Effect of notarial offsetting and assignment of claims on liability for price differences in commercial supply contracts

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C. SA Cluj Napoca, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL Sfântu Gheorghe, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 115.042.422 lei, reprezentând diferență de preț la marfa livrată și cheltuieli de judecată.

Pârâta, prin întâmpinare susține că a efectuat plăți și compensări de preț, rămânând în discuție suma de 42.443.594 lei.

Tribunalul Covasna, prin sentința civilă 195 din 9 aprilie 1999, a admis în parte acțiunea, obligând pe pârâtă la plata sumei de 83.634.727 lei, cu titlu de preț și la 4.601.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a livrat pârâtei încălțăminte, însoțită de factura 273691 din 23 iulie 1997, plătindu-i-se suma de 210.331.420 lei, iar ulterior suma de 26.000.000 lei.

Curtea de Apel Brașov, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia civilă 576/ Ap din 25 noiembrie 1999, a admis cererea, a schimbat în tot sentința atacată și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei, suma de 42.443.594 lei, diferență de preț.

Instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat plata facturilor 273691, 286496 și 286497/1997, pretenție redusă prin precizarea acțiunii, la 83.634.727 lei, ca urmare a achitării la data de 5 ianuarie și 2 februarie 1998, a sumei de 26.000.000 lei și totodată a făcut dovada unor compensări și cesiuni de creanță către SC R. SA, cu acordul reclamantei Curtea Supremă de Justiție, prin decizia 5168 din 27 octombrie 2000, a admis recursul reclamantei și a casat decizia curții de apel, cu trimitere spre rejudecare, considerând că plățile făcute cu O.P. 114 și 116/1997, nu se referă la litigiul părților, iar suma de 26.000.000 lei a fost scăzută din datoria pentru care reclamanta a introdus acțiunea.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov, prin decizia 140/ Ap din 11 aprilie 2001, a admis apelul pârâtei și schimbând sentința tribunalului, a admis în parte acțiunea, obligând pe reclamantă la plata sumei de 42.443.594 lei, diferență de preț și la 3.221.615 lei cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că prin procesul verbal de compensare din 3 noiembrie 1997 părțile au convenit la ștergerea datoriei de 107.634.727 lei, rezultată din facturile 286496 și 286497/1998, cu O.P. 117 și 119/1998, pârâta a plătit suma de 26.000.000 lei, iar prin O.P. 114 și 116/1997 s-au achitat datoriile în valoare de 9.191.133 lei și 32.000.000 lei, care reprezentau debitele rezultate din facturile 286496 și 286497/1997, înscrise ca fiind contravaloare compensare și confirmate prin procesul verbal de compensare din 3 noiembrie 1997.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, reclamanta a declarat recurs susținând că greșit instanța de apel a reținut că cele două facturi înscrise în procesul verbal de compensare, reprezintă o plată în prezentul litigiu, în anexele 4 – 42 la acțiune nefigurând cele două facturi, iar compensarea confirmată de SC R. Râșnov, nu face precizarea facturilor emise iar O.P. 114 și 116/1997 nu au fost contestate, încă au fost plătite anterior promovării acțiunii.

Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune:

În cadrul relațiilor comerciale dintre părți, reclamanta a furnizat pârâtei încălțăminte, în perioada ianuarie 1997 – iulie 1997, pe care aceasta din urmă a plătit-o parțial, cu ordine de plată și proces verbal de compensare din 3 noiembrie 1997.

Susținerea reclamantei recurente că procesul verbal de compensare nu se referă la facturile 286496 și 286497 este contrazisă de actul încheiat între cele două părți și SC R. SA Râșnov. Mențiunea expresă înscrisă în procesul verbal, face dovada deplină a compensării datoriei de 107.634.727 lei, sumă care face obiectul acțiunii introductive.

Natura procesului verbal de compensare este mai de grabă aceea de transmitere a obligației prin cesiunea de creanță. Astfel creanța s-a transmis de la cedent la cesionar, acesta din urmă devenind creditor, pentru valoarea nominală a creanței. În această măsură, acțiunea reclamantei este cel puțin atipică, singura justificare a obligării pârâtei fiind recunoașterea unei datorii în sumă de 42.443.594 lei, ca efect al raportului contractual.

Motivarea potrivit căreia cesionarul SC R. SA Râșnov nu a confirmat plata cu O.P. 114 și 116/1997, nu este susținută de nici o dovadă, după cum nesusținută este și afirmația datoriei de 2.000.000 lei, rezultată din nota de compensare 9424 din 3 octombrie 1997.

Astfel, instanța de a caracterizat judicios desfășurarea operațiunilor de plată între părți, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat, împotriva deciziei 140/ Ap din 11 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 140/ Ap din 11 aprilie 2001 a Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2004.