Religious property compensation: sufficiency of archival inventory as proof of ownership and abusive state taking under Ordinance 94/2000

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 februarie 2016, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România în numele şi pentru Parohia Bisericii Armene Focşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, anularea Deciziei nr. 4872 din 10 decembrie 2015 emisă de Comisie, admiterea cererii nr. x din 5 decembrie 2005 şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din teren în suprafaţă de 235 mp şi construcţie situat în Focşani, judeţul Vrancea.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 379 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor şi a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România în numele şi pentru Parohia Bisericii Armene Focşani a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, anularea deciziei de respingere şi admiterea cererii de acordare a măsurilor compensatorii.

2.1. Referitor la pct. 5 al articolului 488 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că ar fi fost necesare şi utile documentele în temeiul cărora statul a devenit proprietar al imobilului, precum decretul de expropriere emis cu privire la imobil, istoricul de rol fiscal al imobilului etc.

Astfel, instanţa în mod greşit a dispus încheierea etapei cercetării procesului şi începerea dezbaterii fondului cauzei, încălcându-se dispoziţiile art. 211 C. proc. civ.

Prin încheierea etapei cercetării procesului în aceste condiţii i-a fost încălcat dreptul la apărare, fiind prejudiciată în măsura în care se continuă judecarea cauzei fără administrarea probatoriului necesar clarificării depline a situaţiei imobilului.

Instituţiile statului au obligaţia de a deţine documentele care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului şi modalitatea de dobândire a acestuia, refuzul acestor instituţii nefiind justificat şi nu trebuie să îngreuneze situaţia Arhiepiscopiei în vederea dovedirii acţiunii formulate.

2.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susţinut recurenta-reclamantă că, în mod nelegal, instanţa a reţinut, pe de o parte, că Parohia Bisericii Armene Focşani a depus Inventarul Bisericii Armene din Focşani, datat 17 martie 1949, emis în temeiul art. 29 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, iar, pe de altă parte, a reţinut că, potrivit documentelor depuse de autorităţi, imobilul era proprietatea unei persoane fizice, A., de la care a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 111/1951.

2.3. A mai susţinut recurenta-reclamantă, motiv prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că în cauză Arhiepiscopia nu a făcut dovada proprietăţii.

A făcut trimitere la prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 şi la art. 11 pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, susţinând că a depus la dosar copia Extrasului din Inventarul Bisericii Armene din Focşani cu privire la imobilul în litigiu, datat 17 martie 1949, emis în baza art. 29 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, cu care face dovada dreptului de proprietate asupra respectivului imobil.

Acest document, emis în anul 1949, prin raportare la foaia matricolă pe anii 1958 - 1961, comunicată de Arhivele Naţionale Vrancea, face dovada dreptului de proprietate al Arhiepiscopiei asupra terenului care, în prezent, este ocupat de B.

Nu este posibil ca Primăria Focşani, Consiliul Judeţean Vrancea şi celelalte autorităţi locale care deţin arhive să comunice răspunsuri prin care arată că nu deţin acte de proprietate, în condiţiile în care pe terenul respectiv se regăseşte un imobil edificat de statul comunist.

Arhiepiscopia nu este în măsură să prezinte actul de proprietate ca instrumentum probationis, în condiţiile în care toate actele i-au fost luate de către securitate în anii de prigoană comunistă.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, Comisia avea obligaţia de a completa actele depuse la dosar de Arhiepiscopie, efectuând demersuri în vederea obţinerii documentelor necesare soluţionării cererii de retrocedare a imobilului în natura sau prin echivalent.

Or, având în vedere că Arhiepiscopia a făcut dovada cu un înscris elaborat în epocă, în sensul că imobilul teren se afla în anul 1949 în proprietatea Bisericii Armene, operează prezumţia de proprietate, iar sarcina probei este răsturnată revenind autorităţilor locale să prezinte contrariul.

În condiţiile în care, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, se instituie o prezumţie de proprietate în favoarea Arhiepiscopiei Bisericii Armene care a deţinut în proprietate imobilul, iar Primăria nu a prezentat titlul cu care a dobândit acel imobil, prezumţia de proprietate nefiind astfel răsturnată, decizia contestată este netemeinică şi nelegală.

3. Apărările formulate în cauză

3.1. Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Şi intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a menţionat că formulează recurs împotriva Sentinţei nr. 379 din 14 decembrie 2016 şi împotriva încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în motivarea recursului s-a referit exclusiv la sentinţa civilă, fără a aduce nicio critică şi fără a identifica încheierile pronunţate de prima instanţă pe care înţelege să le combată.

4.2. Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând, anularea Deciziei nr. 4872 din 10 decembrie 2015 emise de Comisia Specială de Retrocedare şi admiterea cererii nr. x din 5 decembrie 2005 prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător valorii imobilului situat în Focşani, strada x nr. 68, judeţul Vrancea.

Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, reţinând că actul atacat este legal.

4.3. Referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reţine Înalta Curte că acest motiv vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă în susţinerea acestui motiv de casare invocă încălcarea dispoziţiilor art. 211 C. proc. civ., apreciind că instanţa nu a solicitat şi instituţiile statului nu au depus documentele necesare soluţionării cauzei.

Potrivit acestui text legal, "Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare şi dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia.".

Analizând actele dosarului, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă, la termenul din 2 iunie 2016, a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri (înscrisurile de la pct. 1.1 din cererea de probatorii formulată de aceasta, aflată la dosar fond) şi proba cu interogatoriul (formulată la pct. 2 din cererea de probatorii).

Deşi i-a fost încuviinţată proba cu interogatoriul, reclamanta nu a formulat şi nu a depus la dosar întrebările pe care dorea a le adresa părţilor adverse, astfel cum prevede art. 254 alin. (4) lit. c) C. proc. civ.

Urmare a încuviinţării probei cu înscrisuri, instanţa a emis adrese către instituţiile indicate de reclamantă, respectiv Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria Municipiului Focşani, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi Direcţia Taxe şi Impozite Locale Focşani, Direcţia Judeţeană Focşani a Arhivelor Naţionale şi Compania de Utilităţi Publice R.A. Focşani, pentru a se solicita relaţii cu privire la imobilul în litigiu, aşa cum s-a precizat în cererea de probatorii.

Instituţiile publice menţionate au depus răspuns la adresele instanţei şi, deşi reclamanta nu s-a prezentat la termenul acordat, prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2016, instanţa a dispus comunicarea către reclamantă a relaţiilor depuse de acestea, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Reclamanta, care a beneficiat de asistenţă juridică de specialitate, fiind reprezentată de avocat, a primit actele depuse de autorităţi, însă nu s-a mai prezentat la termenele următoare, nu a depus punct de vedere cu privire la probele administrate şi nici nu a solicitat suplimentarea acestora.

Nu în ultimul rând, reţine Înalta Curte că, potrivit art. 254 alin. (1) şi alin. (6) C. proc. civ.,

"(1) Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege.

(...)

(6) Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii."

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea vreunei reguli de procedură sancţionate cu nulitatea de către prima instanţă.

4.4. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

De altfel, prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esenţă, o greşită interpretare a probelor administrate, aspect care nu se circumscrie ipotezei prevăzute de acest motiv de casare.

4.5. Nici motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Criticile recurentei, în esenţă, sunt centrate pe faptul că prima instanţă în mod greşit a reţinut că în cauză nu ar fi făcut dovada proprietăţii, iar Comisia Specială de Retrocedare avea obligaţia de a completa actele depuse de către reclamantă.

Prin Decizia nr. 4872 din 10 decembrie 2015, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea nr. x din 5 decembrie 2005 depusă de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Bisericii Armene din România pentru Parohia Bisericii Armene Focşani, prin care s-au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul din Focşani, judeţul Vrancea, reţinând că solicitanta nu a depus acte juridice din coroborarea cărora să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, în termenul de 120 de zile, prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Alin.(2) al art. 4 din acelaşi act normativ prevede că, "Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3)".

4.6. În cauză, recurenta-reclamantă s-a prevalat de prezumţia existenţei dreptului de proprietate instituită de art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la copia Extrasului din Inventarul Bisericii Armene din Focşani. A apreciat că reprezintă început de dovadă scrisă, considerând că obligaţia de a completa documentaţia îi revenea în mod exclusiv Comisiei, care trebuia să efectueze demersuri în vederea obţinerii documentelor necesare.

Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive".

Or, în cauză, depunerea unei copii a Extrasului din Inventarul Bisericii Armene din Focşani cu privire la imobilul în litigiu nu este suficientă în lipsa actelor juridice din care să reiasă dovada dreptului de proprietate anterior preluării abuzive şi a înscrisurilor din care să rezulte preluarea abuzivă de către Statul Român a respectivului imobil, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Astfel, interpretarea recurentei nu este susţinută de prevederile legale invocate care, într-adevăr, admit începutul de dovadă scrisă în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor pentru care se formulează cerere de acordare de măsuri reparatorii, însă, stabilesc, în egală măsură, că acest mijloc de probă trebuie completat cu alte înscrisuri care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive, aşa cum dispune art. 4 alin. (2) din Ordonanţă.

Altfel spus, titularul cererii privind acordarea de măsuri reparatorii trebuie să facă dovada, în primul rând, că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi să probeze, în al doilea rând, că la data preluării abuzive avea calitatea de proprietar al imobilului ce formează obiectul cererii.

Propunerea probelor intră în conţinutul unui drept procesual care aparţine celui care face o susţinere în cursul procesului şi care are o componentă obligaţională corespunzătoare sarcinii probei, impusă de art. 249 din C. proc. civ., respectiv obligaţia de a proba susţinerile făcute în faţa instanţei.

4.7. În cauză, rezultă cu evidenţă că recurenta-reclamantă nu a completat dosarul depus la Comisia Specială de Retrocedare cu dovezile sus-menţionate, deşi această instituţie i-a solicitat, prin Adresa nr. x din 16 iunie 2015, în termenul de decădere de 120 de zile, în procedura administrativă, prevăzut de art. 32 din Legea 165/2013, aspect necontestat, obligaţie care îi incumbă conform art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, deşi în cursul judecăţii la fond, urmare a încuviinţării probei cu înscrisuri, au fost depuse acte de către instituţiile competente, reclamanta nu şi-a precizat în niciun fel punctul de vedere, nu a combătut relaţiile comunicate şi nici nu a solicitat/depus alte documente în susţinerea acţiunii.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a instituit prezumţia dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi nu a făcut dovada trecerii abuzive a acestuia în proprietatea statului, aspecte esenţiale în raport cu obiectul litigiului.

Rolul judecătorului nu este acela de a dispune probe pentru una dintre părţi, ci acela ca, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, să afle adevărul, fiind imparţial.

Instanţa nu are obligaţia de a dispune suplimentarea probatoriilor decât în situaţia în care susţinerile părţilor şi probele administrate nu ajută la aflarea adevărului şi la soluţionarea cauzei, în ipoteza în care instanţa nu se consideră lămurită.

Totodată, Înalta Curte reţine faptul că rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, soluţia primei instanţă fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

4.8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru cele reţinute anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Arhiepiscopia Bisericii Armene din România în numele şi pentru Parohia Bisericii Armene Focşani împotriva Sentinţei nr. 379 din 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - LM