Exclusive territorial competence for minor domicile; waiver of public order incompetence objection

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub Dosar nr. x/2019, la data de 15.02.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., pe calea ordonanţei preşedinţiale să se stabilească locuinţa minorilor C. şi D. la locuinţa sa, menţinerea pensiei de întreţinere la venitul de 6484 euro, lunar pentru cei doi minori, exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

Prin Sentinţa civilă nr. 3169/08.04.2019, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea acestei soluţii instanţa a arătat că domiciliul minorilor, conform susţinerilor petentei, va fi în oraşul Cluj-Napoca, motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov.

Prin Sentinţa civilă nr. 5713/23.07.2019, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut următoarele considerente:

la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa Judecătoriei Braşov, din 15.03.2019, au fost încuviinţate probe, respectiv proba cu interogatoriul pârâtului, s-a emis adresă către Primăria Mun. Braşov pentru efectuarea anchetei sociale la domiciliul reclamantei, cauza fiind amânată şi pentru comunicarea către pârât a răspunsului la întâmpinare, pentru ca la următorul termen de judecată din 05.04.2019, instanţa să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Ori faţă de cele anterior expuse, reţinând că Judecătoria Braşov nu a pus în discuţie la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate problema competenţei şi nu a arătat că noul termenul de judecată va fi acordat în vederea stabilirii competenţei, problematica competenţei s-a acoperit definitive, în raport de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Referitor la verificarea competenţei, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 15.02.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., pe calea ordonanţei preşedinţiale să se stabilească locuinţa minorilor C. şi D. la locuinţa sa, menţinerea pensiei de întreţinere la venitul de 6484 euro, lunar pentru cei doi minori, exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti.

Se reţine că, sub aspectul determinării competenţei teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aplicabile sunt dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care stipulează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Textul de lege sus-menţionat instituie în cazul, un caz de competenţă teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, după cum s-a arătat, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Judecătoria Braşov nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă până la "primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate" astfel încât soluţionarea cauzei a rămas dobândită de către această instanţă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că primul termen la care părţile au fost legal citate la Judecătoria Braşov a fost cel din 15.03.2019, termen la care au fost încuviinţate probe, respectiv proba cu interogatoriul pârâtului, s-a emis adresă către Primăria Mun. Braşov pentru efectuarea anchetei sociale la domiciliul reclamantei, cauza fiind amânată şi pentru comunicarea către pârât a răspunsului la întâmpinare, pentru următorul termen de judecată din 05.04.2019, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la respectivul termen.

Se reţine că instanţa nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă la acest termen şi nu a acordat termen pentru depunerea de înscrisuri în vederea soluţionării acestei excepţii, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Ulterior, la data de 5 aprilie 2019, Judecătoria Braşov a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a amânat pronunţarea la 8.04.2019, când a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Faţă de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părţile legal citate, ci după împlinirea termenului până la care trebuia efectuată verificarea competenţei şi, implicit, invocată necompetenţa instanţei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Judecătoria Braşov nu se mai putea dezînvesti de soluţionarea cauzei, faţă de dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (2) raportate la art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Braşov şi, în considerarea prevederilor art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "ordonanţă preşedinţială - stabilire domiciliu minor", în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV