Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3022/2019 AI generated

Misinterpretation of Natura 2000 aquaculture compensation as annual premiums versus a single two-year payment under EU Fisheries Fund Regulation

Case Number Decizia nr. 3022/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Agriculture and Rural Development, set aside the lower court's judgment in part, and upon re-judgment dismissed the private company's action as unfounded, thereby upholding the administrative decision to recover the overpaid funds. The dispute concerned the annulment of a regularity certificate and budget claim decision issued by the General Directorate for Fisheries, which demanded the reimbursement of excess compensation paid for Natura 2000 restrictions; the plaintiff argued that the sums constituted acquired rights based on the application of annual premiums for two years, while the defendant contended that the payment resulted from a systemic error in calculating the compensation as a single, unique award for the entire two-year period rather than a sum of annual amounts. Relying on Article 30 of Council Regulation (EC) No 1198/2006 regarding the European Fisheries Fund, which stipulates a maximum compensation for two years for existing aquaculture units, and the normative decisions of the Monitoring Committee of the Operational Programme for Fisheries, the court determined that the national administration's interpretation was correct, that the excessive payment constituted an unjustified advantage and a breach of Union financial interests, and that the absence of fault on the part of the beneficiary did not prevent the recovery of the funds, citing the principle that administrative errors by national authorities constitute irregularities under shared management regimes.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 412 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 134/2010, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011; Misinterpretation of Natura 2000 aquaculture compensation as annual premiums versus a single two-year payment under EU Fisheries Fund Regulation: The dispute concerned the annulment of a regularity certificate and budget claim decision issued by the General Directorate for Fisheries, which demanded the reimbursement of excess compensation paid for Natura 2000 restrictions; the plaintiff argued that the sums constituted acquired rights based on the application of annual premiums for two years, while the defendant contended that the payment resulted from a systemic error in calculating the compensation as a single, unique award for the entire two-year period rather than a sum of annual amounts. Relying on Article 30 of Council Regulation (EC) No 1198/2006 regarding the European Fisheries Fund, which stipulates a maximum compensation for two years for existing aquaculture units, and the normative decisions of the Monitoring Committee of the Operational Programme for Fisheries, the court determined that the national administration's interpretation was correct, that the excessive payment constituted an unjustified advantage and a breach of Union financial interests, and that the absence of fault on the part of the beneficiary did not prevent the recovery of the funds, citing the principle that administrative errors by national authorities constitute irregularities under shared management regimes.

Keywords

AI generated
compensation fund single premium European company fund regulations interpretation of a judgment european Development Fund

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
3084 din data de 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat recurs, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 412 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 134/2010
În temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 134/2010 privind C.
art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
Instanţa de fond a opinat că "neregula se traduce întotdeauna printr-un rezultat material negativ, o pagubă efectivă, nu una potenţială, şi a cărei existenţă şi întindere trebuie dovedite", cu referire la definiţia prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte va analiza cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, pe care o va respinge, motivele invocate în cerere putând fi încadrate în prevederile art.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
civ., excepţia nulităţii recursului, pe care o va respinge, motivele invocate în cerere putând fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011
Instanţa de fond a opinat că "neregula se traduce întotdeauna printr-un rezultat material negativ, o pagubă efectivă, nu una potenţială, şi a cărei existenţă şi întindere trebuie dovedite", cu referire la definiţia prevăzută la art. 2 alin.
art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011
În speţa de faţă, s-a stabilit că plata astfel efectuată este o plată excedentară, făcându-se aplicarea art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art.
art. 496 C. proc. civ
Procedural rule applied in the dispositive to admit the appeal, set aside the lower court's sentence, and dismiss the action upon re-judgment.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to admit the appeal, set aside the lower court's sentence, and dismiss the action upon re-judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 reclamanta SC A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 260938 din data de J 9 octombrie 2015 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data de 31 iulie 2015, emise de Direcţia Generala Control Antifraudă şi Inspecţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3084 din data de 18 octombrie 2016 instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

"Respinge excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 60938 din 19 octombrie 2015 invocată de pârâtă.

Admite acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC A. SRL cu sediul în jud. Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Dispune anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 13 iulie 2015 şi Deciziei nr. 260938 din 19 octombrie 2015 privind soluţionarea contestaţiei.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (3.000 RON onorariu avocat şi 50 RON taxa judiciară de timbru)".

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 3084 din data de 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat recurs, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, s-au arătat următoarele:

În temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., recurentul formulează cerere de suspendare a cauzei până la obţinerea răspunsului la întrebarea preliminară adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), având rolul obţinerii unei interpretări unitare a dreptului comunitar, necesară soluţionării obiectului litigiului dedus judecăţii în prezenta cauză, respectiv modul de interpretare a prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, unde sunt stabilite măsurile de sprijin pentru mediul acvatic.

Se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să înainteze CJUE următoarea întrebare preliminară:

În vederea aplicării unitare a prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, care este modul corect/legal de acordare a compensaţiei şi metoda de calcul a primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, sintagma "acordarea primei pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, pentru unităţile de acvacultura care desfăşurau activităţi de acvacultura anterior deciziei, se interpretează prin însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, sau calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani?

Se arată, în esenţă, Direcţia Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POP 2007 - 2013, din cadrul MADR a acordat multor beneficiari de finanţare nerambursabilă, prime/compensaţii aferente pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani, ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, prin însumarea primelor, urmare aplicării eronate a formulei de calcul stabilite prin decizii succesive ale Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, respectiv Decizia nr. 5 din 29 mai 2008 şi Decizia 16 din 2 martie 2010, iar ulterior structura de control din cadrul MADR a aplicat Articolul 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European de Pescuit (FEP), în sensul că prima trebuie sa fie alocată, în scopul prevăzut la Art. 30 alin. (2) lit. a), c) şi d), sub forma unei singure compensaţii pentru acoperirea pierderilor din producţia de peşte, pentru o perioadă de maxim 2 ani de la data Deciziei de instituire a zonei Natura 2000 (Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, publicată în M. Of. nr. 739/31.10.2007), respectiv anii 2008 şi 2009, şi numai pentru unităţile de acvacultura existente înainte de această decizie, şi trebuie să fie calculată pe baza criteriilor prevăzute la Articolul 30 alin. (4) din Regulamentul CE nr. 1198/2006.

În acest sens s-au întocmit procese-verbale de creanţă supuse procedurii executării silite, în care s-a stabilit în sarcina beneficiarilor o creanţă în cuantum egal cu prima/compensaţia acordată în mod necuvenit, la data prezentei fiind pe rolul instanţelor numeroase litigii prin care se contestă acest mod de interpretare al prevederilor art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006.

Se arată că în perioadele 5 decembrie - 9 decembrie 2011 şi 2 - 6 aprilie 2012 s-au desfăşurat în România misiuni de audit ale DG MARE din cadrul Comisiei Europene.

Prin Raportul de audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) 959619 din 9 august 2012, auditorii au constatat că beneficiarilor Sit Natura 2000 le-au fost plătite compensaţii în exces peste 50% prin interpretarea eronată a formulei stabilite în cadrul Comitetului de Monitorizare (calculul primei a fost efectuat în mod eronat multiplicând cu 2 suma primei).

Recomandările prioritare formulate în sarcina Autorităţii de Audit - AA şi DGP AMPOP în vederea remedierii deficienţelor au fost:

"Autoritatea de Audit (AA) ar trebui să evalueze cu atenţie natura sistemică a constatării şi să propună corecţii adecvate pentru toate proiectele similare plătite în exces peste 50%, urmând ca CE să primească un tabel cu toate proiectele aprobate şi primele calculate în exces atât din FEP, cât şi din cofinanţarea naţională;

- Autoritatea de Management (AM) să realizeze o reevaluare a pierderilor declarate de beneficiari (care par să fie excesive - mai mult de 50% din rezerva de peşte existent), printr-un studiu independent. De asemenea, Autoritatea de Managementul trebuia să raporteze AA măsurile corective întreprinse pentru abordarea deficienţelor sistemice de control privind aprobarea şi monitorizarea unor asemenea proiecte".

Astfel, Curtea de Conturi a României prin Autoritatea de Audit a procedat la efectuarea verificărilor suplimentare în vederea stabilirii naturii sistemice a deficienţelor constatate cu privire la modul de acordare a compensaţiilor pentru pierderile de producţie înregistrate de unităţile de acvacultura - Sit Natura 2000. În consecinţă, Autoritatea de Audit (AA) a verificat 34 de dosare depuse de 26 de beneficiari Sit Natura 2000, prin care au fost solicitate compensaţii pentru pierderile de producţie înregistrate urmare instituirii restricţiilor pentru siturile Natura 2000, constatând următoarele:

- din totalul de 34 de dosare, un număr de 8 beneficiari au depus câte două cereri de finanţare (16 dosare), iar restul de 18 beneficiari au depus câte un dosar fiindu-le cordată o compensaţie dublă faţă de formula stabilită prin Comitetul de Monitorizare;

- au fost constatate discrepanţe privind modul, de calcul al primei, în sensul că valoarea acesteia nu s-a determinat pe baza suprafeţei de luciu de apă, înscrisă în licenţa de acvacultura, acordându-se pentru o suprafaţă mai mare, sau valoarea primei a fost calculată proporţional cu perioada de valabilitate a licenţelor, diminuându-se suma acordată;

- calculul compensaţiei s-a efectuat pentru o perioadă de 2 ani fără a fi luat în considerare numărul de zile din 2008 şi 2009 pentru care au fost valabile licenţele de acvacultura, deşi acestea nu acopereau întreaga perioadă;

- în cazul a două cereri de finanţare, prima s-a acordat pe baza unor documente justificative care atestă pierderile de producţie înregistrate în perioada 2009 - 2010, deşi potrivit reglementărilor comunitare compensaţiile se acordă pentru "maxim 2 ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000".

Având în vedere cele constatate, s-a dispus în sarcina DGP AMPOP să efectueze propriile verificări şi să prezinte AA măsurile corective întreprinse în vederea remedierii deficienţelor, potrivit recomandărilor CE.

