Trademark infringement appeal allowed for defective proof of attorney representation; lower decision quashed and case remanded

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.10.2015, reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. şi B. SRL şi C. SRL, obligarea acestora la interzicerea comercializării, importului precum şi a oricărui act comercial cu produse cosmetice sau de parfumerie prin asocierea directă sau mediată de coduri numerice cu mărcile internaţionale şi comunitare aparţinând reclamantelor pe teritoriul României, solicitând totodată în contradictoriu cu pârâta A. interzicerea efectuării de astfel de acte pe teritoriul Uniunii Europene şi pe teritoriul Bulgariei.

Pârâta A. a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Prin Sentinţa civilă nr. 1298 din 10.11.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârâtă şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., în contradictoriu cu pârâtele A., B. SRL şi C. SRL, pentru lipsa calităţii de reprezentant. Totodată, a obligat reclamantele la plata sumei de 1.500 euro contravaloarea în RON la cursul BNR la data plăţii, cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei A..

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele, care au susţinut că, în speţă, reclamantele au dovedit calitatea de reprezentant a P. prin depunerea procurilor şi a delegaţiilor avocaţiale. Procurile depuse în acest dosar de P. sunt acte valabile ce îndeplinesc toate condiţiile de fond şi formă, fiind legalizate şi apostilate. În plus, la dosar se regăseşte şi împuternicirea avocaţială acordată de fiecare dintre reclamante, împuternicire ce corespunde celei stabilite prin Anexa II din Statutul profesiei de avocat, nu doar de compania O., aşa cum în mod eronat a menţionat instanţa.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.02.2018 a fost respinsă excepţia excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al apelantelor reclamante.

Încheierea de şedinţă din data de 02.05.2018 constituie încheierea de amânare a pronunţării, termen la care s-a discutat şi excepţia lipsei capacităţii procesuale a intimatelor-pârâte C. SRL şi B. SRL pe motiv că au fost radiate din Registrul Comerţului la 7.03.2017.

Prin Decizia nr. 610/23.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante împotriva Sentinţei civile nr. 1298/10.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva deciziei menţionate anterior, inclusiv a încheierilor de şedinţă din datele de 20.02.2018 şi 02.05.2018, pronunţate de aceeaşi instanţă, a declarat recurs pârâta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel în mod greşit nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., menţinând în proces două persoane juridice lipsite de capacitate de folosinţă, precum şi a art. 84 alin. (1) şi art. 85 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la calitatea de reprezentant al intimatelor-reclamante,

Referitor la încheierea de şedinţă din 02.05.2018, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii raportat la art. 174 C. proc. civ., întrucât la termenul de judecată menţionat a fost pusă în discuţie excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatelor-pârâte B. SRL şi C. SRL, pe motiv că acestea au fost radiate din data de 07.03.2017, însă instanţa de apel nu a analizat-o, reţinând că cererea de apel vizează soluţia primei instanţe privind anularea acţiunii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, iar problematica legată de eventuala pierdere a capacităţii de folosinţă a unora dintre pârâte este o chestiune care ar putea fi evocată şi invocată cu prilejul rejudecării în fond. Susţine că soluţia instanţei de apel cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a celor două intimate-pârâte încalcă regulile de procedură prevăzute de art. 56 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai susţine că instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al intimatelor-reclamante, reţinând că motivele invocate asupra procurilor depuse de acestea sunt motive noi invocate în apel. Susţine că procurile în discuţie nu îmbracă forma unui acord de voinţă pentru a fi considerate contracte în sensul legii, iar faţă de lipsa elementelor esenţiale nu se poate considera că acestea ar fi contracte valabile în temeiul legilor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Arată că soluţia instanţei de apel este contradictorie, deoarece respectivele procuri nu puteau fi calificate drept contracte de asistenţă valabile şi să se analizeze modalitatea de încheiere a acestora şi valabilitatea lor în sine înainte să le califice drept contracte de asistenţă juridică. Mai susţine că instanţa trebuia să analizeze valabilitatea fiecărei procuri în parte, să verifice calitatea de reprezentant a persoanelor fizice semnatare ale procurilor şi, implicit, dacă mandatul acordat societăţii de avocaţi este unul valabil şi nu să aprecieze asupra acestora ca un tot unitar fără să se analizeze fiecare dintre mandatele prezentate.

