Termination of public financing contract: illegality due to bypassing contractual 30-day cure period for culpable fault

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 8 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat: suspendarea executării Deciziei nr. AFM din 12 mai 2015 de sistare temporară a utilizării finanţării din cadrul Contractului pentru Finanţare Nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, comunicată petentei în cuprinsul Adresei AFM nr. x din 22 iunie 2015 şi a Deciziei AFM din 12 august 2015 de reziliere unilaterală a Contractului pentru Finanţare Nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, comunicată petentei în cuprinsul Adresei AFM nr. x din 28 august 2015; anularea celor două decizii menţionate şi a tuturor actelor subsecvente încheiate în temeiul celor de mai sus; obligarea pârâtei AFM la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3286 din 28 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosar nr. x/2016, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei de mai sus, recurenta-reclamantă A. SRL a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în urma analizei cauzei sub toate aspectele, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la cazul fortuit, incident în cauză.

Disputa contractuală care a dat naştere prezentului litigiu s-a născut dintr-un eveniment independent de voinţa părţilor: falimentul societăţii care urma să livreze echipamentul necesar pentru realizarea proiectului.

Recurenta a arătat că nu poate fi de acord cu aserţiunea reţinută de instanţă, şi anume că falimentul şi imposibilitatea de livrare sunt circumstanţe previzibile în activitatea comercială, dar este de acord cu aserţiunea că reclamanta ar fi trebuit să depună o diligentă de verificare şi alegere a unui furnizor solvabil, apt de a livra echipamentele. Cu privire la aceasta din urmă, se arată că această împrejurare nu a fost analizată de instanţă, dar la data contractării, recurenta şi-a verificat cocontractantul, respectiv a verificat informaţiile financiare publicate pe site-ul de internet al Ministerului de Finanţe, menţiunile de la Registrul Comerţului, informaţii din care rezulta că societatea cu care urma să contacteze înregistra profit şi o cifră de afaceri însemnată; de asemenea, B. era reprezentantul în România al liderului mondial care comercializa acest tip de utilaje, C., cu sediul în Olanda. Aşa cum rezultă şi din înscrisurile depuse, extrase din articole financiare, cocontractantul Reclamantei dispunea, încă din anul 2002 de cele mai înalte certificări de management al calităţii, ISO 9001-2000.

Împrejurarea că B. SRL a înregistrat la Tribunalul Bucureşti cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei la data de 17 iulie 2012, cerere care a fost admisă la data de 26 iulie 2012, deci la trei ani distanţă de la data la care recurenta a contractat cu aceasta, nu putea fi prevăzută şi nu poate fi imputată recurentei.

Mai mult, cu un an înainte de a încheia contractul cu B., Recurenta a încheiat, la data de 27 februarie 2008, D. un contract cu o societate din Germania pentru acelaşi tip de echipament, contract pe care, ulterior, l-a reziliat deoarece această societate, în urma verificărilor întreprinse, nu prezenta destule garanţii.

3.2. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la culpa contractuală şi procedura de urmat în cazul acesteia, pentru rezilierea contractului.

Recurenta a invocat faptul că procedura prevăzută de art. 8 pct. 3 din contract a fost ignorată de către intimata AFM.

Potrivit art. 8 alin. (3) din contractul de finanţare, AFM era obligată să notifice A. în termen de maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă care să justifice sistarea temporară a contractului de finanţare, sistare care nu poate avea loc înaintea trecerii unei perioade de 30 de zile în care A. să poată remedia cazul de culpă identificat.

Prin chiar însăşi acţiunea formulată de AFM în Dosarul nr. x/2015 şi răspunsul la plângerea prealabilă, intimata-pârâtă a recunoscut că A. şi-a îndeplinit în mod complet toate obligaţiile solicitate prin Adresa AFM nr. 48764 din 31 martie 2015, fiind depuse la dosar dovezile achitării de către A. a contribuţiilor proprii în cadrul contractului de finanţare şi clarificările privind Decizia civilă a Curţii de Apel Bucureşti nr. 909 din 9 aprilie 2014. Dacă AFM ar fi considerat că A. încalcă contractul, procedura stabilită în mod expres şi neechivoc prin art. 8 alin. (3) din contractul de finanţare trebuia urmată.

