Moral damages reduced and appeal time-barred; email filing after court closing time deemed late.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Societatea de asigurare C., prin D. S.R.L., au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale în temeiul Legii nr. 136/1995, astfel:

- A. - suma de 6500 euro, reprezentând daune materiale şi suma de 376.000 euro, reprezentând daune morale, echivalentul în RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României, şi anume: 4.4607 RON pentru un euro;

- B. - suma de 17.000 euro, reprezentând daune materiale şi suma de 987.000 euro, reprezentând daune morale, echivalentul în RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României, şi anume: 4.4607 RON pentru un euro;

- actualizarea sumelor la dobânda BNR din momentul producerii riscului asigurat (21.04.2014) până la momentul plăţii efective a daunelor;

- indexarea sumelor la rata indicelui de inflaţie de la data producerii riscului asigurat (21.04.2014) până la momentul plăţii efective a daunelor;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 1275 din 14 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 14 februarie 2018 a aceleiaşi instanţe, a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., prin D. S.R.L.

În consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului A. - 313 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 70.000 RON cu titlu de daune morale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi penalităţile de întârziere aferente acestor sume în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data de 29.12.2015 şi până la data plăţii efective şi reclamantei B. - 1.416,34 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 100.000 RON cu titlu de daune morale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi penalităţile de întârziere aferente acestor sume în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data de 29.12.2015 şi până la data plăţii efective.

A obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant dobânda legală aferentă sumelor totale acordate cu titlu de despăgubiri materiale şi daune morale, calculată după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii definitive şi până la data plăţii efective a sumei.

A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, prin reducerea onorariului avocaţial.

Au fost respinse celelalte cereri.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă

Prin Decizia civilă nr. 663 din 14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii apelului formulat de reclamanţii A. şi B. şi, în consecinţă, a fost respins apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 1275/14.11.2017 a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, ca tardiv.

A fost admis apelul declarat de pârâta C., prin D. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe şi în consecinţă:

A fost schimbată în parte sentinţa atacată sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamantului A., al acordării penalităţilor de întârziere de 0,2 % şi a datei de la care se vor actualiza sumele cu rata inflaţiei în sensul că:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului A. suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a dispus actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor acordate cu titlu de despăgubiri materiale şi daune morale, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective.

A fost înlăturată obligaţia pârâtei de a plăti reclamanţilor penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 663 din 14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A. şi B.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte reţine că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare (15 februarie 2013).

Art. 27 din noul C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Având în vedere că hotărârea atacată cu recurs este Decizia nr. 663 din data de 14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016, care a fost înregistrat la data de 25 iulie 2016, rezultă că dispoziţiile noului C. proc. civ. sunt aplicabile cererii pendinte, chiar dacă recurenţii-reclamanţi au invocat, ca temei al cererii de recurs, dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor şi a penalităţilor de întârziere începând cu data de 29 decembrie 2015, precum şi actualizarea cu indicele de inflaţie de la aceeaşi dată.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Astfel, curtea de apel a respins din oficiu apelul declarat de reclamanţi, ca fiind tardiv, fără să ia în considerare faptul că, la data depunerii cererii, serverul Curţii de Apel Alba Iulia a fost defect, aşa cum au dovedit prin articolele de presă depuse la dosar şi prin comunicarea cu departamentul IT al Ministerului Justiţiei, care nu a confirmat în scris aceste aspecte, dar a menţionat că, la cererea instanţei, va confirma faptul ca apelanţii au fost în imposibilitatea de a depune apelul până după programul de lucru normal.

Mai mult, instanţa a ignorat e-mailul trimis în jurul orei 11 de către avocatul reclamanţilor, cu titlul "apel în dosar x/2016", susţinând că nu avea ataşament.

Recurenţii-reclamanţi consideră că astfel le-a fost interzis accesul la justiţie.

Recurentul A. a susţinut că nu i-a fost comunicată hotărârea primei instanţe, astfel că apelul declarat în cauză nu putea să fie tardiv.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat şi critici referitoare la faptul că instanţa de apel a înlăturat, în mod nelegal, obligaţia pârâtei de plată a penalităţilor de întârziere acordate de către instanţa de fond începând cu data de 29 decembrie 2015 şi a obligaţiei de actualizare cu indicele inflaţiei de la data naşterii obligaţiei de plată a despăgubirilor, înlocuind perioada de calcul, legal şi temeinic stabilită de instanţa de fond, cu cea între data rămânerii definitive a hotărârii şi data plăţii efective.

Totodată, au arătat recurenţii-reclamanţi, cenzurarea sumelor indicate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată a fost deosebit de severă, instanţa pronunţând o hotărâre nelegală în raport cu daunele suferite, dar acoperind o parte din sumă prin acordarea de penalităţi de întârziere care le depăşesc pe cele propuse de lege, în cuantum de mai mult de 2.380.000 RON, de natură să acopere în mod complementar diferenţa dintre suma necesară acoperirii suferinţei cauzate şi cele indicate în Sentinţa civilă nr. 1275/2017.

Astfel, s-a susţinut că reclamanţii au modificat verbal, prin apărător, cererea cu privire la plata penalităţilor de întârziere încă de la primul termen de judecată, în momentul în care se discuta propunerea probelor din dosar, această problemă fiind discutată la fiecare termen de judecată la Tribunalul Sibiu.

Instanţele de fond şi de apel, arată recurenţii, erau obligate să respecte normele imperative ale legii speciale - Ordinul CSA nr. 11/2014.

În cererea iniţială de despăgubire, reclamanţii au solicitat amiabil plata despăgubirilor pentru daune morale. Asigurătorul nu a notificat părţile prejudiciate despre respingerea pretenţiilor de despăgubire şi motivele respingerii, depăşind cu 2 ani termenul legal.

Aceasta pasivitate este pedepsită imperativ de legiuitor prin obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor, aşa cum au fost formulate, şi a penalităţilor de întârziere.

Aşadar, instanţa de fond nu avea posibilitatea legală de a reduce sumele cerute de reclamanţi în cererile de despăgubire sub cuantumul indicat de lege deoarece acestea nu au fost contestate de asigurătorul pârât prin notificare trimisă părţilor prejudiciate în termen de 3 luni de la data avizării.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la data de 26 martie 2019, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 mai 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 25 septembrie 2019.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 01 noiembrie 2018, intimata-pârâtă C., prin mandatar S.C. D. S.R.L. Bucureşti, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei instanţei de apel.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la critica vizând greşita respingere a apelului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 1275/14 noiembrie 2017 a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, ca fiind tardiv formulat, se reţin următoarele:

În analiza coroborată a dispoziţiilor art. 468 alin. (1) şi (2), art. 181 alin. (1) pct. 2 şi 182 din C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat corect în sensul că cererea de apel formulată de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi expediată prin e-mail în data de 15 ianuarie 2018, ce a fost receptată la sediul instanţei la ora 18:40 şi înregistrată cu data certă în ziua de 16 ianuarie 2018, a fost făcută cu nerespectarea termenului procedural de 30 de zile, prevăzut de lege.

Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, potrivit dispoziţiilor art. 468 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., iar în acord cu dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Din cuprinsul procesului-verbal de comunicare a hotărârii apelate se reţine că această comunicare s-a realizat la data de 15 decembrie 2017, la domiciliul procesual ales de reclamanţi la cabinetul avocatului, prin depunerea la cutia poştală.

Ultima zi de depunere a cererii de apel era data de 15 ianuarie 2018.

Cererea de apel a fost transmisă prin e-mail în data de 15 ianuarie 2018 la ora 18:40 şi înregistrată la instanţa a cărei hotărâre se atacă, conform art. 471 alin. (1) C. proc. civ. (Tribunalul Sibiu), la data de 16 ianuarie 2018.

Susţinerea recurenţilor, în sensul că apelul a fost comunicat Tribunalului Sibiu în termen, la data de 15 ianuarie 2018, ora 11:31, nu este întemeiată, în condiţiile în care din înscrisul depus la dosarul de apel, intitulat "corespondenţă Tribunalul Sibiu" rezultă că apelul a fost expediat prin e-mail în data de 15 ianuarie 2018, ora 18:40.

Art. 182 alin. (2) din C. proc. civ. prevede:

"(...) dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile".

Actul de procedură trimis prin e-mail la instanţă intră în categoria de excepţie reglementată prin dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în acest caz, pentru a produce efectele pe care legea le leagă de îndeplinirea sa, actul de procedură în cauză trebuie realizat/depus până la ora la care activitatea încetează, în mod legal, la instanţă. Concluzia decurge din conţinutul normativ al textului analizat deoarece într-un asemenea caz, prin excepţie de la regula instituită de art. 182 alin. (1) C. proc. civ., termenul se împlineşte mai devreme decât ora 24:00 a ultimei zile a duratei sale, respectiv "la ora la care activitatea încetează (...) în mod legal" la instanţă.

Scopul legiuitorului - atunci când, prin dispoziţiile art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., a condiţionat depunerea actului de programul de lucru al instanţei, ori al altui loc de depunere acceptat - a fost acela al obţinerii datei certe asupra înscrisurilor comunicate instanţei fie prin depunerea personală, fie prin cea realizată prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă ori a celor depuse în alte locuri acceptate prin lege - cazurile reglementate de art. 183 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Or, dacă în cazul actelor de procedură depuse în locurile menţionate la alin. (1) şi (2) din art. 183 C. proc. civ. data certă se obţine în modalităţile prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol, în cazul celor depuse personal/prin reprezentant la instanţă ori transmise prin fax şi/sau e-mail, data certă se dobândeşte în condiţiile prevăzute în art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, respectiv prin înregistrarea în evidenţele instanţei, ceea ce presupune implicit, ca actul să ajungă la instanţă înăuntrul programului legal de lucru al acesteia.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 605/22.09.2016 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 2/03.01.2017), prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., s-a reţinut că "trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depusă actul la instanţă până la închiderea programului".

De altfel, prin Decizia nr. 34/15 mai 2017, Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit cu caracter obligatoriu, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., că "actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi făcută în termen".

Prin urmare, actul de procedură (cererea de apel) expediat prin e-mail de reclamanţii-apelanţi, ce a fost primit la instanţă după închiderea programului de lucru, în cea din urmă zi a termenului de declarare a căii de atac (socotit pe zile), act de procedură care, din acest motiv, a putut primi dată certă prin înregistrare la instanţă abia a doua zi, este considerat înfăptuit în afara termenului procedural.

Se reţine faptul că pentru a stabili cu certitudine ora transmiterii email-ului, având în vedere că reclamanţii-apelanţi au susţinut că înscrisul depus la dosarul de apel, intitulat "corespondenţă Tribunalul Sibiu", cuprinde şi menţiunea unui început mesaj redirecţionat la ora 11:31, însă fără a figura un ataşament PDF, au fost efectuate verificări la serverul central aflat la Ministerul Justiţiei, rezultând că apelul a fost transmis la data de 15.01.2018, ora 18:40.

Înalta Curte reţine că din articolele de presă depuse de recurenţii-reclamanţi rezultă că la data de 15 ianuarie 2018 au existat impedimente de ordin tehnic în accesarea portalului instanţelor de judecată însă aceste înscrisuri fac dovada probatorie a unui început de dovadă scrisă care necesită, conform dispoziţiilor art. 310 alin. (3) C. proc. civ., o completare cu alte mijloace de probă, inclusiv martori şi prezumţii.

În plus, aceste aspecte puteau constitui motive pentru formularea cereri de repunere în termenul de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. civ., prin care reclamanţii aveau posibilitatea să invoce şi să probeze împrejurările care au determinat depunerea actului de procedură cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.

Prin urmare, primul motiv de recurs invocat de recurenţi este nefondat, reţinându-se că instanţa de apel a aplicat şi a interpretat în mod corect dispoziţiile legale incidente, a făcut toate verificările necesare pentru a stabili dacă apelul reclamanţilor a fost formulat şi înregistrat înăuntrul termenului de apel şi a constatat, în mod legal, tardivitatea declarării căii de atac.

În ceea ce priveşte criticile vizând fondul litigiului, referitoare la faptul că instanţa de apel a înlăturat, în mod nelegal, obligaţia pârâtei de plată a penalităţilor de întârziere acordate de către instanţa de fond începând cu data de 29 decembrie 2015 şi a obligaţiei de actualizare cu indicele inflaţiei de la data naşterii obligaţiei de plată a despăgubirilor, înlocuind perioada de calcul, stabilită de instanţa de fond, cu cea cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii şi data plăţii efective, şi a cenzurat sumele indicate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, instanţa pronunţând o hotărâre nelegală în raport cu daunele suferite, Înalta Curte reţine că nu sunt fondate.

Cu privire la critica vizând înlăturarea obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere, Înalta Curte constată că reclamanţii nu au solicitat acordarea acestora prin cererea de chemare în judecata şi nici ulterior, printr-o cerere modificatoare/completatoare care să fie formulată în termenul legal prevăzut de art. 204 C. proc. civ., ci abia la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2017, după momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, când apărătorul reclamanţilor a formulat o astfel de cerere oral, direct prin concluziile susţinute pe fond.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat în mod corect că la acel moment nu mai era posibilă formularea vreunei cereri noi, astfel că instanţa de fond trebuia să constate acest lucru, fără a mai analiza pe fond cererea formulată în aceste condiţii.

Susţinerea recurenţilor-reclamanţi, în sensul că ar fi fost formulată anterior o cerere oral, care ar fi fost reluată la termenele ulterioare, este nefondată, din moment ce din actele procedurale existente la dosar nu rezultă acest lucru.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale incidente şi la momentul în care reclamanţii au formulat cererea modificatoare/completatoare, se constată că instanţa de apel a procedat în mod legal atunci când a înlăturat obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere.

Referitor la critica privind data de la care sumele acordate cu titlu de despăgubiri pot fi actualizate cu rata inflaţiei, recurenţii arătând că pârâta avea obligaţia de a plăti reclamanţilor despăgubirile începând cu data de 29 decembrie 2015, şi această critică este nefondată.

Instanţa de apel a constatat în mod corect faptul că prin hotărârea tribunalului a fost dispusă actualizarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, însă fără a se indica data de la care începe să fie făcută actualizarea, astfel că faţă de dispoziţiile legale incidente ale art. 1.531 C. civ. raportate la cele ale art. 628 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., care prevăd că executorul judecătoresc poate actualiza valoarea obligaţiei principale în funcţie de rata inflaţiei numai în situaţia în care prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau altele asemenea şi numai de la data când hotărârea a devenit executorie, raţionamentul expus prin considerentele hotărârii apelate este corect.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 1.489 C. civ. şi ale art. 1 şi 2 din O.G. nr. 13/2011, debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani, dacă nu îşi îndeplineşte obligaţia la termen, poate fi obligat doar la plata dobânzii legale, care se datorează în cazul neîndeplinirii obligaţiei la scadenţă, iar în materia specială a asigurărilor de răspundere civilă obligatorie dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Ordinul CSA nr. 14/2011 sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Prin urmare, raţionamentul expus de instanţa de apel prin considerentele hotărârii apelate este corect, actualizarea sumei putându-se acorda numai pentru creanţe certe, lichide şi exigibile, despăgubirile solicitate dobândind acest caracter cert, lichid şi exigibil numai la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care au fost stabilite.

În privinţa criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, care ar fi trebuit să asigure un echilibru între prejudiciul suferit de reclamanţi şi daunele cuvenite acestora, Înalta Curte reţine că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 din C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Faţă de cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 663 din data de 14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 663 din data de 14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 octombrie 2019.

GGC - NN