie terenul situat în Sinaia, str. x, în suprafaţă de 22356 mp. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanţi de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere de la data la care hotărârea devine executorie până la data executării efective a hotărârii. A respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată. A luat act că reclamanţii solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia curţii de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 2536 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

Prin încheierea din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 2356/2018 cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva respectivei hotărâri.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A.

Prin motivele circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., pârâta a solicitat admiterea recursului şi casarea, în tot, a hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

A criticat decizia din apel, solicitând a se observa că instanţa a pronunţat o soluţie de respingere a apelului fără a lua în discuţie toate motivele invocate, deşi acestea au fost amplu susţinute, iar unele motive au fost respinse prin consideraţii ce încalcă sau reprezintă o aplicare greşită a legii.

În continuare, recurenta a prezentat situaţia de fapt şi de drept care rezultă, în opinia sa, din probele administrate.

A criticat greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în condiţiile în care reclamanţii nu sunt titularii dreptului de proprietate privind terenul revendicat, precum şi a menţinerii soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale.

A mai arătat că a solicitat instanţei de apel să admită completarea probatoriilor cu înscrisuri privitoare la proprietatea terenului în litigiu şi a continuităţii deţinerii acestuia şi, de asemenea, administrarea probei cu interogatoriul reclamanţilor.

5. Procedura de filtru derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la 10 iunie 2019, după efectuarea formalităţilor de comunicare, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 13 iunie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod, prioritar asupra termenului de exercitare a căii extraordinare de atac şi asupra încadrării criticilor în motivele de casare.

La 5 iulie 2019 s-a înregistrat punctul de vedere la raport formulat de intimaţii-reclamanţi Oraşul Sinaia prin Primar şi Consiliul local Sinaia, prin care s-a arătat că recursul este tardiv, conform opiniei majoritare a membrilor completului de judecată, calea de atac fiind una legală, care poate fi exercitată independent de menţiunile din cuprinsul deciziei.

Prin rezoluţia din 2 septembrie 2019, s-a acordat termen la 16 octombrie 2019, în şedinţă publică, cu citare părţi, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este tardiv, în considerarea argumentelor ce succed:

Astfel, se constată că decizia atacată a fost comunicată pârâtei la sediul acesteia, indicat prin cererea de apel, la data de 19 decembrie 2018, conform dovezii existente la dosarului de apel.

În ceea ce priveşte data indicată în cuprinsul motivelor de recurs de comunicare a deciziei atacate, respectiv 4 ianuarie 2019, aceasta nu poate fi primită, observându-se că reprezintă, de fapt, data comunicării încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei referitoare la menţiunea inexactă în privinţa căii de atac ce poate fi exercitată.

Termenul de recurs este reglementat prin dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că durata lui este de 30 de zile şi curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, motivele de recurs au fost depuse la poştă la data de 4 februarie 2019, potrivit plicului de la dosarului de recurs, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care, calculat în conformitate cu art. 181 C. proc. civ., se împlinea la 21 ianuarie 2019.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se reţin şi prevederile art. 457 C. proc. civ., referitoare la legalitatea căii de atac, potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac neavând niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Pornind de la aceste reglementări legale, se constată că sensul dispoziţiei cuprinsă la art. 457 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi decât acela că regimul căilor de atac este cel prevăzut de lege, calea de atac trebuind a fi exercitată independent de menţiunile (inclusiv cele inexacte) din cuprinsul hotărârilor.

Ca atare, aplicarea principiului legalităţii, reglementat de art. 457 C. proc. civ., presupune că niciunui participant al procesului civil nu-i este îngăduit să deroge de la acesta, legea fiind cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac.

Nu pot fi reţinute astfel susţinerile recurentei referitoare la împrejurările legate de suspendarea activităţii societăţii, întrucât acestea reprezintă chestiuni de fapt, care nu pot fi primite în raport de cerinţele imperative stabilite prin textele de lege menţionate.

Deşi reală situaţia că hotărârea instanţei de apel a conţinut menţiunea eronată că are caracter definitiv, această eroare materială a fost îndreptată din oficiu prin încheierea comunicată părţii recurente încă din data de 4 ianuarie 2019, cu mult anterior datei de 21 ianuarie 2019 când s-a împlinit termenul legal de exercitare a recursului.

Astfel, distinct de faptul că dreptul de exercitare a recursului izvora din lege, iar nu din decizia instanţei de apel, partea având astfel posibilitatea să îşi exercite dreptul independent de menţiunea eronată făcută în hotărâre a acestei căi de atac, pârâtei i-a fost şi comunicată în timp util încheierea prin care era înlocuită menţiunea respectivă cu cea corectă.

Conduita procesuală greşită întemeiată pe menţiunea din decizia atacată nu poate fi justificată prin invocarea unor împrejurări de fapt în care partea s-ar fi aflat, în condiţiile în care principiul legalităţii prevalează.

Pentru cele ce preced, reţinând sancţiunea reglementată de art. 185 C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exerciţiul căii extraordinare de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat.

Referitor la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedită prin înscrisurile constând în factură şi ordin de plată, depuse la dosar, aceasta urmează a fi admisă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, se are în vedere, în lumina prevederilor menţionate, că în raport de complexitatea redusă a aspectelor litigioase dezbătute în etapa recursului, care s-a soluţionat pe calea unei excepţii procesuale ce a fost invocată din oficiu, suma solicitată drept cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial este vădit disproporţionată.

Totodată, se observă că prin împuternicirea avocaţială depusă la dosar, reprezentantul convenţional este împuternicit, în baza contractului de asistenţă juridică, de către intimatul-reclamant Oraşul Sinaia prin Primar, astfel încât recurenta va fi obligată la plata către această parte a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva Deciziei nr. 2536 din 7 noiembrie 2018 (îndreptată prin încheierea din 12 decembrie 2018) a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la 3500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Oraşul Sinaia prin Primar, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2019.

GGC - NN