Quash and remand of tax authority's suspension of appeal against solidary administrator liability due to preclusion by definitive annulment of underlying tax assessment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual. Obiectul acţiunii.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 ianuarie 2016, reclamantul A., în calitate de fost administrator statutar şi administrator special al S.C. B. S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, anularea Deciziei nr. 11 din 25 iunie 2015 prin care a fost soluţionată plângerea sa formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015, obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate pentru suma de 337.678 RON şi anularea Deciziei nr. 338 din 19 ianuarie 2015 pentru suma de 2.479.271 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

În şedinţa publică din 8 iunie 2016, instanţa a constatat că s-au formulat două capete de cerere, respectiv un prim capăt prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate pentru suma de 337.667 RON, aflat în stare de judecată, şi un al doilea capăt de cerere prin care s-a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 11/2015 şi a Deciziei nr. 338/2015 pentru suma de 2.479.271 RON, asupra căruia instanţa a apreciat că se impune suspendarea judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. x din 29 mai 2013, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în sarcina reclamantului.

Astfel, primul capăt de cerere aflându-se în stare de judecată şi pentru cel de-al doilea impunându-se discutarea suspendării judecăţii, Curtea de Apel Oradea a disjuns al doilea capăt de cerere, formând un nou dosar, în care a rămas în pronunţare asupra suspendării judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea.

În cauza pendinte, prin Sentinţa civilă nr. 117 din 8 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea, în totalitate, a sentinţei recurate şi, în consecinţă, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 11 din 25 iunie 2015 prin care s-a soluţionat plângerea sa împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 şi anularea acesteia, ca netemeinică şi nefondată.

În motivarea cererii de recurs a prezentat situaţia de fapt şi a susţinut, în esenţă, că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 este netemeinică şi nefondată deoarece nu s-a respectat procedura prealabilă instituită de Ordinul ANAF nr. 127/2014. Pct. 6.1. din acest ordin prevede că înainte de emiterea deciziei, organul fiscal cu competenţe în executarea silită a debitorului principal asigură persoanei pentru care urmează să se angajeze răspunderea solidară condiţiile necesare exercitării dreptului de a fi ascultată, în vederea stabilirii situaţie de fapt. Or, nu a avut oportunitatea să lămurească starea de fapt.

Cu privire la împrejurarea că societatea s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, recurentul precizează că Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2013 face obiectul dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea, iar Decizia de impunere nr. x din 28 octombrie 2014 este emisă ulterior procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 2 octombrie 2013.

A menţionat care sunt condiţiile pentru antrenarea răspunderii solidare în baza art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 şi a susţinut că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 nu este motivată, după cum nu este motivată nici sentinţa recurată. Astfel, se reţine doar îndeplinirea condiţiilor privind sesizarea organelor penale şi condiţia existenţei unei legături a constatărilor organelor penale cu prezenta cauză, dar nu se face nicio referire la restul condiţiilor imperative şi cumulative pentru a atrage răspunderea civilă delictuală.

Invocă încălcarea, prin emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015, a art. 12 din O.G. nr. 92/2003, precum şi încălcarea dreptului său la apărare şi la informare.

De asemenea, invocă existenţa litigiului ce are ca obiect Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2013 apreciind că prin emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare s-a comis un abuz, deoarece ulterior soluţionării litigiului ce are ca obiect contestarea deciziei de impunere sus menţionate exista posibilitatea antrenării răspunderii solidare.

În finalul cererii de recurs susţine că în cuprinsul deciziei nu este specificată fapta de care este culpabil, cu atât mai mult cu cât nu este probată presupusa rea intenţie cu care a acţionat în exercitarea mandatului de administrator al societăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata pârâtă, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare.

II. Decizia instanţei de recurs.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emisă de pârâta DGRFP Cluj-Napoca, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., administrator al S.C. B. S.R.L., în vederea realizării în tot a creanţelor fiscale în sumă de 2.816.949 RON.

În motivarea deciziei s-a reţinut că debitorul S.C. B. S.R.L. a fost declarat insolvabil cu bunuri sau venituri urmăribile, prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 2 octombrie 2013, emis de AJFP Bihor şi insolvent la data de 15 ianuarie 2014, prin încheierea nr. 40/F/2014 a Tribunalului Bihor.

S-a reţinut că potrivit Deciziei de impunere AIF nr. F-BH 593 din 29 mai 2013 şi Deciziei de impunere AIF nr. 1239 din 28 octombrie 2014, au fost stabilite în sarcina S.C. B. S.R.L. diferenţe de obligaţii suplimentare de plată la TVA în sumă totală de 2.716.464 RON, ce provin din perioada 1 ianuarie 2008 - 31 iulie 2014, obligaţii pe care societatea nu le-a declarat organului fiscal, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor. S-a arătat că obligaţiile provin în urma exercitării în mod eronat a dreptului de deducere a TVA, care a avut drept consecinţă diminuarea obligaţiei de plată.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie, soluţionată prin Decizia nr. 11 din 25 iunie 2015, prin care s-a dispus: 1. Suspendarea contestaţiei împotriva Deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emisă de AJFP Bihor pentru suma de 337.678 RON, reprezentând TVA în sumă de 214.146 RON şi accesorii aferente în sumă de 123.532 RON, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală. 2. Respingerea contestaţiei formulate de reclamant împotriva Deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emisă de AJFP Bihor pentru suma de 2.479.271 RON, din care debite în sumă de 1.524.350 RON şi accesorii în sumă de 954.921 RON ca neîntemeiată.

