Inadmissibility of annulment appeal as disguised appeal against material jurisdiction and constitutional validity of res judicata

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin încheierea de şedinţă din 23 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins cererea de necompetenţă materială procesuală invocată de petentul A., precum şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru achitată în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Oradea.

Împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a formulat recurs petentul A.

2. Hotărârea pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 1278 din 18 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia de necompetenţă a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

3. Cale de atac exercitată

Împotriva deciziei pronunţate în recurs, petentul A. a formulat contestaţie în anulare.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 04 septembrie 2019, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului 6 noul C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatorul, susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţia României, ale art. 130 C. proc. civ. şi a celor statuate prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile care va soluţiona prezenta contestaţie în anulare.

În susţinerea acestei excepţii, s-a arătat că o parte este o autoritate publică, iar izvorul naturii juridice al obiectului dedus judecăţii îl constituie normele juridice care reglementează refuzul nejustificat al autorităţii publice de a răspunde la plângerea prealabilă, prevederile Ordonanţei nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prevederile Legii nr. 46/2003 privind drepturilor pacientului, prevederile Ordonanţei nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cele ale Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind discriminarea.

În ceea ce priveşte fondul contestaţiei în anulare, contestatorul a solicitat anularea hotărârii atacate, întrucât a fost pronunţată de un complet de judecată specializat în materia de drept civil care nu are competenţa materială de a soluţiona litigii în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, contestatorul a susţinut că soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de recurs a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor parag. 21 din Decizia nr. 17/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, iar cea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. a fost soluţionată cu nerespectarea Deciziei nr. XXXVI/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Totodată, a adus critici hotărârii atacate şi sub aspectul preluării în considerente, de către instanţa de recurs, a argumentelor instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale invocate.

A mai învederat neîndeplinirea obligaţiei de control judecătoresc de către completul de judecată specializat în materia de drept civil din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul în care a omis a se pronunţa asupra lipsei unei încheieri cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, acoperind în acest fel o nelegalitate săvârşită de Curtea de Apel Oradea.

În final, contestatorul a reiterat excepţia de neconstituţionalitate a prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., pentru aceleaşi argumente expuse în cererea formulată în faţa instanţei de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce urmează a soluţiona contestaţia în anulare, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 505 alin. (1) C. proc. civ., "Contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă".

Raţiunea instituirii acestei norme de competenţă izvorăşte din natura juridică a contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de atac, de retractare, indiferent de motivul invocat, deci, fără relevanţă dacă este o contestaţie în anulare de drept comun sau specială, ceea ce însemnă că, aceasta este de competenţa instanţei care a pronunţat decizia împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac.

Reţinând că decizia atacată este pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de regulile instituite prin textul procedural la care s-a făcut referire, normă cu caracter imperativ, de la care părţile nu pot deroga, Înalta Curte constată că aceeaşi secţie este competentă să se pronunţe asupra contestaţiei în anulare exercitată în cauză, aşa încât va respinge excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de contestatorul A.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., reiterată de contestator, în cuprinsul aceleiaşi contestaţii în anulare, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dispoziţia criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să fie formulată o cerere de sesizare sau instanţa să o invoce din oficiu şi să nu se fi pronunţat deja instanţa de contencios constituţional printr-o decizie de admitere a excepţiei asupra aceluiaşi text legal.

Având în vedere obiectul de reglementare al dispoziţiilor legale criticate ce vizează dezlegarea dată problemelor de drept printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii şi efectele pe care le produce, aspecte ce nu au legătură cu obiectul şi stadiul procesual al cauzei, Înalta Curte constată că această excepţie nu are relevanţă în soluţionarea căii extraordinare de atac de retractare deduse judecăţii.

Este real că excepţia poate fi ridicată oricând, în orice fază a procesului, însă este absolut necesar ca norma criticată să fie determinantă pentru soluţionarea cauzei în acea etapă procesuală şi să aibă legătură directă cu obiectul pricinii.

În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat constant că legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele stabilite de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 508/8.07.2014).

Or, Înalta Curte fiind învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare, pot face obiect al excepţiei de neconstituţionalitate numai dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., singurele care sunt aplicabile speţei, dat fiind caracterul de retractare al căii extraordinare de atac, în cadrul căreia trebuie analizate cu prioritate cerinţele de admisibilitate ale acesteia.

Cu alte cuvinte, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate nu poate privi decât normele ce reglementează calea de retractare, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Faţă de cele expuse, în considerarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte va respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Examinând contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii acesteia, din perspectiva dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Legea procedurală civilă reglementează contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare, pusă la îndemâna părţii care tinde să obţină de la instanţa care a pronunţat o hotărâre definitivă anularea propriei hotărâri şi rejudecarea pricinii.

Fiind vorba despre o cale de retractare care urmează a fi, sub aspectul motivaţiei, strict raportată la ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre definitivă) şi ale art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs), potrivit principiului disponibilităţii, instanţa este îndreptăţită să deceleze între aspectele care pot susţine temeinicia căii extraordinare şi cele care, dimpotrivă, nu au nicio legătură cu aceasta sau care tind la rejudecarea procesului.

Contestaţia în anulare obişnuită este limitată la un singur motiv: contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în următoarele ipoteze: când hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia, când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori material, când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen şi când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În cauză, prin Decizia nr. 1278 din 18 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.1., obiect al contestaţiei în anulare pendinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia de necompetenţă a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare, în esenţă, vizează nulitatea hotărârii atacate din perspectiva neaplicării de către instanţa de recurs a unor norme legale incidente în cauză cu privire la necompetenţa materială a acesteia, omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra lipsei încheierii cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi preluarea de către instanţa de recurs, în motivarea deciziei atacate, a argumentelor instanţei de apel cu privire la soluţia dată acestei cereri.

Înalta Curte constată că împrejurările reclamate de către contestator nu pot fi circumscrise niciuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestaţiei în anulare, obiectul contestaţiei în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situaţii decât cele prevăzute de dispoziţiile legale mai sus menţionate.

În realitate, prin criticile formulate, contestatorul tinde la o reevaluare a judecăţii definitive, în considerarea raţionamentului juridic pe care îl consideră aplicabil speţei, însă aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu deschide oportunitatea formulării unui "recurs deghizat", spre a provoca un control judiciar al hotărârii pronunţate în recurs, pentru că s-ar deturna rolul şi scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv înlăturării neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine făcută.

Din aceeaşi perspectivă, nici criticile care pun în discuţie chestiuni de drept care ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. nu deschid calea contestaţiei în anulare.

În această etapă procesuală, Înalta Curte nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor Curţii de Apel Oradea cu privire la inexistenţa unei legături între norma contestată şi obiectul pricinii, întrucât au fost tranşate, în mod definitiv, prin decizia atacată, instanţa de recurs apreciind, la rândul ei, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu aceeaşi excepţie, invocată din nou în faţa sa, nu mai poate face obiectul controlului judiciar câtă vreme cererea de recurs are acelaşi obiect.

Simpla nemulţumire a părţii asupra soluţiei pronunţate nu este suficientă pentru retractarea hotărârii, în caz contrar stabilitatea juridică şi puterea de lucru judecat de care trebuia să se bucure hotărârea ar rămâne fără niciun fel de eficienţă.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 1278 din 18 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 1278 din data de 18 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2019.

GGC - NN