Extraordinary appeal for annulment of revision dismissal inadmissible due to failure to meet statutory grounds

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 541 din 07 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 111 din 21 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

În motivare, Înalta Curte a reţinut că un prim motiv de casare invocat de recurenţii-revizuenţi, încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a vizat faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea atacată cu recurs nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, din compunerea completului de judecată care a soluţionat cererea de revizuire făcând parte un judecător incompatibil, aspect ce a condus la încălcarea prevederilor art. 41 C. proc. civ.

În motivare, Înalta Curte a constatat că, deşi este reală susţinerea recurenţilor, în sensul că judecătorul C. a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat încheierea din camera de consiliu din 3 august 2017 a Judecătoriei Sibiu, prin care a fost admisă cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc D. privind încuviinţarea executării silite a debitorilor A. şi B., această încheiere nu a făcut obiectul cererii de revizuire deduse judecăţii, pentru a se reţine incidenţa unuia dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 C. proc. civ., cererea de revizuire fiind îndreptată împotriva Deciziei nr. 54 din 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018, cu privire la care petenţii au susţinut că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 389/2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/306/3013.

În raport de această împrejurare, reţinând că judecătorul C. nu s-a aflat în situaţia de a exercita controlul judiciar asupra încheierii din camera de consiliu din 3 august 2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a constatat caracterul nefondat al motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat de recurenţi în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că nu este fondat, întrucât modalitatea în care Curtea de Apel Alba Iulia a soluţionat cererea de revizuire nu poate reprezenta o încălcare a atribuţiilor puterii judecătoreşti, iar, prin instituirea dispoziţiilor art. 509 - 513 C. proc. civ., legiuitorul a atribuit în competenţa exclusivă a instanţei de judecată soluţionarea cererilor de revizuire.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor referitoare la încălcarea de Curtea de Apel Alba Iulia a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prin ignorarea cadrului procesual al cererii de revizuire, Înalta Curte a arătat că nu poate fi primită în contextul în care, din considerentele deciziei recurate a rezultat că instanţa s-a pronunţat în limitele învestirii sale, iar din modul de argumentare a soluţiei pronunţate a reieşit că instanţa a dat eficienţă principiului disponibilităţii procesului civil, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de revizuire, pe care a soluţionat-o în acord cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile, în această cale extraordinară de atac, la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care a fost fundamentată soluţia asupra cererii de revizuire, astfel că nu s-a putut reţine o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia, întrucât Curtea de Apel Alba Iulia a explicitat motivul pentru care a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia, din perspectiva art. 508 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., constatând că Decizia nr. 389/2014 a Tribunalului Sibiu şi Decizia nr. 54/2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, nu sunt potrivnice, neexistând contrarietate între considerente sau dispozitivele celor două hotărâri.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că intimatul Oraşul Orăştie nu a fost reprezentat legal în proces de Primar, ci convenţional, de apărător, Înalta Curte a constatat că aceasta nu este fondată, întrucât deşi dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 prevăd că "În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean", conform art. 84 alin. (1) C. proc. civ., "Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii."

Faţă de această din urmă stipulaţie legală, s-a constatat că Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ. nu prezintă relevanţă în soluţionarea recursului, iar susţinerea recurenţilor cu privire la faptul că intimatul Oraşul Cisnădie, prin Primar, nu are calitate procesuală pasivă - invocată din perspectiva nelegalei reprezentări în faţa instanţei de judecată - nu a putut fi primită.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu este fondat. Invocat în contextul încălcării de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 513 alin. (2) C. proc. civ., recurenţii au arătat că aceasta a respins solicitarea revizuenţilor de a le fi comunicată întâmpinarea depusă de intimat şi că a pronunţat hotărârea fără a pune, prioritar, în discuţia părţilor aspectele legate de proces, fiind încălcat principiul contradictorialităţii procesului civil.

În ceea ce priveşte necomunicarea întâmpinării, din verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte a constatat că, deşi citat cu menţiunea de a îndeplini acest act procesual (conform dovezii de înmânare aflate la dosarul Curţii de Apel Alba Iulia), intimatul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a depus întâmpinare. Şi în situaţia în care intimatul ar fi îndeplinit acest act de procedură, comunicarea nu ar fi fost posibilă, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 513 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Revizuentul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei."

Cât priveşte susţinerile referitoare la faptul că instanţa nu a pus în discuţia părţilor, cu prioritate, aspectele legate de proces, Înalta Curte a reţinut că nu sunt fondate, întrucât Curtea de Apel Alba Iulia, în lipsa părţilor care au lipsit de la dezbateri şi în lipsa unor cereri sau excepţii formulate de acestea, a soluţionat cererea de revizuire în acord cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 508 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte a concluzionat că recurenţilor nu le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi accesul la justiţie, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 21 din Constituţia României, respectiv de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care permit oricărei persoane accesul la o instanţă pentru apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim, indiferent dacă acesta rezultă din Constituţie sau din alte legi.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu a putut fi primit, faţă de invocarea formală a acestuia, recurenţii limitându-se să menţioneze că instanţa de revizuire a încălcat autoritatea de lucru judecat, care interzice judecătorului să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase asupra căreia a statuat anterior, fără a aduce argumente în susţinerea acestuia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 111 din 21 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare contestatorii B. şi A.

În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ., contestatorii au prezentat, pe larg, situaţia de fapt a litigiului şi nemulţumirile lor cu privire la modul în care li s-au soluţionat dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În opinia contestatorilor, Înalta Curte nu a respectat dispoziţiile legale, întrucât Decizia nr. 541 din 7 martie 2019 a fost comunicată, prin poştă, cu o întârziere de 103 zile, fiindu-le încălcat dreptul la un proces echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială stabilită prin lege.

Contestatorii au susţinut că motivarea deciziei atacate este una superficială, iar, în cauză, este incidentă Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că Oraşul Cisnădie trebuia să fie reprezentat, în proces, de către primar, în calitate de reprezentant legal, şi nu de către avocat.

În continuare, au arătat că Decizia nr. 111/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia este nelegală, întrucât a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, din care a făcut parte judecătorul C., care se afla într-o situaţie de incompatibilitate, întrucât a pronunţat încheierea din camera de consiliu din data de 3 august 2017, a Judecătoriei Sibiu, prin care a fost admisă cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc D. privind încuviinţarea executării silite a debitorilor A. şi B.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 541 din 7 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte şi Justiţie, secţia I civilă, contestatorii au învederat că hotărârea este nelegală, întrucât judecătorii care compun completul de filtru sunt incompatibili să judece recursul, iar recurenţii nu şi-au exprimat acordul, ca atunci când recursul este admis în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.. Au mai arătat că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 23 august 2018, fiind repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, iar ulterior dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 4, care a pronunţat încheierea de admitere în principiu a recursului. Au învederat că hotărârea atacată a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, întrucât iniţial completul de filtru a fost constituit din 3 judecători şi un magistrat asistent, iar, pe fond, soluţia a fost pronunţată de un complet din care nu a mai făcut parte doamna judecător E., aceasta fiind înlocuită de doamna judecător F., cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Conchizând, contestatorii au invocat "excepţia de nelegalitate şi neconstituţionalitate" a mai multor dispoziţii legale, fără a aduce argumente în susţinerea excepţiei invocate.

Analizând prezenta contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele aspecte:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., priveşte doar hotărârile pronunţate de instanţele de recurs şi poate fi introdusă în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Dispoziţiile anterior menţionate impun condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, atât cu privire la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac de retractare, cât şi cu privire la motivele ce pot fi valorificate prin introducerea acesteia.

În speţă, contestatorii au invocat incidenţa ipotezelor reţinute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului statuat de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., în esenţă, contestatorii au susţinut că instanţa de recurs nu a fost legal alcătuită întrucât completul de filtru este incompatibil să judece recursul, pe fond, iar recurenţii nu şi-au exprimat acordul, ca atunci când recursul este admis în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.. Au mai arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, întrucât iniţial completul de filtru a fost constituit din 3 judecători şi un magistrat asistent, iar, pe fond, soluţia a fost pronunţată de un complet din care nu a mai făcut parte doamna judecător E., aceasta fiind înlocuită de doamna judecător F., cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.: "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. Hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia."

Raportat la prevederile anterior menţionate, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe aceste dispoziţii legale, este necesar ca necompetenţa sau nelegala constituire a instanţei care a pronunţat decizia contestată să fi fost invocate, iar instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe asupra acestora.

În speţă, în faza procesuală a recursului, părţile nu au invocat nelegala constituire a instanţei care a pronunţat decizia atacată şi nici nu au susţinut incidenţa vreunui caz de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatorilor că, iniţial, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 2, iar ulterior a fost repartizat completului nr. 4 şi că, în mod nelegal, doamna judecător E. a fost înlocuită cu doamna judecător F., Înalta Curte constată că nici aceste aspecte nu au fost invocate în faza procesuală a recursului.

Prin urmare, în faza recursului, recurenţii nu au invocat nelegala compunere a instanţei de judecată şi nici incompatibilitatea completului de filtru, care a pronunţat încheierea de admitere în principiu, în soluţionarea pe fond a recursului.

Faţă de acest reţineri, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

În plus, din analiza actelor dosarului, reiese că Dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 august 2018 şi repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2. Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 119 din 26 septembrie, prin care s-a aprobat desfiinţarea completului nr. 2 începând cu data de 14 decembrie 2018, s-a dispus repartizarea în sistem ciclic a dosarelor rămase pe rolul acestui complet de judecată. Din procesul-verbal de repartizare aleatorie prin metoda sistemului ciclic al dosarelor rămase pe rolul completului nr. x, întocmit la data de 14 decembrie 2018, reiese că Dosarul nr. x/2018 a fost repartizat completului de filtru nr. 4, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (2) din Regulamentul de Ordine Interioară, având următoarea compunere: Preşedinte-judecător E., judecător G., judecător H., magistrat-asistent I., conform planificării aprobate prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 79 din 27 iunie 2018, cu modificările ulterioare.

Prin procesul-verbal din data de 5 martie 2019, aflat la dosarul de recurs, s-a arătat că doamna judecător E., membru al completului de judecată stabilit pentru şedinţa de judecată din data de 7 martie 2019 a completului nr. 4, a fost desemnată prin tragere la sorţi, la data de 1 martie 2019, membru al Biroului Electoral Central constituit pentru alegerile europarlamentare din data de 26 mai 2019, iar în raport de dispoziţiile art. 1092 alin. (5) şi (7) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu referire la art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, coroborate cu Hotărârea Colegiului de conducere din data de 4 martie 2019, completul pentru soluţionarea dosarului nr. x/2018 a fost constituit din Preşedinte G., judecător H., judecător F. şi magistrat asistent I., doamna judecător E. fiind înlocuită de doamna F..

În ceea ce priveşte critica contestatorilor că nu şi-au exprimat acordul ca dosarul să fie soluţionat în procedura de filtru, Înalta Curte constată că recursul nu a fost judecat potrivit prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., fără citarea părţilor, ci a fost soluţionat în şedinţa publică din data de 7 martie 2019, cu citarea părţilor, iar la apelul nominal au lipsit părţile legal citate.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dispoziţiile legale prevăd că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menţionată vizează aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Aceasta deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs.

În cadrul contestaţiei în anulare, contestatorii nu au indicat care sunt greşelile materiale, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-au referit la faptul că Decizia nr. 541 din 7 martie 2019 le-a fost comunicată, prin poştă, cu o întârziere de 103 zile, cu încălcarea dispoziţiilor legale care prevăd că hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare, termenul putând fi prelungit de cel mult 2 ori, pentru motive temeinice, astfel că li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială stabilită prin lege.

Contestatorii au susţinut că motivarea deciziei atacate este una superficială, iar în cauză este incidentă Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a fost analizată de către instanţa de recurs, în sensul că Oraşul Cisnădie trebuia să fie reprezentat, în proces, de către primar, în calitate de reprezentant legal, şi nu de către avocat.

Înalta Curte reţine că aceste susţineri ale contestatorilor nu pot fi primite, întrucât nu conturează o greşeală care să poată fi încadrată în rândul celor pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare şi care au în vedere exclusiv erorile materiale ce ţin de judecata formală a recursului, iar unele dintre ele pun în discuţie aspecte extrinseci judecării recursului şi care s-ar fi putut produce numai după judecarea acestuia.

În ceea ce priveşte termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. pentru redactarea hotărârii, Înalta Curte arată că termenul de 30 de zile este unul relativ, iar depăşirea lui nu afectează valabilitatea hotărârii, iar câtă vreme hotărârea nu este redactată, părţile au posibilitatea de a solicita eliberarea unui certificat de grefă care să cuprindă soluţia pronunţată.

Prin urmare, motivele invocate de contestatori, în susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu reprezintă erori materiale pentru a deschide calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare sau modificare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin, iar împrejurarea că instanţa de recurs a menţinut soluţia, prin respingerea recursului, nu poate duce la concluzia că instanţa nu a analizat toate motivele de recurs, astfel cum susţin contestatorii.

Contestatorii au susţinut că instanţa de recurs nu a analizat susţinerile acestora din cererea de recurs, menţinând, ca legală, Decizia civilă nr. 111/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată de un complet nelegal constituit, din care a făcut parte judecătorul C., care se afla într-o situaţie de incompatibilitate, întrucât a pronunţat încheierea din camera de consiliu din data de 3 august 2017, a Judecătoriei Sibiu, prin care a fost încuviinţată executarea silită.

Or, analizând Decizia nr. 541 din 7 martie 2019, pronunţată în recurs, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns acestor critici, arătând că, deşi este reală susţinerea recurenţilor, în sensul că judecătorul C. a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat încheierea din camera de consiliu din 3 august 2017 a Judecătoriei Sibiu, această încheiere nu a făcut obiectul cererii de revizuire deduse judecăţii, pentru a se reţine incidenţa unuia dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 C. proc. civ.

Dimpotrivă, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 54 din 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018, cu privire la care recurenţii au susţinut că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 389/2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/306/3013.

În raport de această împrejurare, instanţa de recurs a reţinut că judecătorul C. nu s-a aflat în situaţia de a exercita controlul judiciar asupra încheierii din camera de consiliu din 3 august 2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. x/2017.

Aşadar, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatori, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul supremaţiei dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenţiei în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 parag. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esenţială.

Acest concept presupune că o soluţie definitivă să nu mai fie rejudecată, decât pentru motive, "defecte", fundamentale, care nu se regăsesc în prezenta cauză (Cauzele Brumărescu, Stan şi Rosemberg, Belasin, Blidaru, SC Sefer SA, Cornif, Cârstoiu, SC Editura Orizonturi SRL, Creţu, Caracaş, Ionescu, Puşcaş, Tripon II, Savu).

Faţă de considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatori nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 541 din 7 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 541 din 7 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV