Validity of cumulative voting request and mandatory board election under capital markets law vs. Companies Law convening requirements

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară:

(i) suspendarea executării Deciziei nr. 3425 din 20 noiembrie 2015, până la soluţionarea definitivă a cererii în anularea aceluiaşi act administrativ;

(ii) anularea Deciziei nr. 3425 din 20 noiembrie 2015 emisă de pârâtă (publicată în Buletinul electronic ASF nr. 46 din 20 noiembrie 2015), precum şi a Deciziei nr. 398 din 18 februarie 2016 de soluţionare a plângerii prealabile (publicată în Buletinul electronic ASF nr. 7 din 19 februarie 2016);

1.2. Hotărârea instanţei de fond

1.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2296 din 29 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A.

1.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 3242 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 2296 din 29 iunie 2016, formulată de reclamanta A.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 2296 din 29 iunie 2016 şi a sentinţei civile nr. 3242 din 26 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A.

1.3.1. Cât priveşte recursul declarat împotriva sentinţei principale nr. 2296 din 29 iunie 2016, motivele de recurs sunt subsumate cazurilor de nelegalitate a hotărârii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta solicitând casarea în tot a sentinţei cu consecinţa reţinerii spre rejudecare a cauzei, iar în rejudecare, anularea celor două decizii ale ASF.

Cât priveşte cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că anumite susţineri ale instanţei de fond se subsumează acestui motiv de nelegalitate, respectiv cele potrivit cărora s-a reţinut că actul administrativ primar este motivat în fapt şi în drept, că nu a avut loc o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei şi că actul administrativ a fost corect comunicat. De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii subsidiare a reclamantei, de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment sau de individualizare a acesteia, în sensul diminuării cuantumului amenzii aplicate.

Subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reia aspectele referitoare la lipsa motivării actului administrativ de sancţionare, nulitatea comunicării acestuia, vătămarea interesului său legitim de informare completă şi corectă asupra motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare.

În lipsa unor dispoziţii derogatorii, solicitarea acţionarului semnificativ de convocare a adunării generale şi de aplicare a votului cumulativ trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale ale art. 117 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a fi corectă, completă şi explicită, în caz contrar punând adunarea generală în imposibilitatea adoptării unei hotărârii sau a aplicării metodei votului cumulativ.

Art. 117 şi art. 1171 din Legea societăţilor nr. 31/1990 sancţionează cu decăderea lipsa de claritate şi conformitate a notificării de convocare şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege, respectiv obligaţia de a cere sau a stabili o ordine de zi cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii şi prezentarea listei cuprinzând datele de identificare şi calificările profesionale pentru persoanele propuse ca administratori, în situaţia în care pe ordinea de zi figurează numirea acestora.

Termenul iniţial pentru completarea cererii de convocare a unei adunări generale pentru aplicarea votului cumulativ nu este prevăzut în lege, dar nu poate depăşi data aducerii ei la cunoştinţa publică. Termenul de completare a ordinii de zi este de maxim 15 zile de la data publicării convocatorului pentru a respecta dreptul la informare al tuturor acţionarilor de rang egal, drept garantat şi de art. 6 din Directiva 2007/36/CE.

În subsidiar, recurenta apreciază că, prin hotărârea pronunţată, instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - deoarece tăgăduieşte valoarea mai multor texte legale.

Solicitarea iniţială a acţionarului semnificativ a vizat revocarea consiliului de administraţie format din 3 membri (ales în 2014 pentru o perioadă de 4 ani) şi, respectiv, a doi directori şi alegerea unui nou consiliu de administraţie format din minim 5 membri.

Deşi societatea a solicitat acţionarului semnificativ explicitarea cerinţelor pentru o convocare licită a adunării generale şi pentru respectarea dreptului la informare şi la decizie al tuturor acţionarilor, acţionarul semnificativ a ales să nu răspundă solicitării. Astfel, consiliul de administraţie a trebuit să dispună convocarea adunării generale cu ordinea cerută, în termenul limită de 30 de zile expres indicat de art. 119 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Rezultă că acţionarul semnificativ a solicitat în mod nelegal revocarea din funcţie a directorilor angajaţi cu contract individual de muncă şi formarea unui nou consiliu de administraţie cu un număr nespecificat de membrii, iar pe de altă parte, nu a indicat propunerile proprii, pentru ca numărul administratorilor dorit de acţionarul semnificativ să fie măcar identificabil, cu încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Aceste aspecte au fost ignorate de instanţa de fond. Or, ele au justificat hotărârea adunării generale convocate statutar, de respingere a cererii acţionarului semnificativ, deoarece dreptul la solicitarea aplicării metodei votului cumulativ nu este unul absolut, ci se exercită în condiţiile şi limitele legii.

Acţionarul semnificativ a dovedit rea-credinţă, procedând într-o manieră de natură a sfida interesele celorlalţi acţionari, fapt interzis explicit de art. 1361 din Legea nr. 31/1990 şi care trebuia sancţionat de instanţă, pentru că, altminteri, s-ar valida în mod expres şi explicit încălcarea normei juridice printr-o hotărâre judecătorească contrară legii.

Societatea a fost nevoită să publice cererea de convocare a AGOA cu respectarea ordinii de zi expres notificată de acţionarul semnificativ, cu respectarea dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Regulamentul nr. 6/2009 al CNVM.

Cât priveşte notificarea ulterioară, aceasta putea numai completa ordinea de zi prin introducerea de noi puncte, iar nu să elimine subiecte propuse prin convocatorul deja publicat. De asemenea, introducerea de noi puncte pe ordinea de zi are loc sub condiţia ca fiecare punct suplimentar să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre aprobare adunării generale.

În consecinţă, dacă s-ar valida motivarea instanţei de fond ar însemna că propunerile acţionarului semnificativ ar fi trebuit analizate în două sau mai multe adunări generale, cu încălcarea drepturilor acţionarilor de rang egal, mai ales că se refereau la abordări ale aceloraşi propuneri.

Astfel, recurenta nu poate fi trasă la răspundere pentru lipsa de diligenţă a acţionarului semnificativ de a indica clar, concis, corect şi complet ordinea de zi pentru convocarea AGOA, până la momentul aducerii la cunoştinţă publică a convocatorului.

În concluzie, sentinţa fondului înlătură aplicarea dispoziţiilor legale imperative referitoare la convocarea şi ţinerea unei adunări generale şi înlătură sancţionarea nerespectării acestor dispoziţii imperative şi anume: decăderea din dreptul de a cere aplicarea votului cumulativ a acţionarului semnificativ care a solicitat convocarea adunării generale pentru numirea administratorilor fără nominalizarea acestora în termenul cerut de consiliul de administraţie; decăderea acţionarului semnificativ care a solicitat o aşa-zisă completare a ordinii de zi cu alegerea administratorilor prin metoda votului cumulativ din dreptul de mai face nominalizării pentru candidaturi în afara celor cuprinse în cererea de convocare sau în cererea de completare a ordinii de zi.

Cea de-a doua notificare a acţionarului semnificativ nu a fost completă, clară şi explicită cu privire la nominalizarea persoanelor propuse pentru funcţia de membru în Consiliul de administraţie, în aplicarea votului cumulativ. Aceeaşi este situaţia următoarelor notificări, iar recurenta, care a reacţionat în limitele solicitării iniţiale de convocare, nu poate fi sancţionată pentru lipsa de diligenţă a acţionarului semnificativ.

1.3.2. Recurenta a anexat cererii de recurs declarat împotriva sentinţei principale o solicitare de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, apreciind că art. 235 din Legea privind piaţa de capital nr. 297/2004 nu a transpus în mod corect principiul egalităţii de tratament a acţionarilor prevăzut de art. 4 din Directiva nr. 2007/36/CE şi principiul proporţionalităţii votului prevăzut de art. 6, art. 7 alin. (2) şi art. 14 din Directiva nr. 2007/36/CE.

Având în vedere că dispoziţiile Directivei 2007/36/CE sunt preluate în Legea societăţilor nr. 31/1990, iar subsecvent şi identic şi în art. 243 din Legea nr. 297/2004, dispoziţiile art. 235 din aceeaşi lege, obligatorii în condiţiile unei solicitări clare, complete, concise şi corecte, ar intra în conflict cu dispoziţiile art. 1171, art. 1371 şi art. 1372 din Legea nr. 31/1990 şi cu dispoziţiile Directivei nr. 2007/36/CE.