Ca urmare, DGP AMPOP a comunicat Comisiei Europene şi AA cu scrisoarea nr. 242618 din 31 octombrie 2012 angajamentul de a lua măsurile necesare în vederea recuperării sumelor plătite necuvenit.

La data de 20 noiembrie 2012, Curtea de Conturi a României prin Autoritatea de Audit, a transmis către DGP AMPOP Adresa nr. x din 20 noiembrie 2012, privind stadiul implementărilor constatărilor şi recomandărilor CE formulate cu raportul de audit nr. ARES (2012) 959619 din 9 august 2012, urmare misiunilor de audit desfăşurate în România, în perioada 5 decembrie - 9 decembrie 2011 şi între 2 - 6 aprilie 2012 privind Programul Operaţional pentru Pescuit. Urmare verificărilor efectuate s-a constatat că în toate cazurile cuantumul compensaţiei a fost acordat în exces, prin aplicarea în mod eronat a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare. Pe cale de consecinţă AA a apreciat deficienta ca fiind de natură sistemică.

Urmare recomandărilor AA, Compartimentul Control Antifraudă şi Nereguli (CCAN) din cadrul DGP - AMPOP a întocmit Raportul de verificare nr. x din 14 decembrie 2012 pentru toţi cei 26 de beneficiari, aprobat de domnul B. - Director General al DGP - AMPOP, prin care s-a stabilit natura sistemică a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensaţiilor pentru pierderile de producţie înregistrate de unităţile de acvacultura Sit Natura 2000, preluând recomandările AA.

DGP AMPOP prin CCAN a fundamentat Raportul de verificare nr. x din 14 decembrie 2012 concluzionând:

"în conformitate cu prevederile Regulamentului CE-498/2007 al Comisiei de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului CE 1198/2006 al Consiliului privind FEP, a O.U.G. nr. 66/2011, şi a recomandărilor formulate de Curtea de Conturi AA prin adresa nr. x din 16 octombrie 2012 - se impun corecţii financiare la nivel de stat membru deoarece la nivelul DGP AMPOP s-a înregistrat o neregulă sistemică(...).

Astfel CCAN propune aplicarea unei corecţii financiare în sumă de 18.718.470,00 RON la nivel de stat membru din finanţarea FEP aferentă programul POP 2007 - 2013 pentru România.

În baza acestui raport de verificare, au fost întocmite un număr de 26 Note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, aferente celor 26 de beneficiari, 25 dintre acestea fiind întocmite în luna ianuarie 2013, iar una m luna februarie 2013, stabilind ca debitor DGP AMPOP.

Revenind la măsurile de recuperare stabilite de autoritatea de management DGP AMPOP, în baza notelor de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, acestea au însemnat întregirea FEP din bugetul naţional.

În acest sens, MADR a întocmit un Memorandum privind deblocarea plăţilor din FEP, prin care se precizează neregula sistemică constatată şi că cei 26 de beneficiari ai compensaţiei au beneficiat de o "sumă necuvenită în valoare de 19.560.747,07 RON din care14.670.560,30 RON din FEP şi 4.890.186,77 RON din bugetul naţional. Deoarece această neregulă sistemică reprezintă în prezent principala cauză de menţinere a ratei de eroare foarte mare, soluţionarea acesteia, împreună cu celelalte măsuri care au fost luate de AM POP ar duce la o rată de eroare rezonabilă (sub 2%) care ar permite CE deblocarea plăţilor. Pentru ca plăţile să fie reluate de către CE, s-a propus ca recuperarea sumelor plătite necuvenit să se facă prin reîntregirea bugetului FEP cu suma de 14.670.560,30 RON din bugetul naţional".

Totodată, în acest document se mai precizează:

"MADR, prin AM POP, s-a angajat în faţa CE că va recupera sumele plătite necuvenit".

Memorandumul a fost avizat de Ministrul Finanţelor Publice, şi aprobat de către Prim Ministrul României, sub numărul 20/5309 din 26 martie 2013.

Urmare acestui memorandum, a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, care la art. 38 prevede că "din sumele aprobate în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2013 la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare", titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) post-aderare", suma de 14.671 mii RON se utilizează pentru reîntregirea contului Fondului European pentru Pescuit, în contul sumelor plătite necuvenit beneficiarilor măsurii "Plăţi compensatorii pentru proiectele sit Natura 2000" din cadrul Programului operaţional de pescuit 2007 - 2013, finanţat din Fondul European de Pescuit".

Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 13 ianuarie 2016 reprezintă titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată, cuprinzând elementele unui act administrativ fiscal.

Faţă de actul administrativ contestat nu pot fi reţinute aspecte de nelegalitate raportat la argumentele instanţei de fond privind faptul că eroarea aparţine autorităţii cu competenţe în acordarea sprijinului financiar.

Astfel, se învederează instanţei de control judiciar că instanţa de fond reţine pe de o parte "îmbogăţirea fără just temei a reclamantei", însă consideră în mod complet eronat că sumele acordate acesteia reprezintă "drepturi câştigate".

În acest sens, se arată faptul că sumele stabilite prin titlul de creanţă reprezintă sume plătite necuvenit beneficiarului SC A. SRL, din bugetul comunitar şi bugetul naţional, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete. Aşadar, sumele stabilite prin Procesul-verbal nr. x din 31 iulie 2015 nu provin din patrimoniul societăţii ci din fonduri europene, fiind plătiţi reclamantei urmare depunerii de către aceasta a unei cereri de finanţare.

Se arată faptul că SC A. SRL a beneficiat de o plată excedentară în valoare de 273.232.79 RON, contrar prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, care stabilesc calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani, şi nu calcularea compensaţiei anuală şi însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an.

Potrivit dispoziţiilor art. A din Regulamentul nr. 2988/1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans".

Modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5 din 29 mai 2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013.

Ulterior, Decizia nr. 16/2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 (incidenţă finanţării acordate SC A. SRL), se face trimitere la modul de calcul al primelor şi cuantumul acestora aprobate în CM 2 din 2008, respectiv Decizia nr. 5 din 29 mai 2008. Modul de calcul stabilit în această decizie introduce faţă de decizia anterioară, raportarea la suprafaţa luciului de apă "pentru care s-a făcut cererea."

Niciuna dintre cele două DECIZII ale Comitetului de Monitorizare POP, mai sus detaliate, nu stipulează însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultura într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Atât reprezentanţii Comisiei Europene cât şi ai Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României au considerat că sumele acordate cu titlu de finanţare nerambursabilă beneficiarilor Sit. NATURA 2000 reprezintă consecinţa unei nereguli, în sensul, ca formula de calcul stabilită prin cele două decizii ale C. a fost aplicată eronat, prin însumarea compensaţiei pentru cei doi ani,

În cazul beneficiarului SC A. SRL, plata compensaţiei pentru anii 2008 şi 2009 a fost în valoare totală de 753.397,17 RON, în conformitate cu Ordinele de finanţare nr. x din 31 mai 2011 şi nr. y din 14 martie 2012. Cuantumul finanţării nerambursabile a fost calculat prin însumarea unor compensaţii anuale, aferente anilor 2008 şi 2009, nefiind acordată o singură compensaţie aferentă celor 2 ani.

Instanţa a reţinut şi definiţia menţionată la art. 17.1 din Anexa I la Contractul de finanţare, după cum urmează:

"prin neregulă, în accepţiunea prezentului contract, se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanţare, acordurilor de finanţare, reglementărilor în vigoare privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a prevederilor contractului de finanţare, caz în care cheltuiala este neeligibilă şi are ca efect obţinerea unor avantaje nejustificate şi, în acelaşi timp, prejudicierea bugetului general a Comunităţilor Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor şi a bugetului naţional".

Instanţa de fond a opinat că "neregula se traduce întotdeauna printr-un rezultat material negativ, o pagubă efectivă, nu una potenţială, şi a cărei existenţă şi întindere trebuie dovedite", cu referire la definiţia prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Neregulile financiare semnalate de către Comisia Europeană au fost confirmate şi de către Curtea de Conturi, contrar opiniei instanţei de fond, care nu a înţeles că e vorba de o eroare sistemică.

Acordarea necuvenită a plăţilor compensatorii s-a datorat unei erori sistemice, astfel că în aceste condiţii este exclusă orice formă a culpei. De asemenea, eroarea sistemică nu poate constitui un argument apt să combată principiul respectării normelor de drept european şi naţional.

Îmbogăţirea fără justă cauză a beneficiarului reprezintă o consecinţă a producerii neregulilor şi acoperirii de către Statul Român a pagubei produse în FEP. Aşadar, mai întâi s-a produs neregula sistemică ce a generat ulterior o îmbogăţire fără justă cauză a beneficiarului în detrimentul bugetului de stat de la care s-au acoperit pierderile FEP, fiind vorba de completarea normelor speciale cu dreptul comun în materie.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se solicită instanţei de control judiciar să analizeze înscrisurile ce dovedesc plata onorariului avocaţial aferent fazei procedurale a judecării cauzei pe fond.

4. Apărările reclamantei-intimate

SC A. SRL a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia nulităţii recursului ca nemotivat, respingerea cererii preliminare pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 267 TFUE, iar pe fondul recursului respingerea acestuia ca nefondat, reiterând apărările de la instanţa de fond.

II. Considerente şi soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte va analiza cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, pe care o va respinge, motivele invocate în cerere putând fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte adresarea către CJUE a unei întrebări preliminarii, în conformitate cu prevederile art. 267 TFUE - în urma dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică de la data de 21 mai 2019, recurentul MADR a arătat că renunţă la cererea formulată şi Înalta Curte a luat act de cererea de renunţare prin încheierea pronunţată la acea dată.

Pe fondul recursului, analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este fondată.

Înalta Curte reţine că interpretarea autorităţii pârâte este corectă, atunci când a avut în vedere prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, potrivit cărora "Scopul sprijinului este de a promova: ... d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică", precum şi alin. (4) - "Statele membre calculează indemnizaţia în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: ... c) în temeiul alin. (2) lit. (d), pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie."

Modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5 din 29 mai 2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: Suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: Pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P = V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semi-intensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte."

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", şi vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Acest modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri au fost preluate şi prin Decizia nr. 16 din 2 martie 2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013.

Înalta Curte reţine că modul de calcul a compensaţiei nu s-a făcut în concordanţă cu metodologia stabilită de Comitetul de Monitorizare, acte administrative cu caracter normativ care au pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Finanţarea în discuţie a fost efectuată în cazul Axei Prioritare 2 Măsura 2.2, Acţiunea 3 din cadrul Programului Operaţional Pescuit 2007-2013 ("Compensaţii pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate conform NATURA 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei prevăzute de dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006"), pentru nerespectarea de către Statul Român a dispoziţiilor art. 96 din Regulamentul nr. 1198/2006, Comisia Europeană a blocat plăţile din Fondul European pentru Pescuit până la recuperarea sumelor acordate în mod necuvenit beneficiarilor.

Atât decizia Comisiei Europene cât şi interpretarea autorităţii pârâte care a încheiat actul administrativ contestat au fost juste, plecând de la interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006, care fac referire la caracterul unic şi excepţional al indemnizaţiei acordate ("este alocată o indemnizaţie excepţională,,). În plus, autoritatea naţională a avut în vedere faptul că modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate au fost stabilite prin Decizia nr. 5 din 29 mai 2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: Suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: Pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P = V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semi-intensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte".

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", şi vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Acest modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri au fost preluate şi prin Decizia nr. 16 din 2 martie 2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, act administrativ cu caracter normativ care a pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Pe lângă corectă interpretare a dispoziţiilor regulamentare, Înalta Curte reţine că actele administrative naţionale de interpretare cu caracter normativ nu au fost contestate de către reclamantă.

Înalta Curte constată că toate argumentele reclamantei legate de temeinicia cererii în discuţie şi inexistenţa prejudiciului, nu se susţin. Din aceeaşi perspectivă a interpretării regulamentare, invocarea de către reclamantă a lipsei oricărei culpe din partea sa şi implicit a incidenţei prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 este lipsită de suport.

De asemenea, cuprinsul Ghidului Solicitantului este lipsit de relevanţă, în contextul în care acesta nu a asigurat o corectă implementare de Regulamentului nr. 1198/2006 şi a deciziilor Comitetului de monitorizare.

Se reţine că, urmare a Deciziei Comisiei Europene de blocare pentru România a plăţilor din Fondul European pentru Pescuit, a fost întocmit Memorandumul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 20/5309 din 26 martie 2013, prin care s-a constatat că suma de 19.560.747,07 -din care 14.670.560,3 RON din Fondul European pentru Pescuit şi 4.890.186,77 RON din bugetul naţional - a fost acordată necuvenit pentru cei 26 de beneficiari ai compensaţiei. Prin art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 5 august 2013, s-a stabilit că "Din sumele aprobate în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2013 la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 56 «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) post-aderare», suma de 14.671 mii RON se utilizează pentru reîntregirea contului Fondului European pentru Pescuit, în contul sumelor plătite necuvenit beneficiarilor măsurii «Plăţi compensatorii pentru proiectele sit Natura 2000» din cadrul Programului operaţional de pescuit 2007-2013, finanţat din Fondul European de Pescuit."

Prin Legea privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, s-a prevăzut faptul că Statul nu îşi va mai recupera aceste creanţe, acestea urmând să fie suportate integral din bugetul de stat, iar titlurile de creanţă emise de autorităţile administrative sunt anulate prin efectul legii.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 56 din 19 ianuarie 2017) a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate a acestei legi, Curtea reţinând că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În cuprinsul acestei Decizii o serie de considerente care sprijină dispozitivul, dobândind astfel caracterul obligatoriu al acestuia şi impunându-se Curţii, sunt relevante pricinii de faţă.

Astfel sunt relevante considerentele expuse la punctele 34 - 38 ale Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016 privitoare la natura sumelor acordate necuvenit, neprejudicierea beneficiarilor prin măsurile de acordare a sprijinului financiar nelegal şi necesitatea acoperirii prejudiciului produs statului.

Astfel, există condiţii esenţiale în considerarea cărora părţile convin încheierea unui contract, în condiţiile în care obiectul contractului de finanţare vizează executarea în viitor a prestaţiilor părţilor. În schimb, astfel cum este şi în cauza de faţă, există situaţii în care condiţiile esenţiale ale obţinerii sprijinului bănesc al Uniunii Europene, sub forma compensaţiilor pentru pierderile suferite ca urmare a acţiunii păsărilor ihtiofage, vizează trecutul, şi nu executarea în viitor a unor prestaţii proprii ale beneficiarului/solicitantului. De exemplu, prima prevăzută de regulament a fost încasată pentru anii 2008 şi 2009 ca urmare a simplei încadrări a persoanelor juridice respective cu activităţi în domeniul acvaculturii anterior instituirii zonei NATURA 2000 în condiţiile stabilite prin Ghidul solicitantului. Cu alte cuvinte, suma bănească primită, deşi denumită indemnizaţie/primă, este o compensaţie, ceea ce înseamnă că are natura juridică a unei despăgubiri. În aceste condiţii, nu se poate susţine că, în principal, beneficiarul cererii de finanţare (...) a avut în vedere, atunci când a depus cererea, activităţile ex post semnării acesteia, ci prima/despăgubirea plătită din FEP şi bugetul naţional pentru pierderile cauzate de păsările ihtiofage din trecut (pentru anii 2008 şi 2009).

Scutirea de la restituirea primei, în condiţiile în care aceasta nu a fost plătită pentru activităţile viitoare ce trebuie executate în considerarea vreunui contract şi în considerarea căreia beneficiarul ar fi depus cererea de finanţare, apare ca fiind o abatere de la principiul egalităţii, scutirile putând fi aplicate numai în privinţa beneficiarilor unor sume de bani plătite necuvenit în executarea contractului şi în considerarea cărora părţile au convenit contractul. Curtea constată că scutirea vizează o primă pentru situaţii trecute, anterioare deschiderii sesiunii de proiecte referitoare la compensarea pierderilor pricinuite de păsările ihtiofage, situaţie în care scutirea nu se justifică, ea prezentându-se mai degrabă sub forma unui privilegiu conferit de legiuitor beneficiarilor de proiecte a căror încheiere, la data depunerii cererii de finanţare, nu depindea, în mod esenţial, de prestaţiile viitoare la care s-au obligat părţile. Prin urmare, aplicarea pentru aceste situaţii a unor scutiri reprezintă o încălcare a principiului egalităţii între beneficiarii de proiecte, constituind premisa normativă pentru îmbogăţirea fără justă cauză a beneficiarilor legii criticate.

Situaţia în care se află beneficiarii legii supuse controlului de constituţionalitate diferă, în esenţă, de cea în care se află beneficiarii unor contracte de finanţare ce presupun prestaţii viitoare realizate în considerarea obiectului contractului; cei îndreptăţiţi la asemenea facilităţi sunt cei din urmă beneficiari, dar şi aceştia numai în măsura în care statul apreciază ca necesară o atare măsură. Prin urmare, simplul fapt al plăţii de către stat a unor prime în mod necuvenit nu poate constitui temei pentru scutirea de la restituirea acestora, scutirea trebuind să aibă în vedere un criteriu obiectiv şi rezonabil care să ţină de o condiţie esenţială în considerarea căreia contractul ar fi fost sau nu convenit. În consecinţă, prin măsura adoptată, statul, neţinând cont de criteriile enunţate la paragraful 35 al prezentei decizii, a favorizat categoria beneficiarilor indemnizaţiilor plătite în temeiul art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1.198/2006 faţă de alţi beneficiari ai sprijinului din fonduri europene aflaţi în ipoteza art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

Faptul că beneficiarii compensaţiei s-au angajat să respecte restricţiile prevăzute de legislaţia privind siturile NATURA 2000 nu este o obligaţie suplimentară şi distinctă impusă pentru aprobarea cererii de finanţare faţă de alţi operatori economici din zonele Sit NATURA 2000, ele trebuind a fi respectate indiferent de depunerea/aprobarea cererii de finanţare, întrucât art. 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, în forma în vigoare în aprilie 2010, prevedea următoarele:

"(1) Respectarea prevederilor din planurile de management şi regulamentele ariilor naturale protejate, aprobate conform legislaţiei specifice, este obligatorie. (2) Pe suprafaţa ariilor naturale protejate este interzis accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili în scopul practicării de sporturi, cu excepţia drumurilor permise accesului public. (3) Pe suprafaţa ariilor naturale protejate, pe lângă interdicţiile prevăzute în planurile de management şi regulamente, este interzisă exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de protecţie strictă, zonele de protecţie integrală şi zonele de management durabil ale parcurilor naturale. (4) În ariile naturale protejate sunt interzise: orice activităţi de obţinere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic. (5) Orice plan ori proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinaţie cu alte planuri sau proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, ţinându-se cont de obiectivele de conservare a acesteia, potrivit legislaţiei specifice în domeniu. (6) Procedura de evaluare adecvată se finalizează cu emiterea avizului Natura 2000 sau a deciziei de respingere a proiectului ori planului, după caz".

Faţă de aceste împrejurări, precum şi prin raportare la prevederile art. 10 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Ordinul de finanţare nr. x din 7 februarie 2011 ("orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în concordanţă cu Codul de procedură fiscală") se reţine că nu se poate vorbi, în mod justificat, despre încălcarea unor drepturi câştigate, excesul de putere al autorităţii publice sau prejudicierea reclamantei, prin încheierea actului, prin care se urmăreşte repararea pagubei produse, prin plata necuvenită a compensaţiei nedatorate. În acelaşi timp, în acest context se constată lipsa de relevanţă a aprobării cererii de finanţare, precum şi a rezultatelor verificărilor anterioare.

Prin urmare, a fost corect determinată neregula, ca abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

În speţa de faţă, s-a stabilit că plata astfel efectuată este o plată excedentară, făcându-se aplicarea art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 10 din Anexa nr. 1 la Ordinul de finanţare nr. x din 23 decembrie 2010 încheiat între DGP AMPOP şi reclamantă, astfel încât nu se poate reţine o vătămare a reclamantei în dreptul la apărare, actul administrativ contestat oferind toate elementele de fond şi formă, pentru a fi considerat că respectă garanţia motivării şi posibilitatea reclamantei de a-l contesta în mod eficient, potrivit procedurii legale.

Prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi a celor ale pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în sensul în care calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, procedura urmată de organele de control fiind cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului, respectiv O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, definiţia neregulii şi efectele acesteia înainte de data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 erau prevăzute de norma orizontală din art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995, dar şi din normele sectoriale - art. 3 şi art. 96 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, prin urmare autorităţile de gestionare au obligaţia să aplice acest principiu în activitatea de constatare şi de recuperare a sumelor utilizate necorespunzător deşi acesta nu era reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003.

Prin elaborarea actului administrativ au fost respectate prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare la momentul întocmirii acestuia.

Interpretarea autorităţii pârâte este corectă, a avut în vedere prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, potrivit cărora "Scopul sprijinului este de a promova: ... d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică", precum şi alin. (4) - "Statele membre calculează indemnizaţia în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: ... c) în temeiul alin. (2) lit. (d), pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie."

Modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5 din 29 mai 2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: Suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: Pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P = V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semi-intensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte."

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", şi vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Acest modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri au fost preluate şi prin Decizia nr. 16 din 2 martie 2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013.

Se reţine că modul de calcul a compensaţiei s-a făcut în concordanţă cu metodologia stabilită de Comitetul de Monitorizare, acte administrative cu caracter normativ care au pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Relevantă este şi Hotărârea pronunţată în cauza C-549/12P şi C-54/13P

Concret, se pune problema dacă, în cazul FEDR, erorile administrative ale autorităţilor naţionale constituie o "neregularitate" în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88(3) şi în special dacă Comisia poate efectua corecţii financiare prin intermediul metodei extrapolării.

Regulamentul (CEE) nr. 2052/88(4) al Consiliului din 24 iunie 1988 privind misiunile şi eficienţa fondurilor structurale, precum şi coordonarea activităţilor proprii şi operaţiunile Bănci Europene de Investiţii şi celelalte instrumente financiare existente stabileşte cadrul normativ al FEDP în vederea corectării principalelor dezechilibre regionale din cadrul Uniunii.

În conformitate cu abordarea Comisiei, se impune să începem prin a aminti că, în plus faţă de obligaţiile generale care rezultă din principiile cooperării loiale şi autonomiei procesuale a statelor membre, atunci când acestea din urmă aplică dispoziţii comunitare în privinţa unor fonduri sau programe financiare proprii Uniunii intervine de asemenea răspunderea reciprocă a Comisiei şi a statelor membre cu privire la execuţia bugetului comunitar, care este reglementată la articolul 247 CE (actualul articol 317 TFUE), în Regulamentul nr. 1605/2002 ("Regulamentul financiar")(8), în Regulamentul nr. 2342/2002 ("Regulamentul privind modalităţile de execuţie")(9) şi, în speţă, în regulamentele privind fondurile structurale.

În temeiul consideraţiilor precedente, Republica Federală Germania a primit din partea Uniunii o contribuţie financiară pe care era obligată să o gestioneze în numele Uniunii, garantând faptul că utilizarea sa este conformă legislaţiei aplicabile.

În ceea ce priveşte acest tip de gestiune partajată a contribuţiilor financiare ale Uniunii, Curtea a creat o jurisprudenţă constantă în domeniul fondurilor structurale, în special pentru Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi pentru Fondul Social European (FES)(10). În opinia noastră, care coincide cu cea a Comisiei sub acest aspect, această jurisprudenţă este aplicabilă în egală măsură şi FEDR, care este tot un fond structural şi ale cănii contribuţii pentru statele membre pot face doar obiectul unui control indirect şi neexhaustiv din partea Comisiei.

Potrivit acestei jurisprudenţe, astfel cum remarcă Comisia, doar "cheltuielile efectuate în conformitate cu dispoziţiile comunitare sunt suportate din bugetul comunitar"(11). Desigur, trimiterea la "norme comunitare" poate conduce la ideea susţinută de Republica Federală Germania, conform căreia nu se poate lua în considerare încălcarea normelor naţionale. Nu suntem de acord cu această susţinere.

Fiind vorba despre gestiunea partajată a fondurilor Uniunii, este inevitabil că legislaţia comunitară - axată pe disciplina globală privind condiţiile de distribuire şi de gestiune a subvenţiilor finanţate de Uniune - se completează cu reglementările naţionale, care, concretizând acea disciplină generală, permit stabilirea exactă a beneficiarilor respectivelor subvenţii.

În acest sens, legislaţia comunitară şi cea naţională constituie un întreg, raportat la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care, făcând referire la o "neregularitate [...] care afectează condiţiile de punere în aplicare a acţiunii sau măsurii"(i2), nu poate să implice decât ansamblul dispoziţiilor care definesc integral conţinutul şi domeniul de aplicare ale acestor condiţii.

În acest fel anticipăm opinia noastră cu privire la întrebarea formulată de guvernul german în legătură cu dispoziţia în care trebuie identificată noţiunea "neregularitate", care prezintă interes în prezenta cauză. Opinia noastră este în acord cu susţinerile Comisiei.

Astfel, Republica Federală Germania susţine că trebuie luată în considerare noţiunea "neregularitate" prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare comunitare, în temeiul căruia constituie "neregularitate orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic care prejudiciază sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor [...]".

Considerăm că această dispoziţie, dat fiind caracterul său de normă generală privind protecţia tuturor intereselor financiare ale Uniunii, îşi pierde aplicabilitatea în faţa dispoziţiei prevăzute la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care are caracter de normă specială, prin care se asigură protecţia intereselor financiare ale Uniunii în domeniul specific al fondurilor structurale.

În consecinţă, nu se poate susţine că Comisia poate doar înlătura sau reduce contribuţia, în cazul în care neregularitatea semnalată este imputabilă unui agent economic, după cum prevede articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, fiind astfel excluse neregularităţile imputabile administraţiei naţionale responsabile cu gestionarea contribuţiei comunitare.

În acest sens, Curtea a declarat că "articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 nu operează nicio distincţie de ordin cantitativ sau calitativ în ceea ce priveşte neregularităţile care pot genera reducerea contribuţiei"(13). Afirmaţia menţionată, deşi a fost făcută în cadrul răspunsului la observaţia privind caracterul tehnic al neregularităţilor semnalate în cauza respectivă, ar putea fi extinsă pentru situaţia în care se face referire la calitatea publică a subiectului căruia i se impută neregularitatea, astfel cum este cazul în speţă.

Aceasta se datorează faptului că, astfel cum aminteşte Comisia, conform Hotărârii din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia(14), "articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88 [...] constituie temeiul juridic pentru orice cerere de restituire adresată Comisiei". Aşadar, se impune o interpretare largă a noţiunii "neregularitate" în sensul dispoziţiei menţionate, în caz contrar fiind afectat în mod considerabil efectul său util, deoarece nu s-ar putea corecta neregularităţile imputabile gestionarului public naţional, de care trebuie să se ţină cont în mod obligatoriu în contextul gestiunii partajate, care este specifică fondurilor structurale.

Considerăm că Tribunalul a procedat corect reţinând, la punctul 40 din prima hotărâre atacată, de că faptul că "autorităţile naţionale au un rol central în punerea în aplicare a fondurilor structurale pledează în favoarea unei interpretări largi a noţiunii «neregularitate» [...], [întrucât] o eroare comisă de acestea trebuie considerată «neregularitate» în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, în lumina principiilor bunei gestiuni financiare, care figurează la articolul 274 CE, şi cooperării loiale, care figurează la articolul 10 CE, care nu permit imunitatea statelor membre, dat fiind că articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 este singura dispoziţie care permite reducerea cuantumului unei contribuţii în cazul în care intervenţia nu s-a derulat astfel cum s-a prevăzut iniţial [...]"(15).

În final, nu suntem de acord nici cu susţinerea conform căreia sunt relevante doar neregularităţile care cauzează un prejudiciu bugetului Uniunii.

O dată în plus, aceasta reprezintă o condiţie prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, iar nu la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care se aplică cu prioritate în speţă şi conform căruia neregularităţile relevante sunt acelea care afectează "condiţiile de punere în aplicare a acţiunii sau măsurii şi pentru care nu a fost solicitată aprobarea Comisiei". Este evident că interesul legiuitorului de a asigura punerea în aplicare corectă a acţiunilor şi a măsurilor de finanţare este justificat în cele din urmă de interesul său privind evitarea oricăror pierderi pentru bugetele comunitare. Cu toate acestea, fără a ajunge la o asemenea extremă, este la fel de evident că orice neregularitate, chiar dacă nu provoacă astfel de pierderi în mod direct, scoate în evidenţă o neregulă în gestionarea fondurilor publice care, în sine, constituie un risc pentru reîntregirea bugetului. Acest aspect este independent de faptul că articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4235/88 urmăreşte în primul rând chiar buna gestiune a fondurilor Uniunii; aşadar, în opinia noastră, este irelevant dacă neregularităţile identificate provoacă sau nu provoacă un prejudiciu economic imediat.

Ca urmare a celor expuse, considerăm că primul motiv al ambelor recursuri trebuie respins.

Faţă de considerentele arătate mai sus se constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă cu interpretarea greşită a legii şi în consecinţă recursul urmează a fi admis.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în instanţei de recurs

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii şi în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare va respinge acţiunea, ca nefondată şi vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei recurate privind excepţia inadmisibilităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă SC "A." SRL, ca nefondată.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 3084 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea, ca nefondată.

Menţine dispoziţiile sentinţei recurate privind excepţia inadmisibilităţii.

Definitivă.

GGC - LM