Prin urmare, deşi identificarea unui nou caz de culpă ar fi presupus îndeplinirea procedurii din art. 8 alin. (3) din contractul de finanţare, AFM prin Decizia de Sistare Temporară a informat A. de faptul că sistarea temporară a finanţării fost luată în data de 12 mai 2015, nicio altă comunicare nemaifiind efectuată în perioada 12 mai - 22 iunie 2015; fără a se identifica niciun caz de culpă imputabil pârâtei şi, implicit, neacordându-se nici vreo perioadă de remediere.

Recurenta a arătat că prin aceasta se încalcă flagrant prevederile contractuale şi principiul executării cu bună-credinţă a actelor juridice, întrucât nu sunt identificate încălcările obligaţiilor din cadrul contractului de finanţare şi nici nu se acordă termen petentei pentru a le rezolva, în condiţiile art. 8 alin. (3) din Contractul de Finanţare.

Mai mult, prin Decizia de Sistare Temporară AFM stabileşte în sarcina recurentei obligaţia de restituire a sumelor decontate pentru achiziţia utilajelor solicitate la plată prin cererea de tragere nr. x din 16 septembrie 2009. Această solicitare nu are niciun fundament în contractul de finanţare. Astfel, prin adresa în cauză AFM stabileşte în sarcina petentei obligaţii extracontractuale ce condiţionează sistarea temporară a finanţării şi nu identifică încălcări ale contractului de finanţare; cel mult o eventuală obligaţie de restituire a sumelor decontate putea fi imputată A. ulterior rezilierii contractului de finanţare, în condiţiile art. 8 alin. (3) lit. b) din contractul de finanţare. Mai mult decât atât, contractul de finanţare nu cuprinde niciun grafic prestabilit prin care A. se obligă la anumite date fixe să facă dovada rambursărilor din fondurile proprii.

Prin urmare AFM, folosind excesul de putere specific unei autorităţi publice în relaţia cu o entitate de drept privat, modifică în fapt contractul de finanţare, încălcând prevederile art. 14 alin. (1) şi principiile fundamentale ce guvernează încheierea şi modificarea actelor juridice.

Întrucât Decizia de Reziliere este fundamentată exclusiv pe neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin Decizia de Sistare Temporară şi nu are la bază constatarea neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de A. prin contractul de finanţare, se observă caracterul profund nelegal al Deciziei de Reziliere. Prin urmare, aceasta nu poate produce efecte, contractul de finanţare rămânând pe deplin în vigoare.

3.3. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la rezilierea contractului.

A. a adus la cunoştinţă AFM prin Adresele nr. x din 7 mai 2015 şi nr. 30 din 8 mai 2015 cazul fortuit în executarea contractului de finanţare, reprezentat de falimentul B. SRL, circumscris prevederilor art. 10 alin. (4) din contractul de finanţare. De asemenea, această susţinere a reclamantei a fost reluată prin Adresa din 29 septembrie 2015.

Petenta a depus toate diligentele pentru a remedia efectele acestui caz fortuit prin înscrierea la masa credală a B. SRL pentru o sumă de 3.418.236,36 RON, superioară celei solicitate de către AFM spre a fi restituită, în cuantum de 3.383.352 RON. De asemenea, creanţa recurentei faţă de B. SRL este purtătoare de dobânzi, astfel încât nu se prejudiciază în niciun fel finanţarea acordată de AFM.

În plus, A. a încheiat Contractul nr. x/00066/10 cu E., societate germană, pentru a achiziţiona componentele necesare desfăşurării proiectului realizat prin fondurile din Contractul de Finanţare. În acest sens, A. a achitat societăţii germane suma de 100.000 de Euro cu titlu de avans, însă livrarea utilajelor nu se poate realiza decât în anul 2016 din cauza epuizării capacităţilor de producţie aferente anului 2015 ale E., acesta fiind motivul pentru care recurenta a solicitat suspendarea Contractului de Finanţare până în data de 15 decembrie 2015.

Astfel se poate identifica, pe de o parte, efortul depus de petentă pentru a depăşi impedimentele apărute şi a executa în mod satisfăcător contractul de finanţare şi, pe de altă parte, conduita caracterizată de bună-credinţă a petentei care nu doreşte să creeze niciun fel de prejudiciu ori neregulă relativ la finanţarea acordată, solicitând astfel suspendarea din proprie iniţiativă a Contractului de Finanţare.