Recurenta apreciază că este necesară interpretarea de către CJUE a dispoziţiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004, prin prisma Directivei nr. 2007/36/CE, cu raportare la principiul proporţionalităţii, propunând adresarea următoarelor întrebări:

1. Principiul proporţionalităţii se opune ca o legislaţie naţională să adopte măsuri legislative şi administrative suplimentare faţă de scopul şi principiul egalităţii de tratament statuat de art. 4 din Directiva nr. 2007/36/CE?

2. Un stat membru poate reglementa, suplimentar dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Directiva nr. 2007/36/CE, că dreptul acţionarilor de a participa şi de a vota în legătură cu acţiunile lor se stabileşte după alte reguli decât regula raportării la acţiunile deţinute de aceştia? În caz afirmativ, statul membru este obligat să respecte principiul proporţionalităţii?

3. Faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 2007/36/CE, un stat membru poate impune celorlalţi acţionari obligaţia de a alege o anumită metodă de vot favorabilă doar unui tip de acţionar cu o deţinere calificată?

4. În raport de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Directiva nr. 2007/36/CE, un stat membru poate adopta alte reguli privind consemnarea votului proporţional cu participarea la capitalul social, iar în caz afirmativ este obligat să respecte principiul proporţionalităţii?

5. În acord cu art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, un stat membru poate adopta măsuri legale şi/sau administrative care asigură o discriminare pozitivă a acţionarilor semnificativi (cu o deţinere de minim 10% din capitalul social) şi aduc atingere altor categorii de grupuri interesate?

6. Dispoziţiile Directivei nr. 2007/36/CE permit unui stat membru să ia măsuri administrative care să afecteze dreptul la muncă şi libertatea de a presta o activitate economică?

1.3.3. În legătură cu acelaşi recurs declarat împotriva sentinţei principale, recurenta a formulat şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privitoare la interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 117 şi 1171 din Legea nr. 31/1990 (norma generală principală) cu art. 235 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (norma specială principală) şi art. 124 - 1291 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 (norma specială secundară).

În motivarea solicitării, arată că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept privind prioritatea de aplicare a reglementărilor care a dus la sancţionarea recurentei şi că această chestiune de drept a fost dezlegată în mod neunitar în practica instanţelor judecătoreşti.

Opina quasi-unanimă este aceea că art. 117 şi 1171 din Legea nr. 31/1990 sancţionează cu decăderea lipsa de claritate şi conformitate a notificării de convocare şi lipsa cerinţelor obligatorii prevăzute de lege.

Punctul de vedere minoritar exprimat prin sentinţa recurată este acela că prevederile art. 235 din Legea nr. 297/2004 sunt prioritare şi trebuie aplicate peste norma generală. Opinia recurentei este că nu există derogare de la norma generală, iar norma specială principală nu contravine normei generale, care trebuie respectată.

1.3.4. Prin recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 3242 din 26 octombrie 2016, recurenta solicită casarea sentinţei şi trimiterea cererii de completare a dispozitivului spre rejudecare primei instanţe.

În motivare arată că cererea de completare a dispozitivului a fost determinată de împrejurarea că prin sentinţa principală nu a fost soluţionată solicitarea de suspendare a executării deciziei nr. 3425 din 20 noiembrie 2015.

Hotărârea pronunţată asupra cererii de completare este nelegală din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prin dispozitivul hotărârii, instanţa trebuie să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Or, prin sentinţa nr. 2269/2016, prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la cererea de suspendare. În dispozitivul hotărârii nu se face nicio distincţie între cele trei capete de cerere, interesul reclamantei fiind în special cu privire la soluţia din cererea de suspendare a actelor administrative. De vreme ce capetele de cerere aveau temeiuri juridice distincte, soluţia instanţei trebuia să se refere la fiecare capăt de cerere, în parte.

1.4. Apărările formulate în cauză

1.4.1. Prin întâmpinare la recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei principale, intimata-pârâtă ASF solicită respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, arată că recurenta se referă greşit la nemotivarea hotărârii de către instanţa de fond. Reiterează că temeiul de drept al aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale prin decizia nr. 3425 din 20 noiembrie 2015 l-a reprezentat prevederile art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 şi art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i) din Legea nr. 297/2004, având în vedere prevederile art. 235 alin. (1) din aceeaşi lege, precum şi dispoziţiile art. 124 şi art. 125 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006.

Raţiunea amendării recurentei-reclamante a fost aceea că, în calitatea a de preşedinte al Consiliului de Administraţie al B. S.A., respectiv preşedinte al şedinţei AGOA din data de 17 iulie 2015, prin conduita adoptată, a condus la lipsirea de efect a solicitării exprese a acţionarului semnificativ C. S.R.L. de alegere a consiliului de administraţie prin metoda votului cumulativ.

Ca urmare a supunerii la vot a unui punct care nu se afla pe ordinea de zi a şedinţei AGOA din 17 iulie 2015 (în contradicţie cu prevederile art. 129 alin. (7) din Legea nr. 31/1990), în cadrul respectivei şedinţe s-a respins "alegerea consiliului de administraţie prin metoda votului cumulativ", rezoluţie ce fusese introdusă pe ordinea de zi de către acţionarul semnificativ C. SRL

Instanţa de fond a reţinut corect că decizia de sancţionare este motivată în fapt şi în drept şi a fost comunicată persoanei destinatare. În conformitate cu art. 124 alin. (3) şi (5) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, administratorii în funcţie până la data adunării generale sunt înscrişi de drept pe lista candidaţilor pentru alegerea unui nou consiliu de administraţie, iar în cazul în care nu sunt reconfirmaţi prin vot cumulativ în noul consiliu, de administraţie, sunt consideraţi revocaţi, mandatul lor încetând. Prin urmare, revocarea administratorilor în funcţie nu era necesar a fi supusă votului acţionarilor în AGOA, aceasta operând conform reglementării autorităţii pieţei de capital care a fost emisă în temeiul art. 235 alin. (3) din Legea nr. 297/2004. Or, pe ordinea de zi a şedinţei AGOA au figurat rezoluţiile redactate ad literam conform cererii iniţiale a C. S.R.L., fără a se lua în considerare clarificările aduse ulterior de acest acţionar. În cadrul AGOA prezidată de recurenta-reclamantă a fost supusă la vot şi respinsă însăşi alegerea membrilor consiliului de administraţie prin metoda votului cumulativ, în loc ca acţionarii să se pronunţe direct cu privire la candidaturile propuse pentru aceste funcţii, fapt care a condus la nesocotirea dreptului acţionarului semnificativ al societăţii acordat de art. 235 din Legea nr. 297/2004.

Referitor la susţinerile recurentei privitoare la lipsa de claritate şi precizie a solicitărilor C. S.R.L., arată că, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa recurată, proiectul de hotărâre AGOA propus de acţionarul semnificativ cuprindea precizarea clară a numărului de 5 membri al noului Consiliu de administraţie.

Or, recurenta era chemată să asigure respectarea prevederilor legale incidente, care au fost încălcate prin supunerea la vot a unui punct care nu se afla pe ordinea de zi a AGOA.

În sarcina recurentei-reclamante nu a fost reţinută încălcarea prevederilor legale în materia convocării adunării generale a acţionarilor, ci nerespectarea dispoziţiilor legale privind alegerea administratorilor prin metoda votului cumulativ, care a constat în împiedicare de facto a exercitării acestui drept, prin adoptarea unei conduite abuzive care a condus la neaplicarea efectivă a acestei metode.

Cât priveşte invocata nepronunţare asupra solicitării de înlocuire a sancţiunii amenzii cu avertisment sau de reindividualizare a amenzii, arată că instanţa de fond nu se putea pronunţa asupra acestei cereri pentru că nu a fost învestită prin acţiunea introductivă cu un astfel de petit.

1.4.2. Intimata-pârâtă solicită respingerea cererii de sesizare a CJUE, ca inadmisibilă, raportat la cadrul procesual şi la întrebările propuse. Astfel, recurenta solicită interpretarea de către CJUE a unor prevederile din legislaţia naţională, din punct de vedere al armonizării acestora cu dreptul european. Or, nu este de competenţa CJUE să se pronunţe cu privire la chestiuni de fapt ridicate în litigiul principal şi nici să tranşeze divergenţele de opinie cu privire la interpretarea sau aplicarea dreptului naţional. Pentru sesizarea CJUE, instanţa naţională trebuie să constate că interpretarea dreptului european ridică probleme, iar nu aplicarea acestuia, care este de competenţa judecătorului naţional.

Intimata analizează şi întrebările propuse, conchizând că acestea nu au relevanţă în contextul art. 235 din Legea nr. 297/2004.