În continuare, recurenta pârâtă susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit calificarea procurilor ca scrisori de angajament deşi acest motiv nu a fost invocat în primă instanţă de intimatele reclamante, fiind un motiv nou invocat direct în apel de către acestea. Susţine că la momentul punerii în discuţie a motivelor invocate prin notele de şedinţă din data de 20.04.2018, reprezentantul recurentei-pârâte a învederat instanţei şi faptul că motivul de apel privitor la calificarea procurilor ca scrisori de angajament este un motiv nou invocat în apel, însă instanţa a admis motivul nou invocat de către intimatele reclamante în apel şi a calificat în mod greşit ca fiind motive noi - precizările A. din notele de şedinţă asupra îndeplinirii condiţiilor de fond şi formă a procurilor, existând astfel un grav dezechilibru între egalitatea dintre părţile adverse implicate în cauză, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 8 C. proc. civ.. Totodată, susţine că prin respingerea notelor de şedinţă din data de 20.04.2018, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ.. Mai arată că toate procurile depuse nu au prevăzut un termen pentru care au fost acordate, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 2015 C. civ. potrivit cărora dacă părţile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea lui, iar sancţiunea încheierii unui contract de mandat pe durata nedeterminată este nulitatea clauzei respective.

În continuare, susţine că în mod greşit instanţa de apel, prin încheierea din 20.02.2018 şi prin decizia recurată, a reţinut în mod greşit că mandatatul acordat societăţii de avocaţi P. este unul valabil. Arată că motivarea instanţei de apel încalcă prevederile art. 85 alin. (3) C. proc. civ. conform căruia avocatul face dovada calităţii de reprezentant prin înscris în conformitate cu legea de organizare şi exercitare a profesiei de avocat. Susţine că prin înlăturarea condiţiilor impuse de Legea nr. 51/1995, instanţa de apel a lipsit de substanţă normele imperative privind condiţiile contractului de asistenţă juridică şi a calificat procurile drept contract de mandat care însă nu poate fi acordat decât mandatarului neavocat nu şi mandatarului avocat. Instanţa de apel nu poate să înlăture aplicabilitatea Legii nr. 51/1995 cu privire la condiţiile contractelor de asistentă juridică deoarece acestea sunt condiţii exclusive acestor tipuri de contracte care se aplică tuturor avocaţilor şi trebuie să fie respectate inclusiv în relaţiile cu instanţele de judecată. Susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că înserierea contractelor sau dobândirea datei certe nu reprezintă interes prin perspectiva probei acordului de reprezentare dintre client şi avocat deoarece aceste caracteristici sunt exclusive şi intrinseci contractului de asistenţă juridică în caz contrar acesta îmbrăcând forma unui mandat civil.

În cadrul recursului, recurenta-pârâtă a invocat şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al intimatelor reclamante în recurs, pentru aceleaşi motive susţinute în primă instanţă şi în apel.

Prin întâmpinare intimatele reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 9 aprilie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 610A din data de 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a încheierilor de şedinţă din data de 20.02.2018 şi din 02.05.2018, pronunţate de aceeaşi instanţă, fixând termen de judecată la data de 21.05.2019.

Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele şi pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în speţă s-a pus problema aplicării şi interpretării art. 85 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată (20.10.2015) avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, iar părţile nu au contestat, forma scrisă a contractului de asistenţă juridică este cerută ad probationem, astfel cum de altfel se menţionează expres în cadrul art. 121 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

În cauză avocatul reclamanţilor a susţinut că reprezintă părţile în temeiul procurilor date de părţi unite cu executarea mandatului, inclusiv prin întocmirea împuternicirilor avocaţiale, conform art. 126 din Statutul profesiei de avocat (HUNBR nr. 64/2011, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), ce ar reprezenta astfel un contract de mandat scris.

Potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat: Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale.

Din acest text de lege rezultă că împuternicirea avocaţială nu reprezintă o parte a contractului de asistenţă juridică ci este emis în baza acestuia, fiind un act ulterior încheierii contractului. Astfel, nu poate fi avută în vedere pentru a se aprecia dacă există o formă scrisă a contractului de asistenţă juridică.

De altfel, în conţinutul împuternicirilor avocaţiale în cauză se menţionează că au fost emise în baza procurilor.

Or, procurile în cauză, având în vedere conţinutul lor, faptul că sunt semnate doar de mandant reprezintă doar o ofertă de mandat, iar nu un contract de mandat, astfel că data certă a unui eventual contract de mandat nu poate fi legată de data la care s-au prezentat procurile la notar pentru legalizarea semnăturii şi apostilare, contrar susţinerilor avocatului reclamanţilor.

Avocatul reclamanţilor a susţinut că s-a încheiat un contract de mandat prin aceea că oferta de mandat a fost acceptată prin executarea sa de către, adică prin formularea cererii de chemare în judecată.

Referitor la această susţinere se constată pe de o parte că executarea celor conţinute în oferta de mandat de către mandatar reprezintă o acceptare tacită a ofertei de mandat prin actul material al executării, iar nu printr-un înscris, iar pe de altă parte, în acest caz data certă a încheierii contractului de mandat este data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Chiar în aceste condiţii, trecând peste faptul că nu se poate considera în cazul menţionat mai sus că oferta de mandat a fost acceptată printr-un act încheiat în formă scrisă, se pune problema îndeplinirii cerinţei prevăzute ad probationem a existenţei unui contract de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă, aşa cum este definit de legile de organizare şi exercitare a profesiei la care face trimitere expresă art. 85 alin. (3) teza finală C. proc. civ., raportat la faptul că nerespectarea cerinţei prevăzute ad probationem atrage imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de probă (idem est non esse et non probari).

În ceea ce priveşte conţinutul contractului de asistenţă juridică sunt relevante prevederile art. 121 şi 122 din Hotărârea nr. 64 din 3 decembrie 2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 20.10.2015.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că deşi "art. 122 alin. (3) din Statut face trimitere la un model de contract conform anexei la actul normativ, acest model are doar un caracter de recomandare, iar nu imperativ, fapt ce este întărit şi de dispoziţiile art. 121 alin. (3) ori art. 123 din acelaşi Statut, potrivit cărora contractul poate lua şi forma unei scrisori de angajament, respectiv poate suferi modificări, cât timp sunt respectate cerinţele de valabilitate de lege pentru valabilitatea unei convenţii [art. 121 alin. (1) teza a II-a] şi dacă va cuprinde elementele obligatorii cerute de art. 122, lipsa acestora din urmă, însă, putând fi invocată doar în măsura în care s-a cauzat o vătămare."

Astfel, se poate observa că instanţa de apel nu a reţinut că în cauză s-ar fi pretins/dovedit existenţa unor scrisori de angajament, ci a făcut trimitere la dispoziţia referitoare la scrisoarea de angajament pentru a susţine ideea că nu ar fi obligatoriu modelul de contract menţionat în cadrul art. 122 alin. (3) din Statut pentru dovedirea existenţei contractului de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă.

Totuşi această motivare nu poate fi reţinută ca întemeiată întrucât încalcă principiul potrivit căruia excepţiile sunt de strică interpretare şi aplicare.

De altfel, scrisoarea de angajament, potrivit art. 122 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, trebuie să indice raporturile juridice dintre avocat şi destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocaţiale şi onorariul, şi să fie semnată de avocat şi transmisă clientului, ceea ce nu este cazul în speţă, procurile invocate fiind semnate doar de părţi şi provenind de la acestea.

Deşi, într-adevăr, modelul de contract de asistenţă juridică menţionat în cadrul art. 122 alin. (3) din Statutul avocaţilor nu este obligatoriu ca formă, fapt ce rezultă din chiar denumirea "model", iar potrivit art. 122 alin. (2) din Statut lipsa elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a) - e) şi g) atrage nevalabilitatea contractului, dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată, contrar celor reţinute de instanţa de apel şi de către reclamante, procurile trimise de reclamante avocatului lor nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate contracte de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă, pe de o parte, pentru că aşa cum s-a reţinut mai sus, în sine nu reprezintă decât o ofertă de mandat, iar nu un contract de mandat, iar pe de altă parte nu conţin un element obligatoriu esenţial pentru a fi calificate drept contracte de asistenţă juridică, conform art. 122 alin. (4) şi (5) din Statutul avocaţilor, şi anume seria.

Potrivit art. 122 alin. (4) şi (5) din Statutul avocaţilor "(4) Contractul de asistenţă juridică va fi tipărit în formulare tipizate şi înseriate ce vor conţine sigla U.N.B.R., cea a baroului emitent, denumirea "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi cea a baroului emitent. Seria va avea o componentă literală comună fiecărui barou şi o componentă cifrică formată din 6 cifre, urmată de menţionarea anului emiterii formularelor. Înserierea este rezervată de către barou fiecărei forme de exercitare a profesiei.

