Cassation appeal annulled for failure to substantiate grounds under Article 488(1)(8) regarding res judicata and prescription

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03 ianuarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1080A din 04 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 ianuarie 2019 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a noţiunii de "putere de lucru judecat", faţă de considerentele Deciziei civile nr. 555A din 21 iunie 2017, întrucât, prin această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a interpretat clauzele contractului de tranzacţie încheiat între C. şi A. şi a stabilit că din acest contract rezultă existenţa unei datorii între două societăţi comerciale ca urmare a organizării meciului amical de fotbal între D. şi E., eveniment în urma căruia cele două societăţi trebuiau să împartă profitul şi să suporte pierderile.

Recurenţii au considerat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor-recurenţi a fost motivată pe lipsa unui contract între reclamantă şi pârâţi, iar prin Decizia nr. 555A din 21 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat doar pe calitatea procesuală activă a reclamantului C., raportat la clauzele contractului de tranzacţie, fără a se pronunţa pe fondul cauzei. Astfel, calitatea de creditoare, respectiv de debitori a celor doi pârâţi trebuia analizată prin raportare la existenţa sau nu a unui raport contractual încheiat între aceştia, iar reclamanta a susţinut prin cererea de chemare în judecată că nu există un contract între cele două societăţi comerciale şi pârâtul A. a fost doar un colaborator.

Conchizând, recurenţii au arătat ca intimata-reclamantă nu are calitate procesuală activă, iar pârâţii nu au calitate procesuală pasivă, deoarece între aceştia nu există niciun raport juridic (contract, convenţie etc), fapt susţinut chiar de către reclamantă.

Cu privire la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenţii au arătat că instanţa a aplicat şi interpretat greşit atât noţiunea de întrerupere a prescripţiei, cât şi noţiunea de putere de lucru judecat. Astfel, instanţa de apel a respins, în mod greşit, excepţia prescrierii dreptului la acţiune pe motiv că actul adiţional din data de 01 martie 2015 a întrerupt termenul de prescripţie, iar potrivit art. 2451 alin. (2) şi (3) C. civ., după întrerupere a început să curgă un nou termen de prescripţie.

Recurenţii au arătat că actul adiţional din data de 01 martie 2015 a fost încheiat de între C. şi A., iar prin Decizia nr. 555 A din 21 iunie 2017 s-a stabilit cu putere de lucru judecat lipsa calităţii procesuale active a numitului C., astfel că actul adiţional nu putea produce niciun efect, întrucât C. nu avea calitate să semneze acest act.

Pe fondul cauzei, recurenţii au considerat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a contractului de tranzacţie, care este legea părţilor, reţinând că reclamanta a făcut dovada recunoaşterii datoriei de către pârâţi, întrucât pârâtul A. a acţionat atât în nume propriu, cât şi ca reprezentant al societăţii pârâte, însă instanţa nu a indicat nicio probă concretă din care să rezulte aceste aspecte.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că, deşi nici reclamanta şi nici societatea pârâtă nu au fost părţi în dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 555A din 21 iunie 2017 al Curţii de Apel Bucureşti, pârâţii nu au făcut dovada că sunt străini faţă de contractul de tranzacţie, care nu a fost datat, şi faţă de actul adiţional din 01 martie 2015.

Recurenţii au invocat, în combaterea raţionamentului instanţei de apel, prevederile art. 249 C. proc. civ. şi au arătat că B. nu şi-a asumat nicio obligaţie faţă de reclamantă, fiind total străină de obiectul contractelor de tranzacţie, temei al cererii de chemare în judecată. De altfel, încheierea, la data de 03 iulie 2012, a unui contract de organizare evenimente între reclamanta F. SRL şi pârâta B., contract care nu a fost semnat de această din urmă societate, face şi dovada faptului că pârâtul A. nu a acţionat ca reprezentant al societăţii.

Recurenţii au susţinut că nu sunt de acord cu raţionamentul instanţei de apel, care a susţinut că A. a semnat contractul de tranzacţie atât în nume personal, cât şi ca reprezentant al societăţii, iar încheierea la data de 03 iulie 2012 a unui contract de organizare evenimente având acelaşi obiect cu cel al contractului de tranzacţie, nu îşi mai avea rostul, contractul de tranzacţie fiind suficient.

În concluzie, recurenţii au considerat că din întreg materialul probatoriu rezultă că au existat mai multe discuţii despre o eventuală colaborare între societatea reclamantă şi societatea pârâtă, colaborare care nu s-a concretizat.

În termen legal, intimata-reclamantă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, pe cale de excepţie, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate ca temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului formulat în cauză, intimata-reclamantă a susţinut că, în cuprinsul cererii de recurs, se reiau motivările din întâmpinare şi cererea de apel, neaducându-se motive noi, care să nu fi fost invocate anterior, iar prin modul de redactare a cererii de recurs, recurenţii au dorit o rejudecare pe fond a cauzei, lucru inadmisibil în această cale de atac extraordinară, care nu are caracterul devolutiv al apelului.

Cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale active a intimatei- reclamante şi a calităţii procesuale pasive a recurentelor-pârâte, intimata a arătat că aceste excepţii sunt neîntemeiate şi, pe cale de consecinţă se impun a fi respinse, întrucât intimata-reclamantă are calitate procesuală activă, aspect stabilit atât de către instanţa de fond, cât şi, cu autoritate de lucru judecat, prin Decizia civilă nr. 555A/21.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Intimata-reclamantă a mai arătat că, în mod corect, instanţa de apel, a reţinut că atât timp cât a existat contractul de tranzacţie dintre cele două părţi, act juridic a cărui existenţă nu a fost negată, raportat şi la decizia pronunţată în primul proces derulat între părţi, reclamanta are calitate procesuală activă.

Referindu-se la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, reiterată în recurs, intimata-reclamantă a apreciat că pârâtul a recunoscut în scris existenţa debitului, fiind incidente prevederile din C. civ. privitoare la întreruperea cursului prescripţiei şi la începerea unui nou termen, cum corect a reţinut şi tribunalul.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a arătat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu a făcut vorbire despre existenţa vreunui contract semnat cu pârâţii, ci doar despre înţelegerea ca un asemenea contract să se încheie în viitor.

A mai arătat că debitul, a cărui achitare integrală se solicită pe calea acţiunii, este unul cert, lichid şi exigibil, fiind recunoscut şi însuşit la plată, atât prin recunoaşterea expresă, cât şi prin tranzacţiile încheiate anterior demersului judiciar, recurenţii făcând plăţi parţiale ale acestui debit.

Conchizând, intimata a solicitat a se avea în vedere că recurentul a acţionat atât în nume propriu, cât şi în calitatea sa de reprezentant al recurentei persoană juridică, acţiunile desfăşurate de către acesta, precum şi asumarea publică a calităţii sale de persoană care acţionează în numele societăţii sale, fiind evidente.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege, este declarat în termen legal, este legal timbrat, iar părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate; de asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâţii B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 1080 A din data de 04 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că aceasta nu se raportează la exercitarea unei căi de atac nereglementate de lege, deci inadmisibilă, ci la natura şi conţinutul motivelor de recurs, la modul în care recurenţii au înţeles să-şi dezvolte motivele de recurs, aspect care va fi analizat cu prioritate prin raportare la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 660 din 27 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în contradictoriu cu reclamanta SC F. SRL, instanţa reţinând că cererea de chemare în judecată a fost, în mod corect, admisă în contradictoriu cu ambii pârâţi, iar pretenţiile formulate au fost justificate în raport cu prevederile art. 1270 alin. (1) şi art. 1516 C. civ.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că recurenţii-pârâţi au indicat formal motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, prin cererea de recurs, nu au arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Raportat la susţinerile din memoriul de recurs cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, respectiv respingerea lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor, ca urmare a interpretării greşite, de către instanţa de apel, a noţiunii de "putere de lucru judecat", în raport de considerentele Deciziei nr. 555A din 21 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că instanţa de apel a expus, pe larg, motivele pentru care a constatat corectă reţinerea de către prima instanţă a puterii de lucrului judecat de care se bucură Decizia nr. 555A din 21 iunie 2017, iar criticile recurenţilor nu vizează argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a apelului, ca nefondat, ci reprezintă o reluare a susţinerilor privind fondul cauzei, cu trimitere la materialul probatoriu din care susţin că reiese că au existat mai multe discuţii cu privire la o eventualitate colaborare între societatea reclamantă şi pârâţi, colaborare care, însă, nu s-a concretizat, toate aceste susţineri fiind incompatibile cu structura recursului.

Cu privire la critica referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, respectiv că instanţa de apel a făcut o aplicare şi interpretare greşite a noţiunii de întrerupere a prescripţiei, Înalta Curte reţine că argumentele aduse în susţinerea acestei critici nu se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenţi, care presupun nu numai indicarea normei pretins încălcate sau greşit aplicate, ci şi arătarea argumentelor juridice, de natură să conducă la incidenţa acestui caz de casare a hotărârii atacate.

De asemenea, nici în susţinerea criticii privind greşita interpretare de către instanţa de apel a contractului de tranzacţie, recurenţii nu au dezvoltat, în concret, critici prin care să pună în discuţie modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat normele legale care reglementează acest contract.

În acest sens, Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Cu privire la cererea formulată de reclamanta SC F. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2000 RON, potrivit facturii seria x nr. x din 13 martie 2019, achitată la data de 20 martie 2019, conform extrasului de cont depus la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că se impune reducerea cheltuielilor de judecată la suma de 1000 RON, întrucât suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat în calea de atac a recursului, în procedura de filtru. Această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat stabilit între părţile contractului de asistenţă juridică, ci este consecinţa evaluării cheltuielilor de judecată care trebuie să ţină cont de proporţia rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu şi munca prestată de avocat şi complexitatea cauzei, criterii prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte va admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta SC F. SRL şi îi va obliga pe pârâţii B. şi A. la plata sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, cum aspectele susţinute de pârâţii B. şi A. nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de aceştia împotriva Deciziei civile nr. 1080 A din data de 4 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 1080 A din data de 4 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe pârâţii B. şi A. la plata sumei de 1000 RON către reclamanta SC F. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV