Provisional suspension of administrative regulation: insufficient reasoning and mischaracterization of substantive grounds as inadmissibility

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 iunie 2018 de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, a solicitat suspendarea provizorie a Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2335/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme, cu modificările şi completările ulterioare şi a tuturor efectelor şi actelor emise în baza acestuia până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 4908 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 4908 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat.

a) Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa sesizată cu cererea de suspendare provizorie a unui act administrativ este ţinută să verifice trei condiţii şi anume: (1) cazul bine justificat, (2) paguba iminentă şi (3) sesizarea în prealabil a autorităţii publice emitente a actului administrativ atacat.

Sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece instanţa reţine, pe de-o parte, interesul recurentei reclamante de a solicita suspendarea actului administrativ şi posibilitatea creării unui prejudiciu acesteia şi statului, însă, pe de altă parte, arată că nu s-ar putea verifica motivele de aparentă nelegalitate invocate.

Prin sentinţa atacată, instanţa reţine că nu ar fi posibilă analiza interpretării dispoziţiilor legale sau valoarea probatorie a înscrisurilor, apreciind că această analiză s-ar impune doar cu ocazia judecării fondului cauzei.

Recurenta reclamantă arată că nu a solicitat pe calea suspendării provizorii analizarea modului de interpretare şi aplicare a Regulamentului, nici analiza valorii probatorii a unor înscrisurilor ci a arătat cazuri bine justificate pentru care Regulamentul nu prezintă nici măcar aparenţa de legalitate, fiind necesară suspendarea aplicării acestuia până la judecarea acţiunii privind nelegalitatea actului atacat.

În ceea ce priveşte considerentele primei instanţe susţine că acestea sunt străine de cererea formulată deoarece instanţa de contencios a fost sesizată pentru a analiza dacă există sau nu aparenţa de legalitate a actului administrativ şi pentru a constata că aceasta nu există şi că este iminentă păgubirea sa.

Recurenta menţionează că a arătat exclusiv cazurile temeinic justificate pentru care nu există nici măcar aparenţa de legalitate a actului administrativ, deoarece acesta conţine lacune de reglementare care conduc la distribuirea fondurilor publice pe criterii discriminatorii şi cu încălcarea concurenţei loiale.

Susţine că instanţa de fond a săvârşit practic denegare de dreptate, refuzând să analizeze cazurile temeinic justificate pentru care a arătat că se impune suspendarea provizorie a Regulamentului. Procedând în acest fel a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării fără a analiza motivele de admisibilitate arătate în cuprinsul acesteia.

b) Raportat la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta reclamantă susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legale privitoare la condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare provizorie a actului administrativ.

Precizează astfel că, prin cererea de suspendare provizorie, nu a solicitat prejudecarea fondul, ci a arătat că există suficiente motive de nelegalitate actului pentru a răsturna prezumţia de legalitate a acestuia.

Susţine că motivele de aparentă nelegalitate invocate constituie cazuri bine justificate pentru care a fost solicitată suspendarea actului administrativ nelegal. Instanţa era chemată să verifice dacă motivele de nelegalitate invocate creează un dubiu în privinţa legalităţii actului administrativ, ceea ce în mod eronat a apreciat că nu ar putea efectua, deşi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că instanţa va verifica, în procedura suspendării provizorii, tocmai aceste aspecte.

Arată că lipsa clarităţii actului atacat cu privire la conflictele de interese şi cu privire la asigurarea concurenţei loiale reprezintă tocmai cazuri bine justificate invocate pentru a se dispune suspendarea provizorie a actului lipsit de aparenţa de legalitate.

Astfel, consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece a refuzat să verifice tocmai criteriile legale expres arătate de acest articol referitor la suspendarea provizorie a actelor administrative. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale în aşa fel încât acestea au fost golite de conţinut şi eficienţă. Instanţa a considerat că nu ar putea verifica tocmai una dintre cerinţele legale ale admiterii cererii de suspendare. În baza aceste interpretări a art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu s-ar putea dispune niciodată suspendarea provizorie a vreunui act administrativ.

Prin sentinţa atacată, instanţa face o confuzie între legalitatea actului administrativ atacat şi aparenţa de legalitate. Instanţa de fond a interpretat eronat că ar fi sesizată cu motive a căror analiză ar conduce la prejudecarea fondului. În realitate, aceasta a fost sesizată doar pentru a "pipăi fondul", pentru a efectua o verificare sumară a argumentelor arătate pentru a determina dacă există cazuri justificate care relevă aparenta lipsă de legalitate a actului.

Existenţa sau inexistenţa legalităţii actului urmează a se verifica doar de către instanţa de fond, însă instanţa sesizată cu cererea de suspendare provizorie este chemată să verifice, anterior instanţei de fond, dacă actul administrativ este lipsit de aparenţa de legalitate şi dacă acesta este pe cale de a determina păgubirea recurentei reclamante.

Or prin sentinţa atacată, instanţa sesizată cu cererea de suspendare provizorie a interpretat eronat dispoziţiile legale şi a refuzat a analiza tocmai această aparenţă de nelegalitate.

Deşi esenţa cererii de suspendare provizorie era tocmai verificarea aparenţei de legalitate a actului administrativ, instanţa nu a efectuat această analiză esenţială.

Fără verificarea uneia dintre cerinţele legale de admisibilitate a acţiunii, instanţa de fond nu putea să dispună respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Or instanţa de fond a refuzat să verifice tocmai aceste motive de aparenţă de nelegalitate, respectiv să verifice una dintre condiţiile arătate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume condiţia existenţei cazurilor bine justificate.

Prin motivele de recurs recurenta reclamantă a făcut şi referiri privind temeinicia cererii de suspendare provizorie arătând că suspendarea provizorie constituie singura cale de a preîntâmpina paguba sa iminentă constând în lipsirea de finanţarea necesară realizării producţiei de film, precum şi paguba iminentă a statului ca urmare a distribuirii nelegale a ajutorului de stat în condiţiile în care Regulamentul a cărui suspendare provizorie a executării se solicită:

- nu asigură evitarea conflictului de interese;

- conţine dispoziţii discriminatorii;

- este pe cale de a determina distribuirea fără o procedură clară şi transparentă a fondurilor publice nerambursabile;

- încalcă legislaţia concurentei loiale.

În drept, invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., cele ale art. 1 - 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Legea nr. 21/1996 a concurenţei, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale precum şi orice alte prevederi normative menţionate în prezenta cerere.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2019, intimatul-pârât Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a solicitat respingerea recursului pentru următoarele considerente:

Argumentaţia reclamantei nu este susţinută de nicio probă a dreptului său recunoscut de lege şi vătămat prin Regulament în raport cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată.

Cu privire la condiţiile pe care reclamanta trebuie să le îndeplinească pentru a solicita suspendarea efectelor unui act administrativ, intimatul se raportează la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, prin care s-a statuat că poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Pe de altă parte, iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute. (Decizia nr. 442 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 30 ianuarie 2013 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Arată că, din motivarea acţiunii introductive, reiese că reclamanta nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile enumerate de instanţa supremă pentru a se putea admite cererea, respectiv nu face dovada că a fost păgubită prin Regulament, că Regulamentul a fost emis cu depăşirea competenţei sau că a fost emis în temeiul unor acte normative neconstituţionale, că este nemotivat.

În ce priveşte paguba iminentă, reclamanta nu probează riscul de a suferi un prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat. A participat la un concurs de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea obţinerii finanţării dezvoltării şi producţiei de proiecte cinematografice, fără a pune la îndoială legalitatea regulamentului. Dacă în urma concursului reclamanta nu a obţinut ceea ce a dorit, are în realitate interesul să atace hotărârea Consiliului de administraţie prin care s-au aprobat rezultatele concursului, iar nu Regulamentul. Câtă vreme a optat pentru participarea la concurs rezultă că a prezumat că Regulamentul este legal. Nu se poate trata un act normativ de autoritate cu caracter general doar în raport cu interesul particular. Acest interes poate fi urmărit şi protejat prin contestarea actului de autoritate individual şi nu prin contestarea celui general.

Faţă de argumentarea anterioară înţelege să invoce:

1. Excepţia inadmisibilităţii cererii arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune suspendarea efectelor unui act administrativ de autoritate cu caracter general pentru pretinsa şi nedovedita vătămare a unui interes particular al reclamantei. Invocă în acest sens dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., potrivit cărora "cel care are un interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Conform art. 50 din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia:

"(1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă privind acordarea creditului direct pentru producţie şi dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunţarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii şi Cultelor".

A menţionat şi art. 44, 47, 48 din O.G. nr. 39/2005 privind procedura de selecţie şi finanţare a proiectelor cinematografice.

2. Excepţia lipsei de interes a reclamantei în a cere suspendarea efectelor ordinului cu caracter general pentru a-şi proteja un interes particular, propriu.

În acest sens argumentează că, pentru a-şi justifica interesul, reclamanta avea obligaţia să dovedească faptul că prin Regulament i-a fost încălcat interesul legitim actual, născut direct în patrimoniul său propriu, de a accede la o finanţare. Or, reclamanta a ignorat gradul de întindere al efectelor juridice ale actelor administrative normative, care produc efecte cu caracter general şi impersonal, fiind opozabile erga omnes.

Reclamanta cere suspendarea unui act administrativ de autoritate cu caracter general cu privire la care nu dovedeşte că există o îndoială serioasă de nelegalitate şi cu atât mai puţin că prin dispoziţiile sale îi vatămă vreun drept sau îi poate produce vreo pagubă iminentă. Ar fi trebuit ca reclamanta să invoce astfel de vicii înaintea prezentării sale la concurs şi nu după prezentarea la un concurs pe care nu l-a câştigat aşa cum şi-ar fi dorit.

Criticile cu privire la legalitatea regulamentului nu pot fi analizate de către instanţă întrucât aceasta este ţinută de obiectul cererii: suspendarea provizorie a ordinului de aprobare a regulamentului şi nu anularea ordinului pentru nelegalitate. Conform art. 9 din C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Referirile reclamantei la potenţiale conflicte de interese în care s-ar putea afla membrii comisiilor de lectori sunt neprobate, iar cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Aşa fiind, în temeiul art. 249 C. proc. civ., solicită respingerea cererii şi cu această motivare.

Arată şi că obiectul de reglementare al Regulamentului îl constituie selecţia proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme. Conflictul de interese reprezintă obiect de reglementare al altor acte normative şi se apreciază de către organizatorul concursului conform actului normativ incident, iar nu prin dispoziţiile regulamentului care are scopul de a realiza selecţia de film şi nu de a identifica şi sancţiona conflictul de interese.

În conformitate cu dispoziţiile legii în baza căreia a fost elaborat regulamentul atacat, reclamanta ar fi urmat să se refere strict la hotărârea Consiliului de administraţie al CNC prin care s-au aprobat rezultatele concursului şi, în ipoteza în care rezultatul ar fi dezavantajat-o, ea ar fi avut interes să atace acea hotărâre care a declarat-o necâştigătoare şi nu regulamentul desfăşurării concursului la care a şi participat.

Pentru aceste motive şi ţinând cont de limitele obiectului cererii - suspendarea provizorie a ordinului de aprobare a regulamentului - solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, ca lipsită de interes legitim şi ca nedovedită.

În drept, îşi întemeiază întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 C. proc. civ., precum şi pe cele ale legii cinematografiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Excepţia lipsei de interes în promovarea recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi apărările invocate Înalta Curte, cu prioritate asupra excepţiei lipsei de interes în promovarea recursului reţine următoarele:

Recursul constituie o formă de manifestare a acţiunii, un mijloc procedural care intră în conţinutul acesteia cu toate consecinţele care decurg de aici.

