Judicial independence and reputational protection: limits of free expression in public statements and jurisdictional competence for judicial inspector incompatibility claims
Legislator summary
AI generatedIn a final and definitive ruling, the High Court of Cassation and Justice dismissed the judge-plaintiff's complaint against the Superior Council of Magistracy and the Judicial Inspection, while disjoining and referring claims concerning the nullity of an Integrity Agency report, a disciplinary resolution, and an alleged conflict of interest of the Chief Inspector to the Bucharest Court of Appeal for lack of material jurisdiction; the court also dismissed the claim against a professional association for lack of passive procedural standing and rejected the unconstitutionality objection. The dispute centered on the annulment of a Plenum decision that refused to protect the independence of the judicial system and the reputation of the judge, challenging a Judicial Inspection report that had supported prior disciplinary proceedings, with the plaintiff alleging that a former party in a criminal case made public statements implying the judge's incompetence and that the Chief Inspector acted with bias. The court held that the contested public statements constituted protected free expression under Article 10 of the European Convention on Human Rights, did not infringe judicial independence, and that the Judicial Inspection report was procedurally valid, as the Chief Inspector’s role was limited to approval and did not involve substantive adjudication of the incompatibility claims already referred to the lower court.
Legislator headnote
AI generatedart. 68 din C. proc. civ, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, art. 22 din Legea nr. 176/2010; Judicial independence and reputational protection: limits of free expression in public statements and jurisdictional competence for judicial inspector incompatibility claims: The dispute centered on the annulment of a Plenum decision that refused to protect the independence of the judicial system and the reputation of the judge, challenging a Judicial Inspection report that had supported prior disciplinary proceedings, with the plaintiff alleging that a former party in a criminal case made public statements implying the judge's incompetence and that the Chief Inspector acted with bias. The court held that the contested public statements constituted protected free expression under Article 10 of the European Convention on Human Rights, did not infringe judicial independence, and that the Judicial Inspection report was procedurally valid, as the Chief Inspector’s role was limited to approval and did not involve substantive adjudication of the incompatibility claims already referred to the lower court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the complaint as unfounded against the Superior Council of Magistracy decision and the Judicial Inspection report.
Procedural rules governing the disjunction of claims and declination of material jurisdiction to the Court of Appeal.
Provision applied to admit the exception of lack of passive procedural standing against the professional association.
Procedural rule applied in conjunction with the disjunction and declination of jurisdiction.
Full text
Asupra cauzei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 21 august 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii şi Asociaţia B., precum şi cu Agenţia Naţională de Integritate, chemată în judecată conform art. 68 din C. proc. civ., a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 32 din 11 ianuarie 2018 a Plenului CSM, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 să se admită contestaţia, să se anuleze Hotărârea contestată şi, în consecinţă, să se dispună apărarea reputaţiei magistratului A. dar şi a sistemului judiciar în ansamblul său.
S-a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată a altei persoane care pretind aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, solicitând, în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii constatarea nulităţii Hotărârii nr. 32 din 11 ianuarie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; nulitatea Raportului Agenţia Naţională de Integritate nr. x din 19 octombrie 2017, întrucât este expresia procesării unor date trunchiate furnizate de la B. şi de la Direcţia Naţională Anticorupţie, neputându-se bucura de prezumţia de legalitate şi temeinicie a unui act administrativ din cauza suspiciunii infracţiunii de fals intelectual comis fără vinovăţie de către inspectorul de integritate al ANI cu ocazia evaluării stării de incompatibilitate a inspectorului-şef C.; anularea Rezoluţiei nr. x/2016 din 24 iunie 2016 a Inspecţiei Judiciare de exercitare a acţiunii disciplinare de către domnul inspector-şef C., întrucât acţiunea disciplinară exercitată împotriva sa este expresia unui cu abuz de putere/exercitarea cu rea-credinţă de către o persoană în stare de incompatibilitate cu funcţia; constatarea stării de incompatibilitate în care se regăseşte judecătorul C., inspector-şef al Inspecţiei Judiciare; nulitatea Raportului nr. x/2017 emis de Inspecţia Judiciară avizat de inspectorul-şef C. cu exercitarea abuzivă a funcţiei şi într-o vădită stare de incompatibilitate; apărarea reputaţiei sistemului judiciar şi a magistratului A. în raport cu acuzaţiile de incompetenţă/săvârşire a unor infracţiuni ce i-au fost aduse în cadrul publicaţiilor menţionate în raportul Inspecţiei Judiciare nr. x/2017 emis de Inspecţia Judiciară avizat prin mandatatul dat de inspectorul-şef C. cu exercitarea abuzivă a funcţiei şi într-o vădită stare de incompatibilitate.
S-a arătat că Hotărârea nr. 32 din data de 11 ianuarie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins în mod neîntemeiat cererea de apărare a reputaţiei a fost întocmită cu încălcarea gravă a prevederilor legale incidente.
Au fost invocate aspectele care ţin de nelegalitatea hotărârii atacate derivând din nelegala alcătuire a Plenului CSM care a pierdut funcţia de garant al independentei Justiţiei, prin protocolul semnat cu SRI, fiind caracterizat în doctrina de specialitate ca "unitate de elită a SRI".
Mai mult a susţinut că utilizarea sintagmei magistrat executant, corupt, nepregătit, pune într-o lumină nefavorabilă prestanţa şi credibilitatea unui stat de drept, în ansamblul său.
De asemenea, a precizat că, prin Hotărârea nr. 32 din data de 11 ianuarie 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat raportul Inspecţiei Judiciare, deoarece în accepţiunea acestuia, garant al independenţei justiţiei, la acea dată exista o prezumţie puternică de săvârşire a unei abateri disciplinare de către contestatoare.
A precizat contestatoarea că prin pronunţarea hotărârii în cauza ICA, unde a indisponibilizat conturile D., există presupunerea rezonabilă că ar fi putut leza interesele financiare ale fostei Securităţi şi a continuatorilor în drepturi ai acesteia, respectiv diversele structuri de informaţii. A mai susţinut că începând cu numirea domnului inspector-şef C., împotriva sa s-au derulat 5 cercetări disciplinare.
A expus contestatoarea activităţi având ca efect blocarea temporară a executării măsurii dispuse prin Decizia 888/A din 8 august 2014 prin care se aduc grave prejudicii interesului naţional, având în vedere valoarea deosebit de ridicată a produsului infracţional de recuperat.
În ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie, a solicitat anularea actului administrativ atacat, dar şi a raportului Inspecţiei Judiciare care a fundamentat pronunţarea acesteia şi pronunţarea unei noi decizii prin care să fie apărată reputaţia profesională a judecătorului A.
A mai apreciat că executarea sancţiunii disciplinare impuse în sarcina sa de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017 este de natură să deschidă calea arbitrariului, impregnând subiecţilor de drept convingerea că pe teritoriul României, respectarea de către judecătorii supremi a forţei juridice a actelor administrative emise de autorităţile administrative autonome este facultativă aspect ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României.
Mai mult a precizat că, nerespectarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a raportului de evaluare întocmit de inspectorii de integritate ai Agenţiei Naţionale de Integritate, act juridic care are forţă juridică obligatorie beneficiind de prezumţia de legalitate atât timp cât nu a fost contestat în faţa instanţelor de contencios administrativ în procedura prevăzută de disp. Legii nr. 176/2010, este de natură a genera un conflict juridic de natură constituţională.
A invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 prin raportare la art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.
Sub acest aspect a menţionat că Legea nr. 176/2010 are în vedere procedura disciplinară a judecătorilor, cu ambele sale etape - cercetarea prealabilă şi aplicarea sancţiunii - să aibă la bază Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.
A susţinut că Rezoluţia nr. 1096/623/DIJ/2016 a Inspecţiei Judiciare de exercitare a acţiunii disciplinare este expresia unui abuz de putere săvârşit de către domnul inspector-şef C., care a condus la eludarea forţei juridice şi a prezumţiei de legalitate şi temeinicie de care se bucură orice act administrativ şi a generat un conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice. Astfel aceste aspecte au condus la nesoluţionarea unuia dintre motivele sale de recurs de către judecătorii care au pronunţat soluţia majoritară cuprinsă în Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017, conflict constatat de către judecătorii care au formulat opinia separată ce face parte integrantă a respectivei decizii.
S-a arătat că este nul raportul Inspecţiei Judiciare, acesta fiind emanaţia unei persoane (domnul inspector-şef C.) aflate în stare de incompatibilitate cu funcţia, în considerarea argumentelor expuse pe larg în acţiunea privind apartenenţa la B. Astfel a precizat că petentul C. este cercetat în Dosarul nr. x/2017 al Serviciului Teritorial Constanţa şi în Dosarul nr. x/2018 al Serviciului Teritorial Oradea din cadrul DNA pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, constând în aceea că în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse la Tribunalul Giurgiu începând cu anul 2001, iar ulterior înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii, calitatea de membru în Asociaţia B.
Apreciază ca nejustificată, în acest context, respingerea cererii de apărare a reputaţiei, dată fiind exercitarea cu abuz de putere a domnului inspector-şef, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate, a acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri, audierea martorului E., pentru a demonstra ficţiunea Ordinului Iniţiatic Paralel din care ar face parte membrii din Asociaţia B. care nu şi-au declarat calitatea în declaraţia de interese.
S-a mai arătat că, în fapt, prin Rezoluţia nr. x/2016 numitul C., în calitate de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare a infirmat Rezoluţia de clasare din data de 16 iunie 2016 a echipei de inspectori judiciari care a efectuat cercetarea disciplinară, a admis în parte sesizarea din oficiu şi pe cea conexă formulată F., a exercitat acţiunea disciplinară faţă de contestatoare pentru săvârşirea săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a sesizat în acest sens secţia pentru Judecători a CSM, iar prin Raportul de evaluare nr. x din 20 mai 2016, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a stabilit că nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor ca urmare a deţinerii simultane de către contestatoare a calităţii de magistrat şi a celei de lector în cadrul programului de formare profesională "Implementarea şi aplicarea viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei şi a corupţiei în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene" organizat în cadrul proiectului UMP - CESAR "Furnizarea serviciilor de consultanţă pentru organizarea cursurilor de instruire a personalului APIA".
A susţinut că din cuprinsul rezoluţiei rezultă intenţia explicită a inspectorului şef de a anihila efectele juridice ale Raportului de evaluare nr. x din 20 mai 2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, negând prerogativele de putere publică atribuite inspectorilor de integritate prin Legea nr. 176/2010, ale căror avize, rapoarte, emise în exercitarea atribuţiilor legale sunt considerate de acesta simple "opinii", şi de a concluziona, contrar celor stabilite prin lege, prin acest raport dar şi practicii în materie a CSM, că ar fi încălcat regimul incompatibilităţilor.
S-a precizat că stabilirea oricărei stări de incompatibilitate sau de conflict de interese de natură administrativă se realizează în concret prin întocmirea unui raport de evaluare, de către inspectorul de integritate, care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică, aşa cum arată în mod expres dispoziţiile art. 10, art. 22 din Legea nr. 176/2010.
Finalitatea întocmirii acestor rapoarte o reprezintă posibilitatea sesizării instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi publice şi instituţii competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege (art. 21 din Legea nr. 176/2010), astfel că nici Inspecţia Judiciară şi nici altă instituţie din sfera celor care coordonează exercitarea profesiei de magistrat nu poate anula sau lipsi de efecte raportul de evaluare prin care s-a stabilit că un anumit magistrat s-a aflat/se află sau nu în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese de natură administrativă, aşa cum a procedat inspectorul-şef C., statuările inspectorilor de integritate neputând fi desfiinţate decât de instanţele judecătoreşti competente.
În sensul celor prezentate, s-a arătat că şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit în mod explicit prin Hotărârea nr. 1245 din 20 noiembrie 2014 că instituţia care constată starea de incompatibilitate şi de conflict de interese de natură administrativă pentru magistraţi şi membrii CSM este Agenţia Naţională de Integritate, urmând ca instituţiile care coordonează şi controlează activitatea acestor două categorii de persoane să decidă doar cu privire la aplicarea sancţiunilor ce decurg din rămânerea definitivă a raportului de evaluare prin care se constată incompatibilitatea sau conflictul de interese.
În concluzie, a precizat că, în cazul în care Agenţia Naţională de Integritate a efectuat evaluarea finalizată prin întocmirea unui raport definitiv, care nu a fost contestat în instanţă, statuările acesteia privind existenţa sau inexistenţa stării de incompatibilitate nu puteau fi contrazise de Inspecţia Judiciară, exercitarea acţiunii disciplinare fiind posibilă numai în cazul expres prevăzut de art. 25 din Legea nr. 176/2010, inaplicabile în situaţia contestatoarei.
A susţinut contestatoarea că secţia Judecători a fost învestită cu acţiunea disciplinară având ca obiect abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea regimului incompatibilităţilor, constând în aceea că, încălcând dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a participat la activităţi extraprofesionale, necircumstanţiate sub aspectul compatibilităţii cu funcţia de magistrat, îndeplinind totodată acte specific unei funcţii didactice din învăţământul superior.
A apreciat că secţia Judecători trebuia să se limiteze la examinarea strictă a aspectelor reţinute în rezoluţia din 24 iunie 2016, privind compatibilitatea funcţiei de judecător cu cea de lector în cadrul Programului, însă instanţa de disciplină a depăşit obiectul şi limitele judecăţii, trecând la examinarea unei alte abateri disciplinare, cu alt conţinut, încadrată în dispoziţiile art. 5 alin. (2).
Deşi în speţă Inspecţia Judiciară a fost învestită şi cu analiza acestei abateri disciplinare, prin Rezoluţia din 16 iunie 2016, neinfirmată sub acest aspect, s-a dispus clasarea sesizării din oficiu şi a celei conexe, soluţia nefiind atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, astfel că statuările inspectorilor judiciari nu pot fi contrazise prin hotărârea secţiei Judecători, care a folosit considerente străine de obiectul sesizării.
Astfel, toate considerentele enunţate în Hotărârea Recurată referitoare la (i) încasarea sumei de 10.048 RON pentru serviciile prestate ca lector, sumă apreciată drept substanţială raportat la veniturile salariale ale unui magistrat şi (ii) instruirea unor funcţionari din Ministerul Agriculturii, excede obiectului şi limitele învestirii secţiei Judecători. Prin referirile la art. 5 alin. (2), însuşindu-şi confuzia generată de reaua-credinţă a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, secţia Judecători a antamat aspecte care ţineau de nerespectarea obligaţiei de a se abţine în cauza instrumentată ca judecător, ceea ce reprezintă elementul material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i).
Procedând în această manieră, secţia a infirmat implicit soluţia de clasare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i), deşi nu avea competenţa legală de a dispune în acest sens, depăşind în mod evident obiectul şi limitele judecăţii.
Cererea a fost precizată în sensul analizării lipsei de fundament legal a ingerinţei prin privarea de materialele destinate formarii continue a magistraţilor pe perioada suspendării din funcţie, precum şi a celei de a se autoriza accesul la calculatorul de serviciu în prezenta jandarmului, aspecte de natura a-i leza demnitatea la locul de muncă în perioada suspendării sale din magistratură (ingerinţa ce este neconstituţională, conform standardelor de convenţionalitate conţinute în cauza Paluda contra SLOVACIEI şi a jurisprudenţei pertinente la care face trimitere instanţa de contencios a drepturilor omului în acea cauză şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale).
A mai susţinut contestatoarea că scopul urmărit de inspectorul şef C. prin exercitarea acţiunii disciplinare împotriva sa pentru pretinsa încălcare a regimului incompatibilităţilor este acela de a deschide numitului G., condamnat prin Decizia penală nr. 888/A din 8 august 2014, pronunţată în dosarul penal nr. x/2012, soluţionat de completul de judecată din care a făcut parte, fie calea procedurii contestaţiei în anulare prev. de art. 426 lit. d) C. proc. pen., fie prin introducerea căii extraordinare de atac a revizuirii, în conformitate cu disp. art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sau art. 466 C. proc. pen. (după vreo posibilă soluţie de condamnare la CEDO asigurarea unui folos care nu poate fi obţinut altfel, respectiv anularea hotărârii penale definitive de condamnare la pedeapsa închisorii cu corolarul recuperării de către acesta a produsului infracţiunii).
2. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la data de 20 iulie 2018 intimata Inspecţia Judiciară a invocat în principal, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii cererii în ceea ce priveşte anularea Rezoluţiei 1096/IJ/623/DIJ/2016 şi a Raportului nr. x/2017, precum şi respingerea capătului de cerere vizând constatarea stării de incompatibilitate, ca neîntemeiată.
În data de 23 iulie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinarea formulată a solicitat:
a) respingerea, ca neîntemeiate, a capetelor de cerere 1 şi 6 privind anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 32 din 11 ianuarie 2018 şi apărarea reputaţiei profesionale a doamnei judecător A.;
b) cu privire la capătul de cerere nr. x privind nulitatea Raportului nr. x/2017 emis de Inspecţia Judiciară a invocat excepţia inadmisibilităţii solicitând respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat;
c) în privinţa capetelor de cerere nr. x şi nr. 4 privind nulitatea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate nr. x şi privind constatarea stării de incompatibilitate în care se află inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, a invocat:
- excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti;
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Consiliul Superior al Magistraturi, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
d) faţă de capătul de cerere nr. x privind nulitatea Rezoluţiei nr. x/2016 a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul Superior al Magistraturii, excepţia inadmisibilităţii cererii;
e) în ceea ce priveşte capetele de cerere 2, 3 şi 4, a invocat excepţia litispendenţei şi a solicitat conexarea acestora la Dosarul nr. x/2018.
f) În ceea ce priveşte chemarea în judecată a altor persoane, respectiv a Agenţiei Naţionale de Integritate a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, conform art. 68 C. proc. civ.
Totodată, s-a mai solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin întâmpinarea formulată, Asociaţia B. a invocat:
- excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât litigiul se referă la judecarea unei căi de atac formulate în cadrul unei proceduri speciale;
- excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte presupusele fapte cu caracter penal prezentate la paginile 22 - 45 din contestaţie, faţă de încheierea din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/017.
S-a depus un punct de vedere din partea intimatei Agenţia Naţională de Integritate, care solicită respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei.
Asociaţia B. a depus o precizare, în cuprinsul căreia invocă autoritatea de lucru judecat faţă de Decizia nr. 1940/2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018;
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Curtea analizând capetele de cerere cuprinse în contestaţia înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în raport de susţinerile părţilor va dispune distinct pentru fiecare cerere în raport de art. 99 şi art. 138 C. proc. civ. şi de dispoziţiile Legii nr. 317/2004.
Conform art. 99 (1) C. proc. civ. "Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa".