(5) Cu acordul prealabil al baroului de la sediul lor profesional principal şi cu respectarea cerinţelor prevăzute la alin. (4), formele de exercitare a profesiei pot emite şi utiliza, pe cheltuiala lor şi prin mijloace proprii, formularele menţionate la alin. (4) în mod individual, personalizate cu elementele de identificare ale formei de exercitare a profesiei. În acest caz, formele de exercitare a profesiei vor solicita baroului acordarea de serii unice pentru formularele pe care le vor emite în sistem propriu şi personalizat. Aceste serii vor fi înscrise în mod obligatoriu în contractele de asistenţă juridică emise de formele de exercitare a profesiei în baza prevederilor prezentului alineat."

Ca atare, chiar dacă modelul de contract prevăzut la art. 122 alin. (3) din Statut este orientativ, înserierea contractelor de asistenţă juridică este esenţială pentru calificarea unui contract ca fiind de asistenţă juridică. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, înserierea contractelor de asistenţă juridică nu are legătură doar cu respectarea obligaţiilor profesionale şi fiscale de către avocat ce ţin de organizarea profesiei, ci reprezintă un element obligatoriu al contractului de asistenţă juridică, aşa cum se menţionează expres în cadrul art. 122 alin. (5) din Statut. O altă interpretare ar permite, aşa cum corect susţine recurentul, eludarea unor norme imperative referitoare la conţinutul contractului de asistenţă juridică.

În ceea ce priveşte motivul de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se critică neanalizarea de către instanţa de apel a apărărilor prin care se susţinea existenţa anumitor vicii ale procurilor pe motiv că ar fi susţineri şi obiecţii care nu ar fi făcut obiectul judecăţii în primă instanţă şi nici al cadrului procesual stabilit prin motivele cererii de apel şi al apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că este inutilă analiza acestuia, raportat la cele reţinute anterior referitoare la greşita calificare de către instanţa de apel a acestor procuri ca fiind contracte de asistenţă juridică încheiate în formă scrisă.

Referitor la motivul de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se susţine că în mod greşit instanţa de apel nu a analizat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatelor pârâte B. SRL şi C. SRL, ca urmare a depunerii certificatelor constatatoare eliberate de Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din care rezultă că cele două persoane juridice au fost radiate din data de 07.03.2017, din motivarea care se regăseşte în partea introductivă a încheierii din 2.05.2018 rezultă că instanţa de apel a considerat că această excepţie priveşte soluţionarea cererii de chemare în judecată, prin invocarea ei apreciindu-se că se tinde la respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva acestor două părţi pentru acest motiv, iar nu doar înlăturarea acestor două părţi din citativ în apel.

Din această perspectivă, ţinând cont că pârâta a susţinut că s-ar pune problema şi a excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor române ca urmare a înlăturării acestor părţi din cauză, aspect ce reprezintă singurul argument pentru care s-ar putea reţine interesul recurentei pârâte de a invoca neregularităţi procedurale privind alte părţi, este corectă susţinerea instanţei de apel că o astfel de analiză ar depăşi limitele judecăţii în apel, date de ceea ce a judecat prima instanţă de fond, şi anume excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârâta A., cu consecinţa anulării cererii de chemare în judecată.

În rejudecare, instanţa de apel va aprecia în ce măsură ar putea influenţa judecarea apelului sub aspect procedural excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatelor pârâte B. SRL şi C. SRL ca urmare a radierii acestora din data de 07.03.2017, conform susţinerilor recurentei, şi care ar putea fi consecinţele unei astfel de situaţii de fapt.

Referitor la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant în apel şi recurs, pentru identitate de raţiune sunt aplicabile aceleaşi argumente reţinute mai sus cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al reclamanţilor invocate în faţa primei instanţe.

Ţinând cont că potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. obiectul recursului este hotărârea dată în apel, iar nu fiecare încheiere premergătoare în parte dintre cele care nu pot fi atacate decât odată cu fondul, potrivit art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) C. proc. civ., că potrivit art. 496 alin. (2) hotărârea atacată este casată, iar nu fiecare încheiere premergătoare în parte prin care s-au dispus măsuri criticate în recurs, instanţa de recurs nu a considerat necesară menţionarea în dispozitivul hotărârii a încheierilor premergătoare cuprinzând măsuri criticate ca fiind nelegale în cadrul recursului.

În consecinţă, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 610A din data de 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.

GGC - GV