Conflict of jurisdiction in execution costs challenge resolved by assigning case to neighboring court under judicial recusal provision

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.10.2017, pe rolul Judecătoriei Oradea, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită emisă în Dosarul execuţional nr. x/2017, al BEJ C., din Timişoara, respectiv înlăturarea obligaţiei de plată a onorariului de avocat sau reducerea acestuia la suma de 100 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 712 şi 127 din C. proc. civ.

Judecătoria Oradea, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 6.054 din 26 octombrie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Timişoara, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.

În considerentele hotărârii, instanţa a statuat în sensul inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte prezenta contestaţie la executare, reţinând, pe de o parte, că, în speţă, contestatoarea nu a dovedit calitatea sa de judecător în cadrul Judecătoriei Timişoara, iar, pe de altă parte, prevederile menţionate trebuie interpretate restrictiv sub aspectul sintagmei "calitatea de reclamant...’’, care vizează o cerere de chemare în judecată, ce marchează începutul primei faze a procesului civil. Or, acestea nu pot fi extinse şi la contestaţia la executare, ce are în vedere a doua fază a procesului civil - a executării silite.

Astfel, pentru determinarea competenţei teritoriale în soluţionarea contestaţiei la executare, au fost avute în vedere prevederile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Contestaţia se introduce la instanţa de executare’’, precum şi cele reglementate de art. 651 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.,(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediu debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare. (3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.’’

Reţinând că debitoarea are domiciliul în Timişoara, localitate arondată Judecătoriei Timişoara, conform prevederilor H.G. nr. 337/1993, actualizată, în aplicarea prevederilor evocate anterior, s-a decis că aceasta este instanţa competentă să se pronunţe asupra contestaţiei la executare.

La rândul său, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 631 din 10 mai 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. A constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, instanţa a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere calitatea contestatoarei de judecător în cadrul Judecătoriei Timişoara, astfel cum rezultă din adresa nr. x/10.05.2019, emisă de această instanţă.

În plus, s-a reţinut că norma înscrisă în art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este imperativă, astfel încât necompetenţa este de ordine publică. Prin urmare, excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată şi din oficiu.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., au o dublă semnificaţie: pe de o parte instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant al unei pricini şi, pe de altă parte, prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant la momentul sesizării instanţei.

Dând eficienţă prevederilor anterior avocate, s-a stabilit că revine Judecătoriei Oradea, care se află în circumscripţia Curţii de Apel Oradea, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Timişoara, competenţa de soluţionare a pricinii.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte, constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Oradea, pentru considerentele ce succed:

Problema care a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă a fost generată de modul în care cele două instanţe au decis în legătură cu aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., în procedura executării silite în ceea ce priveşte litigiul având ca obiect contestaţie la executare, formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B.

Potrivit dispoziţiilor art. 712. alin. (1) din C. proc. civ., "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.’’

Art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., stipulează: "Contestaţia se introduce la instanţa de executare.’’

În cuprinsul art. 651 din C. proc. civ., este reglementată instanţa de executare, precum şi competenţa acesteia de a soluţiona anumite cereri, textul dispunând:,,(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare. (3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe. ’’

Rezultă, aşadar, din dispoziţiile legale evocate, că în procedura executării silite, contestaţia la executare este de competenţa instanţei de executare, respectiv Judecătoria Timişoara, instanţă de la sediul debitoarei A.

Înalta Curte, reţine că, potrivit adeverinţei nr. x din 10 mai 2019, emisă de Judecătoria Timişoara, contestatoarea are calitatea de judecător în cadrul acestei instanţe.

Prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., stipulează: (1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.’’

Aceste dispoziţii reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Sintagma "cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea’’ priveşte cererile adresate instanţei de judecată, printre acestea enumerându-se şi contestaţiile la executare, cum este cea din speţa de faţă.

Astfel, văzând că, în cauză, contestatoarea A., are calitatea de judecător care îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Timişoara, este îndeplinită condiţia pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea Judecătoriei Oradea, instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Oradea, învecinată cu Curtea de Apel Timişoara, în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Timişoara - instanţa, care ar fi fost competentă să judece contestaţia la executare, potrivit art. 714 coroborat cu 651 alin. (1) teza 1 şi 3 din C. proc. civ., astfel cum s-a arătat în precedent.

Soluţia este în acord şi cu Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea’’ din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Oradea, care este şi instanţa sesizată de contestatoare în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.

GGC - OB