În ceea ce priveşte solicitarea AFM pentru emiterea unui nou bilet la ordin de către A., aceasta nu este justificată în mod obiectiv de nicio situaţie intervenită în executarea contractului de finanţare, nefiind nici motivată în vreun fel de AFM. AFM şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a biletului la ordin în momentul încheierii contractului de finanţare. Nu a apărut nicio situaţie de natură să necesite reluarea acestei activităţi. Niciun drept conferit de lege sau prin convenţia părţilor nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, conform art. 15 C. civ., or o atare solicitare apare în condiţiile prezentate ca fiind abuzivă şi nu poate fi imputată recurentei neîndeplinirea acestei cereri.

În orice caz, în situaţia de faţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1549 şi 1551 C. civ. pentru a opera rezilierea contractului de finanţare. Având în vedere că solicitarea de restituire a sumelor decontate pentru achiziţionarea de utilaje reprezintă o obligaţie extra-contractuală, aceasta nu poate constitui temei al unei rezilieri legale. Or, obligaţia de re-emitere a biletului la ordin nu este o obligaţie esenţială a contractului de finanţare. Potrivit art. 1551 alin. (1) C. civ., un contract nu poate fi reziliat dacă neexecutarea este de mică însemnătate, precum în cazul de faţă.

Decizia de Reziliere apare ca fiind complet nejustificată, având în vedere: lipsa vreunei neexecutări culpabile a contractului de finanţare de către recurentă; -refuzul nejustificat al AFM prin lipsa oricărei reacţii la solicitările repetate ale A. de a găsi soluţii amiabile prin care contractul de finanţare să rămână în vigoare, în beneficiul publicului conform dreptului la un mediu înconjurător curat; stadiul foarte avansat al implementării proiectului ce face obiectul contractului de finanţare, detaliat prin Adresele nr. x din 7 mai 2015 şi nr. 30 din 8 mai 2015 trimise către AFM de A.; diligenta manifestată de pârâtă în finalizarea obligaţiilor contractuale prin identificarea şi contractarea unui nou furnizor pentru utilajele necesare, respectiv societatea E., precum şi impactul pozitiv asupra mediului înconjurător pe care implementarea proiectului ce face obiectul contractului de finanţare o va produce, în special prin eliminarea noxelor emise de arderea necontrolată a deşeurilor lemnoase.

Recurenta a invocat şi memoriul depus de A. la Ministerul Mediului, în reiterarea atitudinii de bună-credinţă şi încercare de soluţionare amiabilă a cauzei. Astfel, conduita pârâtei nu poate fi explicată decât într-un registru al lipsei totale a bunei-credinţe ori a unei grave neglijenţe de gestiune a îndatoririlor şi competenţelor AFM în domeniul protecţiei mediului aferente prevenirii şi combaterii poluării.

3.4. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la buna-credinţă în executarea contractului.

Obligaţia părţilor de a respecta exigenţele bunei-credinţe este prevăzută ca un principiu general de drept, o obligaţie imperativă de la care acestea nu pot deroga prin clauze limitative sau exoneratoare. Principiul bunei-credinţe trebuie înţeles ca fiind aplicabil atât pe parcursul executării contractului, cât şi în perioada precontractuală a negocierilor, iar în cazul în care obligaţia de bună-credinţă este încălcată, legea recunoaşte părţii prejudiciate dreptul de fi despăgubită.

Aşadar, obligaţiile contractuale trebuie să fie executate întotdeauna cu bună-credinţă. Mai mult, vechiul C. civ., în art. 970 alin. (1), în vigoare la data semnării contractului cu intimata, prevedea obligativitatea executării cu bună-credinţă a contractelor.

Astfel, potrivit art. 10 pct. 6 şi 7 din contractul de finanţare, părţile au stipulat în mod expres faptul că "dacă forţa majoră şi/sau cazul fortuit durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune:

a) încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese;

b) modificarea contractului."

Aşadar, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 pct. 6 şi 7 din contract, intimata nu a procedat la respectarea obligaţiei de negociere cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune, astfel încât contractul să rămână în vigoare şi să producă efecte.

Deşi cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, recurenta -reclamantă că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, aceste critici putând fi astfel încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. .8 C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

AFM a încheiat cu recurenta Contractul de finanţare nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, având ca obiect acordarea de către AFM a unei finanţări nerambursabile în valoare de 9.448.145,60 RON, reprezentând 50 % din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat " Construire linie automata de peletizare a rumeguşului verde".

În derularea Contractului, au fost depuse şi plătite trei cereri de tragere în valoare totală de 4.559.347,47 RON, iar durata de implementare era de 62 de luni fiind solicitate de către beneficiar suspendări repetate, motivul reprezentându-l în principal imposibilitatea beneficiarului de a asigura contribuţia proprie pentru implementarea proiectului.

Prin Adresa nr. x din 11 august 2014 înregistrată la AFM sub nr. x din 12 august 2014, recurenta a solicitat suspendarea contractului pentru finanţare nerambursabila pe o perioada de 12 luni, motivând ca pentru recuperarea sumei de 3.418.236,36 RON plus penalităţile contractuale datorate aferente Deciziei civile nr. 906 din 9 aprilie 2014 în care s-a dispus înscrierea recurentei la tabelul creanţelor SC B. SRL, este nevoită să solicite suspendarea contractului pentru încă un an de zile, timp necesar recuperării sumei ce va fi utilizata la finalizarea proiectului; a fost aprobată suspendarea pana la 15 decembrie 2014.

Prin Adresa nr. x din 11 noiembrie 2014 înregistrată la AFM cu numărul x din 9 decembrie 2014, recurenta a solicitat suspendarea contractului pentru finanţare nerambursabilă pe o perioada de 12 luni pentru acelaşi motiv, respectiv asigurarea contribuţiei proprii pentru finalizarea proiectului, iar AFM a aprobat suspendarea cu 3 luni a contractului până la 15 martie 2015.

Beneficiarul, prin Adresa nr. x din 11 martie 2015 înregistrată la AFM sub nr. x din 11 martie 2015 a prezentat documente privind asigurarea contribuţiei proprii, respectiv adresa de solicitare credit la banca şi decizia civila nr. 906 şi 9 aprilie 2014 în care s-a dispus înscrierea recurentei la tabelul creanţelor SC B. SRL, pentru care AFM a aprobat suspendarea cu 2 luni a contractului pana la 12 mai 2015.

În acest timp, beneficiarul avea obligaţia sa depună documente pentru dovada plăţii contribuţiei proprii aferente cererilor de tragere decontate de AFM şi să transmită clarificări şi documente referitoare la cele reţinute în decizia civilă nr. 909 din 9 aprilie 2014 emisă de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la situaţia utilajelor finanţate de AFM, în caz contrar fiind în caz de culpă, fapt care a fost adus la cunoştinţă beneficiarului prin Adresa nr. x din 31 martie 2015.

Prin Adresele nr. x şi 66803 din 8 mai 2015, beneficiarul prezintă documente privind dovada plătii contribuţiei proprii aferente cererilor de tragere decontate de AFM şi clarificări referitoare la cele reţinute în decizia civilă nr. 906 din 9 aprilie 2014 emisă de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la situaţia utilajelor finanţate de AFM. De asemenea, beneficiarul a solicitat prelungirea suspendării contractului pentru finanţare pana la data de 31 decembrie 2015.

În şedinţa Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din 12 mai 2015, s-a hotărât prelungirea sistării temporare a finanţării în cadrul Contractului de finanţare nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat între AFM şi SC A. SRL pe 3 luni, cu condiţia recuperării de la aceasta a sumelor decontate de către AFM pentru utilajele solicite la plata, aferente cererii de tragere nr. x din 16 septembrie 2009 şi cu prezentarea unui nou bilet la ordin în conformitate cu prevederile art. 5 din contract.

Prin Adresa nr. x din 22 iunie 2015, AFM a înştiinţat beneficiarul despre decizia Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din 12 mai 2015, iar prin Adresa nr. x din 14 aprilie 2015 i se comunica acestuia şi suma de recuperat de 4.419.574,04 RON, calculată de Direcţia de specialitate, termenul de remitere la documentelor fiind până la 1 august 2015.

Întrucât pană la data stabilită recurenta nu s-a conformat, în şedinţa Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 12 august 2015 s-a hotărât rezilierea unilaterală a contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. x din 15 decembrie 2008, încheiat intre AFM şi SC A. SRL cu recuperarea sumei decontate cu dobânda aferenta, conform prevederilor contractuale. Acest fapt a fost comunicat beneficiarului prin adresele AFM nr. x din 28 august 2015 şi nr. y din 4 septembrie 2015.

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. d) din contract, constituie caz de culpă a beneficiarului ipoteza în care situaţia economico-financiară a beneficiarului nu mai asigură condiţii de realizare a proiectului. Totodată, se invocă prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol şi art. 9 din contract.