1.4.3. Prin punctul de vedre expus asupra solicitării de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, intimata trimite la argumentele expuse faţă de cererea de sesizare a CJUE şi arată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ., arătând că asupra interpretării coroborate a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, Legii nr. 297/2004 şi Regulamentului nr. 1/2006 urmează să se pronunţe Înalta Curte cu ocazia soluţionării recursului promovat. Recurenta nu are calitate procesuală activă în ceea ce priveşte sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea chestiunii de drept.

1.4.4. Prin întâmpinare la recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 3242/2016, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că, în pofida susţinerilor reclamantei, instanţa de fond a analizat ambele capete ale cererii introductive şi s-a pronunţat asupra acţiunii, în întregul ei. Nu există nicio raţiune sau prevedere legală care să impună menţionarea în dispozitivul sentinţei a soluţiei date pentru fiecare capăt de cerere, când acestea sunt toate respinse, pe fond. Prin urmare, în mod întemeiat a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului Sentinţei nr. 2296/2016, instanţa neomiţând să se pronunţe asupra vreunui capăt de cerere.

2. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate

2.1. Înalta Curte analizează cu prioritate cererile recurentei-reclamante de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, care au legătură cu recursul declarat împotriva sentinţei principale nr. 2296 din 29 iunie 2016.

2.1.1. Cât priveşte cererea de sesizare a CJUE, Înalta Curte o va respinge constatând că argumentele expuse şi întrebările propuse exced cadrului procesual obiectiv cu care este învestită, ca instanţă de recurs.

Astfel, prin cererea de adresare a întrebărilor preliminare, recurenta-reclamantă se referă, în esenţă, la o pretinsă transpunere incorectă a unor prevederi din Directiva 2007/36/CE în cuprinsul art. 235 din Legea privind piaţa de capital nr. 297/2004, din perspectiva aplicării principiilor egalităţii de tratament a acţionarilor şi proporţionalităţii votului.

În speţă, sancţiunea amenzii contravenţionale a fost aplicată recurentei-reclamante, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii B. S.A. şi respectiv preşedinte al şedinţei AGOA din 17 iulie 2015, pe motivul adoptării unei conduite care a condus la încălcarea dreptului acţionarului semnificativ C. S.R.L. de a supune adunării generale a acţionarilor propunerea de alegere a consiliului de administraţie prin metoda votului cumulativ, ceea ce s-a apreciat a constitui o încălcare a prevederilor art. 235 din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora alegerea membrilor consiliului de administraţie prin metoda votului cumulativ la cererea unui acţionar semnificativ se face în mod obligatoriu.

Conduita reproşată reclamantei s-a raportat la procedura urmată în timpul şedinţei AGOA, faţă de ordinea de zi a şedinţei, cerută de acţionarul semnificativ.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă la adresa deciziei nr. x din 20 noiembrie 2015 a ASF de sancţionare a sa contravenţională s-au referit la: nemotivarea actului administrativ, nereguli în procedura de comunicare a acestuia, încălcarea dreptului la apărare în procedura administrativă prin necomunicarea unor acte prealabile emiterii deciziei de sancţionare (toate chestiuni de procedură administrativă) precum şi la neregulata urmare a procedurii cerute de art. 117 şi art. 1171 din Legea nr. 31/1990 de către acţionarul semnificativ, respectiv la lipsa de claritate, exactitate şi concizie a demersului acestui acţionar de convocare a AGOA (în sensul indicării acurate a ordinii de zi, a prezentării propunerii de hotărâre a AGOA, a indicării numelui, prenumelui şi calificărilor profesionale ale persoanelor propuse pentru Consiliul de Administraţie şi, mai ales, a indicării numărului concret de membri ai CA propuşi a fi aleşi prin metoda votului cumulativ). În aprecierea reclamantei, aceste aspecte ar fi trebuit să conducă la constatarea de către ASF şi, pe cale de consecinţă, de către instanţa de fond, a inexistenţei oricărei abateri contravenţionale. Cu alte cuvinte, s-a susţinut că lipsa de rigoare a demersului acţionarului semnificativ a determinat/justificat rezultatul votului în adunarea generală.

Prin urmare, în cadrul cererii de chemare în judecată şi a recursului declarat nu s-a pus problema conflictului între dispoziţiile art. 235 din Legea nr. 297/2004 şi prevederile Directivei nr. 2007/36/CE, respectiv a adoptării de către legiuitorul naţional, prin intermediul art. 235 din Legea nr. 297/2004, a soluţiei de aplicare a metodei votului cumulativ cu încălcarea principiilor egalităţii de tratament a acţionarilor şi proporţionalităţii votului.

