Contract dispute over public-authority partnership payment assigned to civil court as common-law claim

Conflict negativ de competență. Determinarea instanței competente material să soluționeze cauza. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor

Index alfabetic: acțiune în pretenții

acord de parteneriat

act administrativ asimilat

conflict negativ de competență

C. proc. civ., art. 94 pct. 1 lit. k), art. 98 alin. (1), art. 133 pct. 2 teza I

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c)

Împrejurarea că printre părțile unui acord de parteneriat figurează și autorități publice nu transformă acest acord într-un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care acestea și-au asumat obligațiile contractuale în calitate de subiecte participante la circuitul civil, fără să acționeze în regim de putere publică la încheierea acestui act.

Prin urmare, litigiul având ca obiect acțiunea în executarea obligațiilor contractuale ce izvorăsc din acest acord de parteneriat nu are natura unui conflict de contencios administrativ, ci a unuia de drept comun, astfel încât competența materială de soluționare a cauzei revine instanței civile.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1366 din 18 septembrie 2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la 30 ianuarie 2018, sub nr. x/2/2018, reclamantul A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană C., Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud - Est şi Ministerul Fondurilor Europene, succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, la plata către reclamantă a sumei de 127.638,51 lei, reprezentând obligaţii contractuale neexecutate, în temeiul proiectul de finanţare prin POSDRU/81/3.2/S/59915 şi al acordului de parteneriat nr. 6397 din 18 august 2009 şi actualizarea acestei sume cu dobânda legală şi rata inflaţiei, de la data scadenţei şi până la data plăţii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 C. civ.

Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană C. şi Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud - Est au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 4421 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a evocat dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, după care a constatat că reclamantul a formulat o acţiune în pretenţii, decurgând din neexecutarea de către pârâte a obligaţiilor contractuale, în temeiul proiectului de finanţare prin POSDRU/81/3.2/S/59915 şi al acordului de parteneriat 6397 din 18 august 2009.

Aceeaşi curte a reţinut că, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, capătul de cerere privind pretenţiile poate fi formulat doar în două modalităţi procedurale: fie pe cale accesorie, conform art. 18 alin. 3 sau 4 din Legea nr. 554/2004, odată cu anularea actului administrativ, fie pe cale principală, conform art. 19 din acelaşi act normativ, separat de acţiunea în anulare. În ambele ipoteze, însă, premisa esenţială este aceea a unui act administrativ nelegal, a cărui anulare se solicită şi se obţine pe cale judecătorească.

Or, prin acţiunea introductivă nu se invocă nelegalitatea actului prin prisma condiţiilor de fond şi formă la momentul emiterii lui, ci neplata sumei de 127.638,51 lei.

Curtea de Apel Bucureşti a mai reţinut că acordul de parteneriat nr. 6397 din 18 august 2009 nu are natura unui act administrativ, ci a unui contract civil.

După evocarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. c)-c1) din Legea nr. 554/2004, aceeaşi curte de apel a apreciat că acordul de parteneriat nu este emis în regim de putere publică şi nici nu este încheiat în scopul organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Prin respectivul acord au fost stabilite responsabilităţile fiecărui partener în vederea implementării proiectului, părţile contractante aflându-se pe poziţii de egalitate în cadrul acestui raport juridic.

De asemenea, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţii publice. Astfel, chiar dacă la încheierea acestuia participă o autoritate publică, aceasta îşi asumă obligaţii la fel ca oricare alt subiect de drept, fără ca aceasta să se afle pe o poziţie de putere raportat la celălalt contractant.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 94 alin. 1 lit. k), raportat la art. 132 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2959/2019 din 21 mai 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în forma nemodificată prin art. I din Legea nr. 212/2018, faţă de data începerii procesului.

După evocarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. c), art. 8 alin. 2 şi art. 10 alin. 1 şi 11 din Legea nr. 554/2004, aceeaşi judecătorie a reţinut că litigiul are ca obiect plata unor sume, pretins datorate de către pârâţi în executarea contractului de finanţare nr. POSDRU/81/3.2/S/59915 şi al acordului de parteneriat nr. 6397 din 18 august 2009.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că aceste acte juridice au natura unor contracte administrative, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004, fiind încheiate de autorităţile publice Autoritatea de Sănătate Publică a Judeţului C. şi Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti, în calitate de delegat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Aceeaşi judecătorie a apreciat că aceste contracte nu au caracter civil, întrucât autorităţile publice nu au acţionat în interes privat, pentru organizarea propriei activităţi, ci în vederea asigurării prestării unor servicii publice, în beneficiul sistemului sanitar, prin pregătirea profesională suplimentară a personalului medical.

Totodată, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că natura administrativă a contractelor deduse judecăţii rezultă şi din faptul că solicitarea de plată a fost supusă procedurii plângerii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, soluţionată pe fond prin decizia nr. 395 din 19 decembrie 2017, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Constatând că litigiul are ca obiect executarea unor contracte administrative asimilate actelor administrative, aceeaşi judecătorie a apreciat că instanţei de contencios administrativ îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la competenţa materială, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că aceasta aparţine secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, conform art. 10 alin. 11 din Legea nr. 554/2004, întrucât cele două acte administrative asimilate au fost încheiate de o autoritate publică centrală şi au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Referitor la competenţa teritorială, aceeaşi judecătorie a constatat că reclamantul a ales instanţa de la sediul său, conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a mai reţinut că reclamantul a formulat pretenţii proprii împotriva autorităţii publice centrale, în baza actului administrativ asimilat reprezentat de contractul de finanţare nr. POSDRU/81/3.2/S/59915. Cum art. 99 alin. 2 C. proc. civ. prevede că instanţa competentă să soluţioneze ambele capete principale de cerere se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, aceeaşi judecătorie a conchis că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, în temeiul art. 8 alin. 2, art. 10 alin. 1 şi 11 din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată prin Legea nr. 212/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 iulie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puţin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

În prezenta cauză, conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti are la bază calificarea juridică diferită dată de cele două instanţe litigiului dedus judecăţii.

Astfel, în timp ce Curtea de Apel Bucureşti a calificat litigiul ca fiind de drept comun, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti l-a calificat ca fiind de contencios administrativ şi fiscal.

În aceste condiţii, determinarea instanţei competente material să soluţioneze cauza depinde de stabilirea naturii litigiului dedus judecăţii.

În legătură cu această chestiune, instanţa supremă constată că acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 127.638,51 lei, reprezentând obligaţii contractuale neexecutate, în temeiul proiectul de finanţare prin POSDRU/81/3.2/S/59915 şi al acordului de parteneriat nr. 6397 din 18 august 2009.

Astfel, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în executarea unor obligaţii contractuale.

Aceste obligaţii izvorăsc din acordul de parteneriat nr. 6397 din 18 august 2009, care are ca obiect stabilirea responsabilităţilor fiecărui partener în vederea implementării unui proiect de formare profesională în domeniul medical.

Aşadar, acordul respectiv nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţii publice.

Chiar dacă printre părţile contractante figurează şi autorităţi publice, acestea şi-au asumat obligaţiile contractuale în calitate de subiecte participante la circuitul civil, fără să acţioneze în regim de putere publică la încheierea acestui acord.

În aceste condiţii, instanţa supremă apreciază că acordul de parteneriat nr. 6397 din 18 august 2009 nu are natura unui act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci a unei convenţii civile.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că litigiul dedus judecăţii nu are natura unui conflict de contencios administrativ, ci a unuia de drept comun.

Având în vedere că valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune este de 127.638,51 lei, rezultă că Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, conform art. 94 pct. 1 lit. k), raportat la art. 98 alin. 1 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 98 alin. 1, raportat la art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.