Prin urmare, pentru exerciţiul dreptului de recurs trebuie îndeplinite condiţiile generale de exerciţiu ale dreptului la acţiune reglementate de art. 32 C. proc. civ. (capacitate, calitate procesuală, obiect şi interes).

Cu toate acestea, în recurs, ca de altfel în orice cale de atac, condiţiile de exercitare a acţiunii civile capătă valenţe proprii acestei etape procesuale, raportându-se la obiectul căii de atac, respectiv hotărârea judecătorească a cărei reformare se solicită.

Astfel, interesul privit ca o condiţie esenţială de exercitare a căii de atac se va raporta la soluţia adoptată prin sentinţa recurată iar nu la pretenţia dedusă judecăţii prin cererea de chemare în judecată sau alte cereri formulate pe parcursul judecăţii la instanţa de fond.

În consecinţă, cel nemulţumit de hotărâre, pentru a putea exercita dreptul de recurs, trebuie să justifice un interes (folos practic), ceea ce presupune, în situaţia reclamantului, că nu a obţinut recunoaşterea dreptului afirmat de către instanţa de fond, cerinţă ce rezultă din dispoziţiile art. 461 C. proc. civ. ce reglementează obiectul căilor de atac.

Este lipsită de interes cererea de recurs formulată de partea care a obţinut câştig de cauză în prima instanţă.

Or, în speţa dedusă judecăţii, reclamantei i s-a respins cererea formulată de către instanţa de fond astfel că are interes în a supune controlului judiciar prin intermediul căii de atac reglementate de lege sentinţa ce îi este nefavorabilă.

De altfel, această apărare formulată de apărătorul intimatului pârât este inconsecventă în condiţiile în care prin întâmpinarea formulată în recurs, cu aceeaşi argumentare, se invocă lipsa de interes a reclamantei în promovarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, excepţie ce a fost invocată şi în faţa instanţei de fond prin întâmpinare şi care constituie o apărare în raport cu cererea dedusă judecăţii, iar nu faţă de cererea de recurs. Ca urmare, această apărare se impune a fi analizată odată cu recursul formulat în cauză iar nu ca o cerinţă de admisibilitate a promovării căii de atac.

2. Excepţia inadmisibilităţii invocării unor motive noi în recurs

Referitor la acest aspect se reţin ca relevante în primul rând dispoziţiile art. 478 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. aplicabile şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ. potrivit cărora părţile pot să expliciteze pretenţiile cuprinse în cererile lor, inclusiv pretenţiile ce rezultă implicit din acestea, fără însă a schimba cauza litigiului.

Bineînţeles că în recurs aceste dispoziţii procesuale capătă valenţe noi, dat fiind faptul că este în discuţie o cale de atac extraordinară, care se exercită pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Relevante în soluţionarea excepţiei invocată de intimatul pârât sunt şi dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căror motivele de casare art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite dacă nu au fost invocate în faţa instanţei de fond sau nu au putut fi invocate la judecarea fondului cauzei.

Coroborând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că prin intermediul recursului pot fi invocate motive de nelegalitate ce nu au putut fi invocate la judecarea fondului litigiului sau, deşi invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Se impune a se distinge între motivele de casare expres reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. la care art. 488 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere şi argumentele aduse în susţinerea motivelor de casare.

Altfel spus, partea este ţinută a invoca motivele de casare numai în condiţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., însă, este în drept să aducă argumente suplimentare în susţinerea motivelor de casare în condiţiile art. 478 alin. (4) C. proc. civ.

De altfel, în speţa dedusă judecăţii, nu se poate reţine existenţa unor argumente noi în condiţiile în care prin cererea de recurs cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reia în esenţă argumentaţia prezentată şi primei instanţe în susţinerea admisibilităţii şi temeiniciei cererii de chemare în judecată.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat în cauză.