Motivul rezilierii îl reprezintă imposibilitatea beneficiarului de a asigura contribuţia proprie pentru implementarea proiectului (nu a returnat sumai decontata aferenta utilajelor decontate de AFM şi nici biletul la ordin solicitate de către AFM); întrucât recurenta nu a restituit suma acordata şi calculata de către Direcţia de specialitate, ca urmare a rezilierii contractului de 5.968.211,68 RON, s-a adresat instanţei de judecată pentru recuperarea acestor sume.

În concluzie, susţinerile recurentei sunt neîntemeiate, AFM a dovedit buna credinţă pe parcursul derulării contractului ce face obiectul cauzei prin aprobarea suspendărilor repetate ce au fost solicitate de către beneficiar, rezilierea contractului survenind ca urmare a incidenţei art. 8 alin. (2) lit. d) din contractul de finanţare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

6.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Reclamanta A. SRL a încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu Contractul de Finanţare Nerambursabilă nr. x din data de 15 decembrie 2008, având drept obiect susţinerea proiectului intitulat "Construire linie automată de peletizare a rumeguşului verde", conform Hotărârii nr. 3 din 16 mai 2008 a Comitetului de Avizare AFM.

În vederea executării Contractului de Finanţare, A. a încheiat Contractul nr. x din 24 august 2009 cu B. SRL pentru livrarea componentelor de peletizare, absolut necesare funcţionării proiectului ce a stat la baza Contractului de Finanţare. Drept urmare, pârâta a solicitat prin cererea de tragere nr. x din 16 septembrie 2009 rambursarea sumei achitate anterior către B. SRL, respectiv 3.418.236,36 RON. B. SRL a încasat preţul, nu a mai livrat componentele de peletizare şi a intrat în faliment. Reclamanta a invocat lipsa propriei culpe, buna credinţă şi cazul fortuit reprezentat de falimentul subcontractantului.

Actele administrative individuale atacate sunt:

- Decizia Administraţiei Fondului de Mediu din 12 mai 2015 de sistare temporară a utilizării finanţării din cadrul contractului pentru finanţare nerambursabilă, adusă la cunoştinţa reclamantei prin Adresa AFM nr. x din 22 iunie 2015, prin care i se comunică prelungirea sistării temporare pană la data de 12 august 2015, cu condiţia recuperării sumei decontate aferente utilajelor solicitate la plata la cerere de tragere nr. x din 16 septembrie 2009 şi cu prezentarea unui nou bilet la ordin în conformitate cu prev. art. 5 din contract, urmând a le fi comunicată şi suma de recuperat; aceasta din urmă a fost comunicată prin adresa AFM nr. x din 14 iulie 2015, respectiv suma de 4 419 574,04 RON (3.383.352 RON valoarea de recuperat din finanţarea nerambursabilă; 1.036.222,04 RON dobânda aferentă sumei de recuperat), ce trebuia restituită de reclamantă până la data de 1 august 2015;

- Decizia Administraţiei Fondului de Mediu din 12 august 2015 de reziliere unilaterală a contractului de finanţare, pentru că societatea reclamantă nu a prezentat dovada returnării sumei aferente utilajelor solicitate la plată la cerere de tragere nr. x din 16 septembrie 2009 şi nu a prezentat un nou bilet la ordin în conformitate cu prevederile art. 5 din contract.

6.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare invocat de recurentă referitor la încălcarea normelor de drept material referitoare la culpa contractuală şi procedura de urmat în cazul acesteia, pentru rezilierea contractului (motivul de casare de la punctul 3.2. din recurs), considerând că aceasta are prioritate din punct de vedere al logicii juridice.

Înalta Curte constată că în mod corect a susţinut recurenta că procedura prevăzută de art. 8 pct. 3 din contract a fost ignorată de către intimata AFM.

Astfel, conform prev. art. 8 alin. (3) din contract:

"AFM va notifica beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă şi în cazul în care deficienţele menţionate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă:

a)sistarea temporară a utilizării finanţării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;

b)sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală, fără nicio altă formalitate prealabilă, a contractului cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în condiţiile Codului de procedură fiscală."

În fapt, prin Adresa nr. x din 7 mai 2015, reclamanta a solicitat pârâtei suspendarea contractului până la data de 15 decembrie 2015, aşa cum solicitase şi anterior prin Adresa nr. x din 12 martie 2015, justificat de o anumită împrejurare de fapt.

