Annulment of Military Disciplinary Sanctions Based on Unconstitutionality of Sub-Legal Regulatory Frameworks for Disciplinary Procedures

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2015, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL DE AVIAŢIE al Ministerului Afacerilor Interne, următoarele:

- anularea Deciziei de sancţionare nr. 29497 din data de 2 octombrie 2014, aplicată de comandantul U.Sp. Av. Bucureşti

- anularea Deciziei de sancţionare nr. 23423 din data de 27 noiembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv

- anularea Deciziei de sancţionare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv

- repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin diminuarea veniturilor salariale cauzate de Decizia de sancţionare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014 şi de emiterea Ordinului inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014 (anexa 4), calculat de la data aplicării sancţiunii până la data plăţii retroactive a acestor venituri, la care se adaugă dobânda legală şi indexarea cu rata inflaţiei calculate la cuantumul total al acestora,

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3279 din 9 decembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiect "anulare act administrativ", pentru lipsa calităţii procesuale pasive în privinţa capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 29497 din 2 octombrie 2014 şi ca nefondată în rest.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul A., ale cărei motive pot fi încadrate în cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Susţine recurentul că prima instanţă i-a îngrădit dreptul la apărare şi la un proces echitabil, prin aceea că la primul termen de judecată l-a împiedicat să-şi exercite dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată prin necomunicarea documentaţiei depuse de intimată în susţinerea întâmpinării formulate (314 file de înscrisuri).

A mai considerat recurentul că prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea pe soluţionarea eronată a unei probleme de drept, apreciind în mod greşit că Ordinul nr. M64/2013 al MAI pentru aprobarea disciplinei militare reprezintă norma specială de reglementare în raport cu prevederile art. 252 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Codul Muncii, cu încălcarea disp. imperative ale art. 1 alin. (2) din Codul Muncii şi a principiului specialia generalibus derogant.

Mai mult, recurentul susţine că instanţa de fond, având cunoştinţă de calitatea sa de avertizor de interes public, nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de disp. Legea nr. 571/2004 privind protecţia avertizorului de integritate.

Dintr-o altă perspectivă, recurentul apreciază că, prin hotărârea pronunţată, Curtea a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra situaţiei pluralităţii de fapte în care se află deciziile de sancţionare contestate prin capetele 1 şi 3 din acţiune. Susţine, în acest sens, că nerespingerea de către Curte a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a IGAv, invocată de pârâtă pe capătul 1 de cerere, semnifică, în acest caz, încălcarea dreptului fundamental de a nu fi judecat şi pedepsit de două ori, drept prevăzut de art. 4 pct. 1 la Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Recurentul mai insistă asupra faptului că prima instanţă a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra motivului de nelegalitate cu privire la capetele 1 şi 3 din acţiune, privind aplicarea a două sancţiuni în cadrul unei situaţii de pluralitate de fapte, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 61 alin. (2) din Regulamentul disciplinei militare.

În motivarea căii sale de atac, partea a mai susţinut că prima instanţă a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra motivului de nelegalitate privind emiterea, în scris, a celor trei decizii de sancţionare în afara termenului de decădere stabilit de Codul Muncii, în raport de data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterilor disciplinare.

Tot în legătură cu acest aspect, s-a precizat că instanţa şi-a întemeiat respingerea acţiunii pe motive de fapt şi de drept străine de natura pricinii, fără nicio legătură cu aceasta, pronunţându-se cu privire la termenul de decădere stabilit pentru emiterea deciziilor de sancţionare în raport cu data săvârşirii faptei sau cu data înregistrării rezultatului cercetării disciplinare prealabile.

S-a mai imputat primei instanţe faptul că nu a supus dezbaterii contradictorii, nu a cercetat şi nu s-a pronunţat cu privire la motivele de nelegalitate pe care recurentul le-a arătat în legătură cu capetele 2 şi 3 de cerere, respectiv în Nota cu noile motive de nelegalitate din 2 noiembrie 2015. Recurentul susţine că deşi au fost formulate noi critici în legătură cu actele administrative contestate, acestea au fost ignorate de Curte, care nu a arătat de ce a găsit neîntemeiate aspectele de nelegalitate invocate în termen.

În final, recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond, din perspectiva faptului că sunt eronate concluziile acesteia referitoare la ţinuta total neadecvată a recurentului, care nu este în acord cu conduita pe care o reclamă onoarea şi demnitatea militară.

La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2019, recurentul a invocat un nou motiv de casare de ordine publică, respectiv publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 71 din 29 ianuarie 2019 privind neconstituţionalitatea art. 34 şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul a susţinut că cele două articole de lege declarate neconstituţionale au fost puse în executare prin Ordinul Ministrului nr. M64/2013, pe acesta fiind întemeiate toate actele administrative atacate.

