Constitutional relevance of appeal rights in property restitution cases: inapplicability of contested norms due to exclusive appeal provisions in special legislation

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin Decizia nr. 797 A din data de 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, invocată de apelanta-reclamantă şi a fost respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Prin Decizia nr. 870 A din 25 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva Deciziei nr. 870 A din 25 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Deciziei nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs, cerere înregistrată la 29 ianuarie 2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 950 din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La 15 mai 2019, recurenta A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

II. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate

Prin încheierea din 19 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., formulată de petenta A.

III. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta A.

IV. Motivele de recurs

Susţinând nelegalitatea încheierii atacate, recurenta a arătat că instanţa de recurs a expus în motivarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate aceleaşi considerente pe care le-a reţinut în hotărârea prin care a dispus respingerea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi împotriva Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca inadmisibil.

Totodată, a arătat că instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât a motivat hotărârea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate pe considerentul că nu există legătură între soluţia dată asupra recursului şi soluţia care ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională asupra cererii de sesizare.

În ceea ce priveşte considerentele deciziei pronunţate în recurs, recurenta a arătat că în mod eronat a apreciat instanţa de recurs faptul că, şi în situaţia în care s-ar fi dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi ar fi fost constatată neconstituţionalitatea textelor de lege, acest aspect nu ar fi putut influenţa soluţia asupra recursului.

O altă critică a vizat şi motivul care a determinat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, respectiv acela că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra conformităţii cu legea fundamentală a unora dintre dispoziţiile legale vizate de neconstituţionalitate, cu referire la sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv". În susţinerea acestei critici, recurenta a arătat că această constatare a instanţei de recurs este greşită, din perspectiva faptului că, pe de o parte, a fost pusă în situaţia în care nu poate formula cerere de revizuire a hotărârii pronunţate în calea de atac a recursului, în baza Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, iar, pe de altă parte, textele vizate de neconstituţionalitate conţin şi alte dispoziţii legale.

Recurenta a învederat, de asemenea, că, în mod greşit a reţinut instanţa de recurs că litigiul dedus judecăţii a fost întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001. În realitate, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în apelul formulat în cauză recurenta a invocat încălcarea autorităţii şi a puterii de lucru judecat, reglementate de art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 433 - 435 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Recurenta a criticat şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că Decizia nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată şi de faptul că, la acel moment, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu conţinea dispoziţiile conform cărora "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel", în baza cărora instanţa a respins recursul, ca inadmisibil.

De asemenea, a susţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 27 C. proc. civ., precum şi faptul că nu sunt aplicabile litigiului dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin rezoluţia din 25 septembrie 2019, a fost stabilit termen pentru judecarea recursului la 10 octombrie 2019.

Intimatul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, nu a formulat întâmpinare.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

Deşi prin art. 146 lit. d) teza I din Constituţia României s-a conferit Curţii Constituţionale atribuţia exclusivă de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că instanţa de contencios constituţional decide asupra acestora, art. 29 alin. (5) teza I din acelaşi act normativ a stabilit în competenţa instanţei judecătoreşti verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a excepţiei.

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie invocată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate, ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la condiţia ca dispoziţia legală să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că este necesar ca problema de constituţionalitate care se invocă să fie utilă soluţionării litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curţii Constituţionale trebuie să producă un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în dezlegarea pricinii.

În speţă, recurenta a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi a celor prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu trimitere la art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României şi la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind nemulţumită de faptul că beneficiază numai de calea de atac a apelului într-o cauză promovată pe temeiul Legii nr. 10/2001, pentru care legiuitorul nu a reglementat calea de atac a recursului.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul soluţionării recursului declarat împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin Decizia nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, invocată de apelanta-reclamantă şi a fost respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Prin Decizia nr. 870 A din 25 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, ce face obiectul prezentului control judiciar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., formulată de petenta A.

Aceste dispoziţii legale, a căror neconstituţionalitate s-a invocat, nu au însă legătură cu soluţionarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Astfel, în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 19597 din 5 mai 2016, emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti în baza Legii nr. 10/2001, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 10 iunie 2016, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Ca atare, în contra a ceea ce susţine recurenta, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanţa a dat o interpretare corectă a prevederilor art. 27 C. proc. civ. şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012.

Astfel, s-a stabilit că cererea de chemare în judecată ce a învestit în primă instanţă Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 26 şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

S-a reţinut totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1), (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării," iar "hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pentru a stabili, că împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, ca instanţă de fond, putea fi exercitată numai calea de atac a apelului şi că Decizia nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este definitivă, s-a raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 35 alin. (1), (4) din Legea nr. 165/2013 şi nicidecum la textele a căror neconstituţionalitate se invocă.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie (care a avut ca obiect cererea de revizuire a Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă) nu putea fi exercitată calea de atac a recursului, în raport de prevederile art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar Decizia civilă nr. 870 A din 25 septembrie 2018, fiind pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în soluţionarea cererii de revizuire formulate împotriva unei decizii definitive, este de asemenea definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Ca atare, Înalta Curte constată că, deşi ambele texte legale vizate de neconstituţionalitate se referă la obiectul recursului, acestea nu îndeplinesc cerinţa de a avea legătură cu soluţionarea cauzei, care a vizat analiza de admisibilitate a recursului declarat împotriva unor hotărâri pentru care legiuitorul nu a permis promovarea căii de atac a recursului, în baza altor texte de lege decât cele vizate de critica de neconstituţionalitate.

Or, instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la faptul că Înalta Curte a expus, în motivarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate aceleaşi considerente pe care le-a reţinut şi în cuprinsul deciziei prin care a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului, se constată că acestea nu sunt reale, în condiţiile în care instanţa a examinat, pe de o parte, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional, iar, pe de altă parte, a analizat întrunirea cerinţelor prevăzute de lege pentru admisibilitatea recursului.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2019.

GGC - NN