În consecinţă, în baza art. 99 alin. (1) coroborat cu art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Curtea, constatând că nu este competentă material să judece în primă instanţă o parte din capetele de acţiune principală cu care a fost investită, va disjunge capetele de cerere care sunt de competenţa curţii de apel în primă instanţă de a le soluţiona, respectiv capetele de cerere privind nulitatea raportului ANI nr. x, constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului şef C. şi nulitatea Rezoluţiei 1096/IJ/623/DIJ/2016 emisă de Inspecţia Judiciară.
Competenţa materială pentru cererile anterior menţionate este apreciată în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., respectiv la faptul că reclamanta are calitatea de judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
Având în vedere cele reţinute anterior şi în conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va declina competenţa de soluţionare a capetelor de cerere disjunse în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, va fi respinsă excepţia litispendenţei invocată de intimatul CSM având ca obiect capetele de cerere disjunse.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile excepţiei de litispendenţă prevăzute de art. 138 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte capetele de cerere privind nulitatea raportului ANI nr. x octombrie 2017, constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului şef şi a Rezoluţiei nr. x/2016.
Aceasta deoarece, faţă de excepţia litispendenţei, are prioritate excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona în primă instanţă anumite capete de acţiune astfel cum a fost investită de către reclamantă prin contestaţia înregistrată sub nr. x/2018.
Mai mult, Înalta Curte nu mai poate avea în vedere excepţia de conexitate invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul de a se dispune conexarea prezentei cauze la dosarul nr. x/2018, întrucât acesta a fost soluţionat prin Deciziile nr. 4485 din 12 decembrie 2018 şi nr. 2680 din 21 mai 2019, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 formulată de contestatoarea A., Înalta Curte constată că articolul indicat ca neconstituţional vizează norme prin care este reglementată efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către Inspecţia Judiciară, ce pot avea legătură cu capetele de cerere disjunse astfel că, urmează ca instanţa învestită cu soluţionarea capetelor de cerere pentru care se impune declinarea competenţei materiale de soluţionare să se pronunţe şi asupra acesteia.
De asemenea Curtea observă că reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată a Agenţiei Naţionale de Integritate în temeiul art. 68 C. proc. civ., în calitate de persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, relativ la cererile privind:
- nulitatea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate nr. x;
- nulitatea Rezoluţiei nr. x/2016 sin 24 iunie 2016;
- constatarea stării de incompatibilitate în care se regăseşte judecătorul C., inspector-şef al inspecţiei judiciare;
- nulitatea Raportului nr. x/2017 emis de Inspecţia Judiciară;
- apărarea reputaţiei sistemului judiciar şi a magistratului A. în raport cu acuzaţiile de incompetenţă/săvârşire a unor infracţiuni ce i-au fost aduse în cadrul publicaţiilor menţionate în Raportul nr. x/2017 .
Se reţine în consecinţă că s-a formulat de către reclamantă cererea privind intervenţia forţată a Agenţiei Naţionale de Integritate relativ la capetele de cerere ce sunt în competenţa de soluţionare a curţii de apel, potrivit celor anterior precizate, precum şi la două solicitări (ultimele două cereri indicate de reclamantă relativ la intervenţia forţată) ce nu fac obiectul cauzei, aşa cum acesta a fost determinat prin cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) şi (2), art. 96 pct. 1, art. 97, art. 127 alin. (1) C. proc. civ., art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., se impune disjungerea capetelor de cerere menţionate care nu sunt în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi declinarea competenţei materiale cu privire la acestea în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se vor trimite spre soluţionare capetele de cerere disjunse, urmând a fi avute în vedere, în ceea ce priveşte cererea formulată în temeiul art. 68 C. proc. civ. şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, prevederile art. 123 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) C. proc. civ., privind competenţa de soluţionare a cererii incidentale şi a incidentelor procedurale de către instanţa competentă să judece capetele de cerere principale ca urmare a declinării de competenţă.
În prezenta cauză, în primă instanţă, Înalta Curte urmează a se pronunţa cu privire la capetele de cerere din contestaţie având ca obiect anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 32 din 11 ianuarie 2018 şi a Raportului nr. x/2017 emis de Inspecţia Judiciară, precum şi cererea de apărare a reputaţiei profesionale.
Faţă de aceste capete de cerere, care sunt în competenţa de soluţionare în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal deoarece obiectul se circumscrie unei cereri care vizează cariera şi drepturile reclamantei în calitate de judecător, Curtea ca stabili în principal cadrul procesual şi pe fond va analiza legalitatea şi temeinicia contestaţiei formulate.
În raport de obiectul cererilor rămase în analiză Curtea va constata că intimata B. nu are calitate procesuală pasivă deoarece acesta nu este emitentul Hotărârii nr. 32/2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar şi nu are calitatea de emitent a raportului nr. x/2017 al Inspecţiei Judiciare care a stat la baza Hotărârii nr. 32/2018, neavând ca urmare calitate procesuală pasivă nici în ce priveşte capătul de cerere subsidiar în apărarea reputaţiei profesionale a reclamantei.
Ca urmare, văzând şi dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., Curtea va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului B. şi va respinge contestaţia împotriva Hotărârii nr. 32/2018 şi a raportului Inspecţiei Judiciare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând contestaţia formulată de reclamanta A. împotriva Hotărârii nr. 32 din 10 ianuarie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Raportului nr. x/2017 al Inspecţiei Judiciare, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Raportul nr. x din 31 august 2017 Inspecţia Judiciară a propus înaintarea acestuia Plenului CSM pentru a dispune conform art. 30 din Legea nr. 317/2004.
Prin Hotărârea nr. 32 din 11 ianuarie 2018 a Plenului CSM - filele x - s-a respins cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată de către contestatoare.
Cererea formulată de doamna judecător A. prin care solicită apărarea independenţei sistemului judiciar se referă la afirmaţia domnului G. "în sensul că nu există un prejudiciu în dosarul ICA, iar decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus recuperarea sumei cu care s-a fraudat bugetul de stat, respectiv 60 de milioane de euro, va fi demontată în justiţie".
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că la data la care s-au făcut aceste afirmaţii, hotărârea de excludere din magistratură adoptată anterior cu privire la contestatoare nu era casată şi, prin duritatea sancţiunii aplicate şi faptul că, urmare a excluderii din profesie, doamna judecător era suspendată din funcţie până la soluţionarea recursului, în raport de percepţia opiniei publice şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, cel puţin în aparenţă nasc dubii cu privire la activitatea doamnei judecător în dosarul sus amintit.
Plenul în argumentarea hotărârii contestate a mai reţinut că, ceea ce a urmărit autorul afirmaţiilor anterior prezentate a fost exprimarea convingerii sale că o hotărâre judecătorească poate fi "demontată" de justiţia română, făcând referire la posibilitatea folosirii unei căi de atac în faţa instanţelor de judecată, din acest punct de vedere neidentificându-se elemente de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar.
De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că situaţia domnului G. a fost constant mediatizată în ultimii ani, iar aceasta a făcut obiectul unor lucrări anterioare ale Inspecţiei Judiciare, ca urmarea unor alte cereri de apărare a reputaţiei profesionale, ori de apărare a independenţei sistemului judiciar şi nu sunt elemente noi de natură a conduce la formularea unor concluzii de admitere a prezentei cereri.
Analizând motivele de nelegalitate invocate de contestatoare Curtea le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente.
Susţinerea reclamantei în sensul că prin afirmaţiile analizate i-au fost aduse acuzaţii de incompetenţă sau săvârşirea unor infracţiuni sunt neîntemeiate deoarece afirmaţiile domnului G. ce fac obiectul prezentei cauze nu au o astfel de natură, nefăcând nicio referire la modul cum reclamanta şi-a desfăşurat activitatea profesională.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei în sensul că singurul motiv pentru care s-a respins cererea vizează prezumţia de săvârşire a unei abateri disciplinare, Curtea reţine în mod contrar că argumentul esenţial pe care se fundamentează hotărârea analizată constă în faptul că afirmaţiile domnului G. indicate de reclamantă şi analizate în prezenta cauză nu sunt de natură să aducă atingere independenţei justiţiei, ele exprimând, într-un limbaj comun, convingerea persoanei care le-a făcut, parte în cauza precizată, că hotărârea judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, va fi reformată ca urmare a exercitării căii de atac legale.
Or această exprimare, constituie în esenţă afirmarea interesului şi finalităţii urmărită de oricare parte într-un proces atunci când o hotărâre judecătorească îi este defavorabilă şi este considerată de aceasta în mod subiectiv ca fiind nedreaptă.
În acest context Înalta Curtea apreciază că afirmaţiile domnului G. reprezintă o credinţă personală, în sensul că era ferm convins că hotărârea sa de condamnare va fi desfiinţată, susţineri care nu afectau libertatea justiţiei şi nici nu depăşeau libertatea de exprimare, drept prevăzut de art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aprecierile subiective realizate de domnul G. cu privire la credinţa sa că nu există prejudiciu şi că hotărârea sa de condamnare va fi demontată nu sunt de natură a concluziona că independenţa sistemului judiciar ar fi afectată.
Prin urmare se va reţine că afirmaţiile domnului G. analizate în prezenta cauză, transcrise în articole de presă, se înscriu în limitele dreptului la libera exprimare, astfel cum este prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dezvoltat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, rolul presei într-o societate democratică fiind acela de a semnala chiar şi prin exagerări, ce pot atinge un anumit grad de intensitate, aspecte ce suscită interesul opiniei publice şi care ar putea avertiza asupra unor potenţiale pericole şi abateri de la regulile democraţiei într-un stat de drept.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate al Raportului nr. x/2017 al Inspecţiei Judiciare privind pretinsa incompatibilitate a inspectorului-şef C., Înalta Curte reţine că, potrivit legii şi atribuţiilor sale regulamentare în această materie, Inspecţia Judiciară are obligaţia de a efectua verificări, iar propunerea sa referitoare la modul de soluţionare a cererii de apărare a reputaţiei profesionale nu poate avea o influenţă determinantă asupra procesului deliberativ al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Mai mult Înalta Curte reţine că activitatea inspectorului şef cu privire la Raportul nr. x/2017 întocmit de inspectorul judiciar căruia îi fusese repartizată lucrarea, s-a limitat la avizarea acestuia potrivit normelor legale şi regulamentare în materie.
Pe de altă parte starea de incompatibilitate a inspectorului şef invocată de reclamantă are legătură în mod direct cu capetele de cerere disjunse a căror competentă soluţionare a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În acest context, Înalta Curte, reţine din cuprinsul cererii promovate de contestatoare şi a actelor dosarului că nu există elemente care să infirme soluţia dată prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii contestată în cauză şi care a avut la bază Raportul nr. x/2017 al Inspecţiei Judiciare. În consecinţă, este neîntemeiat şi capătul de cerere subsidiar în apărarea reputaţiei formulat de contestatoare.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 32 din 11 ianuarie 2018 şi a Raportului nr. x/2017 emis de Inspecţia Judiciară, precum şi cererea de apărare a reputaţiei profesionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Disjunge capetele de cerere privind nulitatea raportului ANI nr. x, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate, constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului şef C. şi nulitatea rezoluţiei 1096/IJ/623/DIJ/2016, în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară.
Declină competenţa de soluţionare a capetelor de cerere disjunse în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge excepţia litispendenţei ca nefondată.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B.
Respinge contestaţia formulată în contradictoriu cu intimata B. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 32 din 11 ianuarie 2018 şi a Raportului nr. x/2017 emis de Inspecţia Judiciară, precum şi cererea de apărare a reputaţiei profesionale, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.
GGC - LM