Debtor's execution challenge sent to Sinaia District Court as enforcement court; title-challenge recharacterization barred.

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 26 iulie 2018, sub număr 1424/310/2018, contestatoarea SC A. S.A, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., a formulat contestaţie la executarea silită ce face obiectul Dosarului nr. x/2018 al BEJ D., prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în cauză, respectiv suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare deduse judecăţii, întrucât suma ce face obiectul prezentei nu este datorată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712, art. 719 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 05 octombrie 2018, contestatoarea a depus cerere de completare a contestaţiei la executare, în dezvoltarea capătului de cerere având ca obiect anularea tuturor formelor de executare efectuate în cauză, arătând că solicită anularea somaţiei, popririi, proceselor-verbale încheiate de BEJ D. în cadrul procedurii de executare silită, implicit a procesului-verbal din data de 20 septembrie 2018. Totodată, a arătat că renunţă la capătul de cerere ce priveşte suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare deduse judecăţii, întrucât a rămas fără obiect, creanţa fiind realizată integral.

În şedinţa de judecată din data de 20 noiembrie 2018, instanţa a luat act că prezenta contestaţie este o contestaţie la titlu.

În şedinţa de judecată din data de 12 martie 2019, intimaţii au invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sinaia.

Prin Sentinţa civilă nr. 235/2019 din 19 martie 2019, Judecătoria Sinaia, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de intimaţi, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

În motivare, această instanţă a reţinut că, prin Decizia nr. 419 din 05 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2012, s-a dispus evacuarea pârâtei SC A. SA de pe suprafaţa de 375 mp, situată în Sinaia, str. x, identificată prin raportul de expertiză şi obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă, pentru acest teren, în cuantum de 10530 RON/lună, pe perioada 12 octombrie 2011 până la executarea prezentei hotărâri.

În cauză, contestatoarea a arătat că nu datorează suma solicitată de intimaţi în cadrul executării silite, iar intimaţii, la rândul lor, au arătat că lipsa de folosinţă este datorată până în prezent şi chiar în continuare, deoarece nu s-a procedat la o evacuare efectivă a terenului.

În acest sens, instanţa a apreciat că se impune lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, pentru a se stabili pentru ce perioadă şi în ce condiţii se calculează lipsa de folosinţă.

Prin urmare, instanţa a reţinut că, în cauză, contestatoarea a precizat că prezenta contestaţie este o contestaţie la titlu, iar din motivele invocate rezultă acest aspect. Astfel, instanţa a apreciat că excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sinaia, invocată de către intimaţi, este întemeiată, motiv pentru care a admis-o, în temeiul dispoziţiilor art. 714 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţinând instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, la data de 02 mai 2019, sub nr. x/2012.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1 din 06 iunie 2019, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de contestatoarea SC A. SA Sinaia, în favoarea Judecătoriei Sinaia; a dispus suspendarea judecăţii; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, în realitate, contestatoarea SC A. SA a învestit instanţa cu o contestaţie la executare propriu- zisă.

Astfel, petitele cererii iniţiale, şi anume anulare forme de executare, respectiv suspendare executare silită până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare, sunt specifice obiectului menţionat în paragraful precedent.

Mai mult decât atât, în cererea completatoare aflată la dosar judecătorie, contestatoarea a indicat formele de executare a căror anulare o solicită, şi anume somaţie şi procese-verbale întocmite de BEJ D. şi a solicitat întoarcerea executării silite, motivat de faptul că, anterior soluţionării contestaţiei la executare, sumele pretinse de creditori au fost retrase din conturile societăţii.

Instanţa a mai reţinut că singura referire la obiectul cererii ca fiind o contestaţie la titlu este cea precizată oral de apărătorul contestatoarei, la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2018.

Dincolo de împrejurarea dacă avocatul contestatoarei putea face sau nu un atare act de dispoziţie, instanţa neverificând dacă există mandat în acest sens, prin notele scrise depuse ulterior, la data de 18 martie 2019, purtând ştampila societăţii şi semnătura reprezentatului acesteia, răspunzând la excepţia de necompetenţă materială, partea a indicat că a înţeles să formuleze contestaţie la executarea propriu-zisă.

Faţă de motivaţiile expuse, Curtea a reţinut că obiectul litigiului pendinte este reprezentat de o contestaţie la executare propriu-zisă, a cărei competenţă de soluţionare aparţine, în temeiul art. 714 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţei de executare, respectiv Judecătoriei Sinaia.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile care guvernează procesul civil este principiul disponibilităţii care reprezintă posibilitatea conferită de lege părţilor de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare, sens în care judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât în baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării.

În acest sens, art. 9 alin. (2) C. proc. civ. prevede că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor şi, corelativ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. impune ca judecătorul să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut.

În litigiul dedus judecăţii, contestatoarea a sesizat Judecătoria Sinaia cu o cerere prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în Dosarul execuţional nr. x/2018, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, întrucât suma solicitată de creditori nu este datorată.

Contestatoarea şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 712 C. proc. civ., care, la alin. (1) prevăd că "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii".

Textul legal anterior menţionat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalităţii executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părţile sau terţii sunt vătămaţi de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceştia putând astfel obţine anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale şi, uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.

Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii legale şi de scopul pentru care a fost sesizată instanţa, şi anume anularea tuturor formelor de executare silită, ce reprezintă cauza juridică a cererii, rezultă că, în speţă, instanţa a fost învestită cu o contestaţie la executare propriu-zisă.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., orice modificare a cererii putea fi efectuată de către reclamant, în cauză, de către contestatoare, numai până la primul termen de judecată la care a fost legal citat, respectiv la data de 16 octombrie 2018, iar ulterior acestui termen, numai cu acordul părţilor, ceea ce nu este cazul în speţă.

Singura referire la obiectul cererii ca fiind o contestaţie la titlu este cea făcută oral de apărătorul contestatoarei, la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2018. Întrucât art. 81 alin. (1) C. proc. civ. nu distinge, pentru a putea săvârşi acte procedurale de dispoziţie, cum este şi modificarea obiectului cererii iniţiale, avocatul are nevoie de un mandat special acordat de parte, care, în prezenta cauză, nu se regăseşte la dosar.

Mai mult, prin notele scrise depuse la data 18 martie 2019, semnate şi ştampilate de reprezentantul contestatoarei, partea a indicat, expres, că a înţeles să formuleze contestaţie la executare propriu-zisă şi a solicitat respingerea excepţiei necompetenţei materiale invocată de intimaţi. Contestatoarea a mai învederat că nu a formulat o contestaţie pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ci a formulat o contestaţie la executare, prin care a arătat că nu datorează suma solicitată, ca urmare a unor situaţii de fapt intervenite ulterior pronunţării titlului executoriu.

Art. 714 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul art. 712 din acelaşi cod în favoarea instanţei de executare, iar art. 651 C. proc. civ. statuează că instanţa competentă material să soluţioneze contestaţiile la executare este "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit datelor din prezentul dosar sediul debitoarei SC A. SA este în Sinaia, strada x, judeţul Prahova.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea SC A. SA Sinaia, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Sinaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea SC A. SA Sinaia în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV