Territorial competence for contestation of enforcement based on actual residence rather than registered domicile established in favor of the enforcing court.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 08.04.2019, sub nr. x/2019, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul B., a solicitat instanţei, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea şi încetarea executării însăşi în baza art. 704 din C. proc. civ., şi anularea actelor emise în Dosarul execuţional nr. x/2019, aflat pe rolul BEJ C.; anularea tuturor actelor de executare emise de BEJ C., în Dosarul execuţional nr. x/2019; anularea încheierii de încuviinţare a executării silite nr. x/14.03.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în Dosarul nr. x/2019; suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare, în temeiul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, în temeiul art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru.

În consecinţă, contestatoarea a solicitat instanţei să constate că încheierea de încuviinţare a executării silite, în baza căreia au fost efectuate toate actele de executare în Dosarul de executare nr. x/2019, al BEJ C., şi care nu au o existenţă de sine stătătoare, a fost dată de către o instanţă necompetentă, iar acoperirea nulităţii nu este posibilă prin înlăturarea neregularităţii, întrucât materia cererilor privind executarea silită, competenţa teritorială şi materială este reglementată de norme de ordine publică.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.620/10.04.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a fost admisă exceptia necompetenţei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, reţinând în motivarea soluţiei sale dispoziţiile art. 714 din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 651 din C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, suspendarea executării şi suspendarea provizorie este instanţa de executare, şi anume judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Instanţa a reţinut, contrar susţinerilor contestatoarei, că, atât la data sesizării organului de executare, cât şi în prezent, conform datelor din actul de identitate al debitoarei A., (copia actului de identitate este la dosar), domiciliul acesteia este în municipiul Ploieşti, astfel încât, instanţa de executare este Judecătoria Ploieşti.

Astfel învestită, Judecătoria Ploieşti, prin Sentinţa civilă nr. 3.530/03.05.2019, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a reţinut următoarele considerente:

În prezenta cauză, se contestă executarea silită însăşi, precum şi toate actele de executare emise de BEJ C., în Dosarul execuţional nr. x/2019, solicitându-se anularea acesteia, precum şi anularea actelor emise în Dosarul execuţional nr. x/2019, aflat pe rolul BEJ C.; totodată, se contestă încheierea de încuviinţare a executării silite nr. x/14.03.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în Dosarul nr. x/2019, solicitandu-se anularea acesteia.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese faptul că, în Dosarul execuţional nr. x/2019, al BEJ C., se efectuează executarea silită pornită la cererea creditorului B., împotriva debitorului A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Minuta nr. 2018/513 din data de 19.07.2018 - Camera x sala x pronunţată de Înalta Curte din Creteil, în Dosar nr. x/03708.

Procedura privind recunoaşterea, punerea în executare şi procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în state membre UE este guvernată de reglementări comunitare cu aplicabilitate directă în statele membre şi anume Regulamentul nr. 44/2001 privind competenţa, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor în materie civilă şi comercială, abrogat de la data de 10.01.2015, de Regulamentul nr. 1.215/2012, Regulamentul 2.201/2003, în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti şi Regulamentul nr. 4/2009, privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere.

Prin urmare, văzând faptul că executarea se efectuează în temeiul unei hotărâri pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă Franţa, precum şi obiectul hotărârii străine, instanţa a apreciat că în cauză prevederile aplicabile sunt cele ale Regulamentului nr. 2.201/2003 în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti.

În raport de prevederile art. 47 din Regulamentul (UE) nr. 2.201/2003, instanţa a constatat că nu sunt reglementate norme speciale în privinţa executării propriu-zise, făcându-se trimitere la procedura de executare reglementată de prevederile legislaţiei statului în care se pune în executare hotărârea, în speţă România. Astfel, o hotărâre pronunţată într-un stat membru se execută în statul membru solicitat în aceleaşi condiţii ca o hotărâre pronunţată în statul membru solicitat.

În consecinţă, instanţa a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecatoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc investit de creditor.

De asemenea, prevederile art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., au atribuit instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Instanţa a retinut că debitorul are domiciliul legal, conform cărţii de identitate, în Com. x, Sat x nr. x, judeţul Prahova, însă are resedinţa declarată în Bucureşti, str. x, pentru perioada 01.08.2018 - 31.07.2019 .

Conform art. 87 din C. civ., "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îţi are locuinţa principală". Se apreciaza ca scopul regulii generale în materia competenţei teritoriale nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuinţă efectivă a pârâtului, deoarece acesta ar fi lipsit de exerciţiul drepturilor sale procedurale.

Noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general şi, implicit, competenţa de soluţionare a unei cereri de contestatie la executare, în concret, nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

Din actele dosarului reiese ca la data sesizarii organului de executare, debitorul avea adresa de resedinţă (domiciliul de fapt) în Sectorul 6 din Bucuresti, iar faptul că locuia efectiv la acea adresă este confirmat de adeverinţă emisă de Asociaţia de Proprietari D. .

Raportat la domiciliul sau în fapt, situat in Sectorul 6 al Municipiului Bucuresti, debitorul a înţeles să formuleze contestaţia la executare, înregistrată sub nr. x/2019, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În raport de considerentele arătate şi de textele legale menţionate, precum şi faţă de natura obligaţiei stabilită prin titlul executoriu reprezentant de Minuta nr. 2018/513, din data de 19.07.2018 - Camera x sala x pronunţată de Înalta Curte din Creteil, în Dosar nr. x, s-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 15 mai 2019, fiind fixat termen pentru soluţionare la 13 iunie 2019.

Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, pentru considerentele care succed:

Cauza dedusă judecăţii are ca obiect contestaţia formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul B., privind executarea silită însăşi, precum şi toate actele de executare emise de BEJ C., în Dosarul execuţional nr. x/2019, având ca obiect executarea silită pornită la cererea creditorului B., împotriva debitoarei A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Minuta nr. 2018/513, din data de 19.07.2018 - Camera x sala x pronunţată de Înalta Curte din Creteil, în Dosar nr. x/03708.

Potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Textul legal citat instituie o competenţă în care prioritatea este acordată, succesiv, instanţei în circumscripţia căreia se regăseşte sediul/domiciliul debitorului, creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

În cauza dedusă judecăţii, debitoarea are domiciliul în România, respectiv în Comuna x Burchii, Sat x nr. x, judetul Prahova, conform cărţii de identitate, însă are reşedinţa în Bucureşti, str. x, pentru perioada 01.08.2018 - 31.07.2019 .

Potrivit art. 87 din C. civ., "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îţi are locuinţa principală".

Noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general şi, implicit, competenţa de soluţionare a unei cereri de încuviinţare a executării silite, în concret, nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

Aşadar, Înalta Curte, reţine că, din punct de vedere procesual, prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Aşa fiind, având în vedere că debitoarea locuieşte efectiv în Municipiul Bucureşti, instanţa competentă teritorial este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.

GGC - OB