În motivarea soluţiei de suspendare a soluţionării contestaţiei pentru suma de 337.678 RON s-a reţinut că există înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul penal nr. x/2010, în care DGFP Bihor, prin adresa nr. x din 23 martie 2012, s-a constituit parte civilă pentru suma de 310.469 RON. S-a apreciat că organul administrativ de soluţionare a contestaţiei nu se poate pronunţa pe fondul cauzei înainte de soluţionarea laturii penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiuni, deoarece între stabilirea taxei pe valoare adăugată în sumă de 214.146 RON, pe perioada 1 mai 2010 - 30 iunie 2010, a majorărilor de întârziere în sumă de 91.411 RON şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 32.121 RON, contestate de reclamant, şi stabilirea caracterului infracţional al unor fapte constatate există o strânsă interdependenţă de care depinde în mod direct soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

S-a menţionat că obligaţia S.C. B. S.R.L. de a plăti taxa pe valoare adăugată stabilită în sarcina sa de organele de inspecţie fiscală este în strânsă interdependenţă cu deductibilitatea taxei pe valoare adăugată, deductibilitate care se va acorda din punct de vedere fiscal după ce organele competente de cercetare se vor pronunţa dacă operaţiunile în cauză sunt reale sau nu, cu consecinţa diminuării obligaţiilor de plată la bugetul de stat.

Având în vedere dispoziţiile instanţei de la termenul de judecată din 8 iunie 2016, se constată că obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea de anulare parţială a Deciziei nr. 11/2015 şi de obligare a pârâtei la soluţionarea contestaţiei pentru suma de 337.678 RON.

Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru suspendarea soluţionării contestaţiei administrative având în vedere existenţa dosarului penal menţionat, aspect necontestat, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea de către S.C. B. S.R.L. a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Conform susţinerilor pârâtei, necontestate de reclamant, în acest dosar se verifică realitatea operaţiunilor economice în baza cărora s-a efectuat deducerea TVA.

Curtea a apreciat că soluţia pronunţată de pârâtă în soluţionarea contestaţiei este corectă, fiind îndeplinită cerinţa sesizării organelor în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, precum şi cerinţa potrivit căreia constatarea organelor de cercetare penală trebuie să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Astfel, prin decizia analizată, s-a motivat existenţa unei strânse legături, instanţa apreciind că se impune stabilirea realităţii operaţiunilor de achiziţie efectuate de reclamant. Cum de realitatea tranzacţiilor efectuate de reclamant, aspect care formează obiectul cercetărilor penale, depinde legalitatea deciziei de impunere prin care aceste sume au fost reţinute ca datorate, trebuie reţinut că numai în funcţie de stabilirea faptelor de către organele de cercetare penală se poate asigura soluţionarea legală şi temeinică a contestaţiei, soluţionarea cauzei pe latura penală putând determina adoptarea unor soluţii diferite în ceea ce priveşte menţinerea sau anularea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina societăţii, fapt care evident are înrâurire asupra legalităţii deciziei de atragere a răspunderii solidare a reclamantului pentru sumele reprezentând obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 337.678 RON.

Curtea a mai reţinut că scopul suspendării este acela de a clarifica şi elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârşirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influenţă asupra soluţiei date în procedura administrativă. În cazul existenţei unei legături dintre potenţialul caracter penal al faptei şi soluţia organului administrativ, legiuitorul a înţeles să acorde prioritate organului de cercetare penală, dispoziţie apreciată în mai multe rânduri de Curtea Constituţională respectiv, prin Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013 şi Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, ca fiind o consacrare în materie fiscală a principiului "penalul ţine în loc civilul", soluţie legislativă în acord cu garanţiile constituţionale, inclusiv cu dreptul de acces la justiţie.

În raport cu obiectul prezentului litigiu, astfel cum a fost anterior precizat, Înalta Curte constată că nu toate criticile din cererea de recurs pot fi analizate, ci numai acelea care se referă la constatarea de către instanţa de fond a legalităţii suspendării soluţionării contestaţiei administrative pentru suma de 337.667 RON.

