Constitutional challenge to Law No. 165/2013 barred for lack of nexus with case outcome due to legislative ban on recourse against first-instance judgments.

Deliberând, asupra cererii de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

La data de 06 martie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost înregistrată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general.

Prin cererea depusă în şedinţa publică din 11 iunie 2018, recurenta-reclamantă, prin mandatar, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. b), art. 21 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013, apreciind că aceste prevederi legale contravin art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 124, art. 126 alin. (1) şi art. 129 din Constituţia României, art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.

Prin încheierea de şedinţă din 20 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis cererea de completare a încheierii din data de 15 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurenta-reclamantă A., cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. b), art. 21 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă.

În motivare, această instanţă a reţinut că sunt îndeplinite primele trei condiţii cerute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, în sensul că aceasta a fost invocată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, de către una din părţi, că excepţia priveşte neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea nr. 165/2013, act normativ în vigoare, şi că acestea nu şi-au încetat efectele juridice ca urmare a declarării neconstituţionalităţii unora dintre aceste dispoziţii prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, întrucât acestea fie au un caracter interpretativ, fie vizează numai o anumită perioadă a aplicării textelor legale.

În privinţa condiţiei legăturii dispoziţiilor legale incriminate cu soluţionarea recursului, instanţa a reţinut că nu este îndeplinită în speţă, având în vedere că recursul formulat este declarat împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, hotărâre judecătorească cu caracter definitiv, nesusceptibilă de recurs, raportat la art. 906 alin. (4), cu trimitere la art. 651 alin. (4) C. proc. civ. şi art. XVIII alin. (2), teza finală din Legea nr. 2/2013. S-a mai reţinut că recursul a fost respins, ca inadmisibil, în temeiul excepţiei procesuale corespunzătoare, iar dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate nu au legătură cu modul de soluţionare a recursului, precum şi că această cerere de sesizare a Curţii Constituţionale ar putea fi reiterată, urmând ca instanţa de recurs să decidă dacă există sau nu legătură între dispoziţiile criticate şi soluţionarea pe fond a recursului, numai în măsura în care s-ar admite de către Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate a art. XVIII alin. (2), teza finală din Legea nr. 2/2013, excepţie ridicată în dosarul pendinte.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petenta A., prin care a solicitat admiterea recursului şi, în consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. b), art. 21 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013.

Recurenta a susţinut, în cadrul memoriului de recurs, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, a arătat că excepţia formulată a fost ridicată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, de către recurentă, parte în Dosarul nr. x/2016, iar dispoziţiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 au legătură cu soluţionarea cauzei, fiind invocate în considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă ca motive de respingere a cererii formulate în temeiul art. 906 alin. (4) C. proc. civ.

Conchizând, recurenta a mai arătat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu prevăd ca legătura textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei să vizeze judecata în primă instanţă, în apel sau în recurs.

3. Considerentele instanţei de recurs

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora.

În speţă, criticile recurentei vizând îndeplinirea condiţiei legale, ca dispoziţiile invocate din Legea nr. 165/2013 să aibă legătura cu soluţionarea cauzei, nu sunt fondate.

Recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. b), art. 21 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţă învestită cu soluţionarea recursului împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin Decizia civilă nr. 323 R din 15 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză, în considerarea dispoziţiilor art. 457 C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, şi a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispoziţiile invocate de către recurentă, ca fiind neconstituţionale, nu au legătură cu cauza.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi obiectul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentei, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată în cererea de recurs şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, acest fapt nu ar avea nicio înrâurire în soluţionarea cererii de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizie care este definitivă.

Prin urmare, în mod corect şi legal, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că "numai în măsura în care s-ar admite de către Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate a art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, excepţie ridicată de recurentă în acest dosar, şi dacă s-ar admite şi eventuala cerere de revizuire a deciziei pronunţate în recurs şi s-ar rejudeca recursul, atunci s-ar putea pune problema reiterării acestei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, urmând ca instanţa de recurs să decidă dacă există sau nu legătură între dispoziţiile legale criticate şi soluţionarea pe fond a recursului."

În consecinţă, Înalta Curte reţine că legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea recursului ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care recurenta ar avea deschisă calea de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 2623A din 5 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar recursul ar putea fi soluţionat pe fond, altminteri, cererea de sesizare fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii prin prezentul recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV