Environmental Fund Liability: Mandatory Documentation of Waste Valorization Intent to Satisfy Statutory Recycling Targets

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2016 sub nr. x/2016 reclamanta SC A. în contradictoriu cu Administraţia Fondului de Mediu a solicitat instanţei anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 august 2015 înregistrată la Administraţia Fondului de Mediu sub nr. x din 27 august 2015 cu privire la stabilirea obligaţiilor suplimentare în sumă de 1.147.328 RON şi a obligaţiilor accesorii aferente acestuia în cuantum de 173.752 RON stabilite pentru anii 2013 - 2014; anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x din 27 august 2015; anularea deciziei nr. 201 înregistrată la AFM sub nr. x din 13 noiembrie 2015 prin care a fost soluţionată contestaţia nr. 3972 din 1 octombrie 2015 împotriva deciziei de impunere; anularea Deciziei nr. 1 din 21 septembrie 2015 referitoare la plata obligaţiilor accesorii în cuantum de 16.483 RON înregistrată la AFM sub nr. x din 23 septembrie 2015 (decizie de impunere accesorie) anularea deciziei nr. 211 înregistrată al AFM sub nr. x din 2 decembrie 2015 prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva deciziei de impunere privind obligaţii accesorii; obligarea AFM la restituirea sumelor de 1.147.328 RON contribuţie stabilită suplimentar la plată; suma de 173.752 RON majorări calculate la obligaţiile stabilite suplimentar, suma de 16.483 RON accesorii în plus; obligarea AFM la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 192 din 17 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

A anulat Decizia nr. 201/2015, a admis contestaţia şi a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x din 27 august 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x din 27 august 2015 cu privire la obligaţiile suplimentare în sumă de 1.147.382 RON şi obligaţii accesorii aferente în cuantum de 173.752 RON. A anulat Decizia nr. 211/2015 şi Decizia de impunere x/2015 cu privire la obligaţii de plată accesorii în sumă de 16.483 RON.

A respins cererea de obligare a pârâtei la restituire şi a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4981,78 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 192 din 17 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Cluj

Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, a solicitat casarea sentinţei atacate şi în urma rejudecării cauzei respingerea acţiunii.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a susţinut că hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a art. 33 alin. (1) şi (3) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Referitor la constatările instanţei de fond cu privire la îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare, recurenta pârâtă a arătat că din analiza textelor de lege enunţate, rezultă faptul că operatorii economici responsabili au la îndemână două modalităţi prin care să realizeze obiectivul anual de valorificare şi reciclare, iar în funcţie de modalitatea aleasă, se stabileşte şi subiectul căruia îi incumbă răspunderea legală de a face dovada realizării obiectivelor, astfel:

- fie prin încredinţarea deşeurilor către un agent valorificator, în baza unui contract, situaţie în care are şi obligaţia de a dovedi că deşeurile au fost efectiv valorificate şi reciclate, iar răspunderea pentru neîndeplinirea obiectivelor îi incumbă în cazul în care nu poate dovedi acest lucru;

- fie prin transferarea responsabilităţii către un operator economic.

Prin urmare, intimata-reclamantă, în calitate de operator economic responsabil, optând pentru realizarea obiectivelor anuale în mod individual, pentru a-şi îndeplini obiectivul de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, trebuia să contracteze predarea deşeurilor de ambalaje, introduse pe piaţă, direct către un agent economic autorizat în valorificarea şi reciclarea acestora, în calitate de operator economic valorificator, iar ulterior, tot reclamanta avea obligaţia de a face dovada îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare.

Astfel, SC A. SRL avea obligaţia să se asigure că încheie contractul cu un operator economic valorificator care este autorizat să efectueze operaţiunile de valorificare, dar şi de reciclare, deoarece intimata-reclamantă ar fi trebuit să cunoască şi prevederile legale care o obligă ca tot ea să facă dovada îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare cu "situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare."(art. 33 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. 578/2006).

Reiterează că obligaţia intimatei-reclamante de a dovedi îndeplinirea obiectivelor anuale este instituită prin norme imperative, astfel că, în lipsa documentelor care să ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare, nu doar simpla predare a deşeurilor, nu se poate susţine că legea şi-a atins scopul şi că fondul, substanţa normei, s-ar fi realizat.

Aceste cantităţi de deşeuri de ambalaje au fost predate către SC B. SRL (fostă C. SRL) şi au fost raportate de SC B. SRL în contul SC D. S.A. pentru atingerea obiectivelor anuale ale clienţilor acesteia.

Susţinerea este fundamentată pe menţiunile din Adresa nr. x din 23 iulie 2015 transmisă de SC B. SRL şi Adresa nr. x din 17 iulie 2015 transmisă de SC D. SA, prin care ambele societăţi confirmă faptul că deşeurile de ambalaje din carton şi plastic provenite de la SC A. SRL şi predate către SC B. SRL au fost raportate în contul SC D. SA pentru îndeplinirea obiectivelor anuale ale clienţilor SC D. SA

Cantităţile de deşeuri de ambalaje din hârtie şi plastic care nu au fost luate în calcul pentru atingerea obiectivele de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005 în contul SC A. SRL nu respectă prevederile art. 24 din Ordinul 578/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume nu este asigurată trasabilitatea deşeurilor de ambalaje până la operatorul economic valorificator.

Aceste cantităţi nu au fost luate în considerare, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 33 din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul ale contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare, pe facturile de vânzare nu sunt prevăzute menţiuni cu privire la scopul predării acestor deşeuri şi nu există confirmarea faptului că societatea care efectuează reciclarea ar efectua operaţiunea pentru realizarea obiectivelor anuale pentru şi în numele SC A. SRL Această omisiune de pe facturile de vânzare de deşeuri a dus la posibilitatea SC B. SRL de a declara aceste cantităţi în contul SC D. SA

Mai mult decât atât, pentru realizarea acestor obiective, legislaţia prevede încheierea unui contract de prestări servicii între cele două părţi - SC A. SRL şi SC B. SRL. Prin acest contract SC B. SRL se obligă să declare cantităţile de deşeuri de ambalaje pentru realizarea obiectivelor în numele SC A. SRL şi să asigure trasabilitatea acestor deşeuri.

Referitor la susţinerile SC A. SRL cu privire la situaţia deşeurilor din lemn, arată că aceste cantităţi de deşeuri de ambalaje au fost predate de societate către SC B. SRL pe bază de factură, fără a avea menţiunea că realizează obiectivele anuale. Deoarece aceste deşeuri din lemn nu au fost date de către prestatorul SC B. SRL în contul altei societăţi comerciale, iar societăţile unde aceste deşeuri au ajuns (SC E. SRL şi SC F. SRL SRL) au calitatea de reciclatori de deşeuri din lemn şi au confirmat faptul că au reciclat aceste deşeuri pentru realizarea obiectivelor SC A. SRL, cantităţile de deşeuri din lemn au fost luate în calcul la realizarea obiectivelor anuale ale SC A. SRL

Deosebirea dintre deşeurile din lemn şi cele din hârtie şi plastic este următoarea: SC B. SRL nu a raportat cantitatea de deşeu din lemn pentru atingerea obiectivelor altor societăţi, chiar dacă ar fi putut (pentru că nu exista menţiuni pe facturile de vânzare), iar pentru deşeurile din hârtie şi plastic a raportat cantitatea în contul SC D. SA

Menţionează, de asemenea, că obligaţia de a raporta şi a plăti îi revine lui SC A. SRL şi nu societăţii SC B. SRL, iar A.F.M. nu poate trage la răspundere pe acesta din urmă pentru nerespectarea unor clauze dintr-un contract între cele două societăţi.

Astfel, în lipsa documentelor care să ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare, nu doar simpla predare a deşeurilor, nu se poate susţine că legea şi-a atins scopul şi că fondul, substanţa normei, s-ar fi realizat.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7862 din 18 decembrie 2013, hotărâre din care cităm: "Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că societatea comercială reclamantă a predat/valorificat, pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare, cu clauze specifice, cantităţile respective de deşeuri de ambalaje, în loc să le "încredinţeze", în scopul şi în condiţiile exprese ale dispoziţiilor H.G. nr. 621/2005 şi a Ordinului nr. 578/2006, astfel încât, în mod legal organele fiscal nu le-au luat în calcul la îndeplinirea obiectivului anual".

Îndeplinirea prevederilor legale referitoare la menţiunile din documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje precum şi existenţa contractelor anterior emiterii acestor documente sunt absolut necesare pentru a dovedi:

a) Scopul prestabilit al acestor tranzacţii

b) Dovada că agentul economic valorificator îşi asumă sarcina pentru predarea deşeurilor colectate strict în contul intimatei.

Concluzionând, agenţii economici valorificatori nu au obligaţia de a preda pentru valorificare aceste deşeuri de ambalaje în contul operatorului economic responsabil (în cauza, intimata) decât în ipoteza în care această obligaţie este asumata în mod expres în cadrul contractului, cumulativ cu existenţa menţiunilor din documentele de însoţire - procedură ce nu a fost îndeplinită de reclamantă.

Faţă de argumentele de fapt şi de drept expuse anterior, conchide că, în speţă, intimata-reclamantă nu s-a conformat prevederilor H.G. nr. 621/2005, OMMGA nr. 578/2006 în sensul de a încredinţa în mod va/abil către un operator economic valorificator a responsabilităţii îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţă, obligaţiile la Fondul pentru mediu fiind determinate în mod corect de către organul fiscal.

În consecinţă, consideră că intimata-reclamantă a reţinut greşit că sintagma "încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare" este una lipsită de importanţă, această menţiune pe documente având un rol determinant în stabilirea corectă a obiectivelor de valorificare/reciclare îndeplinite chiar la nivel naţional din motive lesne de înţeles. Sintagma implică obligativitatea preluatorului de a îndeplini obiectivele celui care predă deşeurile, indicând preluatorului dacă cel care predă deşeurile are obiective de valorificare de îndeplinit (cel care predă nu are întotdeauna calitatea de contribuabil la Fondul pentru mediu). Totodată, lipsa menţiunii pe documente îi lasă colectorului/valorificatorului libertatea de a valorifica deşeurile în numele operatorilor economici de transfer de responsabilitate (conform Adresei nr. x din 28 iulie 2015). Societatea controlată a luat legătura cu colectorii pentru a face dovada trasabilităţii deşeurilor proprii, dar răspunsul acestora a fost că deşeurile de ambalaje preluate de la SC A. SRL au fost predate/valorificate în contul organizaţiilor de transfer, întrucât pe documente nu s-a precizat scopul în care au fost predate. Prin urmare cantităţile de deşeuri de ambalaje predate nu pot fi luate în calcul la îndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare ale SC A. SRL

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă SC A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, pe motiv că termenul de recurs 15 zile a fost depăşit, şi excepţia nulităţii recursului, pe motiv că acesta nu cuprinde niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) şi nu se formulează nicio critică de nelegalitate faţă de hotărârea primei instanţe, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta a asigurat trasabilitatea deşeurilor de ambalaje până la operatorii economici valorificatori (reciclatori) în felul următor:

(a) încheierea contractelor dintre reclamantă şi colectorul B. şi predarea deşeurilor către această societate în baza relaţiei contractuale dintre cele două entităţi (a se vedea Anexa 1 şi Anexa 2 la Cererea de Chemare în Judecată);

Cu privire la relaţia contractuală dintre cele două părţi, instanţa de fond în mod corect a reţinut că:

"prin actele încheiate părţile au stabilit că: colectarea deşeuri reciclabile se realizează în vederea reciclării şi valorificării lor." (b) Cantitatea totală de deşeuri preluată de colectorul B. de la reclamantă a fost predată şi reciclată de către reciclatori autorizaţi (G., H. SA Zărneşti, E. SRL şi F. SRL), aşa cum se menţionează şi în declaraţiile privind trasabilitatea furnizate de B. ataşate la Cererea de chemare în judecată - Anexa 10.

În acest sens, prima instanţă în mod corect reţine:

"în derularea relaţiilor contractuale asumate actele respectiv rapoarte de gestiune, atestă că au fost colectate selectiv deşeuri reciclabile: lemn, carton, hârtie: mase plastice. Mai atestă actele respectiv declaraţii privind trasabilitatea, publicaţii/informaţii privind transportul, facturi: a fost realizată trasabilitatea iar deşeurile au fost valorificate/reciclate de către societăţii autorizate"

Practic motivul pentru care recurenta susţine că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi nu şi-a îndeplinit obiectivele de reciclare şi valorificare este faptul că nu a menţionat pe facturile trimise către B. "pentru îndeplinirea obiectivelor anuale al SC A. SRL", iar B. a declarat aceste deşeuri în contul altei societăţi.

Cu privire la susţinerea recurentei, potrivit căreia trasabilitatea nu se poate demonstra în lipsa unor formule standard de pe facturile fiscale instanţa de fond în mod corect a reţinut că:

"Susţinerea nu poate fi primită întrucât se omite a se lua în considerare şi alte documente întocmite şi anume contracte, declaraţii, rapoarte de gestiune prin care se confirmă date de ridicare, categorii de deşeuri, cantităţi colectate în derularea relaţiilor contractuale. Lipsa evidenţiată de autoritate pentru facturile în cauză trebuie interpretată prin raportare la toate actele deţinute, la principiile comunitare aplicate în materia fiscalităţii şi anume la principiul preeminenţei fondului asupra formei.

Având în vedere evitarea situaţiei în care în lipsa analizei adecvate a aporturilor comerciale şi a relaţiilor economice pe care contribuabilul se bazează, o viziune formalistă şi limitată să nu conducă la adoptarea unor concluzii şi la luarea unor măsuri nelegale. Principiul realităţii nu doar că trebuie coroborat cu principiul neutralităţii, dar trebuie interpretat ca reprezentând obligaţia autorităţilor de a căuta realitatea economică a tranzacţiilor şi nu de a se limita la aspectele pur juridice sau contabile ale acesteia. Cum actele evidenţiază cantităţi eventuale lipsuri formale din facturi nu pot să conducă la concluzia nerealizării scopului cerut de norme."

Mai mult decât atât, Metodologia nu mai prevede, în prezent, necesitatea indicării unor menţiuni specifice pe facturi. Aceste dispoziţii legale au fost eliminate din cuprinsul Metodologiei prin intermediul modificării intervenite în 21 februarie 2014, fapt menţionat şi mai sus la punctul (7) şi pe larg la punctele 43 - 46 din Cererea de Chemare în Judecată. Or, dacă obligativitatea menţiunilor a fost eliminată de legiuitor, este evident că această formalitate nu a fost considerată necesară atingerii scopului urmărit de legiuitor prin sistemul de reciclare/valorificare a deşeurilor. Deci, spiritul legii în acest caz este exact opus celui invocat de AFM.

Nici apărarea potrivit căreia AFM e îndreptăţită să refuze să ia în calcul cantităţile de deşeu din plastic şi hârtie/carton pentru motivul că B. le declarase către reciclatori ca fiind reciclate în beneficiul D. SA nu poate fi primită de instanţă.

Recurenta nu a contestat faptul că deşeurile preluate de la reclamantă de către B. au fost reciclate de către entităţile autorizate. Mai mult decât atât, reciclarea deşeurilor respective este recunoscută şi de B., între altele, în următoarele documente:

(a) în declaraţiile privind trasabilitatea furnizate de B. către reclamantă şi ataşate la Cererea de Chemare în Judecată ca Anexa 10, unde se spune:

"întreaga cantitate a fost predată de compania noastră către G. România sau către alţi reciclatori, după caz, conform altor declaraţii furnizate la aceeaşi Anexă 10 - n.n. NNDKP (...) şi apoi transportate la reciclare în baza anexelor 5 şi a facturilor, alăturate. Operaţiunea de valorificare este R3." (b) în Adresa nr. x din 28 iulie 2015 trimisă de B. către AFM (ataşată ca Anexa 3 la Cererea de Chemare în Judecată), unde se menţionează următoarele la punctul 2:

"Compania noastră nu este reciclator, prin urmare cantităţile de deşeuri de ambalaje preluate de la A. au fost predate unor terţi colectori, care au făcut dovada trasabilităţii până la instalaţiile de reciclare, conform documentelor deja furnizate către A., în cadrul controlului derulat de instituţia dumneavoastră. Metoda de reciclare pentru care există dovada trasabilităţii este R3."

În acest fel, nu se pune la îndoială de niciuna din părţile implicate (nici măcar de AFM) faptul că toate deşeurile colectate de B. de la reclamantă au fost valorificate (prin reciclare) în mod corespunzător, asigurându-se în acest fel trasabilitatea de la reclamantă şi până la valorificator, conform art. 24 litera (e) din Metodologie.

Pe de altă parte, deşi comportamentul reclamantei a fost similar şi s-a derulat în baza aceluiaşi contract şi pentru deşeurile din lemn, autoritatea a impus o taxă suplimentară pentru alte ambalaje din unicul considerent că comportamentul B. (fostă C.) a fost diferit.

În concluzie, reclamanta nu a încheiat aceste contracte cu B. având ca scop vânzarea deşeurilor ci având ca scop îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare prin reciclare conform H.G. nr. 621/2005, motiv pentru care, reclamanta nu poate fi sancţionată pentru o neîndeplinire a obligaţiilor care reveneau B. Conform contractului încheiat între A. şi B., "În situaţia în care A. SRL declară la fondul de mediu cantităţile de deşeuri de ambalaje vândute în cadrul acestui contract, SC B. SRL (fosta C. SRL) se angajează să nu raporteze aceste cantităţi în numele altui agent economic, [s.n. NNDKP] în acest sens, A. SRL va notifica în scris SC B. SRL (fosta C. SRL) dacă are nevoie de confirmarea cantităţilor de deşeuri de ambalaje valorificate în scopul atingerii obiectivelor de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005, modificată şi completată de H.G. nr. 247/2011 privind deşeurile de ambalaje, precum şi O.U.G. nr. 196/2005, cu modificările şi completările ulterioare, privind fondul de mediu".

Recurenta susţine în cererea de recurs faptul că lipsa menţiunii pe facturii şi a notificării a conferit B. libertatea de a declara cantitatea de deşeuri în contul altei societăţi, făcând abstracţie de chiar scopul contractelor încheiate cu B., respectiv de obligaţia esenţială a acesteia de a valorifica în scopul reciclării deşeurile de ambalaje pentru atingerea obiectivelor de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005.

B. nu trebuia să aştepte notificări din partea reclamantei pentru a valorifica deşeurile de ambalaje în contul acesteia, ci trebuia să îşi execute obligaţiile contractuale asumate ab initio.

Având în vedere argumentele prezentate, solicită respingerea recursului formulat de recurenta AFM şi menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 192/2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, cu cheltuieli de judecată.

II. Procedura de soluţionare a recursului.

5. Aspecte de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Deciziei nr. 201 înregistrată la AFM sub nr. x din 13 noiembrie 2015 prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva Deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 august 2015 cu privire la stabilirea obligaţiilor suplimentare în sumă de 1.147.328 RON şi a obligaţiilor accesorii aferente acestuia în cuantum de 173.752 RON, stabilite pentru anii 2013 - 2014, solicitând anularea în parte a deciziei de impunere nr. x, precum şi anularea Deciziei nr. 1 din 21 septembrie 2015 referitoare la plata obligaţiilor accesorii.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, reţinând următoarele:

Prin Raportul de inspecţie nr. x încheiat la data de 27 august 2015 s-a constatat că în perioada 3 ianuarie 2013 - prezent societatea are încheiat Contract de prestări servicii colectare deşeuri nr. x din 3 ianuarie 2013 cu SC B. SRL, obiectul contractului este "SC B. SRL (fosta C. SRL) se obliga să valorifice în scopul reciclării deşeurile de ambalaje pentru atingerea obiectivelor de valorificare prin reciclare, conform H.G. nr. 621/2005".

S-a mai reţinut că societatea a predat SC B. SRL (fosta C.) deşeuri de ambalaje din hârtie şi plastic care au fost raportate pentru atingerea obiectivelor anuale în contul altor societăţi .

În considerarea faptului că reclamanta, în contextul introducerii pe piaţă naţională de produse bunuri ambalate, nu a îndeplinit obiectivul anual de valorificare/reciclare, întrucât nu a cuprins/menţionat în facturi cantitatea predată, iar raportarea s-a făcut în contul altor societăţi, prin Decizia de impunere nr. x/2015 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată la fondul de mediu în sumă de 1.329.659 RON .

Cele stabilite au fost contestate, reclamanta susţinând, în esenţă: lipsa apărării, a nemotivării actelor, greşita reţinere a neîndeplinirii obiectivului anual de valorificare în raport de existenţa actelor şi cele stabilite prin norme .

Prin Decizia nr. 201/2015 contestaţia a fost respinsă, reţinându-se că societatea a fost informată şi a prezentat un punct de vedere, astfel că nu se poate reţine lipsa ascultării; că societatea nu a respectat prevederile art. 24, art. 33 din Ordinul 578/2006 şi anume, nu a asigurat trasabilitatea şi nu a realizat obiectivul anual, cantităţile de deşeuri au fost raportate în contul atingerii obiectivelor pentru alte societăţi .

Prin decizia nr. 211 a fost respinsă contestaţia reclamantei şi împotriva Deciziei nr. 1 din data de 21 septembrie 2015, prin care au fost stabilite în sarcina acesteia accesorii în sumă de 16.485 RON, având în vedere că obligaţiile accesorii au fost stabilite în conformitate cu prevederile art. 119 din O.G. nr. 92/2003 .

Potrivit dispoziţiilor art. 24 şi art. 33 din Ordinul 578/2005, obiectivul anual de valorificare se realizează prin: valorificare de către operatorii economici responsabili a deşeurilor de ambalaje generate(...), încredinţarea de către operatori economici responsabili a deşeurilor de ambalaje generate şi propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţă în baza unui contract, unui operator economic valorificator.

Reiese din normele enunţate că se poate încredinţa valorificarea deşeurilor unui operator valorificator în baza unui contract; că dovada realizării obiectivului anual de valorificare se realizează prin documente justificative iar în cazul transferării responsabilităţii din documente să rezulte - situaţia eliberată de operatorul economic valorificator prin care să se evidenţieze cantităţile de deşeuri preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare.

Actele dosarului atestă că reclamanta a încheiat în perioada controlată contracte cu operatorul B., având ca obiect asigurarea de servicii privind colectarea, transportul şi depozitarea/valorificarea pentru reciclare a deşeurilor .Astfel prin Contractul x din 3 ianuarie 2013 şi nr. 35/2014, părţile au prevăzut că:, operatorul se obligă să valorifice în scopul reciclării deşeurile de ambalaje, pentru atingerea obiectivelor de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005, modificată şi completată cu H.G. nr. 247/2011 privind deşeurile de ambalaje, precum şi O.U.G. nr. 196/2005 cu modificările şi completările ulterioare, privind fondul de mediu.

În situaţia în care utilizatorul declară la fondul de mediu cantităţile de deşeuri de ambalaje vândute în cadrul acestui contract operatorul se angajează să nu raporteze aceste cantităţi în numele altui agent economic. În acest sens utilizatorul va notifica în scris operatorul dacă are nevoie de confirmarea cantităţilor de deşeuri de ambalaje valorificate în scopul atingerii obiectivelor de valorificare prin reciclare prevăzute de H.G. nr. 621/2005 modificată şi completată de H.G. nr. 247/2011 privind deşeurile de ambalaje, precum şi O.U.G. nr. 196/2005 cu modificările şi completările ulterioare, privind fondul de mediu.

În derularea relaţiilor contractuale asumate, actele, respectiv rapoarte de gestiune, facturi, atestă că a fost realizată trasabilitatea iar deşeurile au fost valorificate/reciclate de către societăţii autorizate.

Evaluând înscrisurile depuse, prima instanţă a reţinut că au fost încheiate contracte, că au fost emise documente care atestă situaţia valorificării/reciclării. Ori, în atare situaţie, câtă vreme actele atestă predarea către colectori ce şi-au asumat inclusiv obligaţia de reciclarea dar şi predarea către valorificatori finali, trasabilitate nu se poate vorbi de o neîntrunire a cerinţei normei sub aspectul nerealizării obiectivului iar din această perspectivă reţinerile prin actele contestate sunt greşite.

Faţă de susţinerile pârâtei, în sensul că actele nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi luate în considerare, respectiv facturile nu menţionează cantitatea predată pentru colectare/valorificare, prima instanţă a apreciat că nu pot fi primite, întrucât trebuie avute în vedere şi alte documente întocmite, şi anume contracte, declaraţii, rapoarte de gestiune prin care se confirmă date de ridicare, categorii de deşeuri, cantităţi colectate în derularea relaţiilor contractuale, iar lipsa menţiunilor din facturile în cauză trebuie interpretată prin raportare la principiul preeminenţei fondului asupra formei.

Faţă de afirmaţiile pârâtei, potrivit cărora nu se putea reţine realizarea scopului legii, deoarece cantităţile de deşeuri neluate în considerare au fost declarate în realizarea obiectivului pentru alte societăţi, prima instanţă a arătat că nu se poate imputa reclamantei responsabilitatea gestionării ulterioare colectării câtă vreme colectorul cocontractant a eliberat rapoarte şi declaraţii de trasabilitate.

6. Analiza motivelor de casare

Faţă de excepţia nulităţii recursului, invocată în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. de către intimata reclamantă prin întâmpinare, recurenta pârâtă a precizat că motivul de recurs la care se încadrează criticile formulate prin cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este întemeiat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare:

Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita aplicare a prevederilor art. 33 alin. (1) şi (3) din Ordinul nr. 578/2006, potrivit cărora, obiectivul anual de valorificare, inclusiv de reciclare, se poate realiza de către operatorii economici responsabili fie prin încredinţarea deşeurilor către un agent valorificator, în baza unui contract, situaţie în care aceştia au şi obligaţia de a dovedi că deşeurile au fost efectiv valorificate şi reciclate, iar răspunderea pentru neîndeplinirea obiectivelor îi incumbă în cazul în care nu pot dovedi acest lucru, fie prin transferarea responsabilităţii către un operator economic.

Intimata reclamantă, prin raportare la procedeul ales (33 alin. (1), pentru a-şi îndeplini obiectivul de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, trebuia să contracteze predarea deşeurilor de ambalaje introduse pe piaţă direct către un agent economic autorizat în reciclarea acestora, în calitate de operator economic reciclator, iar ulterior, să facă dovada îndeplinirii obiectivelor anuale.

În acest sens, intimata-reclamantă avea obligaţia de a menţiona pe documentele de însoţire a deşeurilor dacă încredinţarea acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare/reciclare a deşeurilor, această obligaţie fiind expres prevăzută la art. 33 alin. (4) din Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, potrivit cărora:

"(4) Operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje".

Intimata-reclamantă nu a contestat obligaţia legală care-i incumbă în sensul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare şi reciclare, însă a susţinut că cerinţa menţionării în documentele de însoţite a deşeurilor a faptului că încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje este o cerinţă formală, care putea fi suplinită prin probele administrate, care atestă trasabilitatea deşeurilor de ambalaje până la operatorii economici valorificatori (reciclatori) şi dovedesc îndeplinirea obiectivelor anuale.

În opinia intimatei-reclamante, lipsa acestei menţiuni standard nu îndreptăţea pârâta să nu ia în considerare deşeurile predate pe bază contractuală către colectorul B., predate şi reciclate în final de către reciclatori autorizaţi, pe considerentul că deşeurile în cauză au fost raportate de colectorul B. în contul realizării obiectivelor anuale de valorificare ale altor societăţi.

Intimata-reclamantă şi-a argumentat afirmaţia arătând că în prezent metodologia nu mai prevede necesitatea indicării unor menţiuni specifice pe facturi, aceste dispoziţii fiind eliminate din cuprinsul Metodologiei prin intermediul modificării intervenite în 21 februarie 2014.

Contrar acestor afirmaţii, Înalta Curte constată că cerinţa înscrierii menţiunii referitoare la scopul operaţiunii realizate nu constituie o cerinţă formală şi nu a fost înlăturată prin modificările legislative aduse metodologiei în cauză.

Astfel, în forma în vigoare la zi, dispoziţiile alin. (1) lit. c) al art. 25 din Ordinul MMDD 578/2006, prevăd:"Pentru a fi luate în calcul la îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, în cazul deşeurilor de ambalaje prevăzute la art. 23 alin. (1), trebuie îndeplinite următoarele condiţii (...):

c) pe facturile fiscale şi pe documentele de însoţire a transporturilor de deşeuri de ambalaje trebuie să se menţioneze că încredinţarea se realizează în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, respectiv de reciclare, precum şi datele de identificare ale operatorului economic responsabil pentru care se îndeplinesc obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie;"

Aşadar, organele de control din cadrul AFM au stabilit în sarcina intimatei-reclamante sume de plată cu titlu de contribuţii la Fondul de mediu datorită neîndeplinirii de către aceasta a obiectivului anual de valorificare, reţinând, în esenţă, că nu pot fi luate în considerare din perspectiva realizării acestui obiectiv acele cantităţi de deşeuri de ambalaje care au fost predate către SC B. SRL (fostă C. SRL) şi au fost raportate de aceasta în contul SC D. SA pentru atingerea obiectivelor anuale ale clienţilor acesteia.

În opinia primei instanţe, în situaţia dată, cantităţile predate în executarea contractului încheiat cu SC B. SRL rezultă din alte documente: actele, respectiv rapoarte de gestiune, facturi, ce atestă că a fost asigurată trasabilitatea, că deşeurile au fost valorificate/reciclate de către societăţii autorizate, prin urmare aceste înscrisuri dovedesc îndeplinirea obiectivelor anuale ale reclamantei chiar dacă au fost declarate în realizarea obiectivului pentru alte societăţi, întrucât nu se poate imputa reclamantei responsabilitatea gestionării ulterioare colectării câtă vreme colectorul cocontractant a eliberat rapoarte şi declaraţii de trasabilitate.

Înalta Curte nu poate împărtăşi aceste considerente. Apreciază că sunt întemeiate constatările organelor de control cu privire la încălcarea de către intimata-reclamantă a prevederilor art. 33 din Ordinul nr. 578/2005, constând în omisiunea acesteia de a menţiona în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje a faptului că încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje. De asemenea, conchide, în acord cu organele de control, că tocmai aceste omisiuni au constituit premisele pentru care cantităţile de deşeuri de ambalaje predate către SC B. SRL (fostă C. SRL), să fie raportate de această societate în contul SC D. SA pentru atingerea obiectivelor anuale ale clienţilor acesteia.

Obligaţia de a asigura trasabilitatea, în acord cu prevederile art. 24 din Ordinul nr. 578/2006, este distinctă de cea privitoare la realizarea obiectivelor anuale de reciclare, cele două obligaţii trebuie îndeplinite cumulativ, iar traseul deşeurilor produse de reclamantă până la operatorul economic valorificator nu dovedeşte îndeplinirea obiectivelor cât timp respectivele cantităţi au fost raportate în contul altor societăţi.

În cadrul controlului judiciar efectuat, Înalta Curte observă că obligaţia legală stabilită în mod generic în sarcina operatorilor economici responsabili, de a menţiona în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare, a fost particularizată prin clauzele contractelor de prestări servicii de colectare deşeuri depuse de intimata-reclamantă (pct. II. - Obiect de activitate). Astfel, în situaţia în care utilizatorul declară la fondul de mediu cantităţile de deşeuri predate, are obligaţia de a notifica operatorul în sensul că are nevoie de confirmarea cantităţilor de deşeuri de ambalaje valorificate în scopul atingerii obiectivelor de valorificare, potrivit legislaţiei speciale.

În consecinţă, apărările intimatei-reclamante, fundamentate pe realitatea şi efectivitatea operaţiunii de valorificare a deşeurilor, pe principiul prevalenţei fondului asupra formei, erau într-adevăr concludente dacă aceasta era aptă să dovedească nu doar predarea spre valorificare a deşeurilor sau asigurarea trasabilităţii acestora, ci şi faptul că aceste operaţiuni au fost realizate în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare, probă care se putea face, în acord cu contractul încheiat cu operatorul economic colector, prin dovada notificării transmise în sensul arătat la alineatul precedent.

În lipsa acestei notificări, intimata-reclamantă nu poate opune recurentei pârâte principiile amintite, având în vedere că atât legislaţia specială, cât şi contractul de prestări servicii de colectare deşeuri, permiteau operatorului economic care a colectat deşeurile produse de reclamantă să le raporteze în contul altor societăţi.

Având în vedere că intimata reclamantă nu a fost în măsură să dovedească îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare/reciclare a deşeurilor, Înalta Curte apreciază că motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă, în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 578/2005, este întemeiat.

7. Soluţia instanţei de recurs cu privire la excepţia nulităţii.

Examinând excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata reclamantă în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că susţinerile invocate de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs pot fi încadrate la motivul de recurs precizat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin urmare, excepţia nulităţii urmează a fi respinsă.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul formulat de pârâtă, va casa hotărârea atacată şi rejudecând cauza va respinge acţiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu, împotriva Sentinţei nr. 192 din 17 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2019.

GGC - LM