Relativ la excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de suspendare a executării invocată în faţa instanţei de fond şi reiterată prin întâmpinarea formulată în recurs, se reţine că aceasta este nefondată întrucât reclamanta, în calitatea sa de participant la concursul de selecţie a proiectelor cinematografice, are interes în a supune controlului judecătoresc regulamentul în baza căruia s-a desfăşurat concursul de selecţie la care a participat. Interesul său ca persoană care se pretinde vătămată prin modul de organizare al concursului la care a participat, organizare reglementată de Regulamentul a cărui suspendare a executării se solicită nu poate fi limitat doar la actul final al procedurii la care a participat, respectiv hotărârea consiliului de administraţie prin care s-au aprobat rezultatele concursului.

De altfel, în practica sa, Înalta Curte a hotărât că interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanţa dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca şi a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic (Decizia nr. 313 din 31 ianuarie 2014 pronunţată în recurs de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Analizând cu prioritate recursul formulat în cauză prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se reţine că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Sunt vizate astfel ipotezele de motivare insuficientă şi contradictorie a hotărârii primei instanţe.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Aşa cum s-a subliniat în doctrină şi practica judiciară motivarea este de esenţa hotărârii judecătoreşti şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de către părţi, dar şi pentru a permite instanţei de recurs, cum este situaţia în speţa dedusă judecăţii, să verifice aplicarea legii de către prima instanţă în raport de situaţia de fapt existentă în speţă.

Este adevărat că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, însă această împrejurare nu eludează obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra susţinerilor şi apărărilor esenţiale formulate de părţi. În lipsa unei motivări care să analizeze aceste aspecte, hotărârea judecătorească nu poate fi reţinută ca fiind motivată potrivit cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În speţă, în considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond se rezumă la a reitera practica Înaltei Curţi în materie şi, enumerând doar motivele de aparentă nelegalitate ale actului a cărui suspendare a executării se solicită, fără a face o minimă analiză a acestora, afirmă că acestea sunt veritabile critici de nelegalitate care nu pot fi examinate în cadrul prezentei proceduri sub aspectul existenţei unor cazuri bine justificate.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de fond se rezumă la a arăta că analiza acestei cerinţe nu se mai impune a fi efectuată în condiţiile inexistenţei unor cazuri bine justificate care să justifice suspendarea solicitată.

În finalul considerentelor instanţa de fond arată că este inadmisibilă cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă.

Această motivare lapidară şi contradictorie nu corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe de o parte, pentru a ajunge la concluzia inexistenţei unui caz bine justificat în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se impunea ca instanţa de fond să facă o analiză a motivelor şi argumentelor reclamantei în justificarea îndeplinirii acestei cerinţe, numai ulterior putând ajunge la concluzia că acestea nu se subsumează noţiunii de "cazuri bine justificate" aşa cum aceasta este definită legal.

Pe de altă parte, prin prisma dispoziţiilor art. 14 din Legea 554/2004 cerinţele privind existenţa unui caz bine justificat şi aceea a existenţei unei pagube iminente sunt condiţii de fond ale cererii de suspendare a executării reglementată de această dispoziţie legală a căror neîndeplinire conduce la concluzia netemeiniciei cererii iar nu la inadmisibilitatea acesteia.

Or, instanţa de fond deşi a reţinut în esenţă neîntrunirea cerinţei privind existenţa unui caz bine justificat a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă, din acest punct de vedere motivarea sentinţei recurate fiind şi contradictorie.

În concluzie se va reţine că în lipsa unei motivări a sentinţei recurate care să facă posibil controlul judiciar hotărârea a fost pronunţată fără a se judeca fondul cauzei ceea ce atrage casarea acesteia în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa sentinţa recurată şi se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare instanţa de fond va avea în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. şi va analiza temeinicia cererii de suspendare a executării formulată în cauză prin prisma motivelor şi susţinerilor reclamantei, precum şi a apărărilor formulate de pârât raportat la condiţiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aşa cum acestea sunt definite în art. art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 4908 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - LM