Pentru aceste motive, constatând că solicitarea recurentei-reclamante de sesizare a CJUE porneşte de la susţineri care exced cauzei juridice a cererii introductive şi, respectiv, a recursului declarat, Înalta Curte va respinge cererea de adresare a unor întrebări preliminare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

2.1.2. Cât priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte o va respinge constatând că nu este cazul să uzeze de prevederile art. 519 C. proc. civ.

Recurenta -reclamantă vizează interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 117 şi 1171 din Legea nr. 31/1990 (socotite norme generale principale) cu dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (normă specială principală) şi art. 124 -1291 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 (norme speciale secundare), însă nu arată care ar fi dificultatea de interpretare coroborată a acestor dispoziţii. Este adevărat că soluţionarea recursului depinde de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, însă dispoziţiile art. 117 şi 1171 au ca obiect de reglementare procedura de convocare a adunării generale a acţionarilor, în vreme ce dispoziţiile Legii nr. 297/2004 şi ale Regulamentului CNVM nr. 1/2006 se referă la metoda votului cumulativ, fără ca din cuprinsul acestor din urmă reglementări să rezulte că procedura de convocare a adunării generale în scopul alegerii membrilor consiliului de administraţie al societăţii prin metoda votului cumulativ ar fi diferite, derogatorii de la prevederile 117 şi 1171 din Legea nr. 31/1990.

Întrucât interpretarea şi aplicarea prevederilor legale menţionate este atributul instanţei de recurs, în cadrul procesual obiectiv în care a fost sesizată şi nu există nicio dificultate de aplicare coroborată a reglementărilor, instanţa constată că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

2.2. Analizând recursul declarat împotriva Sentinţei principale nr. 2296 din 29 iunie 2016, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente:

Un prim caz de nelegalitate a hotărârii indicat de către recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui temei de drept, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond ar fi reţinut incorect că: decizia ASF nr. 3425/2015 este motivată în fapt şi în drept, nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei în procedura administrativă, decizia ASF a fost comunicată în mod conform reclamantei, în calitate de persoană sancţionată contravenţional.

Deşi recurenta-reclamantă susţine că aceste argumente ale instanţei de fond sunt criticabile din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu arată în concret care ar fi lipsurile din motivare sau contradicţiile. Susţinând în continuare că actul administrativ atacat nu este motivat şi nu i-a fost comunicat la domiciliu, dar şi că i-a fost încălcat dreptul la apărare în cursul procedurii administrative prin necomunicarea unor acte prealabile emiterii deciziei de sancţionare, recurenta-reclamantă nu critică hotărârea pronunţată în fond din perspectiva nemotivării, ci din perspectiva greşitei aplicări a normelor de drept material, aceste critici urmând a fi analizate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un alt aspect invocat de către recurentă este cel referitor la nepronunţarea asupra solicitării sale de înlocuire a sancţiunii amenzii cu avertisment sau de individualizare judiciară a amenzii, în sensul reducerii acesteia.

Se constată din cuprinsul cererii de chemare în judecată că reclamanta nu a formulat un petit referitor la înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului ci s-a referit, în finalul argumentării sale, la împrejurarea că aplicarea amenzii în cuantum de 10.000 RON nu ar ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita reclamantei.

Neabordarea în cuprinsul motivării a corectei individualizări a sancţiunii nu este aptă să conducă la reformarea sentinţei recurate, câtă vreme amenda contravenţională a fost aplicată la minimul prevăzut de dispoziţiile art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) raportat la art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, în forma în vigoare la data săvârşirii şi, respectiv, sancţionării faptei.

Trecând la analiza motivelor de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut, printr-o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, că decizia ASF nr. 3425/2015 ca şi decizia nr. 398/2016 de soluţionare a plângerii prealabile sunt motivate, în fapt şi în drept. ASF a indicat faptele imputate reclamantei-recurente, a arătat în ce manieră acestea au condus la o încălcare a dispoziţiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004 şi le-a încadrat în temeiurile de drept care au condus la sancţionarea cu amendă contravenţională.