Prin urmare, susţinerile recurentului referitoare la nelegalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare (nu s-a respectat procedura prealabilă instituită de Ordinul ANAF nr. 127/2014, decizia este nemotivată, s-a încălcat, prin emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, art. 12 din O.G. nr. 92/2003, precum şi dreptul recurentului la apărare şi la informare, nu s-a menţionat în decizie fapta de care este culpabil, nu s-a probat presupusa rea intenţie cu care a acţionat în exercitarea mandatului de administrator al societăţii) nu pot forma obiect al analizei instantei de control judiciar, din moment ce instanţa de fond a fost învestită exclusiv cu examinarea legalităţii deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative sub aspectul suspendării pentru suma de 337.667 RON şi nu cu analizarea legalităţii deciziei de angajare a răspunderii solidare.

În consecinţă, vor fi examinate susţinerile recurentului referitoare la nelegalitatea suspendării soluţionării contestaţiei prin prisma existenţei litigiului având ca obiect legalitatea Deciziei de impunere nr. x din 29 mai 2013 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva acesteia, ce constituie obiectul dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea.

Deşi recurentul nu indică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critică sentinţa şi din perspectiva acestui motiv apreciind că sentinţa nu este motivată pentru că instanta reţine doar îndeplinirea condiţiilor privind sesizarea organelor penale şi condiţia existenţei unei legături a constatărilor organelor penale cu prezenta cauză, dar nu se face nicio referire la restul condiţiilor imperative şi cumulative pentru a atrage răspunderea civilă delictuală.

Aşa cum s-a arătat, ulterior disjungerii, instanţa de fond nu a mai rămas învestită cu analizarea legalităţii deciziei de angajare a răspunderii solidare, astfel încât în motivarea sentinţei nu se pot regăsi considerente referitoare la acest aspect, ci numai considerente privind măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative pentru suma de 337.667 RON.

Instanţa de recurs constată că, în ceea ce priveşte soluţia menţinerii măsurii suspendării contestaţiei, prima instanţă a respectat disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, (...), întrucât a arătat argumentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei recurate, astfel că această critică adusă sentinţei nu poate fi reţinută. Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu argumentele primei instanţe nu înseamnă că sentinţa nu este motivată, întrucât nu lipsesc elementele obligatorii la care face referire art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, cu privire la criticile care pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că prin Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2013 s-a stabilit în sarcina S.C. B. S.R.L. obligaţia de plată a sumei de 2.358.709 RON reprezentând TVA, dobânzi/majorări de întârziere aferente şi penalităţi de întârziere aferente.

Societatea a formulat contestaţie administrativă împotriva acestei decizii de impunere, iar prin Decizia nr. 106 din 26 februarie 2014, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru obligaţii fiscale în sumă totală de 2.021.031 RON şi a suspendat soluţionarea contestaţiei pentru obligaţiile fiscale în sumă de 337.678 RON, pană la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.

Împotriva acestei decizii societatea a formulat acţiune în contencios administrativ, ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea.

Prin Decizia nr. 2269/2019 pronunţată în acest dosar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SCAF a fost respins recursul formulat de DGRFP Cluj-Napoca împotriva sent. civ. nr. 119/2016 din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. A fost admis recursul formulat de reclamanta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost casată sentinţa atacată şi, în rejudecare, a fost admisă în tot acţiunea. A fost anulată Decizia nr. 106 din 26 februarie 2014 emisă de ANAF-DGRFP Cluj-Napoca, a fost obligată ANAF-DGRFP Cluj-Napoca să soluţioneze contestaţia administrativă cu privire la obligaţiile fiscale în cuantum de 337.678 RON. A fost anulată Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2013 şi Raportul de inspecţie fiscala nr. x din 29 mai 2013 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale în cuantum de 2.021.031 RON.

Se constată, aşadar, că a fost anulată dispoziţia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 mai 2013 pentru suma de 337.678 RON, cu privire la aceeaşi sumă fiind suspendată şi soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015.

Organul de soluţionare a contestaţiei a menţinut, de fapt, prin decizia a cărei anulare parţială se solicită în prezenta cauză, suspendarea pentru suma de 337.678 RON dispusă prin Decizia nr. 106 din 26 februarie 2014, motivarea suspendării contestaţiei fiind identică în cele două decizii, respectiv Decizia nr. 106 din 26 februarie 2014 şi Decizia nr. 11 din 25 iunie 2015.

În condiţiile în care a fost anulată definitiv de către instanţă dispoziţia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 mai 2013 pentru suma de 337.678 RON, dispoziţie menţinută în Decizia nr. 11 din 25 iunie 2015, este evident că nu mai poate fi păstrată soluţia de suspendare a contestaţiei ce vizează decizia de angajare a răspunderii solidare pentru această sumă.

Faţă de considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite cererea reclamantului de anulare parţială a Deciziei nr. 11 din 25 iunie 2015 emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi va obliga pârâta să soluţioneze contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor pentru suma de 337.678 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A.-administrator al S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 117 din 8 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite cererea reclamantului de anulare parţială a Deciziei nr. 11 din 25 iunie 2015 emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Obligă pârâta să soluţioneze contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor pentru suma de 337.678 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - MM