Nullity of cassation for failure to frame specific legal grounds on remuneration for broadcasting phonograms

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 martie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la:

I) plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat prin neachitarea remuneraţiei echitabile şi TVA-ul aferent, datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora prin intermediul postului TV local deţinut, începând cu 1 octombrie 2011 - până în prezent. A estimat că suma datorată de pârâtă pentru această perioadă este de 17.959,24 RON (la care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză;

II) plata sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflaţiei a remuneraţiei, calculate de la data scadenţei până la data achitării efective a remuneraţiilor;

III) plata penalităţilor de întârziere aferente remuneraţiilor neachitate la termen, calculate pe zi de întârziere de la data scadenţei până la data plăţii efective a remuneraţiilor datorate;

IV) predarea listelor complete de fonograme publicate în scop comercial, fonograme de comerţ şi reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu data de 1 octombrie 2011 şi până în prezent, pentru posturile locale de televiziune deţinute, conform modelelor de playlist reglementate de metodologiile în vigoare, necesare în vederea repartiţiei remuneraţiilor colectate de reclamantă;

V) obţinerea licenţelor neexclusive pentru radiodifuzarea prin intermediul postului TV a fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi pentru utilizarea fonogramelor prin comunicarea publică a acestora prin intermediul serviciului online;

VI) plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, în situaţia în care pârâta nu procedează la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, a solicitat obligarea părţii adverse la plata triplului remuneraţiilor legal datorate, conform art. 139 alin. (2) lit. b) din lege şi art. 13 din Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 133/2012.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că înţelege să îşi restrângă pretenţiile la perioada 1 ianuarie 2013 - prezent, renunţând la pretenţiile formulate pentru perioada 1 octombrie 2011 - 31 decembrie 2012.

La judecata cererii subsidiare privind plata triplului sumelor datorate reclamanta a renunţat, potrivit concluziilor scrise depuse în faţa primei instanţe.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin Sentinţa civilă nr. 1329 din data de 6 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 17.797,40 RON - remuneraţii aferente perioadei 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2016 + 186,70 RON - despăgubiri rezultând din devalorizarea monedei potrivit indicelui de inflaţie + 12.596,80 RON - penalităţi calculate până la data de 1 martie 2017 şi la plata în continuare a penalităţilor până la achitarea debitului principal, precum şi la predarea listelor cuprinzând fonogramele de comerţ difuzate începând cu data de 1 ianuarie 2013 până în prezent.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată (capătul V) şi a obligat pârâta la plata sumei de 3.100 de RON - cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel:

Prin Decizia civilă nr. 1457 din data de 21 noiembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1329 din data de 6 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi a obligat apelanta la 1.800 RON cheltuieli de judecată către intimată.

4. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 februarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul raportului reţinându-se că intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului.

Raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că, în speţă, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Totodată, s-a arătat că susţinerile formulate prin cererea de recurs nu vizează raţionamentul instanţei de apel care a dus la dezlegarea dată prin decizia recurată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicată părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele nr. x şi 45 din dosar.

În termen legal, recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susţinând că recursul este admisibil în principiu.

Recurenta-pârâtă, în esenţă, a arătat că instanţa de apel nu s-a raportat la aspectele pe care le-a invocat prin întâmpinarea formulată la fond, ci a făcut în mod exclusiv analiza susţinerilor din acţiunea reclamantei şi, totodată, a apreciat în mod eronat că a existat o modificare a Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 261/2015 care vizează o dată viitoare.

A mai susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că a invocat în apel, încă o dată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii acesteia, cât în realitate nu a invocat aceste excepţii.

Intimata-reclamantă nu a formulat punct de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 15 octombrie 2019, fără citarea părţilor, în vederea pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Prioritar, Înalta Curte constată că, prin punctul de vedere depus la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurenta-pârâtă a adus şi critici noi deciziei recurate, care nu au fost susţinute prin cererea de recurs iniţială, însă, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., acestea nu pot fi avute în vedere ca motive de recurs, întrucât au fost depuse la data de 8 iulie 2019, în afara termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2019.

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi s-a susţinut incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, recurenta-pârâtă nedezvoltând critici care să arate în ce mod instanţa de apel a încălcat normele de procedură a căror nerespectare este de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârii pronunţate şi nici care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit de către curtea de apel.

Astfel, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora, din probele pe care le-a depus la dosar, rezultă cu certitudine că nu trebuie plătită remuneraţie pentru difuzarea temelor muzicale pe care le-a folosit pentru ID-urile de publicitate, care au fost achiziţionate de la o societate din Australia, contra cost, nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, ci vizează aspecte ce ţin de aprecierea probelor, astfel că nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs.

De asemenea, excedează controlului de legalitate ce se exercită în calea de atac a recursului aspectele arătate de către recurenta-pârâtă cu privire la existenţa a mai multor organisme de gestiune colectivă, care acţionează în paralel pe o piaţă concurenţială, la grila sa de programe, precum şi la împrejurarea că raportează difuzarea filmelor la B., chestiuni ce vizează situaţia de fapt a speţei şi care nu susţin nelegalitatea hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte aprecierea recurentei-pârâte potrivit căreia sintagma "fonograme de comerţ" a fost reţinută în mod greşit în ceea ce o priveşte, întrucât nu încasează niciun fel de sume pentru programele puse la dispoziţia operatorilor de cablu, Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate atrage incidenţa vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care partea nu a formulat critici concrete prin care să fi invocat eventuala interpretare greşită a unor dispoziţii legale care a determinat o astfel de constatare din partea instanţei de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs vizează aprecierea probelor şi situaţia de fapt a speţei, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În plus, în speţă, instanţa de apel, în raport de criticile aduse de apelanta-pârâtă, a respins apelul declarat de aceasta, apreciind că sunt nefondate susţinerile formulate cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, precum şi cele referitoare la metodologia aplicabilă prin raportare la modificările aduse Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 261/2015.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa de apel a constat că menţionarea în considerente a procentului de 01,1% pe zi constituie o eroare materială, ce poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 442 C. proc. civ.

Astfel, raportat la considerentele hotărârii recurate şi la aspectele invocate în susţinerea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că niciuna dintre criticile aduse de recurenta-pârâtă soluţiei date de către instanţa de apel nu vizează raţionamentul acesteia care a dus la respingerea, ca nefondat, a apelului.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1457 din data de 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2019.

GGC - NN