Cât priveşte comunicarea deciziei de sancţionare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că această comunicare a avut loc, prin transmiterea actului administrativ atacat atât la domiciliul reclamantei (unde comunicarea nu s-a putut efectua datorită neridicării corespondenţei), dar şi la sediul societăţii la care deţine funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie (unde reclamanta a primit decizia). Nu poate fi reţinut un viciu în procedura de comunicare pe motivul invocat de recurenta-reclamantă, potrivit căruia comunicarea ar fi avut loc numai la sediul societăţii, câtă vreme aceasta a putut lua cunoştinţă efectiv de actul administrativ care îi era destinat.

Cât priveşte actele prealabile emiterii deciziei de sancţionare (respectiv "analiza direcţiei de specialitate"), în mod corect instanţa de fond a reţinut că acestea nu sunt supuse comunicării şi că au devenit pe deplin cunoscute reclamantei prin prezentarea de către autoritate, în cadrul litigiului de faţă, a documentaţiei care a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare. Recurenta-reclamantă nu invocă niciun argument care să conducă la concluzia încălcării dreptului său la apărare în procedura administrativă prin necomunicarea unor acte prealabile emiterii deciziei, adică nu arată conţinutul actelor prealabile în raport de care s-ar fi impus apărări specifice, pe care nu a avut posibilitatea să le invoce. Rezultă, astfel, că nu este dovedită vreo vătămare aptă să conducă la anularea deciziei de sancţionare.

Cât priveşte chestiunile de fond care au condus la sancţionarea recurentei-reclamante, aceasta continuă să susţină că aplicarea dispoziţiilor art. 235 din Legea privind piaţa de capital nr. 297/2004 presupune urmarea de către acţionarul semnificativ care cere aplicarea metodei votului cumulativ a procedurii prevăzute de art. 117 şi art. 1171 din Legea nr. 31/1990 referitoare la convocarea adunării generale a acţionarilor şi că, în speţă, acţionarul semnificativ nu a dat curs întocmai procedurii arătate, fapt care a condus la supunerea la vot în AGOA din 17 iulie 2015 a ordinii de zi menţionate în cererea iniţială de convocare.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă susţine că, în raport de maniera în care a procedat acţionarul semnificativ C. S.R.L., conduita sa în calitate de preşedinte al şedinţei AGOA din 17 iulie 2015 a fost una corectă, sancţionarea cu amendă contravenţională fiind nelegală şi netemeinică.

Recurenta-reclamantă arată, în esenţă, că acţionarul semnificativ a propus incorect ordinea de zi în cererea iniţială de convocare a adunării generale şi nu a făcut rectificările care se impuneau nici prin cererea de completare a ordinii de zi adresate în termenul de 15 zile de la publicarea convocării. Astfel, acţionarul semnificativ a solicitat în mod nelegal revocarea directorilor angajaţi cu contract individual de muncă, a cerut formarea unui nou consiliu de administraţie cu un număr nespecificat de membri şi nu a indicat propunerile proprii pentru numirile în calitate de membrii ai consiliului de administraţie, cu încălcarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990.

Or, arată recurenta, solicitarea de aplicare a metodei votului cumulativ nu este un drept absolut al acţionarului semnificativ, ci se exercită în condiţiile şi limitele legii.

Înalta Curte constată că ceea ce a reţinut instanţa de fond, în concordanţă cu conţinutul actului administrativ atacat, a fost că reclamanta, deşi avea obligaţia să dea curs cererii acţionarului semnificativ de a se face aplicarea art. 235 din Legea nr. 297/2004, nu a revizuit ordinea de zi a şedinţei AGOA conform solicitării ulterioare a acţionarului şi a supus la vot punctele din cererea iniţială, respectiv mai întâi, revocarea consiliului de administraţie în funcţie (respinsă) şi mai apoi alegerea noului consiliu prin metoda votului cumulativ (respinsă ca rămasă fără obiect în condiţiile respingerii cererii de revocare a membrilor consiliului de administraţie în funcţie).

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990 referitoare la convocarea adunării generale a acţionarilor sunt incidente în cauză şi că acţionarul semnificativ a urmat această procedură, care se aplică şi în cazul cererii de alegere a membrilor consiliului de administraţie al societăţii prin metoda votului cumulativ, conform art. 235 din Legea nr. 297/2004.

Chestiunea litigioasă principală este de a stabili dacă acţionarul semnificativ a revizuit ordinea de zi a şedinţei AGOA‚ convocată pentru data de 17 iulie 2015 în termenul legal şi dacă recurenta-reclamantă era în drept să nu ţină seama de ordinea de zi revizuită, raportat la invocata lipsă de claritate şi precizie a notificării de revizuire.

