Territorial competence for enforcement challenge: application of pre-2014 enforcement officer location rule versus debtor domicile under non-retroactivity principles

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 15 iunie 2018, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimaţii B. reprezentat prin C. SRL şi Biroul Executorului Judecătoresc D. a formulat contestaţie la executare, în cuprinsul căreia a solicitat anularea actelor de executare emise în Dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul BEJ D.

În drept a invocat dispoziţiile art. 712 şi următoarele C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 188/2000, Decretul 167/1958.

La 9 iulie 2018 contestatoarea a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău, faţă de împrejurarea că în anul 2014, când s-a format dosarul de executare, avea domiciliul pe raza teritorială a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 5340 din 9 octombrie 2018 Judecătoria Buzău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Din menţiunile din cartea de identitate depusă de contestatoare în copie la dosar, reiese că aceasta avea domiciliul în Bucureşti, astfel încât instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, instanţă în a cărei circumscripţie se afla domiciliul contestatoarei A. la data sesizării organului de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1331 din 27 februarie 2019 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că noţiunea de instanţă de executare este definită în art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, sediul executorului judecătoresc, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum la momentul începerii executării silite, Biroul Executorului Judecătoresc D. avea sediul în Buzău, instanţa a apreciat că Judecătoria Buzău este competentă să soluţioneze contestaţia la executare.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Buzău şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii B. reprezentat prin C. SRL şi Biroul Executorului Judecătoresc D., Înalta Curte urmează a analiza cauza, în prealabil, din perspectiva aplicabilităţii în timp a legii procesuale.

Astfel, art. 24 din noul C. proc. civ. prevede că "dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Potrivit art. 622 alin. (2) din noul C. proc. civ., "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile, pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul a avut în vedere data la care creditorul a sesizat organul de executare.

Aşadar, în vederea determinării legii aplicabile executării silite, se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare - momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc.

În speţă, reiese că data înregistrării cererii de executare silită este 25 februarie 2014, dată la care nu deveniseră aplicabile dispoziţiile art. VI din O.U.G. nr. 1/2016 publicată în M. Of. nr. 85/04.02.2016 - care prevăd că: începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cererile de încuviinţare a executării silite se soluţionează de către instanţele judecătoreşti şi cu procedura prevăzută de Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa de urgenţă.

Astfel, se constată că la data la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc erau în vigoare dispoziţiile art. 650 C. proc. civ., care prevedeau că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Ulterior, aceste prevederi au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 348/2014, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014.

Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că la momentul începerii executării silite Biroul Executorului Judecătoresc D. avea sediul în Buzău.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc, respectiv în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC - CP