Prin Adresa nr. x din 8 mai 2015, reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtei împrejurarea că s-a înscris la masa credală a B. SRL, cocontractant de la care a achiziţionat componenta de peletizare, faţă de intrarea acesteia în procedura insolvenţei; conform Deciziei civile nr. 906 din 9 aprilie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă în Dosar nr. x/2012/a3, s-a dispus înscrierea reclamantei la tabelul creanţelor debitoarei SC B. SRL cu suma de 3.418.236,36 RON plus penalităţile contractuale datorate până la data deschiderii procedurii.

Prin decizia de sistare temporară, pârâta a decis sistarea temporară la data de 12 mai 2015, fără a respecta termenul de 30 de zile prev. de art. 8 alin. (3) din contract.

Prin urmare, deşi identificarea unui nou caz de culpă în dauna reclamantei ar fi presupus îndeplinirea procedurii din art. 8 alin. (3) din contractul de finanţare, pârâta a informat reclamanta cu privire la faptul că sistarea temporară a finanţării a fost decisă în data de 12 mai 2015, nicio altă comunicare nemaifiind efectuată în perioada 12 mai - 22 iunie 2015; fără a se motiva decizia cu privire la identificarea unui caz de culpă imputabil pârâtei şi, implicit, neacordându-se nici vreo perioadă de remediere.

Mai mult, prin Decizia de Sistare Temporară AFM stabileşte în sarcina recurentei obligaţia de restituire a sumelor decontate pentru achiziţia utilajelor solicitate la plată prin cererea de tragere nr. x din 16 septembrie 2009, solicitare care nu are niciun fundament în contractul de finanţare.

Intimata-pârâtă se apără prin invocarea istoricului de suspendări ale contractului la iniţiativa reclamantei:

- prin Adresa nr. x din 11 august 2014, recurenta a solicitat suspendarea contractului pentru finanţare nerambursabila pe o perioada de 12 luni, motivând ca pentru recuperarea sumei de 3.418.236,36 RON plus penalităţile contractuale datorate aferente Deciziei civile nr. 906 din 9 aprilie 2014 în care s-a dispus înscrierea recurentei la tabelul creanţelor SC B. SRL, este nevoită să solicite suspendarea contractului pentru încă un an de zile, timp necesar recuperării sumei ce va fi utilizata la finalizarea proiectului; a fost aprobată suspendarea pana la 15 decembrie 2014;

- prin Adresa nr. x din 11 noiembrie 2014, recurenta a solicitat suspendarea contractului pentru finanţare nerambursabilă pe o perioada de 12 luni pentru acelaşi motiv, respectiv asigurarea contribuţiei proprii pentru finalizarea proiectului, iar AFM a aprobat suspendarea cu 3 luni a contractului pana la 15 martie 2015;

- beneficiarul, prin Adresa nr. x din 11 martie 2015 a prezentat documente privind asigurarea contribuţiei proprii, respectiv adresa de solicitare credit la bancă şi Decizia civilă nr. 906 şi 9 aprilie 2014 în care s-a dispus înscrierea recurentei la tabelul creanţelor SC B. SRL, pentru care AFM a aprobat suspendarea cu 2 luni a contractului până la 12 mai 2015.

Deşi pârâta argumentează prin întâmpinare cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a asigura plata contribuţiei proprii şi de a aduce clarificări cu privire la cele reţinute în Decizia civilă nr. 909 din 9 aprilie 2014 emisă de Curtea de Apel Bucureşti, tot pârâta a indicat faptul că prin adresele nr. x şi 66803 din 8 mai 2015, beneficiarul a prezentat documente privind dovada plătii contribuţiei proprii aferente cererilor de tragere decontate de AFM şi clarificări referitoare la cele reţinute în Decizia civilă nr. 906 din 9 aprilie 2014 emisă de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la situaţia utilajelor finanţate de AFM.

Astfel, există o neconcordanţă logică şi juridică în cuprinsul deciziei de sistare temporară: deşi anterior contractul era suspendat (iar nu sistat temporar), prin decizia din 12 mai 2015, se stabileşte prelungirea sistării temporare; deşi reclamanta solicitase suspendarea (ce urma a se vedea dacă putea sau nu fi acordată şi pe ce temei), pârâta nu s-a pronunţat asupra acestei solicitări şi a dispus sistarea temporară, fără a respecta procedura contractuală şi impunând obligaţii specifice rezilierii (restituirea prestaţiilor).

