Territorial jurisdiction for objection to execution: application of law in force at initiation of enforcement under non-retroactivity principle

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin Contractul de credit nr. 34 din 8 decembrie 2011 încheiat între A. SA şi Societatea M. SA, B. SA a acordat societăţii M. SA un credit în sumă de 300.000 euro.

Pentru creditul acordat de A. societăţii M. S.A. a fost emisă scrisoarea de garanţie nr. E209 din data de 8 decembrie 2011 care să acopere în proporţie de maxim 80% şi în limita sumei acordate, împrumutul de care a beneficiat societatea.

Potrivit scrisorii de garanţie şi a convenţiei de garantare, în baza Hotărârii CIFGA nr. 124 din 20 septembrie 2011 şi a Hotărârii CIFGA nr. 163 din 21 noiembrie 2011, B. - în numele şi contul statului, s-a angajat în mod irevocabil şi necondiţionat să plătească orice sumă care nu depăşeşte 240.000 euro datorată şi neachitată de societatea M. finanţatorului A., la prima cerere scrisă a finanţatorului, în care se menţionează că societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată prevăzute în contractul de credit.

În vederea garantării scrisorii de garanţie, au fost constituite mai multe garanţii printre care şi Contractul de fidejusiune nr. 162 din data de 8 decembrie 2011 încheiat între contestatorul C. şi soţia acestuia - în calitate de fideiusori, pe de o parte, şi A. - în calitate de creditor şi B. S.A. în calitate de co-creditor, pe de altă parte.

Ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei împotriva societăţii M., la data de 7 iunie 2013, B. SA a depus cerere de admitere a creanţei în sumă totală de 167.666,67 euro, echivalentul a 730.272,18 RON, creanţa fiind afectată de o condiţie - cea a executării scrisorii de garanţie.

La data de 19 decembrie 2013, pe fondul nerespectării de către societatea M. a prevederilor contractului de credit, A. a solicitat B. SA executarea scrisorii de garanţie, respectiv plata sumei de 160.000 euro, creanţa băncii fiind astfel verificată de administratorul judiciar al societăţii şi după efectuarea plăţii, fiind înscris în tabelul definitiv al creditorilor Societăţii, cu suma totală de 730.272,18 RON.

La data de 27 iunie 2018, prin Sentinţa civilă nr. 334/2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a dispus intrarea în faliment a societăţii M., moment în care B. SA prin executorul fiscal a procedat la executarea silită a contestatorului în vederea recuperării creanţei băncii.

După plata garanţiei către A., a fost investit corpul executorilor fiscali din cadrul B. în vederea recuperării sumelor datorate, constituindu-se astfel Dosarul execuţional nr. 3/2014.

Întrucât la momentul constituirii dosarului de executare era deschisă procedura împotriva societăţii M., existând totodată intenţii reale de reorganizare, B. SA a preferat să-şi recupereze sumele în cadrul procedurii şi să nu procedeze la executarea terţilor garanţi.

Prin urmare, fiind aprobat şi planul de reorganizare, încasând-se astfel sume de bani de la debitorul principal - societatea M., nu au fost efectuate acte de executare împotriva contestatorului în Dosarul de executare nr. 3/2014.

Ulterior, ca urmare a pronunţării hotărârii de intrare în faliment a societăţii M., B. SA prin executorul fiscal a iniţiat executarea silită împotriva contestatorului şi a soţiei acestuia în baza titlurilor executorii reprezentate de convenţia de garantare şi contractul de fideiusiune, în vederea recuperării creanţei rămase, în sumă de 448.987,28 RON.

Prin Adresa de înfiinţare a popririi nr. 234 din 25 iulie 2018, intimata B. SA a dispus înfiinţarea popririi asupra tuturor sumelor de bani prezente şi viitoare datorate de terţii popriţi - D. SRL, E. SRL şi F. SA Bistriţa, Sucursala G., conform titlurilor executorii: Contractul de fideiusiune nr. x din 8 decembrie 2011 şi Convenţia de garantare nr. 772A din 8 decembrie 2011, creanţa urmărită silit fiind în cuantum de 448.987,28 RON - creanţă principală şi accesorii.

Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 20 august 2018 pe rolul Judecătoriei Bistriţa contestatorul C., în contradictoriu cu B. S.A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea ca nelegale şi netemeinice a adresei de înfiinţare a popririi nr. 234 din 25 iulie 2018, precum şi a oricăror alte acte ori demersuri de executare silită efectuate de intimat în Dosarul de executare silită nr. x/2014.

A solicitat, de asemenea, anularea executării silite înseşi, ca nelegală, întoarcerea executării silite întreprinsă în cadrul Dosarului de executare nr. 3/2014 şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare.

Prin Sentinţa civilă nr. 2840 din 8 noiembrie 2018 Judecătoria Bistriţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că din cuprinsul Somaţiei nr. x emisă de către executor fiscal H. din cadrul B. în Dosarul de executare nr. 3/2014, executarea silită împotriva contestatorului-debitor a fost demarată la data de 12 martie 2014.

În conformitate cu prevederile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. "contestaţia se introduce la instanţa de executare", iar art. 650 C. proc. civ. - în forma în vigoare la data demarării executării silită de către executorul fiscal - prevede: alin. (1) "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" alin. (2) "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Prin aplicarea prevederilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ. instanţa a ajuns la concluzia că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti are calitatea de instanţă de executare, întrucât în circumscripţia sa se află biroul executorului fiscal din cadrul B.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 551 din 8 februarie 2019 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că stabilirea competenţei instanţei de executare se face prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului la data primei sesizări a instanţei de executare, competenţa instanţei de executare fiind fixată la acest moment pentru întreaga durată a executării silite, iar eventuale modificări ulterioare ale domiciliului sau sediului sunt lipsite de relevanţă.

A reţinut, de asemenea, că în stabilirea competenţei nu interesează data iniţierii procedurii de executare silită de către executor, în acest caz nefiind incidentă o situaţie clasică de înregistrare a unei cereri de executare la un birou de executor judecătoresc, ci data învestirii instanţei de judecată cu o atare solicitare (13 august 2018), iar verificarea competenţei de judecată se va face în raport de cadrul normativ în vigoare la data sesizării sale, care nu îşi poate avea temei într-o normă declarată neconstituţională.

Astfel, instanţa a concluzionat că în speţă se impune să se facă aplicarea normelor de competenţă teritorială de drept comun, respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, iar în procedura de executare silită această calitate aparţine debitorului.

Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul debitorului.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Bistriţa, în legătură cu soluţionarea contestaţiei la executare privind pe contestatorul C., în contradictoriu cu intimata B. SA, Înalta Curte urmează a analiza cauza, în prealabil, din perspectiva aplicabilităţii în timp a legii procesuale.

Astfel, art. 24 din noul C. proc. civ. prevede că "dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Potrivit art. 622 alin. (2) din noul C. proc. civ., "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile, pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul a avut în vedere data la care creditorul a sesizat organul de executare.

Aşadar, în vederea determinării legii aplicabile executării silite, se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare.

În speţă, din cuprinsul somaţiei nr. x emisă de către executor fiscal H. din cadrul B. în Dosarul de executare nr. 3/2014, reiese faptul că executarea silită împotriva contestatorului-debitor a fost demarată la 12 martie 2014.

La data începerii executării silite de către executorului fiscal erau aplicabile prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. - în următoarea formă: alin. (1) "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" alin. (2) "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Ulterior, aceste prevederi au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 348/2014 pronunţată de Curtea Constituţională, Decizie care nu se aplică în speţă, având în vedere că a fost publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, iar executarea silită a început la 12 martie 2014.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. - în forma anterior redată, reiese că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti are calitatea de instanţă de executare, întrucât în circumscripţia sa se află biroul executorului fiscal din cadrul B.

Este lipsită de relevanţă în stabilirea instanţei de executare împrejurarea că, în concret, contestaţia la executare promovată a fost înregistrată la 20 august 2018, în cauză interesând data la care s-a iniţiat urmărirea, iar nu momentul la care s-a promovat contestaţia la executare, ce nu reprezintă decât un incident în cadrul executării silite deja iniţiate. Executarea silită pornită împotriva debitorului este supusă în întregime legii sub care a început prin sesizarea organului de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se află biroul executorului fiscal, respectiv în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC - CP