Mai mult, a arătat că Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004, nepublicat, în temeiul cărora s-au desfăşurat cercetările disciplinare, a fost anulat definitiv prin Decizia civilă nr. 3711 din 20 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi prin Sentinţa nr. 1219 din 25 februarie 2016 a Tribunalului Bucureşti.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea rec.ca vădit nefondat, susţinând că în cadrul cererii de recurs nu există menţionată şi dovedită incidenţa vreunui motiv de casare din cele prevăzute de legea procesual civilă.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de int. pârât. prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte observă că de la momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond şi până la data soluţionării prezentului recurs a apărut în ordinea juridică decizia Curţii Constituţionale a României nr. 71/2019, prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 34 şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În analiza efectuată asupra celor două texte de lege cu care a fost investită, Curtea Constituţională a reţinut că: " la nivel de lege, ca act al Parlamentului sau al Guvernului pe calea delegării legislative, nu sunt reglementate criterii minime în funcţie de care se acordă recompensele, se stabilesc sancţiunile, faptele care constituie abateri disciplinare şi pentru care cadrele militare sunt trimise în faţa consiliilor de judecată şi nici modalitatea de constituire a comisiilor de disciplină şi consiliilor de judecată sau căile de atac şi procedura de contestare a hotărârilor consiliilor de onoare sau a consiliilor de judecată, fiind lăsată posibilitatea reglementării, prin acte infralegale, a unor aspecte esenţiale ce ţin de raportul de serviciu al cadrelor militare prin regulamente militare şi ordine de ministru, în contextul în care atât recompensele, cât şi sancţiunile au înrâurire asupra carierei cadrelor militare (retrogradare în funcţie; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani, trecerea în rezervă sau, dimpotrivă, înaintarea în gradul următor, acordarea de arme de apărare şi pază cu înscrisuri gravate, în condiţiile legii) ... Ca atare, având în vedere că prin prevederile art. 34 şi ale art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare se deleagă ministrului de resort reglementarea unor aspecte cu privire la recompense, abateri de la disciplina militară, sancţiuni disciplinare, organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare, condiţiile de constituire a consiliilor de onoare, funcţionarea consiliilor de onoare, căi de atac ale hotărârilor consiliilor de onoare, organizarea şi funcţionarea consiliului de judecată, condiţii de constituire a consiliilor de judecată, funcţionarea consiliilor de judecată, căi de atac ale hotărârilor consiliilor de judecată, respectiv ale evaluării activităţii şi a conduitei cadrelor militare ca parte a unor aspecte esenţiale ce ţin de raportul de serviciu şi de statutul acestora, şi care sunt reglementate prin acte juridice infralegale, respectiv prin regulamente care sunt aprobate prin ordine ale ministrului apărării naţionale, Curtea constată că toate aceste elemente trebuie reglementate, potrivit art. 118 alin. (2) din Constituţie, prin lege organică."

În aceeaşi decizie Curtea constituţională a mai subliniat că " pentru a se respecta, în mod deosebit, dispoziţiile art. 118 alin. (2) din Constituţie ... aspectele esenţiale mai sus menţionate referitoare la evaluarea activităţii şi a conduitei cadrelor militare ca parte a unor aspecte esenţiale ce ţin de raportul de serviciu şi de statutul acestora, procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancţiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină şi a consiliilor de onoare şi de judecată, inclusiv în ceea priveşte regimul armelor (acordarea de arme de apărare şi pază cu înscrisuri gravate), trebuie să fie reglementate prin lege organică, iar regulile specifice procedurii de evaluare să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort."

Aşadar, s-a statuat că, modalitatea în care au fost organizate şi au funcţionat consiliile de onoare şi consiliile de judecată, în baza textelor de lege, declarate neconstituţionale, care făceau trimitere, fără nicio altă precizare la regulamentele militare, este nelegală din perspectiva încălcării Constituţiei României.

Or, în cauza de faţă recurentul reclamant a fost cercetat disciplinar de Consiliul de Onoare al Ofiţerilor, în baza Hotărârilor nr. 29.382 din 26 septembrie 2014, 10.825/2014 şi 11.245/2014, trimis în faţa Consiliului de Judecată din cadrul aceleiaşi instituţii şi ulterior sancţionat prin deciziile contestate.

Din documentaţia administrativă înaintată cauzei de către intimată rezultă că procedura disciplinară ce l-a vizat pe recurentul reclamant s-a derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, ale Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, acest din urmă act normativ aplicându-se şi cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne în temeiul Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 116/2013 privind reglementarea unor măsuri în domeniul regimului disciplinar al militarilor din Ministerul Afacerilor Interne.

