Territorial competence for land restitution: preclusion of late-raised public-order jurisdiction objection

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâţii Instituţia Prefectului judeţului Constanţa şi comuna x, prin primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună soluţionarea favorabilă a cererii de restituire ce face obiectul notificării nr. x/2006, pentru un teren în suprafaţă de 450 ha, să constate calitatea acesteia de persoană îndreptăţită la restituire şi să dispună restituirea în natură a terenului de 450 ha iar, în subsidiar, să oblige Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de acordare a măsurilor compensatorii conform Legii nr. 165/2013.

La data de 26.10.2018, reclamanta a depus o cerere precizatoare a acţiunii, prin care a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Instituţia Prefectului municipiului Constanţa şi primarul comunei x.

La data de 28.11.2018, reclamanta a depus la dosar o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că cererea este formulată în contradictoriu cu comuna x prin Primar, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Instituţia Prefectului municipiului Constanţa şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtelor comuna x prin primar şi Instituţia Prefectului municipiului Constanţa la soluţionarea dosarului de fond funciar prin care a solicitat restituirea în natură/acordarea de compensaţii pentru suprafaţa de 450 ha deţinută de autoarea sa B. în comuna x, sat x, judeţul Constanţa şi să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru acest teren; obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor/Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la validarea Hotărârii nr. 94/2006, emisă de Instituţia Prefectului judeţului Constanţa, pentru terenul în suprafaţă de 50 ha situat în comuna x, judeţul Constanţa, şi obligarea acestora la evaluarea imobilului ce face obiectul Dosarului nr. x/22.01.2018, înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi la emiterea unei decizii de compensare prin puncte.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2019, Tribunalul Bucureşti, a dispus disjungerea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu Instituţia Prefectului judeţului Constanţa şi comuna x, prin primar, având ca obiect soluţionarea cererii de restituire formulată prin notificarea nr. x/2006, privind terenul în suprafaţă de 450 ha, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 132 din 25.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a reţinut că în cauză competenţa de soluţionare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate vizând suprafaţa de teren de 450 ha situat în comuna x, jud. Constanţa, aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii investite cu soluţionarea notificării, conform art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013. Investită cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1.264 din 20 mai 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei către Tribunalul Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că Tribunalul Bucureşti, a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei sale teritoriale la al şaptelea termen de judecată, la data de 25.01.2019, contrar dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., deşi la primul termen de judecată din 23.02.2018, procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti, a rămas competent să judece litigiul întrucât a pus în discuţia părţilor tardiv excepţia de necompetenţă teritorială.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, reţine următoarele:

Se constată că sub aspectul determinării competenţei teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de către reclamantă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, din care rezultă că în această materie competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Totodată, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., dispune că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezinvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa teritorială a altei instanţei.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 din C. proc. civ., prevede că termenul limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă este "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Tribunalul Bucureşti, nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, astfel încât soluţionarea acţiunii formulată de reclamanta A., a rămas dobândită de către această instanţă.

Faţă de considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2019.

GGC - OB