Cassation appeal against restitution claim under Law No. 10/2001 declared inadmissible as tribunal judgments in this matter are not subject to cassation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had rejected the initial claim for lack of interest. The dispute concerned a challenge to an administrative disposition issued under Law No. 10/2001, where the claimant, a successor to a decedent notifier, sought the communication of the disposition to the holding entity to facilitate a subsequent contestation. The court held that under the combined effect of Art. 26(3) of Law No. 10/2001, Art. 634(1)(4) of the Civil Procedure Code, and Art. 7(1)-(2) of Law No. 76/2012, judgments rendered by the tribunal in this specific legal field are subject only to appeal and not to cassation, as the special law suppresses the cassation route; consequently, the Court of Appeal's decision constitutes the final and unchallengeable judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 33 din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; Cassation appeal against restitution claim under Law No. 10/2001 declared inadmissible as tribunal judgments in this matter are not subject to cassation: The dispute concerned a challenge to an administrative disposition issued under Law No. 10/2001, where the claimant, a successor to a decedent notifier, sought the communication of the disposition to the holding entity to facilitate a subsequent contestation. The court held that under the combined effect of Art. 26(3) of Law No. 10/2001, Art. 634(1)(4) of the Civil Procedure Code, and Art. 7(1)-(2) of Law No. 76/2012, judgments rendered by the tribunal in this specific legal field are subject only to appeal and not to cassation, as the special law suppresses the cassation route; consequently, the Court of Appeal's decision constitutes the final and unchallengeable judgment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the cassation appeal as inadmissible.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1.550 din 03 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată, reţinând că dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001
a fost comunicată notificatorilor B., autorul reclamantei, în prezent decedat, şi C.
Prin Decizia civilă nr. 451A din 03 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia lipsei de interes a cererii, invocată din oficiu, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de interes.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prezenta cauză.
Prin cererea de recurs, recurenta a criticat faptul că instanţa de apel a admis excepţia lipsei de interes, deşi ea avea un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, în sensul dispoziţiilor art. 33 din C. proc. civ.
Prin dispoziţia nr. 3723/2005 au fost încălcate drepturile sale, în calitate de moştenitoare a notificatorului B., şi a fost înlăturat însuşi scopul pentru care a fost adoptată Legea nr. 10/2001, legiuitorul urmărind să înlăture prejudiciile suferite de foştii proprietari.
A arătat că cererea sa de chemare în judecată este întemeiată şi are ca scop comunicarea dispoziţiei entităţii deţinătoare, pentru a o putea contesta în instanţă, neexistând, deci, o lipsă de interes în iniţierea demersului său judiciar.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 29 martie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raportorul a arătat că recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, pronunţată într-un litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 01 aprilie 2019, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în raport de excepţia inadmisibilităţii recursului, reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, constată următoarele:
Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevăd că decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:
"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."
Or, Legea nr. 10/2001, este o lege specială, astfel că textele de lege citate au incidenţă în cauza pendinte.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia contestaţiilor întemeiate pe art. 26 din Legea nr. 10/2001, este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că Decizia civilă nr. 451A din 03 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A., împotriva Deciziei civile nr. 451A din 03 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2019.
GGC - OB