Territorial jurisdiction for compulsory enforcement against a guarantor: applicability of Art. 651 CPC versus Art. 112 CPC accessory obligation rules

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 21.02.2019, privind pe creditoarea A., şi pe debitorul B., petentul executor judecătoresc BEJ C., a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x din 20.12.2004, emis de D., si asigurat de E.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.046/25.02.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Potrivit art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.", iar potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Cum în speţă, în dosarul de executare se urmăreşte, potrivit cererii de executare şi încheierii din data de 05.02.2019, recuperarea creanţei, atât de la debitorul principal F., cât şi de la girantul/coplătitorul B., instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora atunci sunt chemaţi în judecată mai mulţi pârâţi şi, printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, competenţa aparţine instanţei competente pentru debitorul principal. Prin urmare, instanţa de executare (una singură pe fiecare dosar de executare, iar nu câte una pentru fiecare debitor urmărit) este instanţa de la domiciliul debitorului principal, respectiv Judecătoria Ploieşti.

Astfel învestită, Judecătoria Ploieşti, prin Sentinţa civilă nr. 3.109/16.04.2019, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă, pe calea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a reţinut următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea, prevederile art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., au atribuit instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, iar potrivit art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 21.02.2019, BEJ C., a solicitat încuviinţarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/2019, la cererea creditoarei A., împotriva debitorului B., în calitate de debitor (debitor garant), în temeiul titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit x din 20.12.2004, emis de D., şi asigurat de E.

Astfel, din contractul de credit rezultă că debitor principal este F., iar B., este debitor garant, care şi-a asumat prin acelaşi contract obligaţia de a achita orice suma pe care împrumutatul le va avea de plătit băncii, răspunzând solidar cu acesta.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât şi de garant, aşadar nu numai de debitorul din raportul obligaţional.

În acest sens, sunt dispoziţiile art. 645 alin. (1) din C. proc. civ., care stipulează că "sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul" şi cele ale art. 648 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora "creditorul, în condiţiile legii, poate urmări în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel".

Întrucât în cauză, cererea de încuviinţare a executării silite este formulată numai împotriva debitorului garant B., se apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora, "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali".

Astfel, la data de 21.02.2019, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost inregistrată, sub nr. x/2019, cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ C., prin care a solicitat încuviinţarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/2019, la cererea creditoarei A., împotriva debitorului B., în calitate de debitor (debitor girant), în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de credit x din data de 20.12.2004, emis de D., şi asigurat de E.

Din adresa emisă de BEJ C., depusă la solicitarea instanţei, reiese faptul că, pentru Dosarul de executare nr. x/2019, s-a formulat cerere de încuviinţare a executării silite doar pentru debitorul garant B., la instanţa competentă, în raport de domiciliul acestuia.

Ca urmare, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., conform cărora:

"Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Astfel, competenţa de soluţionare a cererii privind încuviinţarea executării silite aparţine, în cauză, judecătoriei în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului urmărit.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Cererea dedusă judecăţii are ca obiect încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x/20.12.2004, emis de D., şi asigurat de E., privind pe creditoarea A., şi pe debitorul B., formulată de petentul executor judecătoresc BEJ C.

Debitorul împotriva căruia s-a solicitat încuviinţarea executării silite are calitatea de garant pentru debitorul principal F.

Art. 645 alin. (1) din C. proc. civ., prevede:

"sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul", iar art. 648 alin. (1) din acelaşi act normativ, prescrie:

"creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

Potrivit acestor dispoziţii legale, în procedura de executare silită părţile sunt creditorul şi debitorul, însă prin debitor trebuie să se înţeleagă partea pasivă din cadrul executării silite, iar nu cel din raportul juridic de drept material, întrucât executarea poate fi pornită atât împotriva debitorului principal, cât şi a terţilor garanţi.

Conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Această dispoziţie legală nu face distincţie între debitorul principal şi terţii garanţi, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 648 alin. (1) din C. proc. civ., terţii garanţi trebuie priviti ca debitori ai procedurii de executare silită iniţiate de creditor.

În cauza dedusă judecăţii, având în vedere că executarea a fost pornită de către creditor împotriva terţului garant, conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de executare este instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul acestuia.

Aşa fiind, având în vedere că domiciliul persoanei fizice executate silit, în calitate de terţ garant, este situat, la data sesizării executorului judecătoresc, în Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.

GGC - OB