Or, prin cea de-a doua notificare (nr. 2245 din 26 iunie 2015) adresată în termen de 15 zile de la data publicării convocatorului, acţionarul C. S.R.L. a arătat explicit că solicită rectificarea ordinii de zi în sensul că solicită convocarea AGOA pentru alegerea unui nou consiliu de administraţie al Societăţii B. S.A., prin aplicarea votului cumulativ şi că revocarea/încetarea mandatului vechiul consiliu de administraţie nu face obiect al votului în AGOA, ci va fi o consecinţă a alegerii noului consiliu prin metoda votului cumulativ, în situaţia administratorilor care nu vor fi aleşi astfel.

Instanţa de fond a apreciat corect că această notificare a fost clarificatoare asupra ordinii de zi cerute de către acţionarul semnificativ şi că supunerea la vot, prin voinţa recurentei-reclamante, în calitate de preşedinte al AGOA, a ordinii de zi iniţiale a condus la o încălcare a dreptului acţionarului semnificativ de a obţine alegerea membrilor consiliului de administraţie prin metoda votului cumulativ conform art. 235 din Legea nr. 297/2004.

Din cadrul corespondenţei purtate cu acţionarul semnificativ înaintea şedinţei AGOA ca şi din procesul-verbal al şedinţei nu rezultă că s-ar fi invocat ca viciu al procedurii urmate de acţionarul semnificativ nenominalizarea unor persoane (cu indicarea calificării lor profesionale), propuse a ocupa funcţiile de membrii ai consiliului de administraţie.

Din cuprinsul procesului-verbal al şedinţei rezultă că punctul 2 al ordinii de zi, prin care se cerea alegerea unui nou consiliu de administraţie prin aplicarea metodei votului cumulativ, a fost respins ca rămas fără obiect, în condiţiile nerevocării consiliului de administraţie în funcţie.

Or, aşa cum a arătat ASF, alegerea membrilor consiliului prin metoda votului cumulativ la cererea unui acţionar semnificativ este obligatorie, conform legii, iar revocarea foştilor membrii este efectul nerealegerii acestora prin această metodă de vot. Prin urmare, revocarea administratorilor în funcţie la data întrunirii AGOA nu era necesar a fi supusă votului acţionarilor, aceasta operând conform Regulamentului CNVM nr. 1/2006 (art. 124 alin. (3) şi (5).

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004, a Regulamentului CNVM nr. 1/2006 dar şi a dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, legalitatea şi temeinicia sancţionării recurentei-reclamante. Aceasta întrucât potrivit art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, în forma în vigoare la vremea faptelor, constituie contravenţie încălcarea obligaţiei de conduită cerută de art. 235 alin. (1), care se sancţionează cu amenda contravenţională de minim 10.000 RON conform art. art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) din Legea nr. 297/2004.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 este formal invocat (fără ca vreuna din criticile recurentei să poată fi subsumată acestui caz de nelegalitate a hotărârii), va respinge recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2296 din 29 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2.3. Analizând recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3242 din 26 octombrie 2016, Înalta Curte îl constată nefondat, instanţa de fond respingând în mod legal cererea de completare a dispozitivului sentinţei principale nr. 2296 din 29 iunie 2016, bazat pe constatarea că prin sentinţa principală a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei în întregul său, atât sub aspectul solicitării suspendării executării deciziei nr. 3425/2015 cât şi sub aspectul solicitării de anulare a aceleiaşi decizii, precum şi a deciziei nr. 398/2016 de soluţionare a plângerii prealabile.

Împrejurarea că instanţa nu a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere referitor la suspendare rezultă cu prisosinţă din conţinutul sentinţei nr. 2296/2016, în care acest capăt de cerere a fost tratat în mod distinct.

Prin urmare, susţinerile recurentei, care trebuie subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de completare ar fi fost greşit respinsă (câtă vreme dispozitivul sentinţei principale nu face distincţie între capetele de cerere) se impune a fi înlăturate întrucât pronunţarea în sensul respingerii în ansamblu a cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată o încălcare a regulilor de procedură, câtă vreme din cuprinsul hotărârii rezultă explicit şi neechivoc că au fost tratate toate capetele cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3242 din 26 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile formulate de recurenta-reclamantă A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2296 din 29 iunie 2016 şi a sentinţei civile nr. 3242 din 26 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2019.

GGC - MM