Aşadar, actele administrative contestate de recurentul reclamant au fost emise în temeiul unei proceduri disciplinare ce a fost constatată neconstituţională de CCR, conform deciziei citate mai sus. Această concluzie se impune cu atât mai mult, cu cât instanţa constituţională a invocat în considerentele deciziei amintite prevederile Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M64/2013, (cap. III - Abateri de la disciplina militară; cap. IV - Sancţiuni disciplinare; Cap. V - Organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare; cap. VI - Organizarea şi funcţionarea consiliilor de judecată) ca fiind afectate de legalitatea constituţională, întrucât constituie norme referitoare la evaluarea activităţii şi conduitei unor funcţionari publici cu statut special şi care nu au fost reglementate prin lege organică.

Or, este de principiu că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României deciziile Curţii Constituţionale se publica în Monitorul Oficial al României, de la data publicării fiind general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite urmează a se aplica de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I iar instanţele judecătoreşti vor aplica deciziile numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile.

În fine, Înalta Curte reţine că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta, astfel încât considerentele cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

Din această perspectivă, este evident că Decizia CCR nr. 71/2019 este aplicabilă prezentei speţe, din considerentele acesteia, rezultând că cercetarea şi sancţionarea disciplinară a unui ofiţer, doar în baza unor regulamente emise de ministrul de resort, fără ca procedura disciplinară prealabilă, modalitatea de aplicare a sancţiunii precum şi faptul ca organizarea şi funcţionarea comisiilor de onoare şi de judecată să fie reglementate prin lege organică, este contrară prevederilor constituţionale.

Ca atare, fiind un motiv de casare de ordine publică, ce poate fi invocat şi de instanţă din oficiu, acest considerent, al publicării şi aplicării în ordinea juridică a Deciziei CCR nr. 71/2019, conduce la casarea hotărârii primei instanţe cu consecinţa admiterii acţiunii recurentului reclamant şi constatării nulităţii deciziilor de sancţionare pronunţate în privinţa sa.

În contextul adoptării acestei hotărâri nu poate fi ignorată nici împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 3711 din 20 noiembrie 2015 pronunţată de ICCJ în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus anularea Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, act normativ care, de asemenea, a stat la baza procedurii disciplinare aplicate recurentului reclamant.

Din această perspectivă, este evident că întreaga cercetare disciplinară contestată în prezenta cauză s-a derulat în temeiul unor regulamente declarate nelegale şi neconstituţionale, ceea ce conduce în final la nelegalitatea în ansamblu a cercetării şi sancţionării dispuse.

Fiind considerat fondat motivul de casare analizat mai sus şi care conduce la reformarea, în totalitate a hotărârii recurate, Înalta Curte nu va mai cerceta celelalte motive de casare invocate de recurent.

Astfel, ca urmare a rejudecării prezentului recurs, Înalta Curte va constata că acţiunea reclamantului este întemeiată şi va fi admisă, cu consecinţa anulării Deciziei de sancţionare nr. 29497 din data de 2 octombrie 2014, aplicată de comandantul U.Sp. Av. Bucureşti; a Deciziei de sancţionare nr. 23423 din data de 27 noiembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv; precum şi a Deciziei de sancţionare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv şi Ordinul inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014.

Ca urmare a anulării Deciziei de sancţionare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014 prin care s-a dispus retrogradarea din funcţie a reclamantului, va fi admisă şi solicitarea acestuia de reparare a prejudiciului material, retroactiv, produs prin diminuarea veniturilor salariale cauzate de Decizia de sancţionare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014 şi de emiterea Ordinului inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014, calculat de la data aplicării sancţiunii până la data plăţii retroactive a acestor venituri, la care se adaugă actualizarea cu rata inflaţiei calculate la cuantumul total al acestora.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este fondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune admiterea acestuia, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea în totalitate a acţiunii reclamantului.

În temeiul disp. art. 451 C. proc. civ., va fi obligat intimatul-pârât la plata sumei de 223,70 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3279 din 9 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare admite acţiunea reclamantului. Dispune anularea Deciziei de sancţionare nr. 29497 din data de 2 octombrie 2014, aplicată de comandantul U.Sp. Av. Bucureşti; anularea Deciziei de sancţionare nr. 23423 din data de 27 noiembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv; anularea Deciziei de sancţionare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv şi Ordinul inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014. Dispune repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin diminuarea veniturilor salariale cauzate de Decizia de sancţionare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014 şi de emiterea Ordinului inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014, calculat de la data aplicării sancţiunii până la data plăţii retroactive a acestor venituri, la care se adaugă actualizarea cu rata inflaţiei calculate la cuantumul total al acestora.

Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 223,70 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - LM