Agri-food embargo compensation claim: duty of motivated judicial reasoning under Art. 425 C. proc. civ. and deadline for cross-appeals.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anularea Notei privind respingerea cererii de plată nr. x din 1 aprilie 2015 şi obligarea pârâtelor să emită un act administrativ de autoritate în sensul admiterii Cererii de plată nr. x din 3 noiembrie 2014, precum şi plata sumei de 22.371,88 RON, sprijin financiar excepţional şi a dobânzii legale.

A mai solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a luat act de renunţarea la acţiune în ce priveşte capătul 2 din cererea de chemare în judecată şi s-a respins acţiunea, respectiv capătul 1 de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru lipsa calităţii procesual pasive .

Pe fond, s-a admis acţiunea modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi s-a anulat Nota nr. x din 1 aprilie 2015 privind respingerea cererii de plată.

3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A. (recurs incident), cât şi pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, reţinând cauza spre soluţionare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că la data de 3 noiembrie 2014 reclamantul a depus la Centrul Judeţean APIA Constanţa Cererea de plată nr. x, în vederea acordării sprijinului financiar excepţional pentru cantităţile ce urmau a fi nerecoltate/recoltate înainte de coacere, ca urmare a pierderilor cauzate de embargoul Federaţiei Ruse asupra produselor agroalimentare ale Uniunii Europene.

Baza legală a verificării constă în: Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, Regulamentul delegat (UE) nr. 932/2014 al Comisiei din 29 august 2014, Regulamentul delegat (UE) nr. 1.031/2014 al Comisiei din 29 septembrie 2014, Regulamentul (UE) nr. 543/2011, Ordinul nr. 1.510 din 6 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri excepţionale cu caracter temporar de sprijinire a producătorilor din sectorul fructe şi legume, Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Recurenta-pârâtă susţine că din procesele-verbale de inspecţie la faţa locului, din actele întocmite şi depuse la dosar, precum şi în urma analizării şi verificării administrative a Cererii de plată nr. x din 3 noiembrie 2014 şi a documentelor ataşate acesteia, la nivelul APIA - Aparat Central prin Direcţia Măsuri de Piaţă, cererea a fost respinsă pentru suspiciunea rezonabilă a creării unor condiţii artificiale în vederea obţinerii unui sprijin necuvenit.

Susţine că ecocondiţionalitatea este un mecanism de legătură între acordarea plăţilor de sprijin şi a anumitor plăţi din cadrul măsurilor de dezvoltare rurală şi presupune respectarea de către agricultori a unor norme obligatorii în domeniul mediului, al sănătăţii publice, a animalelor şi plantelor, precum şi al bunăstării animalelor, iar nerespectarea acestor norme conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată.

Recurenta-pârâtă mai arată că din imaginile foto furnizate de inspectorii Centrului Judeţean APIA Constanţa, în data de 21 octombrie 2014, la o zi după ce se presupune că suprafaţa respectivă a fost arată, s-a identificat o cultură parţial compromisă, care, din punctul de vedere al APIA - Aparat Central, nu putea genera producţia de 24.410 to/ha, aspect care infirmă susţinerile intimatului-reclamant că în data de 20 octombrie 2014 a efectuat arătura în vederea distrugerii culturii, astfel că Nota nr. x din 1 aprilie 2015 de respingere a cererii de plată nr. x din 3 noiembrie 2014 este justificată.

De asemenea, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine că instanţa de fond nu a arătat în mod concret motivele de fapt şi normele legale încălcate de către emitent, pentru a opera sancţiunea anulării, deşi avea obligaţia să arate motivele pentru care a admis susţinerile părţii reclamante şi a respins susţinerile pârâtei, argumentele instanţei în aprecierea probelor, precum şi interpretarea dată normelor de drept pe care le-a apreciat incidente, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

Consideră că lipsa menţiunilor de mai sus atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 405 C. proc. civ.

3.2. Prin recursul incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul A. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate şi obligarea pârâtelor la emiterea unui act administrativ de autoritate pentru admiterea Cererii de plată nr. x din 3 noiembrie 2014 şi plata sumei de 22.371,88 RON reprezentând sprijin financiar excepţional.

În motivarea recursului susţine că în mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamantul a renunţat la administrarea probei cu martori şi la capătul 2 din cererea de chemare în judecată, câtă vreme la termenul de judecată din 27 noiembrie 2015 a renunţat doar la proba cu martori. Apreciază că această eroare nu poate fi reglementată pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ., ci doar în cadrul căilor de atac.

4. Apărările formulate

4.1. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi menţinerea hotărârii recurate.

4.2. Recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat întâmpinare faţă de recursul incident, prin care solicită respingerea acestuia ca fiind nul, iar pe fond, ca neîntemeiat.

Arată că recursul incident este nul, având în vedere solicitările contradictorii ale recurentului-reclamant, faptul că cererea de recurs nu cuprinde motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum şi faptul că recurentul-reclamant a solicitat modificarea hotărârii atacate, aspect neprevăzut de C. proc. civ.

De asemenea, recursul incident nu a fost depus odată cu întâmpinarea la recursul principal.

4.3. Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare, prin care invocă inadmisibilitatea recursului incident, respectiv lipsa de interes şi excepţia puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MADR.

Pe fond, solicită respingerea recursului incident ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată cele ce succed.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului incident formulat de reclamantul A., astfel cum prevăd dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este tardiv.

Verificând respectarea termenului de declarare a căii de atac, se constată că potrivit art. 491 C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile.

(2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 472 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe."

În privinţa termenului în care recursul incident poate fi depus sunt aplicabile dispoziţiile art. 474 C. proc. civ., care se aplică şi în ceea ce priveşte calea de atac a recursului şi care la alin. (1) prevăd că "Apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 4711 alin. (4)."

Recursului incident îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 4711 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că la comunicarea cererii de apel intimatului, i se pune în vedere acestuia obligaţia de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării, dispoziţii care se coroborează cu cele ale art. 490 C. proc. civ., ce prevăd că, în materia recursului, termenul prevăzut la art. 4711 alin. (3) C. proc. civ. se dublează.

Prin urmare, termenul de formulare a recursului incident este de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs principal, respectiv acelaşi termen în care partea poate formula şi întâmpinarea.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

În speţă, recursul principal a fost comunicat recurentului-reclamant A. la data de 10 august 2016, iar recursul incident a fost înaintat prin poştă la data de 14 septembrie 2016, conform ştampilei aplicate pe plicul de corespondenţă de la dosar recurs, în condiţiile în care ultima zi pentru declararea în termen a recursului incident era 10 septembrie 2016, zi nelucrătoare, termenul fiind prelungit până la 12 septembrie 2016.

De asemenea, se reţine că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen de către recurentul-reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2.1.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Deşi s-a invocat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de către recurenta-pârâtă se circumscriu şi motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs urmând a-l analiza cu prioritate pe acesta din urmă.

Înalta Curte constată că în considerentele Sentinţei civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prima instanţă nu a arătat argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate şi nici raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la această soluţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de faţă, din perspectiva considerentelor generale înfăţişate, Înalta Curte constată că în motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă, deşi a reţinut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis a identifica în concret care dintre aceste împrejurări de fapt sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ din litigiu şi nici nu a indicat elementele de drept care să contureze soluţia pronunţată.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Excepţiile invocate de către intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nu vor fi analizate de către instanţa de recurs, întrucât prima instanţă a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, şi cum hotărârea primei instanţe nu a fost recurată sub acest aspect, soluţia pronunţată pe această excepţie a devenit definitivă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale neavând calitate procesuală în recurs.

De asemenea, în raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul declarat de A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - CP