Se mai impune a se preciza că distincţia majoră între suspendarea contractuală şi sistarea temporară este faptul că suspendarea este reglementată la art. 10 din contract şi intervine în situaţie de forţă majoră sau caz fortuit, independent de culpa reclamantei, în timp ce sistarea temporară este reglementată la art. 8 din contract intitulat "cazuri de culpă" şi intervine în situaţia constatării unui caz de culpă în sarcina reclamantei.

Dincolo de acest aspect, se constată că recuperarea sumelor virate către beneficiar nu se putea face, ca şi temei juridic, decât în ipoteza sistării definitive şi a rezilierii contractului; or, pârâta a dispus sistarea temporară cu obligaţia de a restitui sumele virate, ulterior dispunând rezilierea tocmai pentru neîndeplinirea obligaţiei de a restitui aceste sume.

Ca urmare, în această situaţie, Înalta Curte constată că se poate observa un exces de putere prin nerespectarea clauzelor contractuale.

Întrucât decizia de reziliere este fundamentată exclusiv pe neîndeplinirea obligaţiilor stabilite nelegal prin decizia de sistare temporară, şi aceasta este lovită de nulitate, pe cale de consecinţă.

Pe de altă parte, pârâta a justificat prin întâmpinare decizia de reziliere prin imposibilitatea beneficiarului de a asigura contribuţia proprie pentru implementarea proiectului (nu a returnat sumai decontata aferenta utilajelor decontate de AFM şi nici biletul la ordin solicitate de către AFM) şi prin invocarea cazului de culpă de la art. 8 alin. (2) lit. d) din contractul de finanţare; or, o asemenea justificare, invocată ca atare în decizia de reziliere sau de sistare temporară nu a fost făcută, iar pe de altă parte, nu a fost respectată procedura de la art. 8 alin. (3) din contract.

Ca urmare, acest prim motiv de casare este fondat, prima instanţă făcând o greşită aplicare a legii în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte restul motivelor de casare, se constată că acestea se referă la încălcarea normelor de drept material referitoare la cazul fortuit, incident în cauză şi a normelor de drept material referitoare la buna-credinţă în executarea contractului.

Cum instanţa de recurs constată nulitatea celor două acte administrative pentru nereguli procedurale, nu se mai impune verificarea pe fond a celorlalte motive, care ar duce la analiza existenţei sau nu în cauză a cazului fortuit, invocat de reclamantă.

Cât timp pârâta nici nu s-a pronunţat ca atare pe existenţa sau nu a unui caz fortuit, o asemenea analiză ar depăşi atribuţiile instanţei, aceasta având de verificat exclusiv legalitatea celor două decizii prin prisma temeiului legal invocat în cuprinsul acestora.

Astfel, intimata-pârâtă nu a analizat incidenţa vreunui caz de suspendare pentru ca apoi să respingă cererea, ci a dispus sistarea temporară, urmând ca instanţa să verifice în limitele manifestării de voinţă exprimate de intimata-pârâtă legalitatea deciziei date.

În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, se impune admiterea prezentului recurs, în ceea ce priveşte acţiunea în anulare; faţă de prev. art. 15 din Legea nr. 554/2004, se impune respingerea cererii de suspendare a actelor deduse judecăţii, ca rămasă fără obiect, ţinând cont de epuizarea etapei procesuale a recursului.

6.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va admite acţiunea în anulare; va anula Decizia din 12 mai 2015 de sistare temporară şi Decizia din 12 august 2015 de reziliere unilaterală, precum şi actele subsecvente; va respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., ca urmare a căderii în pretenţii, va fi obligată intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 4100 RON reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară onorariu de avocat conform facturilor CAAL nr. 1383 din 29 martie 2018, seria x nr. x din 17 noiembrie 2015 şi seria x nr. x din 18 noiembrie 2015 emise de SCA F., cheltuieli ce au fost reduse faţă de complexitatea medie a prezentei cauze şi faţă de durata scurtă de soluţionare (un termen de judecată în recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3286 din 28 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosar nr. x/2016 în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea în anulare.

Anulează Decizia din 12.05.2015 de sistare temporară şi Decizia din 12 august 2015 de reziliere unilaterală, precum şi actele subsecvente.

Respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Obligă intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 4.100 RON, cheltuieli de judecată, cu aplicarea articolului 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2019 .

GGC - LM