Invalidity of judgment due to failure to extend procedural framework for necessary parties in administrative litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii dedusă judecăţii

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, formulată de petentul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii s-a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 395 din 2 iulie 2014 emisă de pârât, prin care i s-a aplicat reclamantului o amendă contravenţională în valoare de 1.000 RON, fiind acuzat de faptul că a încălcat prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 415 pronunţată la data de 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 395 din 2 iulie 2014.

3. Calea de atac exercitată şi motivul de recurs invocat

Împotriva Sentinţei civile nr. 415 din 13 octombrie 2015 a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea cadrului procesual.

În susţinerea recursului reclamantul a precizat că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor extinderea cadrului procesual, în conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant nu a indicat în mod expres motivele de casare pe care îşi întemeiază cererea de recurs, însă în raport cu criticile invocate se apreciază că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

4. Apărările formualte în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare, însă la data de 7 iunie 2019 a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat motivând că instanţa de fond a respins în mod corect cererea reclamantului în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, prin Încheierea din 22 mai 2018.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei rezoluţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte analizând actele dosarului constată că litigiul dedus judecăţii are ca obiect, anularea Hotărârii nr. 395 din 2 iulie 2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Instanţa de fond a reţinut în motivarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată că, potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi respectiv art. 78 alin. (2) C. proc. civ., republicat, cererea reclamantului aşa cum a fost ea formulată tinde spre respingerea sa, ca inadmisibilă, deoarece în cază se impunea introducerea în cauză şi a altor părţi.

În critica sentinţei recurate, recurentul-reclamant subliniază că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor extinderea cadrului procesual, în ceea ce priveşte introducerea în cauză a altor părţi, fapt ce a condus la imposibilitatea sa de a-şi exprima o poziţie în acest sens.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu s-a conformat rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual, prin cererea de chemare în judecată şi a persoanelor împotriva căreia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătoreşti, pentru a da acestora posibilitatea de a-şi formula apărări.

Înalta Curte constată că, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în lumina art. 161 din Legea nr. 554/2004, este îndrituită să pună în discuţia părţilor şi să dispună măsuri privind introducerea în cauză a altor subiecte de drept. Sub acelaşi aspect, prima instanţă face referire şi la art. 78 alin. (2) C. proc. civ. reţinând că, instanţa are obligaţia să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, dacă raportul juridic dedus judecăţii impune extinderea, iar în situaţia în care părţile nu ar fi de acord, acţiunea promovată apare ca inadmisibilă.

Chiar dacă instanţa de fond prezintă un raţionament juridic corect al textelor legale indicate mai sus, aceasta în mod greşit trece la soluţionarea cauzei apreciind că, acţiunea reclamantului este inadmisibilă în lipsa extinderii cadrului procesual şi la alte părţi.

Înalta Curte apreciază că, în conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, "Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.", şi cu prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.", instanţa de fond avea obligaţia să pună în discuţia părţilor extinderea cadrului procesual cu privire la alte subiecte de drept.

Înalta Curte, în raport cu procedura aplicabilă în astfel de situaţii, analizând acţiunile instanţei de fond pentru stabilirea cadrului procesual, consemnate prin încheierea din 22 septembrie 2015, dar şi în practicaua (partea introductivă) a sentinţei recurate, constată că aceasta nu a pus în discuţia părţilor posibilitatea extinderii cadrului procesual, deşi raportul juridic dedus judecăţii o impunea.

Prin urmare, instanţa de fond nu poate reţine în motivarea sentinţei recurate că, reclamantul nu s-a conformat rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual, când această obligaţie îi revenea în lipsa unei opţiuni exprese a acestuia. În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că în speţă este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de fond a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea sentinţei recurate.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea este casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, considerente pentru care va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 415 din 13 octombrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează sentinţă recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - LM